Arhive pe etichete: Steve Jobs

Cine ce Oscar ia?

La noapte (hai să zicem mai bine luni dimineață) se decernează premiile Academiei Americane de Film, asa ca ar fi momentul unei scurte treceri în revistă a favoriților la principalele secțiuni:

1. Cel mai bun film

În ciuda listei lungi de nominalizări, avem duelul Regency-lor: The Revenant (Fox) si The Big Short (Paramount). Ori altfel spus, între mitul fondator și mizeria de sub preș. Însă cel mai bun film trebuie să întrunească mai multe calități – adică să fie susținut de (nu neapărat cei mai, dar de buni) regizor, director de imagine, actori și montaj.

Oscar-2016-Nominations

Aici avantajul pare să fie de partea mitului (regizorul Innaritu + actorii Leonardo DiCaprio și Tom Hardy, directorul de imagine Emmanuel Lubezki, coloana sonoră a lui Ryuichi Sakamoto) în defavoarea conspirației imbecililor (care se sprijină pe cel mai bun scenariu adaptat, cel mai bun montaj, dar și pe supporting actorii Christian Bale, Ryan Gosling, Steve Carell și Brad Pitt). Alegerea depinde strict de ce mesaj vor să transmită membrii Academiei: unul politic – da, ăștia suntem noi, americanii și acesta e rolul nostru, al actorilor, să recunoaștem măcar la nivel artistic dimensiunea întregii tărășenii – sau evazionist: no-no, acu’-i momentul să ne raportăm la trecutul glorios, oricum, dacă nu vă convine, ne stă în putere să rescriem istoria.

2. Cel mai bun regizor

Noua linie a lui Innaritu, foarte apreciata deja de la Birdman – care nici nu a fost cine stie ce film, doar o schimbare de direcție. Challenger (sic!) este legendarul George Miller.

3. Cea mai bună actriță

Brie Larsson in Room, no doubt

4. Cel mai bun actor

E momentul lui Leonardo DiCaprio, un actor matur – finally :).

5. Cel mai bun scenariu original

Spotlight

6. Cel mai bun scenariu adaptat

The Big Short

7. Cea mai bună actriță, rol secundar

Luptă suedezo-britanică: 2015 pare să fi fost anul Aliciei Vikander, nu doar pentru rolul nevestei Daneze ci și pentru Ex Machina. Mie Kate Winslet mi s-a părut excelentă în rolul directoarei de marketing Joana Hoffman din Steve Jobs.

8. Cel mai bun actor în rol secundar

Tom Rylance (pentru Bridge of Spies dar și tizul lui Hardy pentru antagonistul Revenant-ului, merita o nominalizare) sau Christian Bale, pentru rolul din The Big Short unde, spre deosebire de cinicul Wolf of Wall Street, trăiește drama omului strivit (vezi scena simbolică din film) de grozăvia sistemului – despre toți ce trei britanici am senzația că nu fac decât să umple lista. Premiul pare antamat de italo-americanul Sylvester Stallone, care închide cercul Rocky, cu ultimul său Creed.

9. Cea mai bună imagine

Emmanuel Lubezki

10. Cel mai bun montaj

The Big Short (Hank Corvin) concureaza aici cu Mad Max: Fury Road (Margaret Sixel – soția regizorului Greg Miller)

11. Cel mai bun film străin

Dispută strânsă ungaro-franceză: între Son of Saul și Mustang, comentat aici. A treia nominalizare, A War/Krigen, din partea Danemarcei, este o poveste sensibilă pentru americani: o companie daneză luptă împotriva regimului taliban din Afganistan. 

Reclame

Steve Jobs – viața este o telenovelă

Clar că scenariul lui Steve Jobs (2015), moșit de Aaron Sorkin după biografia oficială scrisă de Walter Isaacson, nu se ridică la nivelul The Social Network, deși a fost premiat cu un Glob de aur. Ca dovadă, nu a fost inclus pe lista scenariilor candidate la Oscar, deși avem acolo două categorii: cel mai bun scenariu original și cel mai bun scenariu adaptat (unde ar fi intrat cel al lui Sorkin).

Cu toate acestea, după cum bine remarca Răzvan Nicoară în cronica sa, scenariul reușește să surprindă câteva aspecte ale personalității lui Jobs: inovatorul, vizionarul care lansează idei și produse noi, showman-ul, și în final, doar tangențial, prețul plătit pentru asta. Incomplet. Îl contrazice aici un informatician, profesorul Daniel Ioan, care a trăit live magia lansărilor din filmul lui Danny Boyle, și pe care îmi permit să-l citez: „Steve Jobs lasă impresia unui vrăjitor însingurat, care se luptă cu el însuși, dar și cu cei din jurul lui. Incapabil de a obține satisfacții majore în viață, poate și pentru că nu respectă șablonul stilului american de viață, al celor din jur. Toate astea cu un preț greu, pe care Danny Boyle, Aaron Sorkin si Michael Fassbender reușesc să-l arate în mod magistral. Asta este marea reușită a filmului și nici nu știi de unde vine: din scenariu, din regie sau din actorie?”

Prezentând iMac-ul, Steve Jobs spunea: acesta este primul lucru pe care consumatorii îl spun ca îl vor pentru a folosi computerul – internetul. Deși este în totalitate un Macintosh, noi țintim primul lucru pe care îl vor consumatorii și anume sa intre pe internet – simplu și rapid. Dialogând cu Răzvan (care abia după ce analizează minusurile filmului, dă cu seama cât de bun este), dl. profesor ajunge cam la aceeași concluzie: cum că prezentarea personajului ar fi cam telenovelistică. Eu cred că asta depinde de ce anume privești sau dorești să scoți în evidență: viața oricui este o telenovelă, dacă ținem cont de schimbările la care suntem supuși și, funcție de relațiile sociale, îi supunem pe cei cu care ne intersectăm. Nici măcar un om de știință cum era Alan Turing (a cărui imagine apare în Steve Jobs, ca posibilă reclamă a lansării iMac-ului) nu a fost scutit de așa ceva.

Dacă Aston Kutcher reușea să strice Jobs (2013) jucându-se mai mult pe sine decât pe creatorul Apple, Aaron Sorkin și Michael Fassbender reușesc să repare a doua perioadă a vieții lui Jobs (cea a lansărilor de produse) și să o strice și ei, la rândul lor, pe prima (cea a căutărilor, pe care pune accent Jobs). Eu aș fi denumit filmul doar Steve, pentru a-l pune în contrast cu Jobs (asta a și fost intenția – declarată – a lui Sorkin) și pentru a arăta că, la urma urmei, cele două filme se completează. Iar viața lui Jobs, chiar așa fragmentar cum au reușit s-o redea ele, n-a fost (doar) o telenovelă. În fapt, omul a suferit un transplant de ficat și a murit de cancer pancreatic, pe care și-l descoperise în octombrie 2003, iar vreme de nouă luni a încercat să se trateze naturist. Abia apoi a recurs la operații și a combinat tratamentele naturiste cu medicina tradițională, supraviețuind două decenii unei forme de cancer a cărei speranță statistică de viață este între 3 și 6 luni. Aici era telenovela 😦 mă aștept să urmeze un serial.

i de la internet, inspiration, inovation

– Tatiii, are internet? întrebau puștoaicele mele la fiecare laptop nou adus în casă. Sau, despre mașini:

– Are radio/CD/DVD?

Dincolo de caracteristicile tehnice cu care ne lăudăm majoritatea dintre noi, cumpători și vânzători de produse, utilizatorul lor, care nu coincide cu inventatorul, sau cumpărătorul, este interesat de utilitatea și de ce nu, experiența adusă de produs (satisfacția).

Chiar dacă, da, computerul nostru personal este un accesoriu cât se poate de tehnologizat, de ale cărui caracteristici am devenit conștienți cu toții (utilizatorii săi tehnici sau a-tehnici), până și autoturismul personal este ceva mai mult decât un motor pus pe o caroserie accesorizată, care te duce de la punctul A la punctul B (definiția Loganului).

Am revăzut aseară o parte din ultimul film al lui Kate și Fassbemder, Steve Jobs (2015), pornind de la cronica lui Răzvan și constatarea d-lui profesor Daniel Ioan, de la Centrul de Inginerie Electricã Asistatã de Calculator (CIEAC), urmată de un comentariu pe facebook pe care îl reproduc mai jos, cu diacritice (pentru că scriem pentru cititori, nu pentru SEO):

Steve Jobs (2015, SUA) – film biografic regizat de Danny Boyle după un scenariu de Aaron Sorkin, acoperind perioada 1984–1998 din viața unuia din cei mai mari inovatori IT, fondatorul Apple si Pixar. Este structurat în trei episoade, ce prezintă lansarea produselor: Apple Macintosh, the NeXT Computer și iMac G3. Cele trei evenimente au loc în mari săli de spectacol (San Francisco Opera House, Louise M. Davies Symphony Hall și the Civic Center) și au tensiunea marilor premiere de operă, teatru sau balet. Tensiunea din culise atinge paroxismul, în condițiile în care sunt introduse în acțiune succesiv personajele cheie: Steve Jobs (Michael Fassbender), Joanna (Kate Winslet) director executiv (marketing), confidenta și femeie buna la toate, Wozniak (Seth Rogen) co-fondator Apple, John Sculley (Jeff Daniels) – CEO Apple în perioada 83-93, adus de la PEPSI Co, Chrisann Brennan (Katherine Waterston) prietena din adolescență a lui Jobs, Lisa (un copil de doar câțiva ani, inițial, nerecunoscută de tatăl ei, jucată succesiv de Makenzie Moss, Ripley Sobo și Perla Haney-Jardine, la vârste diferite) fata lui Steve, și alți câțiva ingineri Apple.

Cred că scenaristul a făcut bine rezistând tentației de a descrie mai mult de trei evenimente din viata atât de bogată a lui Jobs. Lăcomia ar fi fost fatală valorii filmului, diluând ideea centrală. Ața s-a limitat la câteva flash-backuri care dau coerență acțiunii. Este un film de cu totul altă factura decât clasicele filme motivaționale, gen Joy. Are sanse pentru TOP 10 2015. Știam despre aceasta producție cîteva lucruri: regizorul Danny Boyle realizase anterior in 1996 impresionantul Trainspotting, unul din cele mai importante filme britanice din toate timpurile iar actorul din rolul principal, german-irlandezul Michael Fassbender are o carte de vizita impresionanta, atat în superproducții cât și în filme independente.

Interpretarea sa dintr-un film dificil cum este Shame (2011), de exemplu, te face sa-i acorzi toată admirația. Mai știam că scenariul filmului a fost foarte lăudat și nominalizat pentru diferite premii iar Kate Winslet pentru rol feminin secundar. Mie filmul mi-a dat sentimentul că mi-am rememorat o parte din propria viata. Pentru mine Steve Jobs ți Wozniak sunt oameni reali, contemporani de-ai mei, pe care îi știu de foarte multă vreme, cum sunt la fel de reale Apple Macintosh, NeXT sau iMac. Știam și discutam cu prietenii mei, toți pasionați de calculatoare despre competiția dintre Apple, Microsoft si IBM în detaliu, așa cum alții urmăreau meciurile de fotbal ale vremii. La fel, biografia pasionantă a lui Jobs, și peripețiile sale incredibile în diferitele companii în care a fost implicat. Detaliile tehnice despre GUI, OS, Ethernet, Object oriented îmi sunt foarte familiare, și au făcut parte din viata mea profesională, din preocupările de zi cu zi. Dezvoltarea explozivă a tehnologiilor și creșterea performantelor care se făcea exponențial ne supunea imaginația unui joc al minții greu de descris acum.

Norocul meu a fost că nu au fost numai lucruri despre care citeam în reviste, ci multe dintre ele erau palpabile, deoarece am avut ocazia sa lucrez cu hardware și software de vârf, exact atunci când ele se dezvoltau. Am trăit exact trecerea din film de la calculatoare personale pe care le puteai stăpâni bit cu bit, pana în străfundul lor (BIOS și CPM OS, adresarea directa a cipurilor de pe placa, programare în limbaj de asamblare, primele interpretoare și compilatoare pentru calculatoarele personale), scăderea succesiva a dimensiunilor dischetelor flexibile, primele harddiscuri, imprimante laser, e-mail și apoi www. Au fost vremuri absolut magice. Parțial au fost redate în film, dar nu știu dacă toți spectatorii au simțit magia despre care vorbesc. Dac-aș fi trăit în America, aș fi fost precis unul din entuziaștii acelor săli din film, pentru care monștrii sacri, marii inovatori erau de-ai noștri. Sentimentul venea din perioda Hippie – Flower power, mai ales in USA era un fel de democratie a relatiilor umane, care erau mai mult familiare decat ierarhice.

Iar în Valea Siliciului, fiecare avea un potențial baston de maresal, oricând o idee originala putea produce o grămadă de bani, dar oamenii nu erau ahtiați după bani ci mai curând pasionați de ce fac si de ce va urma. Traiam cu totii fascinatia acestui miracol al expoziei IT, eram parte din ea. Sunt lucruri care se întâmplă nu numai o singura dată în viață, ci am impresia ca o singura data în istoria omenirii. Și toate astea nu pentru ca oamenii au fost exceptionali, ci pentru ca au fost întrunite conditiile pentru o revoluție tehnologică. Acum a fost cea informatica – digitala, alta data a fost cea industrială iar mai demult Renașterea și as adauga și, cândva, descoperirea scrisului.

O mare provocare a filmului este combinația echilibrată, credibilă, între aspectele fundamentale ale vieții din acea societate. Mă refer nu numai la aspectele tehnice, dar si la cele managerial-financiare, de marketing, precum si la cele umane: dragoste, familie, copii. La felul în care oamenii interacționează sub imperiul banilor și cunoștințelor (know how), cum ies la iveala trăsăturile de caracter dar și dramele sufletești. Cum idei aparent neînsemnate, pe un teren tehnologic si economic fertil infloresc și ajung sa genereze averi fabuloase. Cum la apogeu cresc și riscurile ca într-o familie părinti și copii să se dea în judecata pentru bani. Cred ca aici filmul reușește, te face să te gândești la toate lucrurile astea. Toate acestea au fost redate cu riscul de a eșua în telenovelă. Personajele principale sunt foarte atent concepute și impecabil interpretate. Mai ales Steve, care lasă impresia unui vrăjitor însingurat, care se lupta cu el însuși, dar și cu cei din jurul său. Incapabil de a obține satisfacții majore în viață, poate și pentru că nu respecta șablonul stilului american de viață, al celor din jur.

Este singular și în același timp uimitor prin faptul ca reușește atât de bine, fără să fi fost profesionist în nici un domeniu, nu a scris linii de cod, nu a inventat nici o schemă hardware, nu se pricepea prea bine nici la finanțe. Cu toate astea, intuiția, mintea deschisă, înțelegerea potențialului noilor tehnologii și alegerea (citește folosirea și apoi abandonarea) oamenilor pentru proiecte, i-au adus succesul fabulos de care s-a bucurat. Dar toate astea cu un preț greu, pe care Danny Boyle, Aaron Sorkin și Michael Fassbender reușesc să-l arate în mod magistral. Asta este marea reușită a filmului și nici nu știi de unde vine: din scenariu, din regie sau din actorie?

Ce nu mi-a plăcut: caracterul prea teatral al filmului, pare filmat aproape în timp real, cu câteva flashbackuri. Iar în câteva ore (cât este timpul psihologic al filmului), se întâmpla parcă toate lucrurile importante din viata lui Steve Jobs. Din punct de vedere comercial este bine, filmul are un ritm care-i da suspans, dar din punct de vedere artistic nu este 100% convingător, îți sugerează câteodată o telenovelă în care lucrurile se întâmplă ca sa fie arătate. Asta îl face sa nu fie cel mai bun film al lui Danny Boyle și nici al lui Michael Fassbender.

Nominalizații Academiei Americane de Film

În așteptarea listei de joi cu filmele nominalizate la Oscar, s-au dus intense lupte de culise, studiourile reacționând la semnalele transmise de Globuri prin scoaterea la înaintare a întregului arsenal mediatic disponibil. S-au investit sume imense, până pe ultima sută de metri, atât în publicitatea radio-TV, cât și pe prânzuri, dineuri şi serate asezonate cu proiecții și întâlniri cu staruri şi regizori de film.

Producătorii au folosit din plin și perioada sensibilă emoțional a Sărbătorilor de iarnă pentru a-şi promova producţiile ceva mai slab cotate în cursa pentru Oscar, încercând să intre atât în atenția publicului cât și în aceea a membrilor Academiei. Paramount i-a atașat filmului The Big Short (care se va lansa în cinematografele noastre pe 29 ianuarie) eticheta de „comedie financiară”. Istoria celor ce au prevăzut criza economică din 2007 (dar ale căror avertismente au fost ignorate de finanțiști), îi are în distribuţie pe Christian Bale, Brad Pitt şi Steve Carell.

Dacă la Globuri această (auto)etichetare nu i-a folosit, The Martian furându-i rețeta și premiile, The Big Short a intrat pe lista lărgită a celor 8 nominalizate pentru cel mai bun film la Oscaruri, în competiție cu același Marțian dar într-o companie și mai selectă: Bridge of Spies,  Brooklin, Mad Max: Fury RoadThe Revenant, Room și Spotlight.

Lăsând la o parte calitățile artistice, să remarcăm lungimea în creștere a filmului de lung metraj, care a sărit peste media a 5 role duble de film de 35mm (112 minute, adică sub 2 ore = 3km de peliculă), singurul nominalizat care o respectă fiind Brooklin, cu 1 oră și 52 minute

Room – 1 oră și 58 de minute

Mad Max: Fury Road – 2 ore

Spotlight – 2 ore și 8 minute

The Big Short – 2 ore și 10 minute

Bridge of Spies – 2 ore și 21 minute

The Martian – 2 ore 24 minute

The Revenant – 2 ore și 36 de minute

Pentru al doilea premiu ca importanță, cel mai bun actor în rol principal, au intrat în competiție Matt Damon – care și-a atins nivelul maxim la Globuri cu The Martian, Bryan Cranston – care joacă în biopicul unui scenarist hăituit în perioada McChartyistă în Trumbo, și Eddie Redmayne – care importă rețeta auctorială din The Theory of Everything în The Danish Girl, etichetat încă de la anunţarea producţiei drept „momeală pentru Oscaruri”.

Aceștia sunt outsiderii, lupta la vârf ducându-se între Leo DiCaprio (sunt curios ce zic după acest rol cinefilii și mai ales cinefilele care nu-l pot suferi – eu încă nu l-am văzut), pentru rolul făcut în The Revenant – care a confirmat la Globuri, luând toate cele trei premii importante și Michael Fassbender – al cărui rol din Steve Jobs (un film cu slab succes de casă, în ciuda cronicilor favorabile) ar putea completa lista premiilor câștigate pe merit la Globurile de Aur, de către Kate Winslet (cu șanse și la Oscar pentru cel mai bun rol secundar feminin) și scenaristul Aaron Sorkin (care aici nu mai apare pe lista nominalizaților – probabil fiindcă are deja o statuetă). Dați câte una, zic și eu, să ajungă la toți 🙂

 

 

Ce pronosticuri sunt la Globuri?

Așa cum ziceam pe-aici, nu prea se doarme bine noaptea asta, prima importantă pentru industria filmului de peste ocean. Spre deosebire de Oscaruri, Globurile acordate de Asociația presei străine de la Hollywood premiază și producțiile de televiziune, și acesta cred că este motivul pentru care merită să urmăriți ceremonia care va fi transmisă în direct de HBO Romania.

Cei care nu au postul în grilă pot accesa www.HBOgo.ro, unde se pot loga cu userul meu: mariusoliviu și parola: cefilmevad. Nu știu dacă funcționează pentru cei cu alt furnizor de internet decât RDS, dar puteți încerca. Din câte-mi amintesc, HBO nu limitează numărul de utilizatori pentru un cont, fapt de care unul din prezentatorii Oscar de anul trecut s-a amuzat, făcându-și public contul și parola, în direct. Eu nu-l folosesc, este plătit degeaba, așa că ar trebui să meargă – RDS l-a inclus anul trecut în pachetul obligatoriu HBO Max Pack, după ce l-a oferit o perioadă gratis.

Revenind la ceremonia din seara asta, pe care v-am lansat invitația să o urmărim și s-o comentăm împreună, după părerea celor din industrie, pentru cel mai bun actor se bat Leonardo DiCaprio (The Revenant) și Michael Fassbender (Steve Jobs). Cum la Globuri mai este activă distincția film dramă – comedie / muzical (și la Oscaruri exista o secțiune pentru comedie / muzical dar fiindcă nu se mai prea fac filme din genul musical, promovat la Hollywood, premiul nu se mai acordă), există și nominalizări pentru cel mai bun actor în film de comedie. Cu cele mai mari șanse este creditat aici Matt Damon pentru rolul său din Marțianul, deoarece presa bănuiește că la filmele în care au jucat Al Pacino (Danny Collins) și Mark Ruffalo (Infinitely Polar Bear) nu s-a uitat nimeni 🙂 Ca atare, contracandidații lui Matt Damon sunt Christian Bale și Steve Carell, protagoniștii filmului The Big Short. Tot o dublă nominalizare (două actrițe din același film) și pentru cel mai bun rol feminin din secțiunea dramă: Cate Blanchett și Rooney Mara, pentru rolurile din Carol, filmul care conduce în topul nominalizărilor, pentru 5 secțiuni.

Acesta concurează și pentru cel mai bun film în secțiunea dramă, într-o companie selectă: Mad Max: Drumul furiei, The Revenant: Legenda lui Hugh GlassRoom și Spotlight. Pentru cel mai bun film din secțiunea comedie / muzical Marțianul concurează cu Brokerii apocalipsei (traducerea pentru piața românească a filmului The Big Short), JoySpioana și O tipă… dezastru. Preferințele presei americane se îndreaptă spre The Big Short, întrucât The Martian nu pare corect încadrat, genul său fiind – cel puțin în intenție – SF; că a ieșit o comedie de film, asta este o altă poveste, care se datorează (autorului) cărții adaptate.

Totuși, așteptările sunt ca Ridley Scott, care s-ar fi-mpăcat cu fanii săi pentru acest film, după producții mai puțin reușite gen Prometheus și Exodus, să primească în sfârșit un premiu de consolare la Hollywood. Cam același gen de așteptări, poate și mai mari (pentru Oscar, chiar) sunt și în jurul premiului pentru cel mai bun actor. Dacă nu-l va lua Leonardo diCaprio, se va confirma teza cum că actorii frumoși nu iau premii, chit că Leonardo a mai luat Globuri de aur. Însă, așa cum am mai spus, Globurile sunt considerate mai mult o avanpremieră la Oscaruri – cel puțin în ceea ce privește industria filmului. Globurile sunt interesante pentru seriale, iar aici americanii, s-o recunoaștem cinstit, stau mai bine ca noi, europenii.

În paranteză fie spus, mie diCaprio nu mi se pare un frumos. Dacă în rolurile sale de debut mi se părea prea crud, și mai puțin credibil în Titanic, cu timpul actorul s-a maturizat și a-nceput să facă roluri bune. Cât privește partea cu frumusețea, nu sunt în măsură să mă pronunț și aștept opinii din partea cinefilelor!

Sursă foto: http://stirileprotv.ro/

Autor: http://mariusoliviu.wordpress.com