Arhive pe etichete: Un certain regard

Bird people (2014)

Nominalizat în secțiunea Un certain regard la Cannes, filmul lui Pascale Ferran rulează toamna aceasta pe HBO, tradus aiurea Oameni și păsări (și-ul e în plus). Este unul din puținele filme de pe HBO/Cinemax care aduce a film de festival – despre oameni care doresc să-și ia zborul.

Senzația filmului aduce puțin cu Lost in translation, dar fără chimia dintre actorii de acolo. Protagoniștii de aici nici nu interacționează, de fapt, deși se intersectează pe holurile aceluiași hotel. Toți ne-am dori să putem savura camerele pe care le tranzităm în călătoriile de servici, să ne bucurăm de piscină, de exemplu. Ei bine, cei doi reușesc să profite câteva momente de aceste cutiuțe, fie că se decid (el) să aterizeze, ori (ea) să-și ia zborul.

– Măcar ai posibilitatea să-ți exersezi engleza, e consolată Audrey, tânăra franțuzoaică al cărei nume dă titlul celei de-a doua părți a filmului.

– Unde? se miră ea.

– Acolo, la hotel, îi răspunde tatăl ei, la telefon.

– Crezi că vorbește vreun client cu mine, o cameristă?

Așa că filmul are două jumătăți, una vorbită în engleză, a lui Gary (jucat de Josh Charles), cealaltă în franceză. Pe parcurs, intră și vocea naratorului, să ne lămurească: vedem totuși un film franțuzesc. Poate despre hoteluri (ca niște cuști), unde oamenii nu apucă decât să vină, să doarmă și eventual să se sufoce. Sau poate despre oameni care doresc să devină păsări, și să se elibereze – ca Gary – de tot: job, căsnicie, ori să decoleze asemenea avioanelor – ca Audrey. Discutabil, de văzut într-o anumită stare: de tranziție între A și B.

bird-people

O ușoară aluzie la Hitchcock în jocul lui Audrey (Anaïs Demoustier) care vine acasă și se așează în fața ferestrei asemeni protagonistului din Rear Window (1954).

Un film în care toate sunt puse cu un rost și astfel te ține prins, deși nu se întâmplă nimic ieșit din comun acolo: e doar un hotel (Hilton) de tranzit, la marginea unui aeroport – Charles de Gaulle. Dar camera se mișcă în așa fel încât ți se pare că vezi ceva, și reușește să surprindă niște lucruri pe care toți le simțim în călătorii.

Reclame

«Cemetery of splendour» 2015

Cemetery-of-splendour-wake-up-1024x576

Melancolic, traversat de momente de umor, Cimitirul splendorii ne transpune într-un univers plutitor și fluctuant, asemănător unui somn paradoxal: frumos, poetic, sensibil.

Pe scurt un alt film bun al cineastului thailandez Apichatpong Weerasethakul, un obișnuit al Festivalului de la Cannes, care s-a impus deja în cinemaul experimental, câștigând prestigiosul Palme d’Or cu „Uncle Boonmee who can Recall his Past Lives “în 2010 (Unchiul Boonmee care-și amintește viețile trecute). Cu Cimitirul splendorii a ajuns în 2015 în secțiunea Un certain regard.

Această prezentare necesită JavaScript.

Tema filmului este în special misterul vechiului cimitir din orașul Khon Kaen, locul natal al regizorului în care s-a improvizat un spital unde o stranie boală a somnului, semănând mai degrabă cu starea de comă indusă din care te poți trezi prin tandrețe, șoapte hipnotizante a cuprins un grup de soldați.

Ei sunt vegheați cu blândețe de Jenjira (atrasă de superstiții, de întâmplări supranaturale) și Keng, o tânără medium – pentru a-i ajuta pe cei apropiați să comunice cu bărbații adormiți.

thai

cemetery-of-splendour-screenshot-05

Weerasethakul este, pe scurt, un explorator al oniricului, teren al legendelor și religiilor care se întrepătrund de minune, dar și un virtuoz alchimist de ingrediente inedite:
– dialogul atât de natural și emoționant între cei vii și fantomele trecutului estompează încet realitatea și degajă uimitoarea serenitate  mistică a unei altfel de normalități.
experimente vizuale care ne farmecă sau ne taie respirația: lămpi fosforescente cu cromatism pastelat schimbător, moleșeala învăluitoare inundând dormitorul; o estetică specială.

Această busculare permanentă a simțurilor, a percepției, nu e un simplu artificiu: ea este chiar esența filmului senzorial unde imaginarul de înscrie în peisajul sălbatic al junglei thailandeze. Filmul nu are o intrigă propriu-zisă, doar conversația și dezvoltarea prieteniei între cele două femei.

Filmul se termină cu imaginea protagonistei, după o experiență primitivă, șamanică, de vis treaz (intrarea  în visul soldatului adormit pe care-l îngrijește la spital ) care îi provoacă la început lacrimi, apoi rămâne cu ochii larg deschiși: film militant în felul său, ce îndeamnă la trezirea din haosul politic în care se află Thailanda, oprimată de junta militară, la ieșirea din „somnul cel de moarte”, din letargia colectivă.

Cemetery_28-feature-1600x900-c-default

 

 

Din presa cinefilă 1-15 iunie

Un eveniment în curs, având ca temă filmul românesc, are loc la Londra între 6 și 28 iunie: o retrospectivă de mari dimensiuni, cu ambiții exhaustive, a „Noului cinema românesc”, organizată de British Film Institute și ICR Londra. Pe lângă cele 25 de proiecții de film au loc o serie de întâlniri la care participă Anamaria Marinca, Andrei Gorzo, Anca Damian, Tudor Giurgiu și Radu Muntean (deși anunțat, Cristi Puiu n-a mai reușit să ajungă la evenimentul dedicat filmografiei sale), curator: Andrew Geoff de la „Sight and Sound”. Mai multe detalii despre evenimentele care au loc, aici.

Ultimul număr al revistei „Film” (editată de UCIN) dedică cea mai mare parte a paginilor sale participării românești la Festivalul de la Cannes. Ediției 2016 i se dedică dosarul „Les Films de Bucarest à Cannes”, care include un istoric al participărilor la prestigiosul festival și comentarii dedicate în principal filmelor românești selectate în competiția principală („Bacalaureat” de Cristian Mungiu și Sieranevada de Cristi Puiu) și în secțiunea „Un Certain Regard” (Câini de Bogdan Mirică). 

filmNumărul acordă pagini importante și altor competiții cinematografice internaționale cum sunt: Festivalul de la Bari, Festivalul de la Toulouse, Festivalul NexT, Festivalul internațional al Filmului Experimental de la București, Festivalul film documentar One World Romania, Cinepolitica sau Festivalul Filmului European. Un alt dosar al numărului 2/2016 al revistei este dedicat reprezentării cinematografice a regalităţii în România, filmografiei (nu prea bogate) a portretelor capetelor încoronate, abordate de cele mai multe ori din perspective marcate ideologic. Mai multe detalii pe pagina revistei.

Cel mai așteptat film al anului – Sieranevada lui Cristi Puiu – rulează azi, în premieră națională, la TIFF Cluj de la ora 18, la Casa de cultură a studenților, în prezența regizorului și a echipei de filmare.

Cristi Puiu declara la Cannes (unde a fost selecționat în Competiția principală) despre ideea de la care a pornit filmul: Producatorul din Bosnia m-a sunat prin 2012 si m-a intrebat: ai un scenariu, pentru ca as vrea sa facem un film impreuna? Am spus: nu, dar am o idee, sa povestesc in mod personal si subiectiv ceea ce s-a intamplat la masa care a urmat inmormantarii tatalui meu. Am observat ca exista tot felul de istorii care compun povestea personala a cuiva, sunt chiar istorii, fictiune. Atunci mi-am zis: un film poate avea orice titlu pentru ca cel care priveste isi va construi propria poveste în jurul povestii din film. Și am ales un titlu a carui sonoritate mi-a plăcut.

Tot el povestea: „În 2007, tatăl meu a murit. Eram în juriul secţiunii Un Certain Regard la Cannes. Parastasul tatălui meu, cel ce se ţine imediat după înmormântare, s-a petrecut într-o manieră extrem de bizară. În apartament, în casă, mişunau tot felul de personaje pe care eu nu le cunoşteam, amici cu care bea el câte un păhărel, vecini. Ţin minte că m-am luat la harţă cu un coleg de serviciu de-ai mamei mele apropo de istoria comunismului.”

„Sieranevada” este o producție Mandragora în coproducție cu Produkcija 2006 Sarajevo (BIH), Studioul de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, Sisters and Brother Mitevski, Spiritus Movens și Alcatraz Films.

 

9/12 sau ce oferă TIFF, la ediție aniversară

TIFF Cluj, la ediția 2016 – aniversară sau dacă vreți, semi-rotundă (a XV-a), propune în competiție 12 filme de lungmetraj din care 9 sunt ale unor regizori debutanți. Pentru noi prezintă interes Câini al lui Bogdan Mirică, film ce va fi debuta în secțiunea Un Certain Regard la Cannes și apoi la Cluj, în premieră națională.

Oficial, filmul este încadrat în genul thriller (selecționerul Mihai Chirilov denumindu-l anti-western) cu Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu (cover-photo Iulia Weiss) în rolurile principale.

Vom putea urmări traseul lui Roman, un tânăr care ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. Între 2 și 4 iunie TIFF propune Zilele Filmului Românesc, perioadă în care vor rula 28 de producții autohtone, din care 6 se vor lansa în premieră, aici: