Arhive pe etichete: Open Hearts

Cum (nu) l-am cunoscut pe Mads Mikkelsen

Mads este un Mikkelsen, adică un actor danez, țară pentru care din păcate, noi ăștia, neduși la prea multe filme, nu prea avem multă cunoștință (excepție notabilă făcând regizorul Lars von Trier, unul din inițiatorii mișcării Dogma 95). Spre rușinea mea de cinefil intârziat, am prins un TIFF (2012, parcă) focusat pe Danemarca, la care n-am văzut decât filme gen Ballrom Dancer, Teddy Bear, care mi-au lăsat impresia că filmele daneze îs un fel de filme românești mai ciudate.

Ca să fie tacâmul complet, n-am văzut nici măcar Oslo 31 August (o metaforă despre singurătate, cică), filmul câștigător al Trofeului Transilvania la acea ediție, regizat de Joachim Trier. De Mads Mikkelsen, danezul cu pricina, am aflat, spre rușinea mea, abia în 2013 – adică exact la un an după ce le lipisem etichete danezilor – cu ocazia A Royal Affair, unde are o interpretare ce m-a dat pe spate – chiar vreau să-l revăd ca să pot face un mic… review (sic!).

mads.jpg

De unde să am eu habar că Mikkelsen devenise cunoscut în lumea largă deja din 2004, pentru rolul Tristan din producția lui Jerry Bruckheimer, King Arthur? Și încă și mai cunoscut, pentru rolul Le Cifre, din Casino Royale (2006)? Așa că am o temă pentru luna aceasta, chit că-s Oscarurile. Fiecare să-și aleagă un film de-al lui despre care să scrie, poate așa ne spălăm păcatele (doar cele cinefile). Lista de recenzat cuprinde următoarele:

Shake It All About (2001)

Open Hearts (2002) – despre care am scris doar o cronică de întâmpinare, deci nu se pune

Wilbur Wants to Kill Himself (2002) – dacă se găsește

The Green Butchers (2003)

King Arthur (2004)

Adam’s Apples (2005), acu-mi dau seama că l-am văzut, de nu vă grăbiți o îl iau și pe ăsta

After the Wedding (2006)

Prague (2006) – parcă este pe MUBI, nu știu pentru câte zile, încă

…..

The Hunt (2012)

Michael Kohlhaas (2013)

…..

Și lista filmelor rămâne deschisă tutoror autorilor vechi și noi! Enjoy 🙂

Reclame

Iubire pentru eternitate

openheartsUn film turnat după regulile mișcării Dogma 95, despre un ciudat triunghi amoros iscat din intersecția a două cupluri: Cæcilie (Sonja Richter) se îndrăgostește de omul pe care ar trebui să-l urască. Niels (Mads Mikkelsen) este bărbatul celei care i-a accidentat iubitul și l-a condamnat la un pat de spital.

După lucrarea destinului nu se mai întâmplă mare lucru. Niels (medicul) primește un telefon în miez de noapte de la iubita pacientului imobilizat la pat, și merge s-o vadă, cu acordul Mariei (frumoasa și vinovata Paprika Steen).

mqdefaultGhiciți ce face el acolo, între două blonde? Open Hearts a Susannei Bier se joacă de-a destinul în această piesă aparent previzibilă. Omul (un Mad Mikkelsen încă neconturat, parcă) se îndrăgostește de blonda nepotrivită, desigur, la recomandarea soției. Un film ca o tragedie greacă, în care actanții nu au nici un rol (sic!). Tot ce pot constata este fragilitatea vieții, și cum o întâmplare poate deturna cele mai fericite momente. Parcă în ciuda regulilor auto-impuse, sau tocmai datorită lor, cineaștii Dogmei 95 găsesc povești suficient de credibile ca să ne convingă: filmul nu este o iluzie, ci viața poate fi…