Arhive pe etichete: thriller

Strangers: Prey at Night -2018

Am  bănuit  că filmul   The Strangers: Prey at Night (Necunoscutii: Prădători în noapte) regizat  de Johannes Roberts  este o continuare a filmului  The Strangers  realizat în 2008  de (pe atunci) debutantul Bryan Bertino,  având în rolurile principale  pe  Liv Tyler, Scott Speedman, Gemma Ward. Filmul se axase mai mult pe acțiune, pe scenele horror și și-a  făcut  rapid  mulți fani datorită faptului că a fost , zice-se, inspirat din fapte reale*.
The Strangers (Necunoscuții ) nu a avut nici pe departe complexitatea și  subtilitățile  filmului  realizat de Tom Ford : Nocturnal Animals , nici  interpreți  atât  de  expresivi  ca Jake  Gyllenhaal și  Amy  Adams.
Am citit  în  program că regizorul  acestei continuări a  filmului ,,The Strangers ” este  altul și m-am gândit că, uite, vine cineva cu experiență și viziune să reinventeze un film pe care îl găsisem doar sălbatic și plin de clișee !  Poate filmul voise să fie  un studiu asupra  laturii bestiale a  naturii  umane : crime gratuite și cu atât mai oribile,  mai greu de înțeles, precum  faptele unui asasin în serie, care , de obicei, este dereglat mintal.  Și totuși, crime făcute de cupluri sau de grupuri nu sunt deloc rare. Și cât de uimitor, chiar fascinant , ca cei care i-au ușor viețile altora să lupte până-n ultima clipă  pentru mizerabila lor viață , pentru supraviețuire. Poate sunt promotorii unui stil filozofic existențialist : întâmplarea / absurdul ne lovește când vrea el.  Un joc al destinului?  Se consideră acești asasini însăși mâna destinului?

Această prezentare necesită JavaScript.


Lăsând la o parte  prequel  -ul , noua producție din 2018   The Strangers: Prey at Night (Necunoscutii: Prădători în noapte) regizat  de Johannes Roberts  are atmosfera apăsătoare , un scenariu leneș și previzibil.  Wow ! Nici o idee proaspătă, surprinzătoare sau /și  destabilizatoare? Dacă ați văzut filmul de acum zece ani,  în regia lui Bryan Bertino veți recunoaște chiar și în detaliu aceeași… Mărie cu altă pălărie: killer-ii sunt aceiași :Omul cu mască”,,Dolface”,,Pin up girl”, dar interpretați de un alt actor și alte două actrițe. Protagoniștii  vânați de persoane mascate , sunt  supuși  la agresiuni repetate. Chiar dacă rănile nu  sunt prezentate foarte detaliat, actele de violență excesivă nu mai impresionează. Acest ,,déjà vu”  poate enerva sau  lăsa indiferent. Nici măcar tenta ironică a acestor acte nu poate stârni  interesul.

Distributie: Bella Thorne, Cameron Monaghan, Martin Henderson, Christina Hendricks

* Scenaristul & regizorul  Bryan Bertino s-ar fi inspirat după  povestea reală cunoscută la acea vreme drept “The  Tate murders”, petrecută în 1969 în California: actrița Sharon  Tate care era însărcinată la acel moment și încă patru membri ai familiei sale, au fost uciși de către trei membri ai clanului Manson. Clanul Manson era o familie  stabilită  în California, condusă de Charles Manson care a murit , nu demult, în închisoare unde era viețaș .

Reclame

Alien: Covenant (2017)

Ridley Scott revine cu o noua incursiune în franciza Alien cu Alien: Covenant, dupa prequel-ul din 2012 Prometheus. Când nava Covenant este trimisa sa colonizeze o planeta îndepărtată, iar echipajului îi este întrerupt somnul criogenic, aceștia decid sa cerceteze o planeta apropiata, neindentificatî, care pare sa asigure condițiile necesare pentru noua colonie. Si dupa cum ne-am obisnuit în seria Alien, lucrurile nu merg întocmai cum te astepți.

În Alien: Covenant avem parte de toate elementele specifice seriei, într-atât de mult încât prima parte a filmului ne aduce aminte de primul Alien (1979), cu accent pe suspans și horror, iar cea de-a doua parte de Aliens (1986), unde acțiunea ia locul suspansului, cu câteva scene smulse direct din finalul predecesorului din 86. De regulă, când o continuare încearcă să imite prea mult filmele anterioare acest lucru poate fi o problema, dar cu toate astea Ridley Scott reușește să insufle un aer nou acestui film, și să recreeze atmosfera de groaza specifica seriei, mai bine decât o face în Prometheus.

Avem parte de o întoarcere a lui Michael Fassbender, în dublu rol, fiind elementul principal de legatură între acest film si cel din 2012, căruia i se alatura Katherine Waterston (Fantastic Beasts and Where to Find Them) si Danny McBride (This Is the End), iar din toată distribuția trebuie să spun că cel mai plăcut m-a surprins McBride, care ne-a obișnuit cu roluri amuzante și exagerate, dar care aici face dovada că poate fi un actor serios, de care te poți atașa, cu o interpretare plină de emoții credibile.

Aceasta noua intrare in serie dezvolta mai departe mitologia universului Alien si ne pune din nou in fata intrebarilor ridicate in Prometheus legate de originea umanitatii si rolul nostru in Univers, si o face mai bine decat oricare din filmele anterioare. Pentru pasionati, 20 Century Fox a scos un scurt-metraj ce precede filmul, si care face legatura intre evenimentele din Prometheus si Covenant, care nu consider ca este absolut necesar de vazut pentru a intelege ce se petrece, insa aduce un plus de informatie. Acesta se numeste Prologue: The Crossing.

Efectele speciale sunt de nota 10, iar noile design-uri de locatii si creaturi se imbina bine cu cele deja familiare, si impreuna cu coloana sonora ne introduc inca o data in acest spatiu extraterestru, dar atat de atragator. Cu exceptia a doua scene de actiune usor aglomerate, nici aici nu ducem lipsa de cadre terifiante, care sa ne tina lipiti de scaun, in special in a treia parte a filmului.

Alien: Covenant este un urmaș demn de franciza Alien, iar cu productia unei continuari deja anuntata să înceapă anul urmator (da, filmul lasa loc unei continuari evidente), pot spune ca merita vizionat în cinema, iar fanii genului horror-SF nu vor fi dezamagiti. Desi Prometheus nu a fost la nivelul standardelor seriei (exceptand Alien 3 si Resurrection), acest film mă face curios de direcția în care Ridley Scott vrea sa ducă povestea și cum va lega aceste prequel-uri de seria originala.

MV5BMDBkYWM3MmItYWNlYi00YWJiLTg0M2EtMzA5NDhhNDMwYjJiXkEyXkFqcGdeQXVyNjEwNTM2Mzc@._V1_SY999_CR0,0,673,999_AL_.jpg

Gardienii destinului (2011)

Adjustement bureau a avut premiera în România în 2011, a rulat în 2013 pe HBO iar dacă l-ați ratat, îl puteți vedea zilele acestea în reluare pe DigiFILM.  Filmul este o adaptare după povestirea SF a lui Philip K. Dick „Adjustment Team”.

The_Adjustment

Sub pretextul unei povești de dragoste între David Norris, un politician jucat de Matt Damon și Elise, o dansatoare interpretată de Emily Blunt, ajungem să cunoaștem o serie de personaje care fac ajustări în destinele oamenilor, pe care-i supraveghează. Un simplu sărut poate da peste cap toate intervențiile acestora, din cauza efectelor secundare.

Cu siguranță, mulți dintre noi simțim un impuls misterios în momentele cheie ale vieții, de a face o alegere sau alta – de aceea prind referirile la Planul inițial din acest film. Singura „invenție” tehnologică din toată povestea sunt acele caiete cu traseele destinului, care seamănă cu niște circuite electronice. Scenaristul și regizorul  George Nolfi a scris, până la acest film, scenariile pentru Ocean’s Twelve (2004) , The Sentinel (2006) și Ultimatumul lui Bourne (2007).

.

 

 

Viciu inerent sau pizza cea de taină

Inherent Vice în regia  lui Paul Thomas Anderson, are o distribuție de excepție, cu: Joaquin Phoenix, Benicio Del Toro, Reese Witherspoon, Owen Wilson, Sasha Pieterse, Eric Roberts și Josh Brolin. Paul Thomas Anderson a reușit să compună o trilogie cultă, printr-o filmografie coerentă de o bogăție incredibilă prin intenție, tematică, context: prezentarea unei epoci în plină schimbare, convulsii și derută. Capodopera absolută There Will Be Blood”, ne implică puternic în atmosfera epocii de decădere a Westului (sălbatic?) american și apariția implacabilă a industrializării pe scară largă; în The Master”, după război, americanii se trezesc că devin cea mai mare putere economică din lume și se simt dezorientați, neadaptați mecanismului pe care nu-l pricep; și în fine, acest Inherent Vice”, la sfârșitul epocii hippies (Flower Power & Make Love, Not War!).

Prin tematica sa – criza identitară – filmul încearcă să prezinte extinderea stării de derută la nivelul societății, la nivelul unei întregi țări care a suferit atât de multe și rapide mutații de-a lungul istoriei. Destinele personale se derulează într-o manieră de asemenea, derutantă, într-o intrigă cu sub-intrigi nebuloase și alambicate, care prin individualizarea scenelor, personajelor – Joaquin Phoenix interpretându-l pe Larry „Doc” Sportello, un detectiv particular fumător de marijuana, și captând atenția de la bun început (chiar dacă, recunosc, pe mine nu mă fascinase acest actor) – ating scopul propus: deruta! Însă Viciul Inerent este unul dintre filmele în care nu poți să nu te lași sedus de atmosferă.

o-inherent-vice-facebook.jpg
În Inherent Vice personajele nu înțeleg schimbările care au loc în lumea care le fusese familiară: manipulările guvernamentale, expansionismul industrial, corupția la toate nivelurile, complexitatea lumii noi – care le invadează valorile puternice, simplitatea, frumusețea. Lumea hipioților însemnase celebrarea vieții cu ce avea mai pur și mai simplu: iubirea! 

Ideea predominantă aici este apariția și ascensiunea unor secte (Manson), a unor grupări extremiste care invadează vechea ordine, schimbând percepția asupra unei lumi aparent simple, pervertind-o  (scena de debut în care Doc nu mai înțelege schimbarea de atitudine a Shastei, cândva o femeie simplă, drăguță, acum făcând pe inabordabila și sofisticata femeie fatală). Se pune astfel în ecuație condiția și locul femeii într-o societate în care romantismul e desuet. Este femeia liberă sau e tot o sclavă sau un obiect de consum care se îmbracă, mănâncă, se comportă după cum cere trend-ul? Shasta îl manipulează și îl transformă pe Doc într-o brută (v. scena în care îi poruncește să facă cu ea sex rapid și dur).

Un film care prin scene ilariante, sub o aparentă lipsă de complexe, ascunde tragedia (perpetuă?) omenirii. Anderson a adaptat remarcabil romanul lui Thomas Pynchon, rămânând fidel stilului acestuia, digresiunile, multiplele intrigi și intriguțe care se cam ciocnesc într-un paradox insolit. Dar oare cine ar putea înțelege mai bine ce înseamnă o societate în derută decât spectatorii din România, cu exhibiționismul de doctorate contrafăcute, academia penitenciarelor, defilarea pițipoancelor și a celor cu bani fără număr?! Despre politicieni, numai de bine (are cine să-i înjure).