Arhive pe etichete: Vlad Ivanov

Toni Erdmann

Propunerea Germaniei la Oscar, recent lansată în cinematografele românești, mai are pe afiș premiul FIPRESCI (acordat de criticii de film prezenți la Cannes) pentru cel mai bun film din competiţia oficială. A fost inclusă recent în Top 100 Cele mai bune filme ale secolului XXI, realizat de BBC Culture.

În pregătirea recenziei (a fost un film lung, de aproape trei ore), am să remarc prezența actorilor români Vlad Ivanov (într-un rol cuminte) și Alexandru Papadopol (bun într-un rol ceva mai rău) ca și a actrițelor Cezara Dafinescu (Dorina), Ingrid Bisu (Anca) și Victoria Cociaș (Flavia). Mai apar Manuela Ciucur și Radu Bânzaru. Un film despre expați – îl prezenta producătoarea Ada Solomon, sau cum văd nemții România – nu sașii plecați, ci restul, cei abia ajunși pe-aici .

Fără să fie nume cunoscute, actorii principali Peter Simonischek (Toni/Winfried) și Sandra Hüller (Ines) fac un cuplu bun, cu tot umorul acela nemțesc oarecum sec: mai puțin expresiv decât al nostru, dar nu întrutotul lipsit de farmec. Mă gândeam la un moment dat, pe parcursul filmului (humor nemțesc filmat într-un stil franțuzesc), că un film românesc (din Noul val înrudit cu mai-vechiul vague) s-ar fi terminat deja. După primele două ore, trama ajunsese într-un punct în care nemții ajunși în București livrau deja suficientă emoție, numai că nota minimalistă cu care mă obișnuise Noul cinema românesc nu juca aici nici un rol.

Am văzut filmul în prima zi de Comedy Cluj, la Cinema Victoria, foarte bună alegere din partea organizatorilor (mai ciudată includerea Inimilor cicatrizate, în următoarea, deși m-am bucurat că am ocazia să-l văd)! Toni Erdmann este chiar o comedie, una drăguț-tristă; mai degrabă o tragicomedie de familie, și da, cu expați, mai precis un tată ieșit la pensie și o fiică-surogat, corporatristă în București sau aiurea. Dar mai mult în București, decât aiurea 🙂

Spicuiesc din interviul regizoarei Maren Ade pentru news.ro:

Privind din perspectiva slujbei lui Ines. Sunt foarte multe detalii în film legat de asta. Era nevoie de atât de mult?

Este viaţa ei şi noi petrecem atât de mult timp cu munca noastră, iar în filme, de obicei, ni se arată asta foarte scurt, apoi se revine la povestea din viaţa personală. Mulţi oameni sunt foarte dedicaţi muncii lor şi asta este viaţa. M-am gândit că este foarte important şi interesant pentru film să accentuăm asta, să înţelegem termenii în care lucrează şi cum este slujba ei, să ştim mai mult decât tatăl.

Pentru recenzii mai noi decât cele de pe blog, accesați http://www.cefilmevad.eu

Reclame

Un pas în urma serafimilor (2017)

Nicolas Eschbach, fondatorul companiei franceze Indie Sales, anunță achiziționare drepturilor de distribuție ale filmului „One Step Behind the Seraphim” promițătorul debut în lung-metraj al regizorului român Daniel Sandu. Sinopsis-ul filmului (care descrie experiența regizorului la Seminarul ortodox Sf. Gheorghe), este următorul:

Gabriel intră la 14 ani într-un seminar teologic ortodox cu dorinţa de a deveni preot și descoperă un sistem guvernat de corupţie. Alături de alţi trei colegi, formează un grup care începe să încalce sistematic regulile impuse în seminar, intrând astfel în conflict cu conducerea. Principalul lor adversar este părintele Ivan, ambiţios şi inteligent, dar care vrea să conducă seminarul prin intimidare şi turnătorie. Acesta face tot posibilul pentru a-i exmatricula pe cei care i se opun.

horse power.jpg“Filmul este despre curaj și dreptul tinerilor de a lua decizii, de a se opune sistemului și, dacă este cazul, să încalce regulile pentru a-și proteja libertatea de decizie și a nu permite altora să decidă pentru ei” spune Sandu, care a mai regizat scurtmetrajul “Cai putere” selectat la Locarno și câștigător al premiului pentru cel mai bun scurtmetraj la Cottbus. A mai scris (parțial) și regizat serialele TV “La Bloc” și “Nimeni nu-i perfect.”

Aflat în post-producție, în “..Seraphim” joacă Ștefan Iancu (Povestiri din Epoca de aur) și Vlad Ivanov (Toni Erdmann, Bacalaureat, Câini și 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile). Producătorul filmului este Ada Solomon, Hi Film productions. Indie Sales va vinde “..Seraphim” la Toronto pe baza scenariului, filmul fiind gata abia în 2017. Articol preluat de aici.

 

Bogdan Mirică, regizorul Câinilor – la TIFF Lounge

Regizorul filmului Câini, Bogdan Mirică, a venit de la Cannes cu Premiul FIPRESCI. După prima proiecție din țară, de la Cinema Victoria din Cluj, aterizează la TIFF Lounge cu trei actori ai filmului: Vlad Ivanov, Gheorghe Visu și Raluca Aprodu

Moderatorul întâlnirii, jurnalistul Mihnea Măruță:

MM: Domnul Vlad Ivanov este un veteran al acestor întâlniri, dar prima întrebare e pentru dumneavoastră (Bogdan Mirică) și sună așa: moare bătrânul lider, urmașul nu mai e interesat de pământ, situația este controlată de o rețea mafiotă – în ce măsură putem vorbi despre o parabolă politică în filmul dumneavoastră, dacă v-ați gândit și în acești termeni?

BM: La un moment dat am citit un fel de… evaluare a scenariului (nu o să intru în detalii, dar sunt oameni care se ocupă de așa ceva: citesc scenarii și le evaluează) și cineva spunea ca e o parabolă după… Biblie și că Roman este Isus, iar Samir este Iuda sau diavolul, și tot așa… toate astea sunt lucruri care, dacă se întâmplă și dacă sunt interpretate de spectator, e cu atât mai bine, dar pe mine mă interesează ca atunci când fac un film să țin povestea în mână și în niște limite foarte concrete.

Ca să vă răspund pe scurt la întrebare: filmul nu este o parabolă a situației politice de la noi. Mi se pare că ei, politicienii, primesc oricum prea multă atenție și în niciun caz nu am avut intenția să-mi dedic cinci ani de viață, să fac un film despre niște oameni… care nu sunt în arealul meu de interes.

MM: Atunci pentru ce v-ați dedicat cinci ani din viață, cărei idei?

BM: E un comentariu pe care am vrut să-l fac asupra a ce-am înțeles eu până la vârsta asta despre o parte din natura umană, și foarte pe scurt, și cum să zic, să scoatem pretențiosul din afirmație, e vorba de ce cred eu despre viață și ce cred eu despre film în momentul ăsta – dar parțial, adică nu e o propoziție exhaustivă despre Univers. Adică, aș vrea totuși să țin lucrurile la un nivel mult mai teluric, în nici un caz așa grandios, și…

MM: …filozofic?

BM: Da, și nu-mi place să folosesc cuvinte mari.

MM: Cu toate astea în interviuri anterioare vorbeați de faptul că vă fascinează o anumită paradigmă a masculinității. Și despre asta v-aș ruga să vorbiți: despre relațiile de putere, sunt bărbați mai mult sau mai puțin puternici în filmul dumneavoastră.

BM: Da, dar m-a interesat ideea de masculinitate ca relație între personaje, dar pe de altă parte, mai mult decât atât, m-a interesat cum ele se surpă, cum se autodistrug fiind atât de pătrunse de propriile pulsiuni și de ego, încât nu-și dau seama cum lumea din jur se prăvălește și îi ia cu ea. Adică e vorba de partea auto-distructivă, mai degrabă, în nici un caz doar componenta asta, mai… comercială.

(va urma)

The new Kid in Town – with Dogs

Ați ghicit, este regizorul singurului lungmetraj românesc din Competiția de la TIFF, Bogdan Mirică. Dacă acum cinci ani lua premiul Zilelor filmului românesc cu scurtmetrajul Bora Bora, azi vine de la Cannes direct în competiția principală, și are mari șanse s-o câștige.

Asta pentru că filmul său ne conduce cu mână foarte sigură într-un gen mai puțin explorat de Noul val al cinematografiei noastre – un val dezis, de fapt, de filmul de gen. Lui Bogdan Mirică îi plac animalele: după ce un corb (sau o cioară) provoca un mic dezastru în Bora Bora (dar numai la-nceput și la sfârșit), aici un câine latră tot filmul. M-am întrebat la finalul său de ce i-o fi zis Câini, la plural, dar mi-am amintit că-l cheamă Poliția. Pe câine – așa că se explică.

La fel ca și-n scurt-metrajul său de autor, și aici acțiunea se desfășoară tot la țară, de data asta fiind vorba de un sat din Dobrogea, la granița cu Ucraina. Polițiștii sunt și ei prezenți, oferind câteva scene antologice. Distribuția este de excepție, replicile vin calm (unul mocnit), sunetul are un rol important (ca și liniștea) iar povestea curge firesc: deși ai toate indiciile că se va termina prost, nu plictisește și te ține atent, ca apoi să te facă de-a dreptul curios.

Deși filmul este despre violență, dozajul acesteia este atent livrat: întâi o apariție și o dispariție, apoi o vânătoare, o luptă între băieți în timpul căreia apar amenințări voalate, pentru ca la final totul să răbufnească, făcându-te aproape să răsufli ușurat de așteptare. Un rezultat neașteptat pe care-l smulge de la public acest *thriller (anti-)polițist cu accente western!

*Dacă etichetam Un etaj mai jos drept film anti-polițist, după vizionarea Câinilor trebuie să-i retrag eticheta, redenumindu-l (anti-)thriller. Dogs e thriller-ul. Și nu știu care este mai anti-polițist!

9/12 sau ce oferă TIFF, la ediție aniversară

TIFF Cluj, la ediția 2016 – aniversară sau dacă vreți, semi-rotundă (a XV-a), propune în competiție 12 filme de lungmetraj din care 9 sunt ale unor regizori debutanți. Pentru noi prezintă interes Câini al lui Bogdan Mirică, film ce va fi debuta în secțiunea Un Certain Regard la Cannes și apoi la Cluj, în premieră națională.

Oficial, filmul este încadrat în genul thriller (selecționerul Mihai Chirilov denumindu-l anti-western) cu Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu (cover-photo Iulia Weiss) în rolurile principale.

Vom putea urmări traseul lui Roman, un tânăr care ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. Între 2 și 4 iunie TIFF propune Zilele Filmului Românesc, perioadă în care vor rula 28 de producții autohtone, din care 6 se vor lansa în premieră, aici: