Arhive pe etichete: The affair

Aventura

Urmărind seria a IV-a din The Affair, nu poți să nu te minunezi cât și-a rafinat telenovela mijloacele de exprimare. Un serial care a debutat atât de subtil, reușind să facă o introspecție psihologică remarcabilă într-o sordidă aventură extraconjugală, s-a spart în mii de twisturi începând cu seria a III-a.

Și nu vreau să spun că twisturile astea n-au fost reușite, sau nu mi-au plăcut mie, dar parcă s-au adunat prea multe, ca-ntr-o telenovelă sud-americană. Să fie de vină faptul că Helen se mută cu iubitul în California, făcându-l și pe fostul său soț să-și caute un job acolo, ca să fie mai aproape de copii?

În orice caz, fiecare nouă serie beneficiază de scenarii foarte bune scrise, cu dialoguri de excepție, foarte credibile. Oamenii ăia puteau scrie orice story, chiar n-ar fi contat, discuțiile dintre personaje sunt cele care au făcut povestea plauzibilă chiar și în stilul telenovelistic pe care n-ai cum să nu-l remarci. Apoi muzica, o altă chestie super-importantă pentru un serial.

Piesele inserate prin coloana sonoră etalează toată crema trupelor indie, dar treaba asta era anunțată cu buzduganul, ținând cont de cine deschide fiecare episod, recte Fiona Apple. Pe scurt, un serial bine scris, chiar excesiv de bine, și foarte bine jucat, treabă care mai salvează derapajele scenariului „îngroșat„. Nu cred că va mai urma o serie V, că ar trebui s-o dea în soft porn, iar protagoniștii să se culce și cu servitorii / servitoarele, după fazele din seria a IV-a cu vecina.

Ca să fac un pic de spoiler pe final, personajul meu preferat a fost în toate seriile de până acum Helen (foarte bună Maura Tierney în rol), pentru ca abia la final să mă prind de treaba cu Alison, și cum o fată draguță, dar o figură comună (care nu transmite mai nimic, la urma urmei), îi poate face pe toți să se îndrăgostească de ea.

Reclame

The Affair

Un film ocolit multă vreme din cauza subiectului oarecum sordid – până am aflat cumva că a luat două premii Emmy, ambele pentru rolurile principale. Ok, am zis: hai să vedem ce prestează. Și mi-am dat seama că nu e doar un film despre trădări în dragoste (love affair), ci despre cât de diferiți suntem, de fapt.

La naiba, mi-am zis, cât a progresat telenovela, cât s-a rafinat! Fiecare episod are cel puțin două perspective, a lui și a ei, iar asta te duce, după ce te obișnuiești, la un sens dincolo de subiectul serialului: fiecare dintre noi suntem actori principali în propriul nostru film, și dăm înțelesuri total diferite unor scene aparent simplu de interpretat.

Apoi vezi că nu e chiar așa simplu cum pare la prima vedere. Prima serie, așa pseudo-polițistă, m-a intrigat dar m-a prins, pentru ca seria a II-a să se termine senzațional; seria a III-a, cam haotică, nu credeam că va duce undeva, dar reușește totuși să găsească un foarte bun sfârșit. Așa bun că am crezut chiar că e ultima – dar se pare că scenariștii nu și-au epuizat resursele. Aseară am găsit pe HBOgo primul episod din seria a IV-a și uite așa am ajuns să scriu despre el.

Așadar, o poveste de dragoste între un profesor/scriitor și o chelneriță, nu foarte lejeră, dar original tratată. Protagoniștii cam enervanți, semn că au fost bine conturați de scenariști și foarte bine puși în valoare de către actori. Pe scurt, o dramă de familie – dar familia asta se rupe și apar două, apoi trei și naiba știe unde va ajunge cu seria a IV-a. Poate fi considerat și un serial de sezon, întrucât relația extramaritală debutează într-o vacanță, pe litoral.

Ținând cont că sunt patru sezoane TV, vă recomand să nu dați play dacă nu aveți vacanțe lungi 😉 mie mi-a mâncat vreo câteva nopți! Disponibil integral pe hbogo.ro.

Martie vine cu seriale noi

kevinPrimul serial – despre politică – este unul din preferatele lui Obama. Se numește House of Cards, a început din 2013 (deci este la al 3-lea sezon) iar actorul principal Kevin Spacey a primit în sfârșit în acest an Globul de aur, după 8 nominalizări. Criticii de film spun că face aici rolul vieții lui; mie îmi plac în special fazele în care trage cu ochiul spectatorului. Din acest serial s-ar fi inspirat Ponta când i-a cerut lui Iohannis să-i ceară scuze soției sale, în prima lor confruntare televizată, și culmea, la fel ca și în cazul personajului Frank Underwood, a fost o manevră psihologică ratată, prilejuindu-i taciturnului Klaus Iohannis memorabila replică: decât să fiu mârlan, mai bine pierd.

Ce aduce nou seria 2015? Ei bine, apare în mod surprinzător un președinte rus, Petrov, fost agent KGB, la fel de rece și calculat ca și Vladimir Putin, cu care seamănă și fizic, dar este un personaj mai pitoresc, care bea și cântă la sindrofii, o combinație de Elțin cu Putin. Machiavelicul Frank pare a-și fi găsit în sfârșit un adversar la fel de lipsit de scrupule ca și el, dar acesta e un pariu oarecum riscant, mutând miza pe politica externă. Este de urmărit și dacă rolul soției de președinte, jucat de Robin Wright cu prea multă răceală (după părerea mea) în sezonul trecut va suferi modificări, pentru că urmărim acest film cu atenția îndreptată spre cele două personaje și jocul politic american. Dacă întreg centrul de greutate se va deplasa pe alte coordonate (pierzând probabil mulți spectatori pe drum, din acest motiv), mai putem spera doar ca personajele principale să-și clarifica relația cam ambiguă și neconvingătoare din seriile precedente.

the affairUn alt serial de urmărit peste week-end este The affair care, deși lansat doar anul trecut, a reușit să-i ia fața mai titratului House of cards și să câștige Globul de aur pentru cel mai bun serial dramă în luna ianuarie. Asta și datorită jocului reușit de Ruth Wilson, care a primit și ea un Glob de aur pentru cea mai bună actriță în rol feminin. Între ea (Allison Bailey) și Dominic West (care-l joacă pe Noah) ia naștere o relație (a love affair în engleză, spre deosebire de business, în română cuvântul afacere având cea de-a doua conotație).

Ambii sunt căsătoriți, iar povestea relației lor extraconjugale ni se deslușește treptat, pe bucăți, din perspectiva fiecăruia dintre cei doi participanți. Scenele par decupate din realitatea cotidiană, când apare rutina, iar străinii care dau târcoale par să ascundă exact ceea ce căutăm.

O veste și mai bună este reluarea producției History Channel, Vikings, a cărui a 3-a serie a debutat la sfârșitul lunii trecute – iar din martie a apărut și la noi, subtitrat. Serialul este de urmărit atât pentru acuratețea detaliilor privind adevărul istoric (doar părțile necunoscute sunt exploatate artistic) cât și pentru pitorescul personajelor, care în această serie par să-și fi intrat și mai bine în roluri. În special eroul Ragnar Lodbrok (interpretat de australianul Travis Fimmel), care ajuns rege pare a pierde din tensiune – înlocuită de intrigi de palat și de alcov – reușește să compenseze diluarea rolului prin accentuarea personalității sale charismatice. Noua serie introduce alte patru personaje care iau locul vikingilor decimați de raiduri sau de luptele pentru supremație. Remacabil la acest serial nu sunt aspectele sângeroase, comune serialelor istorice de gen (vezi Spartacus), cât viziunile fiecărui personaj asupra istoriei.

Scandinavilor li se oferă o alianță cu regatul Wessex și are loc așezarea lor pe pământul fertil. Dar schimbul între civilizații aduce cu el alte conflicte. Vor fi războinicii în stare să le facă față?