Arhive pe etichete: Piața Unirii Open Air

Belgica (2016) închide TIFF

Închiderea TIFF – pe 5 iunie 2016, în Piața Unirii din Cluj – coincide cu proiecța Belgica, regizat de belgianul Felix van Groeningen (autorul The Broken Circle Breakdown, nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin în 2014). Ultimul său film, premiat pentru regie la Sundance 2016, urmărește succesul urmat de declinul clubului omonim Belgica. A fost inspirat de povestea reală a celor doi frați, proprietari ai faimosului bar Charlatan din orașul Gent.

Excelenta coloana sonoră aparține trupei Soulwax, care a compus melodii pentru mai multe formații fictive din film, complet diferite ca gen. A văzut cineva acest film, păreri?

Reclame

Wild Tales (2015)

De la Damián Szifron încoace, pare-se că argentienii au stabilit un trend al comediilor negre. Sau cel puțin așa i-am descoperit eu, prin intermediul acestul film – cu titlul original Relatos salvajes – care a rulat în deschiderea TIFF#14. Povestirile sale trăsnite au fost produse de regizorul spaniol Pedro Almodóvar, câștigător al premiului Oscar pentru cel mai bun film străin cu Todo sobre mi madre (1999)

Ce este foarte interesant la această serie de povestiri din ce în ce mai dure e tocmai gradația – cu pipeta – a cât de multă violență putem suporta, fie și doar vizual. Ca să vă fie foarte clară fascinația pe care o suscită, trebuie să vă spun că le-am urmărit noaptea târziu, dârdâind de frig în Piața Unirii Open Air alături de alți cel puțin o mie de cinefili rămași din cei 2500 prezenți la Festivitatea de deschidere.

Traducerea românească a acestor Povești, drept trăznite, este un eufemism menit să mascheze cinismul personajelor sau al situațiilor în care se lasă antrenate. De remarcat cea de a doua – El más fuerte – cu șoferii, și ultima din cele șase povestiri – Hasta que la muerte nos separe – a pățaniilor de la nunta evreiască, o capodoperă după care trebuie să fugi la masaj ca să-ți descâlcești abdominalii. Una peste alta, vorbim despre cel mai vizionat film argentinian, foarte bine primit de critică și selecționat la Cannes. 

Tot în același registru, poate ceva mai spre horror (odată trecută granița, e greu să le mai distingi) este și argentinianul din 2013 Wolf Creek 2, un sequel al Wolf Creek (2005), care te face să te-trebi cine a fost primul, oul sau găina, râsu’ plânsu’, spaima sau umorul?