Arhive pe etichete: On body and soul

„Despre trup și suflet” – On Body and Soul, 2017

Nu-mi pot imagina că filmul Despre trup și suflet ar putea lăsa nepăsători cinefilii, fiind edificat cu multă acuratețe, sensibilitate aparte și frumusețe onirică: o fabulă, un poem, o simfonie.

Despre trup și suflet (Testről és lélekről) al regizoarei Enyedi Ildikó este încă un film maghiar realizat în 2017, după ,,Măcelarul, curva și chiorul ” a lui János Szász, care are locația principală într-un abator, acesta devenind o metaforă despre societatea de consum, în care viața angajaților decurge repetitiv și automat la fel ca sacrificarea cu sânge rece a vitelor.

În acest mediu închis între pereți, răsăritul soarelui dătător de viață este o gură de  prospețime, de energie și visare când cine poate își încarcă bateriile stând în fața ferestrelor. Este un film imprevizibil, cu o intrigă târzie care apare după … tatonarea terenului atât pentru spectator cât și pentru protagoniști: o poveste de iubire care se înfiripă la început în vis (da, subconștientul nostru, se pare, știe adevărul mai bine decât rațiunea Emoji). Bazat pe contraste – viață/moarte, vis/realitate, sublim/grotesc & horror- filmul șochează la început, ca mai apoi să se echilibreze  ,,naturalia non turpia” și viața, iubirea, trebuie apreciate.

 

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Primele scene din film în care un cerb și o căprioară străbat o pădure  înghețată căutându-se reciproc, apropiindu-se și  îndepărtându-se unul de celălalt sunt de o frumusețe austeră. Mai apoi, scenele de un naturalism cutremurător, chiar dacă estetizat / transfigurat vizual, sunt firul roșu care face diferența între viață și moarte.

Protagoniștii sunt Endre, directorul  comercial  al  abatorului , un holtei  tomnatic , cu un braț paralizat, care trăiește singuratic cu tabieturi adânc  înrădăcinate și Maria, noul inspector al calității, o femeie tânără pe care Endre a angajat-o de curând deși nu prea a găsit-o agreabilă prin răspunsurile seci pe care i le-a oferit la interviu. Un incident intern (cineva a furat din afrodisiacul pentru viteEmoji) îl determină pe Endre să aducă un psiholog care să testeze angajații și află cu stupoare că Maria are în fiecare noapte un vis identic cu al lui, fapt care o intrigă pe doamna psiholog care crede că cei doi se țin de glume. După un scenariu original al aceleiași Enyedi Ildikó, filmul este  preocupat să exploreze, dintr-un punct de vedere neașteptat, modul cum doi oameni se pot apropia unul de celălalt, pentru că și cei mai introvertiți oameni, sau tocmai de aceea, pot fi „o mină de aur,” bogată în… sentimente, doar că trebuie „săpat” mai adânc și prevenitor. Endre și Maria trăiesc ținând la distanță „anturajul” și nu sunt pregătiți să lase pe cineva să le deranjeze  confortul și intimitatea.

Interpretarea  actoricească este remarcabilă: Maria, fragilă și vulnerabilă în aparentă, are o inocență (se joaca cu  păpuși ) și o corectitudine principială care constituie „fortăreața” ei. Jocul nuanțat în tușe fine al interpretei Alexandra Borbély  se îngemănează cu al interpretului lui  Endre  (actorul Géza Morcsányi).  Endre  devine tot mai timid pe măsură ce își dă seama că Maria trebuie abordată cu totul altfel decât  era el obișnuit când fusese mai tânăr. Suferă  Maria  de un fel de *alexitimie? Scenarista afirmă că este vorba de o formă de autism. Eu mă gândesc că Maria are un comportament mai degrabă alexitimic.

*Alexitimie  înseamnă ad litteram ,,lipsa cuvintelor pentru emotii”. Alexitimia este o tulburare psihologică caracterizată prin inabilitatea de a identifica și de a descrie verbal emoțiile și sentimentele pe care le resimte o persoană  pentru că nu le conștientizează, nu poate să identifice, să înțeleagă și să descrie ceea ce simte.

Mulți știm din experiență că  un vis  comun ne apropie, iar visele diferite,  dacă sunt prost,, gestionate”,  ne îndepărtează.  În acest film visul identic care ar trebui să-l apropie pe Endre de Maria, nu face, la început,  decât să-i îndepărteze: antipatie, complexe de inferioritate, teamă de ridicol,  insensibilitate emoțională, obstacolele din suflet sau din minte? Oricum, piedicile sunt de natură intimă. Un vis atât de delicat îi transformă peste zi în doi ghețari!

Interesantă perspectiva în care visul comun, idealul,  este o apropiere delicată și firească între două ființe, dar abordarea reală e ca… distanța dintre teorie și practică.  Fabula, laitmotivul  pașilor în iubire, sunt întruchipate de un cerb și o căprioară și ne conduc la morala: depinde de noi să ne învingem zonele crepusculare. 

Mi-a plăcut inocența care se manifestă prin apropieri foarte precaute din motive care-i privesc pe amândoi; să nu fie răniți, să nu rănească? Dialogurile din film chiar și între personaje secundare au specificul lor, umorul fin dar și ridicolul, oricum ne ajută să pricepem repede cum stau lucrurile Emoji

 

Reclame

On Body and Soul

Ce-a existat prima dată, iubirea sau îndrăgostiții? este genul de întrebare filozofică la care nu te-ai aștepta să găsești răspuns tocmai într-un abator din est. Și totuși filmul regizoarei maghiare Ildikó Enyedi exact asta face, pledând convingător pentru iubire. Comparația dintre trup și suflet are loc tot acolo, între rumegătoarele domestice – sacrificate la standarde europene – și cele sălbatice, care se ating la-nceput în vis, pentru ca apoi să-și ia avânt pentru a-și exprima sentimentele.

De regulă nu prea mă omor după filmele care le plac nemților (acesta a luat nu mai puțin de patru trofee la Berlinala 2017) – prea mult substrat politic, idei livrate frust, prea direct, prea puțin subtil după gustul meu. Nu a fost cazul acestui Despre trup și suflet, unul dintre cele mai sensibile filme văzute în ultimii ani, și o revenire (după aproape două decenii) a regizoarei maghiare la filmul de ficţiune, fără nicio legătură cu politicul.

Dialogul dintre doi amploaiați ai abatorului se leagă greu, în ciuda atracției evidente – pentru că așa e și-n viață, iar camera se apropie de ele așișderea: treptat, cu timiditate, întâi prin ferestre și uși deschise, abia apoi direct. Hainele și ținuta Máriei (Alexandra Borbély) ne-o arată ca pe-o ființă rece, excesiv de raţională în public, dar abia filmările din intimitatea sa ne dau ocazia să ne facem o idee despre blonda funcționară care-și face scenarii cu păpuşi și dialoguri între solniţă şi piperniţă.

On-Body-and-Soul

Cu toată atenția sa la detalii, regizoarea nu ajunge să-și caricaturizeze personajele, oprindu-se înainte de a explica mecanismelor din spatele anumitor gesturi sau comportamente excentrice – sarcină pe care o lasă, eventual, în seama spectatorilor. Ce face Ildikó Enyedi este de fapt o imprevizibilă poetizare, care-i reușește fără a pica în melodramă. Prin introducerea scenelor de realism magic, în acest demers deja clasic, despre nevoia de afecțiune, și despre vulnerabilități – ce duc, totuși, la formarea unui cuplu – îi iese un film ca o gură de aer proaspăt.

Totul curge în acest bizar Teströl és lélekröl apelând la jocul dintre planul cinematografic, uşor paradisiac, și cel al realităţii crude şi chiar sângeroase. În final, dramedia ungurească se ia de mână cu Homarul grecului Yorgos Lanthimos, pe ideea că singur e totuna cu mort, și face cumva să pună pe afiș și o ștampilă 18+. Dar rămâne totuși un film peste așteptări, tulburător până la ultimul cadru, cel cu pădurea goală. O mică dezamăgire, actrița văzută în realitate la TIFF, pe scenă, la finalul proiecției: modernă, degajată, banală. Nimic din personajul excentric din film 🙂