Arhive pe etichete: Robert de Niro

Dirty Grandpa (2016) și gusturile românilor

Am văzut recent comedia deocheată Dirty Grandpa cu Robert De Niro (bunic) și Zac Efron (nepot) în roluri principale.

L-am vizionat pentru că de la început de an, de când a fost lansat în cinematografele din România, a fost în top o perioadă lungă de timp. Încasările la box-office-ul românesc sunt în creștere, dar arată îngrijorător din punctul de vedere al preferințelor consumatorului român de cinema. Dacă stai să observi top 5 filme de succes în cinematografele noastre, pe locul 2 se află anul acesta chiar Dirty Grandpa. Mai exact 304.361 de persoane au ales să vadă o comedie proastă și pe deasupra, deocheată.

zac-efron-dirty-grandpa-600x337

Pe primul loc este Deadpool care de la mama natură este mai puțin cenzurat, de altfel este un film de acțiune cu super-eroi atipic și binevenit în universul Marvel. Prin aceste două exemple am vrut să subliniez că publicul român are în ultima perioadă preferințe fără inhibiții. Alte exemple de filme proaste aflate în top încasări: God of Egipt (211.647 spectatori), London Has Fallen (152.071 de spectatori), The Divergent Series: Allegiant (107.737) s.a.m.d. Desigur sunt și exemple pozitive, pe care nu le menționez de această dată.

Succesul lui Dirty Grandpa este explicat de generația seriei American Pie care a rezonat cu genul acesta de filme de-a lungul timpului. Filmul îndeplinește condițiile unui „teenage movie” cu petreceri scăpate de sub control,genul de concursuri ca între frății, conflicte și întâmplări de pomină, glume piperate și sexual explicite. Nu știu de se plâng realizatorii de film românesc că n-au succes, rețeta e mai sus…

dirty-grandpa-wallpaper

Alte păreri: Tolsto

Reclame

Studio 54 (1998)

În anii ’80, Studio 54 era deja un fenomen – cel mai în vogă local de noapte din New York. Situat în aglomeratul Manhattan, la numărul 254 pe West 54 Street (de unde și numele), clubul a fost fondat în 1977 de către Steve Rubell și Ian Scrager. In STUDIO 54 se intra „dupa ochi”, fără vreo discriminare de ordin social, rasial ori sexual. Steve Rubell (jucat aici de Mike Myers) se posta pur și simplu în ușă și permitea sau nu accesul clienților, după criterii subiective, gen: aspectul lor fizic și potențialul de petrecăreți. Printre marii respinși au fost Caroline și Jack Kennedy iar, pentru o vreme, nici chiar Frank Sinatra n-a fost admis.

Clubul avea un grup constant de clienți, format din celebritățile vremii: Bianca și Mick Jagger, Rod Stewart, Elton John, Andy Warhol, Liza Minelli, David Frost, Paul Simon, Candice Bergen, Ryan O’Neal, Art Garfunkel, Truman Capote, Diana Ross, Dolly Parton, Elisabeth Taylor, Cher, Farah Fawcett, Paloma Picasso. La inceputul anilor ’80 De Niro, Pacino, Lauren Hutton, Gere, Michael Jackson, Sylvester Stallone și Oliver Stone au devenit și ei obisnuiți ai localului. Unii îsi serbau acolo aniversările, alții veneau, pur și simplu ca să-și găsească un partener de o noapte. E cel mai grozav loc de agățat din lumea asta, îl lăuda creatoarea de moda Diana von Fürstenberg.

Odată ajunși înăuntru, clienții erau  liberi să facă tot ce pofteau. Celebrități și iluștri anonimi, hetero- și homosexuali, milionari și sărăntoci se dezlănțuiau împreună, timizii fiind încurajați de personalul localului (toți tineri și frumoși) să ia parte la frenezia generală: muzică, dans, alcool, droguri, sex… Pe măsură ce etichetele se înmulțeau (de la cârciuma bisexuală la Sodoma și Gomora modernă), creștea și faima localului.

Viata lui a fost scurtă, în primăvara lui 1980 patronii fiind trimiși la închisoare pentru evaziune fiscală. Studio 54 va fi preluat de investitori corporatiști, schimbându-și de două ori proprietarii până la închiderea sa definitivă în martie 1986. Deși pus în libertate după scurt timp, Rubell reușește să mai dea o singură petrecere (așa-zisă de revenire) care va fi și ultima, Studio 54 așa cum a fost rămânând doar o legendă. Una care ne amintește puțin de #Colectiv.