Arhive pe etichete: Star Wars The Last Jedi

ReStarT Wars

Din ce în ce mai multe remake-uri sunt stricate de lozinci „politically correct”, iar ultimul Star Wars nu face nici el excepție. La „The Force Awakens” am înțeles că era schimbare de echipă, început de serie, etc și trebuiau schimbate personajele (o eroină, un anti-erou negru), în fine, debandadă mare – unii intrau și alții ieșeau – dar cu The Last Jedi ce-ați avut?

w5Că sunt ironizate miturile brodate de George Lucas (Luke Skywalker aruncă laserul în spate: ce, credeai c-o să mă lupt aiurea cu un laser împotriva întregii galaxii?) treacă-meargă. Dar când am auzit-o pe chinezoaică, cum tre` să-i distrugem cu iubire, am râs de m-am spart: deja nu mai era ironie, ci penibil 100%. Înțeleg că trebuie mulțumite și minoritățile sexuale din sala de cinema, drept pentru care unul din personaje e fie gay, fie bisexual, fie transsexual.

w0M-am prins că și omul ceva mai puțin ocupat intelectual merge la film, și de-asta firul poveștii este lejer și presărat de cât mai multe explozii. Dar că abia la sfârșit îți pui problema cum facem o rebeliune din asta? mi se pare infantil. Adică știi că n-ai nimic, dar vrei totuși să faci un film… din întrebări – iar asta mi se pare destul de arogant. Filmul se ține doar din astea, din aroganțe – sunt singurele „poante” care ies – în rest zero substrat. În loc de asta, mai multe pastile enervante, gen Chewbacca convertit de mici animăluțe la vegetarianism – tocmai el, combinația păroasă de gorilă & oaie cu dinți de lup.

Singurele personaje cât de cât cursive și fără deviații sunt trei masculi introduși în penultimul episod: pilotul aventurier Dameron Poe (jucat de Oscar Isaac) reciclează un pic din personalitatea lui Han Solo, fostul stormtrooper Finn devine dintr-un dezertor un anti-erou aproape reușit (chit că „relația” lui cu Rey nu prea evoluează), iar antagonistul Kylo Ren, după ce e luat la misteaux de Snoke și provocat să devină mai mult decât o clonă de Darth Vader se supără și-i surprinde pe toți cu ce ambiții zac sub pleata lui tăcută.

w2Ca să dăm și cu parul, Rey (bine aleasă Daisy Ridley) continuă să fie același personaj necizelat și nesigur din episodul trecut, iar la asta contribuie și taica Luke. Acesta nici măcar nu se prea chinuie să ia treaba cu Forța în serios: după ce acceptă să-i predea un curs rapid cum să fie Jedi în trei lecții, până la urmă o face din două – iar mesajul subliminal e că nici profii nu mai sunt ce-au fost, de-aia-s elevii cum îs. Deși clișeice la greu, măcar filmele anilor ’80 și ’90 te învățau chestii. Puteai extrage din ele învățăminte indirecte și face câteva inferențe fără să fie nevoie ca acestea să-ți fie livrate pe tavă.

w7Ziceai că mergi la un film cu bătăi și ieșeai de-acolo lăcrimând de fericire că Rocky se-mpăcase cu iubita, sau la unul de război, cu pac și bum, de la care ieșeai mai patriot ca pușcașii marini. E drept că vine din urmă o generație mai pragmatică și mai diversă, cu alte curiozități și variabile demografice. Plus că în ziua de azi, oricine poate face un film, concurența e mare iar producătorii au la dispoziție mai puțin de o lună ca să încaseze grosul din vânzări, după care vânzările scad vertiginos. Așa că e mult mai profitabil să faci continuarea filmului și să repeți schema, decât să aștepți un an să mai scoți mărunțiș din ceea ce-a rămas din filmul anterior, mai ales că memoria publicului e tot mai scurtă acum că s-a mărit oferta cinematografică.

w10Asta a dat naștere acestor reacții bizare ale producătorilor. Echipele fac tot posibilul să se muleze pe public ca să atragă cât mai mulți spectatori în acele prime două-trei săptămâni de la premieră, după care Dumnezeu cu mila: întâi mulțumim persoanele de culoare, așa că băgăm persoane de culoare în film. Apoi mulțumim feministele – așa că personajele principale sunt femei versate, care izbutesc în ciuda piedicilor, iar bărbații sunt niște aventurieri tratați totuși cu înțelegere de marile duamne (vezi „relația” înfiripată între Poe și viceamiralul Holdo).

Majoritatea personajelor pozează în ce ar trebui să fie, astfel că singurele scene convingătoare sunt cele de grup, mai ales în orașele bizare ale galaxiei cum este și orașul jocurilor de noroc, pe care eroii îl decodează politic foarte corect înainte să-l distrugă. Genul de film după care la ieșire, dacă faci greșeala să mergi cu copiii, trebuie să treci și pe la McDonalds, unde, după ce le iei meniul ăla Kids, să fii pregătit să le mai spui și-o poveste, ca să rămână totuși cu ceva.

Reclame