Arhive pe etichete: Palme d`Or

Laureații Venice Film Festival

Venice Film Festival este denumirea scurtă a Festivalului international de film de la Venetia, cel mai vechi festival de film al lumii. El face parte din The Big Three, triada marilor festivaluri europene (mici sunt foarte multe, și tot apar) alături de Cannes Film Festival și Berlin International Film Festival.

logo_biennaleFestivalul face parte (aviz „arhitecților” de evenimente culturale) dintr-o manifestare mai amplă, Biennale di Venezia – denumirea italiană, în original, a Expoziției Internațională de Artă cinematografică de la Veneția care se desfășoară la începutul lunii septembrie, în edificiul de epocă „Palazzo del Cinema”.

Trofeul festivalului este Leul de Aur, al cărui nume vine de la simbolului orașulu, leul Bazilicii San Marco. Premiul reprezintă una dintre cele mai importante aprecieri ale criticii cinematografice, alături de Palme d’Or și Ursul de Aur.

Iată laureații competiției internaționale, cu recenzii în curând pe site

Leul de Aur: The Woman Who Left, Lav Diazleul
Leul de Argint pentru regie: Paradise, Andrei Konchalovsky și The Untamed, Amat Escalante (o practică similară celei de la Cannes 2016, de a împărți premiul pentru regie între doi auteuri)
Premiul cel mare al juriului: Nocturnal Animals, Tom Ford
Premiul special al juriului: The Bad Batch, Ana Lily Amirpour
Cel mai bun actor: Oscar Martinez, The Distinguished Citizen
Cea mai bună actriță: Emma Stone, La La Land
Premiul Marcello Mastroianni pentru tineri interpreți: Paula Beer, Frantz
Cel mai bun scenariu: Noah Oppenheim, Jackie
Premiul Luigi De Laurentis – leul viitorului: The Last of Us

Horizons Jury:

Cel mai bun film: Liberami
Cea mai bună regie: Home, Fien Troch

citiți continuarea articolului în noul nostru format editorial CeFilmeVăd.Eu

Reclame

Empire of Passion (1978)

Ai no bôrei este un film de referință al regizorului japonez Nagisa Ôshima (1932–2013), reprezentant al mișcării japoneze de la sfârșitul anilor 50 și începutul anilor 60 „Nuberu bagu” (New Wave).

empire1.png

După ce atrage atenția europenilor cu Ai no korîda (1976 – cel mai cunoscut film al său), Ôshima ia premiul pentru cel mai bun regizor la Cannes datorită filmului prezentat azi (AKA: The Ghost of Love), selecționat în 1978 și la Palme d’Or

Trama lui este simplă: Seki este o Victoria Lipan japoneză care nu pleacă să-și caute soțul dispărut, cărăușul de ricșă Gisaburo. Motivul (pentru care nu face asta) este banal: l-a ucis împreună cu amantul său mai tânăr, Toyoji căruia îi cedase într-un moment de slăbiciune femeiască. Să spun și motivul pentru care a făcut-o, ar însemna să vă răpesc plăcerea de a-l viziona.

EmpireofPassion

Mai pot spune doar că este primul horror japonez, în care tensiunea este construită din așteptările și presimțirile celor trei: Gisaburo bea shochu, mai tare decât sake, simțind că frigul aduce cu el ceva rău. Seki se teme că va afla lumea, dar tot ea este cea bântuită de fantoma soțului ucis.

Empire-of-Passion-images-587dfcea-89af-4c4c-8da1-ec7a6b8a984

Filmul este disponibil cu subtitrare în limba română pe platforma de video-streaming MUBI, aici.

Code 46 (2003)

Distopia este poate unicul mijloc de a transmite – ambalate artistic – avertismente asupra viitorului. Samantha Morton livrează împreună cu Tim Robins în Code 46 (regizat de Michael Winterbottom), câteva dintre acestea

Prolificul regizor și producător britanic Michael Winterbottom (cu 70 de pelicule în palmares, dintre care trei nominalizate la Cannes: Welcome to Sarajevo, Wonderland și 24 Hour Party People) și-a început cariera în televiziune, regizând și câteva documentare remarcabile (Ingmar BergmannThe Magic Lantern, The Emperor’s New Clothes).

Filmul său Code 46 a rulat în premieră la noi acum 10 ani, când România intra în Uniunea Europeană cu Traian Băsescu la cârmă. Printre lumile paralele care se întrezăreau atunci, distopia britanică a trecut aproape neobservată. Narată din perspectiva personajului feminin, ea prezintă filmul ca o memorie nevolatilă, într-o viitor în care tehnologia ne poate subtiliza cele mai intime momente.

Detectivul William (jucat de Tim Robbins) folosește un virus care-i amplifică empatia, iar subiectul investigației sale, Maria (Samantha Morton), este infectată cu un altul pentru a respecta un cod de manipulare genetică a societății. Cum va fi viața înafara orașelor (viitorului)? Merită să stai înauntrul lor, lipsit de memorii?

Cum e să nu trăiești, doar să exiști? Și cum te simți când știi că (doar tu) ai fost șters din amintirea persoanei iubite?

Naratorul feminin pune din off câteva întrebări de acest gen (în mod direct), iar scenariul lui Frank Cottrell Boyce răspunde subtil, aproape insesizabil, printre acordurile muzicii compuse de Stephen Hilton și David Holmes, care domină filmul.

Cel mai așteptat film al anului – Sieranevada lui Cristi Puiu – rulează azi, în premieră națională, la TIFF Cluj de la ora 18, la Casa de cultură a studenților, în prezența regizorului și a echipei de filmare.

Cristi Puiu declara la Cannes (unde a fost selecționat în Competiția principală) despre ideea de la care a pornit filmul: Producatorul din Bosnia m-a sunat prin 2012 si m-a intrebat: ai un scenariu, pentru ca as vrea sa facem un film impreuna? Am spus: nu, dar am o idee, sa povestesc in mod personal si subiectiv ceea ce s-a intamplat la masa care a urmat inmormantarii tatalui meu. Am observat ca exista tot felul de istorii care compun povestea personala a cuiva, sunt chiar istorii, fictiune. Atunci mi-am zis: un film poate avea orice titlu pentru ca cel care priveste isi va construi propria poveste în jurul povestii din film. Și am ales un titlu a carui sonoritate mi-a plăcut.

Tot el povestea: „În 2007, tatăl meu a murit. Eram în juriul secţiunii Un Certain Regard la Cannes. Parastasul tatălui meu, cel ce se ţine imediat după înmormântare, s-a petrecut într-o manieră extrem de bizară. În apartament, în casă, mişunau tot felul de personaje pe care eu nu le cunoşteam, amici cu care bea el câte un păhărel, vecini. Ţin minte că m-am luat la harţă cu un coleg de serviciu de-ai mamei mele apropo de istoria comunismului.”

„Sieranevada” este o producție Mandragora în coproducție cu Produkcija 2006 Sarajevo (BIH), Studioul de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, Sisters and Brother Mitevski, Spiritus Movens și Alcatraz Films.

 

Premiile de la Cannes 2016

Anul acesta au câștigat la Cannes poveștile simple! Frumos, dar parcă mergea și un parastas…

S-a dovedit importanța intrării în competiție la un număr mare (21) de filme. Până în ultima zi de proiecții, „Sieranevada” lui Cristi Puiu (intrată în prima zi) era favorită la premiul pentru cel mai bun scenariu, pentru ca venit parcă de nicăieri, „Le Client” al iranianului Asghar Farhadi să-i ia fața (avantajul ultimei impresii), beneficiind și de o interpretare masculină de excepție – Shabab Hosseini. Așadar, lista premiilor este:

Palme d’or: Ken Loach pentru „I, Daniel Blake”

Marele premiu al juriului: Xavier Dolan pentru „Juste la fin du monde”

Premiul pentru regie: Oliver Assayas și Cristi Mungiu (ex-aequo)

Premiul pentru cel mai bun scenariu: Asghar Farhadi pentru „Le client”

Premiul juriului: Andrea Arnold pentru „American Honey”

Premiul pentru interpretare feminină: Jaclyn Jose pentru rolul din „Ma’ Rosa”

Premiul pentru interpretare masculină: Shabab Hosseini pentru rolul din „Le Client”