Arhive pe etichete: Zvyagintsev

Cine ce a câștigat la GOPO

Așa cum ne așteptam, Aferim!-ul regizat de Jude a luat nu mai puțin de 13 statuete la ediția 2016 a premiilor Gopo, inclusiv cele mai importante secțiuni:

  • Premiul pentru cel mai bun film
  • Premiul pentru cel mai bun regizor – Radu Jude, care nu a fost prezent la eveniment
  • Premiul pentru cea mai bună imagine – Marius Panduru

Florin Piersic a primit Premiul pentru întreaga sa cariera, Constantin Drăgănescu, Premiul pentru întreaga activitate, iar actorul – cascador Paul Fister, Premiul special.

Iată lista celorlalți câștigători:

  • Cea mai buna actriță în rol principalIoana Flora, ‘Acasă la tata’ – felicitări!
  • Cel mai bun actor in rol principalTeodor Corban, “Aferim” – sigur că da, socotind și Un etaj mai jos!
  • Cea mai buna actriță în rol secundarMihaela Sirbu, “Aferim”
  • Cel mai bun actor în rol secundar Alexandru Dabija, “Aferim”
  • Cel mai bun scenariuRadu Jude + Florin Lazarescu, “Aferim” – mda, ce păcat că l-au ratat!
  • Cel mai bun montajCatalin Cristutiu, “Aferim”
  • Cele mai bune costumeDana Paparuz, “Aferim” – da!
  • Cele mai bune decoruriAugustina Stanciu, “Aferim”
  • Cel mai bun sunet – Momchil Bozhkov, Dana Lucreția Bunescu, Cristinel Șirli, “Aferim”
  • Cea mai bună muzică originală: Alexander Bălănescu, pentru “Muntele magic”
  • Cel mai bun film documentar Aliah Dada, regia Oana Giurgiu
  • Cel mai bun film de debut – “Lumea e a mea(Nicolae Constantin Tanase) 
  • Tânără speranţă:  Ana Maria Guran – felicitări!
  • Cel mai bun scurtmetraj de ficțiune: “Ramona”, regia Andrei Crețulescu
  • Cel mai bun scurtmetraj documentar: “Chat with Alice”, regia Sandra Isabela Țenț
  • Cel mai bun film european: Leviathan, regia Andrey Zvyagintsev

Întrebarea este: ce-a avut de câștigat filmul românesc prin… 13 statuete? Aferim?

Reclame

The return – Întoarcerea

Vozvrashcheniye (2003) este filmul de debut al talentatului regizor rus Andrei Zvyagintsev pe care eu l-am descoperit abia anul acesta prin Leviathan (2014).

Un subiect aparent banal (reîntoarcerea tatălui în sânul familiei) este tratat într-o viziune tarkovskiană bazată pe economia dialogului, mizând în principal pe expresivitatea imaginii, cu efect copleșitor asupra spectatorului. Un film cu trei personaje foarte bine puse în valoare: un tată cu ocupație ambiguă, între pilot și contrabandist și cei doi fii ai săi, care încearcă să-l (re)descopere și în același timp, îl resping.

– Ai văzut ce mușchi are? Cred că face exerciții la sală, remarcă Andrei, fratele mai mare.

– O să ținem un jurnal, prostule, îi spune posac mezinul Ivan, cu colțurile gurii mereu căzute.

Un film cu frumoase trimiteri – religioase, în buna tradiție a cinematografiei ruse. Scena apariției tatălui, în care cei doi băieți îl descoperă adormit, dimineața, este o reproducere a picturii renascentistului Andrea Mantegna. Citiți o altă recenzie a acestui film pe CeFilmeVăd.eu

Leviathanul și ortodoxia noastră cea de toate zilele

Am văzut abia alaltăieri pe Cinemax Leviathan, un film care mi-a scăpat în iarnă, când cu Oscarurile. O ficțiune verosimilă, care nu degeaba a fost în centrul atenției la începutul acestui an, câştigând un Glob de Aur pentru „cel mai bun film străin”. Titlul filmului ca și secvențele cu scheletul eșuat pe țărm fac trimitere la monstrul biblic marin descris în Cartea lui Iov. În orice poveste marină, peștele mare îl înghite pe cel mic. Nici Leviathan nu face excepție de la această simbolistică standard: 

Poți tu să prinzi Leviatanul cu undița, ori să-i legi limba cu o sfoară? Vei putea tu să-i găurești pielea cu săgeți și capul cu cârligul pescăresc?

Ridică-ți numai mâna împotriva lui și vei pomeni de o asemenea luptă și nu o vei mai începe niciodată!  Iată, este o deșertăciune să mai nădăjduiești în izbândă; numai înfățișarea lui și te dă la pământ. Cine este atât de nechibzuit încât să-l întărâte? Cine va îndrăzni să dea piept cu Mine? Cât despre Leviatan, voi vorbi despre mădularele lui și despre tăria lui și despre frumoasa lui întocmire. Inima lui este tare ca piatra, tare ca piatra râșniței, cea de dedesubt.

Aceia care nu pot supune sălbăticia vietăților apei, nici controla violența celorlalte vietăți care, ca și noi, populează pământul, și nici măcar contracara răutatea semenilor lor, adică: eroii principali și secundari ai filmului, ori spectatorii lui… ei bine toți aceștia ne credem în măsură a judeca faptele altora și legile divinității, ba chiar și de a impune altora reguli după bunul nostru plac.

leviathan1Dintre toți, Kolya pare cel mai simplu personaj – un mecanic auto în conflict cu primarul localității Pribejenii, de pe coasta nord-vestică a Rusiei. Primarul Vadim (excelent nume) vrea să pună mâna pe terenul lui Kolya, situat într-o zonă mirifică, aproape de apă, și o face cu ajutorul Poliției și al Tribunalului regional, care-i sunt aservite. Până aici banal – însă, pentru a complica povestea, lui Kolya îi vine în ajutor Dimitri – un fost camarad de arme, acum avocat în Moscova.

leviathan2Pentru că ea aparține de fapt învingătorilor, nu este atât istoria lui Kolya cât a lui Vadim, primarul corupt care depășește în final toate obstacolele și mustrările de conștiință, devenind ctitor de biserică. Și a sistemului în sine, care se perpetuează, înglobând stearpa ortodoxie incapabilă a-și mai păstori oile. O Religie ajunsă – ca și Poliția, ori Legea – un simbol golit de sens, o simplă formă, un instrument al Puterii în lupta cu ce a rămas necucerit individului.