Arhive pe etichete: Richard Linklater

Top 7 filme despre divorț

Filmele despre divorț ar putea fi constitui un subgen al filmului romantic – acelea cu final neașteptat. Alexandru Paleologu spunea că dragostea e o boală fără de care nu eşti sănătos, iar Tudor Mușatescu scria despre dragoste ca fiind, totuși, un sentiment:

„Bătăi de inimă pentru dureri de cap. Sentimentul care vine în galop şi dispare în vârful picioarelor.” Dacă vă amintiți, prin 2012 O.M.S. codifica dragostea ca boală psihică, înscriind-o sub numărul F63.9 în Registrul cu maladii al acestei organizaţii. Cum se vede în filme acest gen, cu final neașteptat? Genul nu este altceva decât o fereastră spre realitate, iar filmul, oricât ar fi de romanțios, are nevoie de intrigă pentru a-și dezvolta subiectul.

Amorul se aprinde atunci când opoziția e mai mare și pare că toată lumea îi stă în cale – precum în Romeo și Julieta. Azi însă, subiecții nu mai țin cont de familie, iar un astfel de subiect ar fi desuet. Nu mai poți arăta nici dulcegării: get a (motel) room! protestează spectatorii la un film cu prea multe pupături. Și adulterul este un subiect la fel plicticos: hei, voi n-ați auzit de divorț?  

Aceasta fiind realitatea, într-o societate în care celebrăm despărțirile amoroase (se fac petreceri de divorț, unele chiar mai reușite ca nunțile – așa am auzit) are sens și un top al filmelor pe acest subiect. Unul de actualitate.

Câteva filme care nu pot lipsi de aici sunt:

Kramer contra Kramer (1979) – un tată workahoolic (Dustin Hofmann), care după divorțul de soția sa (Meryl Streep) trebuie să lupte și pentru custodia copilului

Scene dintr-o căsnicie (1973) – filmul lui Ingmar Bergman care a dus la o creștere cu 50% a ratei divorțurilor în Suedia. Chiar dacă nu e considerat cel mai important al suedezului, ultimul film din cariera lui, Saraband (2003) e un sequel cu aceeași actori – Liv Uhlmann și Erland Josephson..

Toată lumea din familia noastră (2012) – un film recent al lui Radu Jude, completat excelent de Film pentru prieteni (2011) – un film cu buget mic, dar nu mai puțin important pe subiect

Before Midnight (2013) – al treilea film din seria Before al lui Linklater, despre care regizorul și actorii Ethan Hawke și Julie Deply au admis c-a avut drept referință, în faza de scenariu, Scenes from a Marriage.

Și ca să completăm un top5, recent-apărutul, candidatul la Oscar și comentatul 45 Years, în care răceala englezească pare sloi de gheață pe lângă intensitatea suedezilor Liv Uhlmann și Erland Josephson.

Un film din altă cultură este iranianul A Separation (2011), la musulmani copilul rămânând în familia tatălui după divorț.

Din alt gen par Iubirea durează trei ani regizat chiar de Beigbeder după romanul său L’amour dure trois ans și Enough Said (2013), ambele într-un registru ironic.

– în curs, aștept sugestii –

Reclame

5 tipuri de petreceri din filme

Recent am vizionat ultimul film al regizorului Richard Linklater, Everybody Wants Some, care se încadrează perfect în rândul producțiilor cinematografice ce scot în evidență latura nocturn-petrecăreață. Mai mult de atât mi-a adus aminte de anumite filme care au ca tematică centrală viața de petrecăreț și peripețiile ce le implică. De aceea descrierea cinematografică a unei petreceri devine idealizată și este privită ca un model de petrecere reușită.

everybody wants some

Astfel încerc să descriu 5 ingrediente pentru petreceri reușite din punct de vedere filmic:

  1. Petrecerea e așa de cool că vrea să vină toată lumea: de obicei această idee este vehiculată de filmele americane cu adolescenți, unde o anumită petrecere e pe cale să înceapă și ei neaparat trebuie să ajungă acolo. Acest gen de film este unul dintre cele mai urmărite mai ales că tinerii sunt vizați.

Imagine film Superbad (2007)Super Bad

        2. Petrecerile de burlaci: nu cred că la noi e la modă genul acesta de petrecere,  dar în filme această ultimă            petrecere liberă scapă de sub control. Așa ai petrecut că ai băut în nestiință și nici nu stii ce s-a întâmplat.

Imagine film The Hangover (2009)

hangover3. Petrecerile la piscină: considerate un mega succes, mai ales că toate filmele cu petreceri la casă au inevitabil lângă o ditamai piscina. Un decor fără care nu-ți poți imagina să aibă loc un asemenea eveniment.

Imagine film Bad Neighbours (2014)

neighbors5     4. Petrecerile unde nu se termină băutura niciodată: ați văzut voi film în care se sparge petrecerea pentru că nu mai este nimic de băut. Desigur sunt excepții, dar regula de aur se aplică tuturor filmelor de acest gen. La noi ar merge o comparație cu acele cantități de băutură de la nunți unde meniul îți oferă băutură nelimitat.

Imagine film American Pie 6 (2007)

american pie

5. Petrecerile unde agăți gagici: ca să nu lăsăm la o parte latura romantică a petrecerilor.

 Imagine film Everybody Wants Some (2016)

everybody-wants-some-richard-linklater

Articol scris de Piratul Cinefil.

Birdman

La începutul anului, pe când se acordau Globurile de aur și Premiile Academiei, începeam să scriu cronică de film. Apoi am publicat pe catchy.ro, la cererea Mihaelei Cârlan, câteva previziuni pentru Oscar. Ca să pot face pronosticuri a trebuit să văd (într-un timp destul de scurt) mai multe filme. Mi-au plăcut – atunci, pe moment – Benedict Cumberbatch în The imitation game, Steve Carell și Mark Rufallo în The Foxcatcher (Mark nu senzațional ca în Begin Again, dar un rol bun) și J.K. Simmons în Wiplash.

Majoritatea site-urilor de specialitate dădeau ca mari favorite peliculele Birdman și Boyhood. De asemenea, Grand Hotel Budapest, care luase crema la Golden Globes. Mi-a plăcut Boyhood – așa cum îmi place orice Linklater după seria Before Sunrise (1995), Sunset (2004), Midnight (2013) – dar nu l-am putut urmări până la sfârșit, pur și simplu mi s-a părut prea lung.

Un singur film n-am reușit să văd (nu, au fost două cu The Theory of Everything, nu aveam atunci chef de biografii, chit că-mi place Stephen Hawking), de fapt singurul film pe care n-am vrut să-l văd online, adică să-l piratez cumva (chit că nu știu să descarc filme, dar tot o formă de piraterie o consider și vizionarea online, chiar dacă e cvasi-legală) a fost Birdman. Citisem cronica și, din respect pentru ideea filmului, pentru actori, pentru regizor, aș fi preferat să-l văd într-o sală de cinema.

Din cauza jobului, n-am reușit s-o fac în timpul anului așa că l-am văzut abia aseară, pe Cinemax. Aveam ca elemente de comparație: The Humbling după Philip Roth, cu Al Pacino și Clouds of Sils Maria al lui Olivier Assayas cu Juliette Binoche și Kristen Stewart, ambele despre condiția actorului. Și ambele foarte bune în sens clasic (nimic cutremurător, ca să zic așa), astfel că eram convins că va fi o competiție strânsă pentru Oscarul meu pe această temă.

Dacă la Michael Keaton și Ed Norton mă așteptam să scoată roluri bune (în nota lor personală, totuși – himself acting) marea mea surpriză a fost Emma Stone, pe care am ratat-o de la debutul său ca actriță-puștoaică în distribuții comice gen The House Bunny și Paper-Man până la rolurile ceva mai pretențioase din Magic in the Moonlight. Mai bine zis, ochii Emmei Stone, pentru că ochișorii ei albaștri, fardați, exoftalmici sau cum vreți, fac jumătate din magia acestui film. Replica ei acidă de fiică răzgâiată care-l aduce cu picioarele pe pământ pe fostul star cinema Riggan Thomson, dialogurile (specialitatea casei, sexy romantism) cu pseudo-vedeta de cinema și privirea hăbăucă din final au făcut să merite filmul. Păcat de compania selectă că n-a prins măcar o nominalizare.

Nu doar cărțile din cărți se scriu – Before Sunset

before-sunsetBefore Sunset (2004) este ceea ce se cheamă un sequel pentru că duce mai departe evenimentele desfășurate într-un univers fictiv anterior, și aici vorbim de Before Sunrise (1995). Cum spuneam în comentariul filmului, preferința regizorului Richard Linklater pentru time-lapse nu a debutat cu Boyhood (2014), recompensat cu un premiu Oscar și 3 Globuri de aur. În această continuare, experimentul merge mai departe în sensul că are loc în timp real, adică durata poveștii (filmului) coincide cu durata evenimentelor povestite. Nici actorii nu mai sunt doar caractere ficționale. Filmările au loc în perioada divorțului actorului principal de Uma Thurmann, iar Julie Delpy compune două din piesele pe care le interpretează în film.

La 9 ani după primul Before, Linklater, Julie Delphy și Ethan Hawke (re)scriu împreună scenariul, actorii contribuind cu propriile dialoguri, scene și idei la povestea și caracterele imaginate de Linklater împreună cu Kim Krizan. Și-au creeat în acești ani propriul orizont de așteptare. Ethan Hawke recunoaște: Nu a fost ca și cum cineva ne-ar fi rugat să facem continuarea. Am făcut-o pur și simplu pentru că așa am vrut.

Astfel ia naștere una din puținele continuări care este la fel de bună, dacă nu chiar mai bună decât primul film. Celine dixit: Yeah, I think I’m always so much more happy with books and movies and stuff. I think I get more excited about well- done representations of life than life itself.