Arhive pe etichete: Patricia Highsmith

Plein soleil (1960)

Riplay

,,The Talented Mr. Ripley ” este un roman polițist scris în 1955 de celebra romancieră americană Patricia Highsmith. Este  un thriller psihologic, primul dintr-o serie de cinci romane pe care autoarea le-a  consacrat personajului Tom  Ripley, de exemplu ,, Ripley’s Game ” ( ecranizat în 2002,cu John Malkovich în  rolul lui Tom ),, Ripley Under Ground „, 2005 ,, The Boy Who Followed Ripley ” (1980) ,, Ripley Under Water ” (1991) .
 Prima adaptare cinematografică a romanului,, The Talented Mr. Ripley”  s-a făcut în Franța cu filmul intitulat ,,Plein soleil”, în 1960, în regia lui René Clément  având în distribuție  pe Alain Delon, Maurice Ronet, Marie Laforêt , Elvire Popesco.

riplay1

riplay3

riplay 5

riplay4

Sinopsis
Tom Ripley e trimis în Italia de către domnul Greenleaf, un american  miliardar ca să-l convingă pe ușuraticul și imaturul său fiu Philippe să se intoarcă acasă dintr-un concediu cam prelungit, sponsorizat,cum altfel decât de bătrân. Umilit în permanență de acest playboy care nu are de gând să lase distracția pentru a prelua responsabilitățile de conducere a afacerilor familiei,Tom devine un tip disperat atunci când domnul Greenleaf decide că misiunea a luat sfârșit și adio recompensei de 5.000 de dolari făgăduite de  acesta ! Tom decide să-și schimbe radical viața !
Un Alain Delon la început de carieră care -l interpretează pe Tom Ripley , un tânăr frumos, fermecător și inteligent. Aici 1-0 pentru Delon. În adaptarea cu Matt Damon, scenariul este mai  complex, mai nuanțat decât romanul, iar Tom e un tip mai cerebral, de o viclenie mai rafinată, ceea ce pentru unii poate să pară un avantaj în interpretare față de rolul lui Alain Delon. Cu siguranță că sunt subiectivă, dar cred că ACEL Tom al actorului francez putea mai ușor înșela pe toată lumea prin firea ușuratică, prin nonșalanță: l-am bănui mai degrabă că e în stare doar de mici escrocherii, de găinării și infidelități amoroase. Pe Tom cel  interpretat de Damon l-aș fi suspectat din prima de invidie (contactul cu lumea bogaților, cu acel ,, dolce farniente ” în care se complace Philippe, succesul la femei), de ambiție : niște pârghii importante în pregătirea unor ,,lovituri”mărețe.

Scenariul : Paul Gégauff,René Clément, Patricia Highsmith.

Imaginea e la superlativ: superbele peisaje ale Italiei din anii ’60 , atmosfera  de atunci  trezesc melancolia.
Povestea fascinantă a lui Tom Ripley va apărea în câteva remake-uri, dar  pentru mine această ecranizare rămâne una de suflet . Remake-ul:,,The Talented Mr. Ripley” al regizorului și scenaristului Anthony Minghella, din anul 1999 îl știm cu Matt Damon, Jude Law, Gwyneth Paltrow .
În 1960 René Clément își câștigase deja reputația de reformator cu filmul său de debut din 1946,, La Bataille du rail”.

Regăsim și în ,,Plein soleil „talentul său pentru improvizație:

-scena care urmează asasinării lui Philippe, în care, pe o mare dezlănțuită, Delon este părăsit de regizor și de operatorul șef și filmat de pe  o șalupă cum se luptă de-adevăratelea cu elementele naturii

-scena, aproape de documentar, pe muzica lui  Nino Rota , când Tom se plimbă fără griji prin piața de pește, fără a bănui că urmează ,,pentru faptă și răsplată”. Parcă îmi vine să-l compătimesc pe afurisitul de Tom care și-a dorit și el un loc comod sub soare!

 Modernitatea filmului e frapantă și prin actualitatea temelor , chiar prin  amoralitatea lor : prefăcătorii, lipsa de scrupule, dorința nebună de a deveni altcineva, de a nu munci deloc, de a duce o viață luxoasă fără griji .

Reclame

Carol (2015) sau paranteza unei regăsiri

Trebuie să vezi Carol ca să-nțelegi de ce spun haterii Danezei că Eddie face un rol prost. Să recunoaștem că Redmayne n-a făcut decât să aplice o rețetă de succes, contribuind la un film frumos, bine decorat, și chiar bine jucat – în lumitele propuse de scenariu (adică prea puțin) – dar fals. Poate că falsitatea asta n-ar fi ieșit în evidență în lipsa lui Carol, care ridică ștacheta filmelor cu lesbiene

Beneficiind, e drept, de suportul a două actrițe grozave, regizorul Tod Haynes lansează un film care concurează pentru Palme d’Or la Cannes și face apoi înconjurul lumii: la Globuri, BAFTA și în final, cu nu mai puțin de 6 nominalizări (rol principal și secundar, cinematografie, muzică, scenariu adaptat și costume) la premiile Oscar. Chiar dacă nu ia nici un premiu notabil, fiind după părerea mea, un film greu de încadrat în gen, la fel ca și romanul Patriciei Highsmith (The Price of Salt), după care a fost adaptat scenariul, Carol are atât meritul de a închide câteva răni, cât și acela de a deschide câteva subiecte sensibile.

În primul fază, aduce un omagiu autoarei, nevoită să publice primul roman lesbian cu happy-end sub pseudonimul Claire Morgan. Apoi, sub pretextul distanței de peste o jumătate de secol, își permite să blameze (fără să insiste prea mult) societatea americană tradițională. Deși aici se situează intriga filmului, totuși nici familia, nici societatea nu constituie subiectul său principal. Viața ca o călătorie este o temă recurentă pentru mulți autori, însă dragostea ca un drum dificil spre celălalt – începând cu excursia de Crăciun stricată, dar neîntreruptă de melodramă – pare tema predilectă a cineastului Tod Haynes.

Ca și în Far from Heaven, el forțează notele, reușind să scoată maximum din materialul pe care îl are la dispoziție (decoruri, muzică, personaje). Dacă producția sa de acum un deceniu (unde a scris și scenariul) reușea o pastișă a melodramelor pentru femei, aici regizează cu o notă autoironic-masculină, nu atât personajele feminine foarte bine conturate încă din scenariu, Carol Airs (Blanchet) și Therese Belivet (Rooney Mara) – care par să-și joace rolul de la sine, prin calitățile actoricești (de clasă) de care dispun.

Interesant este (de aici constatarea mea cu auto-ironia masculină) aportul personajelor secundare, atât în dezvoltarea conflictului, cât și în nuanțarea lui. Iar ca să ducem comparația cu Daneza la extrem, filmul lui Tod Haynes oferă soluții mult mai subtile de acceptare a excepțiilor sexuale decât respingerea (nu sunt eu, spune Daneza), mergând până la indentificarea cu celălalt/cealaltă (vreau să fiu tu, vreau să te vreau eu pe tine). Și totul pornește de la o anume inabilitate masculină, de la încercarea de forța lucrurile, mai ales acolo unde nu se poate forța nimic – când este vorba de atracție.

Poate nu e lipsit de importanță faptul că singurul personaj masculin interesant din film este fotograful din gașca prietenului Theresei, care-și recunoaște cinefilia: mă uit a șasea oară la acest film, și încerc să fac diferența între personaje și replicile lor, spune el cu umor. Apoi tot el încearcă s-o sărute, contribuind astfel la primul refuz al tinerei care, până atunci, nu spusese NU nimănui. La fel ca și Carol, supusă soțului melodramatic și familiei lui bogate.

Atenție, adevăratul spoiler abia acum urmează 🙂

Nu mă fotografia, sunt un monstru! îi spune experimentata doamnă Airs tinerei evident atrase de ea. Faptul că  reușește (până la urmă) să o recâștige speculează atât slăbiciunea feminină de a iubi surprizele, de a-și extrage atracția tocmai de acolo de unde nu pare evidentă, cât și insensibilitatea masculină de a nu sesiza subtilitățile genului (încă, în concepția majoritară) opus. Continuarea aici.

Carol (2015)

Carol sau, aș spune… vânt de libertate, este un film nominalizat la categoria principală Best movie a premiilor Bafta, cu șanse mari să câștige. Spun aceasta pentru că reprezintă o adevărată bijuterie stilistică pune accent pe estetica filmului: de la alegerea costumelor până la mișcările camerei (obiectivului), trecând prin frumusețea luminii și cadrajelor. Scenariul și realizarea artistică rivalizează în rafinament, lăsând pe planul doi, discret pasiunea fizică. Da, este vorba de două femei a căror relație de dragoste se lovește de convențiile Americii puritane a anilor `50.

carol

Viața Theresei (Rooney Mara), o tânără lucrătoare într-un mare magazin newyorkez se află în derivă în Ajunul de Crăciun, când, brusc, privirea i se oprește asupra lui Carol (Cate Blanchett), o clientă bogată a cărei distincție și carismă o seduc printr-un adevărat „coup de foudre” ireversibil (?) Atracția va fi reciprocă și va duce la o relație profundă, prilej providențial de șantaj, pentru soțul rafinatei Carol – care ajunge să se teamă pentru custodia copilului ei.

Todd Haines revendică influența instantaneelor și fotografiilor artistice făcute de nu puține femei, la începutul anilor `50. Scenarista Phylis Nagy a cunoscut-o de mulți ani pe romanciera Patricia Highsmith, care nu a fost niciodată mulțumită până acum de ecranizările scrierilor sale, afirmând că i-a plăcut enorm Alain Delon, în The Talented Mr. Ripley (1960), dar filmul (adaptare a romanului ei) a dezamăgit-o.