Arhive pe etichete: Tom Hardy

Dunkirk (2017)

Dunkirk are in prezent un scor de 95 de procente pe Rotten Tomatoes si 96 pe Metacritic, unii numindu-l cel mai bun film al anului, dand inca din mijlocul verii start discutiei pentru premiile Oscar, un lucru deja obisnuit pentru regizorul si scenaristul Christopher Nolan (Inception, Interstellar). Insa cate dintre aceste opinii sunt sincere si cate reprezinta o exagerare datorata numelui bine-cunoscut al lui Nolan ramane un subiect de dezbatare. Acestea fiind zise, sa aruncam totusi o privire peste film.

Cu o durata de o ora si 46 de minute este cel mai scurt film al lui Nolan din memoria recenta si pare ca aceasta durata a fost aleasa cu atentie, astfel ca nu exista aproape niciun moment irosit, lent sau care sa te distraga de la actiune. Inca din prima scena suntem plasati in mijlocul evenimentelor, pe plaja de la Dunkirk, Franta, unde un tanar soldat englez (debutantul Fionn Whitehead) incarca sa ajunga inapoi in tara sa, atunci cand trupele Aliatilor sunt presate de fortele nemtilor. Pe langa acest fir principal, mai urmarim si povestea unui englez (Mark Rylance) ce pleaca spre Dunkirk cu barca personala in ajutorul soldatilor si un pilot de avion (Tom Hardy) angajat in apararea Canalului pe parcursul operatiunii de salvare.

Cam atat este tot ce poate fi spus despre calatoria personajelor noastre, pentru ca in primul rand acest film de razboi este un film cu si despre razboi ca punct de interes. Dialogurile sunt scurte, la obiect si lasa loc actiunii pentru ca este genul de film care isi spune povestea prin imagini si atmosfera, nu atat prin personaje. Scenele de actiune sunt cat se poate de reale si executate impecabil, uneori chiar brutale sau terifiante, in limita rating-ului bineinteles, peste care avem o coloana sonora viscerala asigurata de prea-cunoscutul Hans Zimmer (The Dark Knight, Interstellar).

zdunki1

Este probabil unul din cele mai bune filme de razboi din ultimii ani si datorita faptului ca este capabil sa te faca sa intelegi mai bine traumele razboiului si situatiile dure, aparent fara scapare in care sunt pusi cei implicati pe front, nu o data fiind mentionat „shell-shock-ul” (stres post-traumatic), dar si pretul pe care oamenii il pun vietii in aceste momente.

Spre deosebire de Interstellar (2014), unde la fel avem parte de un spectacol vizual, si de un subiect interesant, chiar daca Dunkirk nu urmareste in principal personajele, si acestea nu isi fac simtita prezenta la fel de puternic, aici Christopher Nolan se foloseste de reactiile si actiunile lor intr-un mod corect, formand o legatura intre spectator si personaj menita sa dea evenimentelor un impact mult mai semnificativ asupra privitorului.

Personal, mi se pare devreme pentru o discutie despre Oscar cu atatea aparitii ce urmeaza pe ecrane in urmatoarele luni, insa trebuie sa recunosc meritele si sa spun ca cel putin de data asta „filmul lui Nolan” este o reusita, inca o dovada ca este un regizor variat, venind acum cu o drama de razboi, intr-adevar unul dintre cele mai bune filme ale anului de pana acum.

Anunțuri

Oile de pe Wall Street

The Big Short nu candidează degeaba la 5 Oscaruri. Chiar dacă nu a câștigat nici un Glob, nominalizările de acolo și premiul luat, totuși, la BAFTA și în alte competiții mai mici, înseamnă ceva: cel mai bun scenariu adaptat pentru regizorul Adam McKay și scenaristul Charles Randolph, după cartea lui Michael Lewis. Cred că va lua și un Oscar, atât pentru logica traseului fiecărui personaj în parte, și pentru cât de bine leagă scenele. Dar aici este și meritul editorului Hank Corwin, așa că premiul s-ar putea duce, la fel de justificat, în contul său.

the-big-short2.jpg

Dacă la cel mai bun film nu are prea mari șanse (unde pronosticurile îl dau pe locul trei, după The Revenant și Spotlight deși, în ultimii 8 ani, Sindicatul actorilor americani a ghicit Oscarul), la fel ca și la premiul pentru regie, o poziție ceva mai bună o are Christian Bale, care vine pe locul 2 în competiția Oscar pentru cel mai bun secundar, la mare distanță însă de Sylvester Stallone, cu 90% șanse de câștig pentru rolul din Creed.

Și cam cu tot atât de puține șanse (10%) ca și Tom Hardy, care a avut și el un an bun. Acum, că l-am umplut de post-it-uri, să mai spunem ceva și despre film: cu toate că oferă o poveste acrișoară, mai greu de îngurgitat, merită consumată fie și numai pentru faptul că au fost necesari 8 ani pentru o coerentă deslușire cinematografică a mecanismelor crizei.

În al doilea rând, pentru miza corectă: cei care au pariat contra băncilor, grăbindu-le prăbușirea (cu armele specifice sistemului) sunt prezentați nu departe de realitate, ca niște outsideri: nici lupi în blăni de oițe și nici lupușori veroși, gen Leo DiCaprio în The Wolf of Wall Street-ul lui Scorsese. Apreciez, de asemenea, lecţia bine aplicată de educație financiară, din care, oricât de nefamiliarizat și de plictisit ai fi vis-a-vis de sistemul bancar, tot rămâi cu ceva! Ca dovadă, fără a fi un senzațional succes de casă, filmul este o rețetă financiară: 61 mil $ încasări până acum, după o investiție de 28. Despre ce discutăm?

 

The Revenant (2015) – aventura supravietuirii

„I ain’t afraid to die anymore. I’d done it already.”

The Revenant este un film care mi-a atins latura salbatică încă de la primele cadre: o natura perfect surprinsa în splendoarea sa. Regizorul premiat cu Oscar Alejandro González Iñárritu revine dupa Birdman și întrece orice asteptari cu o nouă productie; într-un cadru cinematografic excelent „desenat” de catre Emmanuel Lubezki, castigator și a două premii Oscar pentru directia cinematogtrafică a filmelor Gravity si Birdman.

În distribuție îl gasim pe Leonardo DiCaprio, într-o prestație de zile mari, alături de un alt titan, Tom Hardy, cu care face un duo memorabil. Personajul principal Hugh Glass (interpretat de DiCaprio), este o figură legendară a culturii  western, despre care s-au scris o serie de cărți, printre care și ceea din 2002 – The Revenant – din care s-a inspirat filmul, iar evenimentele care se petrec în 1820 au la bază fapte reale.

beautiful-landscape-the-revenant

Actiunea este de multe ori la un nivel minim care exploreaza linistit imprejurimile si pare a fi captivata de frumusetea lor, dar explodeaza de multe ori reusind sa mentina un interes continuu asupra calatoriei lui Glass si-l implica la un nivel fizic nemaivazut. Pentru acest rol ma gandesc ca Leonardo DiCaprio este unul dintre favoriti la Oscar, pentru o performanta de a ilustra chinurile si durerile unui asemenea personaj, cu o dedicare evidenta.

The Revenant are ca scop principal supravietuirea, vedem ca fiecare personaj in parte are acest instinct si lupta pana la ultima suflare tinandu-se cu ghearele de orice speranta, intr-un tinut ce pare de nelocuit. Oamenii din aceste tinuturi secatuiesc natura de fauna sa si par a avea o forta distructiva asupra a tot ce ating de-a lungul „expeditiei” lor.

Continuare recenziei o gasiti aici.

Trailer: 

Bani murdari (2014)

the dropCitind anul trecut la Comedy Cluj pe genericul Enough Said: ultimul film al lui James Gandolfini, nu mă așteptam să mai văd vreun nou film cu el. Așa că o să-nțelegeți de ce m-am mirat aseară, văzând pe HBO un film în care juca un rol principal, datat 2014. De fapt, este doar anul apariției acestei ecranizării după Animal Rescue a lui Dennis Lehane, turnată în 2013. în goana după senzațional, cei de la Comedy Cluj s-au grăbit puțin cu (pen-) ultimul film, speculând apariția sa pe afișul comediei jucate cu Julia Louis-Dreyfus (cunoscuta interpretă a Elainei Benes din Seinfeld, rol pentru care a primit un Golden Globe), sau poate pur și simplu n-au știut de acest chiar-ultim film, The Drop.

După succesul filmului cu Tom Hardy, Gandolfini și Noomi Rapace în rolurile principale, Denis Lehane (cunoscut și pentru Shutter Island, Mystic River, Gone Baby Gone) a dus mai departe scenariul, publicând un roman cu același nume: The Drop (2014). Filmul este unul polițist (genul: crime) în care personajul care te aștepți mai puțin le comite pe toate. Așa cum își încheie și detectivul ultima discuție cu taciturnul barman Bob:

– Reușești să surprinzi pe toată lumea, nu-i așa?

Un film de văzut, în regia belgianului Michaël R. Roskam, care-l aduce într-un rol secundar (de antagonist) pe actorul său preferat, Matthias Schoenaerts (cunoscut grafitti-artist, preferat și de Jacques Audiard, care l-a convins să joace în Maryland 2015)