Arhive pe etichete: Regia

Tokyo Vampire Hotel

De vreo trei ani urmăresc desfășurătorul unui eveniment cinematografic numit ,,L’Étrange Festival ” (Festivalul Straniu) care se desfășoară la Paris sau alternativ, în alte locații, Strasbourg, Caen, Nantes, Lyon. Aici s-au făcut remarcați ,  începând cu anul 1993 , cei mai originali regizori de film și creațiile lor inteligente atipice și bizare, adesea experimentale .
.
Printre laureații acestui festival îi pot numi pe chilianul  Alejandro Jodorowsky cu ,,Poesía sin fin” 2016,  norvegianul Morten Tyldum cu ,,Headhunters” , 2011, mexicanul Guillermo del Toro cu ,, The Shape of Water „, 2017 . ,,Why Don’t You Play in Hell?” (De ce nu te joci în iad? (2013), sângeroasa , dar spumoasa realizare a regizorului nipon Sion Sono a avut , la vremea ei, un succes foarte mare .

Această prezentare necesită JavaScript.

Ce știm despre regizorul care s-a îndrăgostit, cu ocazia prezenței sale la TIFF în 2016 (care consacrase o retrospectivă operei sale cinematografice),  de  clădirile istorice din Transilvaniei și de  legendele sale cu vampiri (a căror prezență la noi e confundată ab initio  cu Dracula din Banska Bistritza ). Aceste impresii l-au provocat pe Sono să scrie scenariul unui serial fantastic și regizorul japonez a revenit la Cluj, unde s-au turnat scene importante din Tokyo Vampire Hotel – o confruntare apocaliptică dintre două clanuri rivale însetate de sânge.  In selectarea celor mai potrivite locații au participat profesionişti din Cluj – Napoca şi Bucureşti, plus un corp artistic din care fac parte actorii Cristi Rigman, Sandra Ducuţă, Elisa Pârvan, absolvenți şi studenţi ai secţiei de actorie din cadrul Facultăţii de teatru şi televiziune a UBB. şi bineînțeles casting-ul nipon. Filmările au avut loc în subsolurile Muzeului de Artă , la Hotelul Continental, în Piaţa Unirii şi Piaţa Muzeului. ,,Dacă nu filmam în România, seria nu ar mai avut nicio putere’’, a subliniat regizorul Sion Sono, care a remarcat că filmele americane cu vampiri nu-i prea atrag pe japonezi.

Din acest serial cu nouă episoade, Sion Sono a încropit un film de două ore, omițând intenționat episoade, modificând unele detalii și dându-i un alt final . Acest lung-metraj este o versiune specială a serialului de televiziune, o ansamblare foarte excentrică  care ne introduce într-o lume hibridă cu acțiuni rapide atingând culmile absurdului . Este un film furibund , presărat cu viziuni geniale, cu exagerări nonșalante, cu eroine fabuloase, păpuși ucigașe,  contese demolatoare și spectre …suspecte !
Filmul e o specialitate rafinată pentru…cunoscătorii care îl plac pe Sion.
Și umblă vorba că dacă la o astfel de sarabandă de delicii lipsește Sion Sono, festivalul e ca un Crăciun fără daruri. Dar la pomul lăudat….
Sono Sion nu pare prea deranjat de incoerențele scenaristice, este interesat mai mult de imagine, policromie, efecte vizuale, alternând o estetică de gherilă, pe care o stăpânește deja în,, Suicide Circle” , mobilitate , ambuscade, pentru scenele de exterior din Shinjuku (una dintre municipalitățile zonei meropolitane a orașului Tokio)  cu citate precise din ,,Scarface” a lui  Brian  DePalma și/sau din ,,Tokyo Drifter”, un crimi-polițist cu yakuza,  pentru scenele interioare din hotelul –fermă ,de fapt un palat regesc blestemat pentru recoltat sânge omenesc,  în cel mai…sângeros mod !Emoji Clanurile de vampiri Dracula și  Corvin sunt în război nesfârșit din vremuri imemoriale pentru dominarea Lumii și încearcă să pună mâna pe semenii lor aleși și desemnați printr-o profeție.

Filmul face apologia disperării societății nipone în declin,  mizantrope ,  într-un ritm rocambolesc 85% din film.  Banalul care tinde spre sublim pe muzica lui Bach, Vivaldi  și nu pe ritmurile trupei germane de rock Tokio Hotel , deci,  vă pun în gardă că atunci când asistăm la lupta lui K, din partea drăculeștilor cu Yamar, din clanul corvineștilor, nu e vorba de trupa germană de rock Tokio Hotel , fondată în 2001, care mai strângea  încă acum trei ani câteva MTV Awards!
Și, totuși, mie îmi pare relativ ușor de descifrat, chiar dacă e destul de adevărat că filmul e cam o fușereală extrasă din serialul cu același nume, că sunt omise unele scene …mai normale din serial și că finalul filmului este altul.  L-am privit cu atenție , dar fără încrâncenare , ca pe o parodie și  l-am  vizionat  încă o dată să ne amuzăm și să ne contrazicem în familie. Da, asta e Soluția , să vezi filmul singur, să-l digeri și apoi să-l vezi cu prietenii. Vezi ce iese, jos Emoji !

Full movie,  în engleză

În 27 mai  2018 publicul TIFF va putea urmări  la Castelul Bánffy de la Bonţida proiecția filmului Tokyo Vampire Hotel , în regia lui Sion Sono.

 

Reclame

Mefisto

,, Mefisto” ( 1981 ) a fost  un film de mare succes  la vremea lansării, constituind și pentru actorul  Klaus Maria Brandauer o trambulină în lansarea carierei sale. Dar nu a mai primit partituri la fel de incitante și a căzut cumva în uitarea noilor generații de spectatori.
Filmul este o adaptare a romanului  ,,Mephisto, Roman einer Karriere”. din  1936  a  lui Klaus Mann (München, 1906. nov  18. – Cannes, 1949.  mai 21)  care s-a sinucis în 1949,  fiul cel  mare a renumitului scriitor Thomas Mann (Lübeck, 1875 6 iunie – Zürich, 1955.  12 aug.), autorul romanului ,,Doktor Faustus .” Observ că fiul a scris , probabil primul din familie, despre acest mit.  Romanul lui Klaus s-a inspirat din viața cumnatului său Gustav Gründgens  ( 1899-1963), celebru actor în timpul celui de-al III Reich  căsătorit cu Erika Mann, sora lui Klaus.

După cum spune și titlul ne-am așteptat la o prezentare metaforică a mitului german  despre pactul făcut de Dr.Faustus cu Necuratul, Mephistopheles , care , bun cunoscător al slăbiciunilor omenești (fie ele și ale unor genii) este gata oricând să-și ofere ajutorul (deloc dezinteresat) în urma unui pact ,,cinstit” .
Capodopera regizorului maghiar  *Szabó István  tratează  temele libertății de exprimare,a independenței Artei față de politic,a soartei artistului într-un regim concentraționar, a limitei care este  granița subțire care îl desparte de a deveni aservit unei ideologii, unui partid, doar pentru a nu-și pierde poziția de vedetă,  în care sunt cuprinse  mai  multe  motive  literar-artistice recurente  la tratarea acestei teme : slăbiciunile omenești, vanitatea,  sfidarea limitelor omenești, cucerirea  unor coordonate dincolo de realitate, nemurirea prin creația artistică , succes infinit și cu ,compromisuri ,, coûte que coûte ” și de-aici, bineînțeles,  victoria forțelor malefice .
Klaus Maria Brandauer redă portretul psihologic al unui actor de teatru foarte talentat, obsedat de succes în carieră, gata să facă orice compromisuri etice și politice pentru a-și satisface ego-ul . Beția succesului i se va urca la cap, încât devine vulnerabil în fața forțelor obscure (naziștilor) care în cele din urmă se vor folosi de celebritatea vedetei pentru a-și atinge scopurile propagandistice.
Sinopsis

În anii `20 Hendrik Höfgen (Klaus Maria Brandauer) este  un actor care strălucește pe firmamentul unei modeste trupe teatrale din Hamburg. Din cauza vederilor de stânga și din invidie profesională intră în conflict cu Hans Miklas (Cserhalmi György ), un coleg mai arătos și la fel de talentat, membru al Partidului Național-Socialist. Höfgen vrea să urce pe scara gloriei , își abandonează iubita care  era de culoare, pentru a se însura cu Barbara, fiica consilierului Bruckner, apoi prin relațiile socrului este angajat la Teatrul de Stat din Berlin unde,  în sfârșit , va primi rolul lui Mephisto din piesa ,,Faust”a lui Goethe . Ascensiunea în carieră e fulminantă, dar cu ce preț!  O dată  cu venirea la Putere  naziștilor el își încalcă convingerile trecute și își supune Arta noului regim.  Nu mai are nevoie de vechii prieteni, pe drumul gloriei își neagă trecutul, își trădează prietenii și încetul cu încetul se inchină puterii naziste .

Decorurile sunt foarte potrivite pentru reconstituirea istorică. Dialogurile au un caracter intelectual care determină spectatorii să reflecteze cu pesimism asupra naturii umane, asupra profesiei de artist /creator într-o țară  totalitară  (n.n. și noi câți recitatori avurăm,pentru tovaaarășa și tovarășu….) .

Filmul nostru este consacrat acestui caracter a  unui om înzestrat, incapabil să suporte trecerea în umbră, care vrea cu orice preț să fie acceptat și iubit de toată lumea. Este obsedat de dorința de a-l juca pe Mephisto . El va ajunge actorul cel mai popular din Germania anilor `30  jucând în piese …de propagandă pentru naziști !  Cel mai rău nu este că devine un bufon  pe altarul național-socialismului, ci faptul că își dă seama de disprețul cu care este înconjurat de cei care cred cu adevărat în ascensiunea nazismului și vidul de prietenie, iubire, colegi pe care îi părăsise nu demult. Ce situație ironică, dacă pe scenă este Mephisto, în afara ei este Faustul regimului totalitar.  Filmul are un scenariu dens, captivant;  Klaus Maria Brandauer creează un personaj detestabil, uneori cam cabotin, dar pe care publicul cinefil nu rezistă să nu-l compătimească!

*Szabó István este un regizor maghiar care are la activ o bogată și prețioasă carieră cinematografică . El este primul regizor maghiar câștigător al unui premiu Oscar, pentru filmul ,,Mefisto”. Cu ocazia celei de-a 17-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania,  Szabó István și  Mészáros Márta, autori de marcă ai cinematografiei maghiare, vor fi distinși cu Premiul pentru întreaga carieră .  Celor doi invitați de onoare de la TIFF 2018 li se alătură o delegație impresionantă de regizori veniți la Cluj-Napoca să-și prezinte cele mai noi producții în cadrul tradiționalei Zile Maghiare. 

Spicuiri din filmografia lui Szabó István

1963 : Tu(Te)
1965 : Vârsta iluziilor (Álmodozások kora)
1966 : Tatăl (Apa)
1970 : Un film de dragoste (Szerelmesfilm)
1973 : Strada Pompierilor,nr.25 (Tűzoltó utca 25.)
1977 : Povestiri din Budapesta (Budapesti mesék)
1980 : Încredere
1980 : Pasărea verde(Der grüne Vogel)
1981 : Mephisto
1985 : Colonelul Redl (Oberst Redl)
1988 : Hanussen (Hanussen)
1991 : Seducția lui Venus (Meeting Venus)
1992 : Scumpă Emma (Édes Emma, drága Böbe-vázlatok, aktok)
1999 : Sunshine
2001 : Taking sides, cazul Furtwängler (Taking sides)
2002 : Ten Minutes Older
2004 : Adorabila Julia
2006 : Rudenii
2012 : Ușa

Premii mai importante

1980 : Încredere -Silver Bear for Best Director 

1982 : Mephisto-Oscar, la Academy Award for Best Foreign Language Film 

1999: Sunshine- European Film Award for Best Screenwriter 

The Shape of Water (Forma Apei) 2017

Cei care aveau în 1977 cel puțin 10 ani  își amintesc cu siguranță de omul-amfibie jucat de Patrick Duffy (cunoscut și din Dallas) în serialul TV „Man from Atlantis”. Era Om, un tânăr frumușel cu degetele palmate, respira prin branhii, se simțea în elementul său sub apă, iar pe uscat îl așteptau pericole din partea tereștrilor, începând chiar cu laboratorul în care a fost dus spre cercetare.

Sau poate ați văzut filmul „Omul-amfibie”, un SF sovietic din 1962, regizat de Vladimir Cebotariov, după celebrul roman scris în 1927 de scriitorul rus Aleksandr Beleaev.  Este vorba despre un tânăr, numit omul-pește, căruia în timpul copilăriei i-a fost transplantat un set de branhii de rechin care i-au salvat viața. Operațiunea a fost efectuată de către tatăl său, doctorul Salvator, om de știintă și chirurg. Experimentul a fost un succes, dar a limitat capacitatea tânărului de a interacționa cu lumea din afara oceanului care a devenit casa sa.

 

 

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Filmul SF al lui Guillermo del Toro are protagonist(ă)o creatură încă necatalogată, dotată cu inteligență, care va da peste cap viața laborantei Elisa, o femeie mută, dar și codul de etică și deontologie profesională a unor cercetători dintr-un laborator ultrasecret guvernamental. Este un film mai rafinat, mai complex decât serialul cu omul din Atlantis, dar mai aproape de omul-pește  și  de „E.T.” a lui Spielberg, prin tratarea delicatului subiect al toleranței, al acceptării acelora care sunt altfel.

Un film fantastic, ancorat într-o acțiune  reală,  în epoca  Războiului  Rece  când  SUA  efectuau cu disperare  experimente dintre cele mai insolite. The Shape of Water este și o poveste universală despre iubirea absolută. Filmul dă cu tifla basmelor clasice și  înlătură multe din clișeele lor dulcege: Elisa nu este teribil de frumoasă, nici de inocentă; ea are un zâmbet care farmecă pe cel care o îndrăgește și are dorințe senzuale.

Regizorul mexican ne invită să descifrăm noi coduri ale poveștii moderne cu ajutorul unor noi repere, a unor cheițe la îndemâna cinefililor pasionați. Mutismul Elisei este contracarat de splendida muzică a lui Alexandre Desplat; exacerbarea  simțului  tactil   și  al  mirosului redau viziunea apei,  a iubirii din acest film impresionant,  pe care-l votez pentru premiile Oscar 2018!

The Wings of the Dove, 1997

The Wings of the Dove 1997,  tradus la noi  ,,Pasiune înșelătoare ” este un film adaptat după romanul  cu același  nume  al  scriitorului  Henry James.

pasi 

Tradus mot à  mot  ,, Aripile porumbiței” cartea  este centrată pe Millie ,  fata bolnavă incurabil, aflată pe moarte care își dorește mult să trăiască și să iubească. În  film  rolul cheie îl deține Kate Croy, o tânără aristocrată a cărei familie este ruinată financiar. Ea locuiește în (puțin spus) conacul unei mătuși, preocupată să-i asigure nepoatei un viitor liniștit printr-o căsătorie cu un om bogat. Dar Kate este îndrăgostită de Merton Densher,  un jurnalist sărac. La o petrecere Kate o cunoaște pe Millie Theale, o tânără și foarte bogată americancă . Află curând că aceasta suferă de o boală gravă și atunci  îi încolțește în minte un plan perfid  și nesănătos să-l arunce pe Merton în brațele frumoasei americance, aparent atât de fragile,  naive și evident lovite de ,, un coup de foudre” pentru acest Merton, stilat si cu privire romantică ca mai apoi , după moartea lui Millie să nu mai existe nici un obstacol pentru Kate ca să obțină atât …capra cât și varza😈.

Această prezentare necesită JavaScript.

Când la sugestia lui Kate, Millie și însoțitoarea ei pleacă la Veneția pentru a se relaxa, Kate se oferă să le țină companie împreună cu Merton,  pe care, mai apoi părăsește proforma.  Un târg tacit cu avantaje de ambele părți  poate prinde viață în romantica Veneție: clipe de iubire pentru Millie,  bani pentru Merton ( y compris și Kate).  Va fi Merton insensibil la generozitatea și delicatețea lui Millie,  de fapt o  victimă consimțătoare ;  vor putea iubiții complota nestingheriți de vocea conștiinței?  Va putea Kate  sta liniștită că iubirea solidă pe care i-o oferise cinstitul și corectul Merton e de nezdruncinat?  Rămâne de văzut : deznodământul va face dreptate ?

Filmul are o linie narativă simplă spre deosebire de carte pe care am citit-o demult și mi s-a părut pe-atunci prea savantă și greoaie.  Filmul ne sugerează mai multe  teme  despre prietenie , devotament, presiunile convențiilor sociale în care impactul banilor se dovedește  pentru a nu știu câtă oară  ,,ochiul diavoluluil”  care pervertește relațiile între oameni.

Helena Bonham Carter a fost mereu (mai ales când era tânără) foarte bună în rolurile de femeie periculoasă cu înfățișarea ei de ingenuă fragilă, micuță și cu trăsături delicate.

,, Before the night falls “ 2000

În mai 1980, Fidel Castro  le face americanilor  un  ,,cadou” istoric  : permite  tuturor homosexualilor, alienaților mintali și persoanelor cu cazier  încărcat   să părăsească  Cuba. Acest act este numit ,, Exodul din golful  Mariel ” soldat cu ,,deportarea ”  în plin război rece,  prin  îmbarcarea spre Florida, a 125.000 de cubanezi  . Un procent ridicat al emigranților era compus din infractori  periculoși și criminali.  SUA  lui  Jimmy Carter  avea incă legi puritane care  marginalizau  homosexualii așa că alături de alți emigranți care s-au dovedit infractori /criminali periculoși,  homosexualii refugiați nu primeau  cetățenie numai după câțiva ani dacă  aveau o comportare exemplară .  
 Filmul ,, Before the night falls “ (tradus la noi complicat…de simplu ,,Viaţa şi epoca lui Reinaldo Arenas”) este o adaptare fidelă a romanului pamflet autobiografic, cu același titlu (aici, original în spaniolă) ,,Antes de que anochezca” al scriitorului și poetului ,,blestemat” (prin analogie cu Verlaine,de exemplu ) Reinaldo Arenas  a cărui odisee surprinde principalele  etape din viața sa , marcată de sărăcie, de entuziasm revoluționar , deziluzii  ,, convertirea”?  la homosexualitate , mai apoi opoziția fată de regimul castrist  : convulsiile    țării sale care moștenise un tărâm al prostituției în care Fidel Castro a continuat să strângă  sistematic șurubul  până s-a ajuns la dictatură .  Reinaldo Arenas fusese mereu dominat de dorința de libertate , în special , artistică.   
 Filmul începe cu câteva scene uimitor de frumoase și sfâșietor de triste (un peisaj luxuriant, un luminiș, un copil de doi ani jucându-se în noroi)  însoțite ad litteram de primele fraze din romanul autobiografic toate acestea dau un ton direct și liric . Ar fi păcat să nu le contemplați !


 Filmul este în final o odă pentru Cuba și un pamflet  contra regimului castrist.
 Un film splendid sub aspect vizual în care adesea imaginile, contemplația și introspecția fac loc narațiunii .  O combinație de exaltare și neliniște ( scena  de pe plajă unde tineri ,,devianți” se hârjonesc și milițienii îi mitraliază , urmată de  groază, de perchizițiile în public și acasă, martori  falși și sperjururi, trimiteri la ocnă ) va domina atmosfera. Iar scena  tentativei de a evada cu un balon cu aer cald (montgolfier) din închisoarea  fortăreață  El Morro  (unde Arenas a fost  prizonier doi ani ) a unui deținut este  pe cât de  ilară  pe-atât  de sfâșietoare.


Javier Bardem își interpretează ireproșabil rolul,  și-a înțeles personajul (un amestec de candoare, amoralitate ) determinarea acestuia  de a scrie (,,această carte era singura dovadă că sunt viu” ),  identificarea scriitorului cu opera sa,  în ciuda unei vieți în care în afara unor relații erotice întâmplătoare, a excesului de euforizante , a rezistenței în timpul unor detenții, a vieții marginale în SUA   Arenas ,, a plutit  ” deasupra  celorlalți  oameni.

Scena imbarcării, compusă din montaje de actualităti, detalii de reconstituire, ne dau idee cam cum se emigrează din disperare. Memorabil este Reinaldo Arenas în metroul newyorkez cu ghiveciul în care ține o plantă verde (de-acasă din Cuba) de care nu se desparte,,nici mort” !

Acesta este un film bun, chiar dacă aș fi vrut ca momentele din istoria Cubei să fie mai detaliate nu doar trecute în revistă. Filmul este Reinaldo Arenas centrist și , de fapt, dictaturile și tirania au același algoritm indiferent de partea de lume unde se manifestă. Mesajul  filmului este  puterea eliberatoare a Artei,  Arta ca armă contra unui regim inuman.

Prezența unor guest stars este pe cât de neasteptată pe atât de plăcută: Sean Penn în rolul unui tăran cubanez și Johnny Depp mereu cu apariții inedite și extravagante, aici este un homosexual, travestit ,  prostituată ,,ciripitoare”,  mai apoi un locotenent al regimului

 

 Full movie