Arhive pe etichete: scenariu

Heaven (Rai)

Krzysztof Kieślowski a fost un regizor și scenarist  foarte apreciat de critica de specialitate  și de spectatorii , îndeosebi intelectuali , care s-au atașat inovației aduse de un „cinematograf al neliniștii morale” cu care ne-a obișnuit în realizările sale devenite clasice precum , Camera Buff, Dekalog, The Double Life of Veronique,Three Colours.

Kieślowski declarase că se va  retrage din activitatea de regizor  după terminarea Trilogiei „Trei Culori”. El a început împreună cu Krzysztof Piesiewicz să lucreze la scenariile unei noi trilogii  formată din „Raiul”, „Iadul” și „Purgatoriul” , inspirată de „Divina Comedie” a lui Dante.  Scenariile erau destinate mai multor regizori, dar moartea prematură a lui Kieślowski (în 1996, la vârsta de 51 de ani) a lăsat totul în aer. Singurul scenariu terminat după o întrerupere de câțiva ani de coscenaristul Krzysztof Piesiewicz , „Raiul”, a fost filmat de Tom Tykwer și lansat în 2002 la Festivalul Internațional de Film de la Toronto.  Dacă am enumera doar filmele sale ,,Run Lola Run”,  ,,The Princess  and The Warrior” (2000) ,,Perfume” (rămas în topul cinematografic mai multe săptămâni, repurtând cel mai mare succes de casă în Europa, Asia și America de  Sud) și ne-am da seama că Tykwer  nu este un regizor oarecare. Știm că la marele Kieslowski  nimic nu este lăsat la întâmplare, cel mai mic detaliu este gândit, calculat având o semnificație aparte. Tom Tykwer este obsedat de hazard, de iubirile aflate în momente de cotitură, cu destin încâlcit.Ce a putut ieși din combinația a două personalități puternice? Un film hibrid (dar nu în cel mai rău sens al cuvântului) .

Sinopsis
O femeie al cărei soț a murit în urma unei supradoze vrea să-l ucidă pe traficantul de droguri pe care-l consideră principalul vinovat pentru decesul soțului ei. Întâmplarea face ca să fie uciși din cauza ei patru oameni nevinovați, dintre care doi copii. Ea este șocată de turnura pe care a luat-o atacul ei terorist,se lasă arestată și pare că-și acceptă soarta . Dar un tânăr carabinier o ajută să evadeze.
Filmul acesta este format din două părți distincte:
thriller-ul:atacul terorist,remușcările,hotărârea de a duce la capăt răzbunarea,evadarea,urmărirea,Infernul interogatoriilor,momentele sordide din birou.
romance :iubirea care încolțește din primele momente în mintea tânărului polițist care încearcă să descătușeze, la propriu și la figurat , pe femeia ,cu câțiva ani mai matură, al cărei gest îi pare pe deplin justificat.Va urma Purgatoriul , departe de ceilalți, în mijlocul minunatei naturi toscane, timp și loc pentru meditație asupra culpabilității, asupra iubirii și în fine, saltul nebunesc spre Rai.
scenariul este cu unele întâmplări neverosimile, că este inegal în racordarea la public, că deturnează conținutul politic și moral al întâmplărilor,  ține mai mult de originalitatea poetică , de eleganța cu care imaginea completează  filmul  într-un  superb  imn dedicat inocenței  căzute  pradă  hazardului (care ne strică , de obicei, planurile) , absurdului care-și ia plata cu vârf și îndesat. Ținutul Toscanei este reflectat printr-o succesiune de planuri  de o frumusețe  picturală copleșitoare,  adevărate tablouri de maestru .

Această prezentare necesită JavaScript.

Protagoniști sunt  niște  îngeri (căzuți) ,  pentru că ,,nu poți zbura în felul  acesta  în viața reală” e avertizat  tânărul  polițist  când  se înalță  prea repede cu elicopterul pe simulator. Interpretarea prestată de Cate Blanchett și de Giovanni Ribisi este impresionantă. Cate Blanchett nemachiată , cu trăsături pure , ochi albaștri este acompaniată de stilul minimalist al muzicii de pian și vioară a lui Arvo Pärt .
Dialogurile sunt cam plate, de exemplu ,,Ai dormit lângă mine?” (repetat și cu o altă ocazie, la fel de  evidentă)Emoji

Reclame

Cléo de 5 à 7 (1962)

Cléo de la 5 la 7, filmul francez în regia lui Agnès Varda o are ca protagonistă pe frumoasa cântăreață yeye, Florence (cu numele de scenă Cléo) o tipesă egocentrică, narcisistă și frivolă. Ea așteaptă rezultatele unei biopsii și cu cât se apropie ora fatidică (19) în care va afla adevărul, e chinuită de gânduri negre (mai ales că a consultat și o ghicitoare în tarot): că nu a înregistrat ultimul cântec, că e prea tânără și frumoasă, că totul se va termina oribil.

Cléo caută sprijin în anturajul său, dar simte că nu e luată în serios, lovindu-se de indiferența colegilor și a amantului. Nu –și găsește locul, e nervoasă și țâfnoasă, pornește prin Paris să-și ocupe vremea cu ceva (magazinul cu pălării), simte că e privită cu curiozitate, parcă i-ar fi scrisă soarta pe frunte, toți și totul îi pare îndepărtat. Cléo decide să fie ea aceea care se va întoarce către ce o înconjoară, va privi și asculta; va avea întâlniri care îi vor deschide ochii asupra lumii, a altor drame și tragedii decât ale ei dar și asupra frumuseții stranii a primei zile de vară pariziană în care viața devine posibilă. O poveste marcantă a transfigurării din interior spre exterior.

Această prezentare necesită JavaScript.

Itinerariul femeii prin Paris este filmat (documentaristic) pe… viu, adică în timp real (21 iunie 1961). Trecerea protagonistei de la femeia care fusese o viață întreagă, la femeia care vrea să simtă că trăiește deplin, se face prin includerea între cele două părți ale filmului (fiecare de 45`) a unui scurt metraj burlesc și mut , marca Jean Luc-Godard,  Les fiancés du pont Mac Donald cu vedetele de cinema: Jean-Claude Brialy, Sami Frey, Eddie Constantine, Danielle Delorme, Yves Robert, Anna Karina și Jean-Luc Godard, fără (altfel) nelipsiții ochelari negri.

Preocupată să realizeze „un documentar subiectiv” Agnès Varda preferă lumina reală, dar recurge la artificii de filmare atunci când marchează atmosfera ireală (drumul în mașină a lui Cléo cu prietena ei, modelul unui sculptor, întâlnirea întâmplătoare în parcul Montsouris, cu un bărbat necunoscut, soldat înrolat forțat pentru Algeria, condamnat și el într-un fel, sosirea la spitalul Salpêtrière): peluze imaculate în parcul Montsouris, străzi în nuanțe estompate. Tot reale și în timp real sunt știrile transmise la radio; ele redau tensiunile socio-politice ale vremii. O promenadă filozofică și cumva (poate, prea târziu) inițiatică: un cinema de stradă, inventiv, poate cel mai îndrăgit film al Noului Val.

Film disponibil pe MUBI, aici.