Arhive pe etichete: MUBI

Empire of Passion (1978)

Ai no bôrei este un film de referință al regizorului japonez Nagisa Ôshima (1932–2013), reprezentant al mișcării japoneze de la sfârșitul anilor 50 și începutul anilor 60 „Nuberu bagu” (New Wave).

empire1.png

După ce atrage atenția europenilor cu Ai no korîda (1976 – cel mai cunoscut film al său), Ôshima ia premiul pentru cel mai bun regizor la Cannes datorită filmului prezentat azi (AKA: The Ghost of Love), selecționat în 1978 și la Palme d’Or

Trama lui este simplă: Seki este o Victoria Lipan japoneză care nu pleacă să-și caute soțul dispărut, cărăușul de ricșă Gisaburo. Motivul (pentru care nu face asta) este banal: l-a ucis împreună cu amantul său mai tânăr, Toyoji căruia îi cedase într-un moment de slăbiciune femeiască. Să spun și motivul pentru care a făcut-o, ar însemna să vă răpesc plăcerea de a-l viziona.

EmpireofPassion

Mai pot spune doar că este primul horror japonez, în care tensiunea este construită din așteptările și presimțirile celor trei: Gisaburo bea shochu, mai tare decât sake, simțind că frigul aduce cu el ceva rău. Seki se teme că va afla lumea, dar tot ea este cea bântuită de fantoma soțului ucis.

Empire-of-Passion-images-587dfcea-89af-4c4c-8da1-ec7a6b8a984

Filmul este disponibil cu subtitrare în limba română pe platforma de video-streaming MUBI, aici.

Reclame

Scurtmetrajul Occidente (2015)

N-am mai văzut un scurt metraj de la aventura Cluj Shorts, desigur dacă nu se pune ajutorul la realizarea unui asemenea film. Pentru mine filmul scurt Occidente e reîntâlnirea cu platforma Mubi, unde am început ușor cu doar 15 minute vizionate. Doar că tematica acestei producții nu e chiar așa de simplă de apucat, intrând într-un mediu experimental. Începutul este mai mult decât enigmatic, dar coloana sonoră te ține conectat până la apariția primelor imagini.

Realizatoarea Ana Vaz îl consideră un film-poem a unei istorii repetitive, tăierile de montaj și filmarea pe 16mm îl face o peliculă de genul found-footage, dar care surprinde momentele unei călătorii în spațiul și timpul distorsionat la zilelor noastre.

Dacă v-am convins filmul îl puteți vedea pe: https://mubi.com/films/occidente

Premii:
Grand Prize, Media City Film Festival, Windsor, Canada, 2015.
Grand Prize/Prêmio Principal, Fronteira Film Festival, Goiânia, Brazil, 2015.
Jury Prize, Composition of Sound/Image, Semana do/as Realizadore/as, Rio de Janeiro, Brazil, 2015.
Honourable Mention, Onion City Film Festival, Chicago, United States, 2016.
Jury Mention, Play-doc Festival, Galicia, Spain, 2016.

Războiul filmelor online – continuare

Anunțam în primul articol despre sechestrarea 990.ro că războiul filmelor online ajunge în justiție după 4 ani. Reacțiile cititorilor sunt împărțite, dar haideți să vedem ce implicații există pentru comunitatea cinefilă din România?

În primul rând, acest așa-zis război nu putea fi evitat. În alte țări europene nu doar băieții deștepți din online evită conținutul dubios, dar chiar utilizatorii sunt se feresc de site-urile cu filme online – care da, la noi probabil că vor continua să mai funcționeze o vreme și să-și spam-eze naivii care le accesează. A urmări filme online nu este cu totul lipsit de costuri, așa cum pare la o primă și superficială vedere: pentru a putea intra pe internet achităm factura lunară furnizorului de servicii, avem nevoie de un PC/laptop care are și el o uzură (reprezintă așadar o cheltuială), iar acesta mai consumă curent – și nu în ultimul rând pierdem timp. Această ultimă resursă, mai greu cuantificabilă, este cea mai prețioasă pentru noi.

E drept, nu pentru toată lumea time is money, astfel că unii preferă, în loc să se consume la un job de 250 euro, să consume un film de 25 milioane de euro în fiecare zi. Dar comoditatea de a vedea un film în oraș (transport, intrare la film, consumație), cel puțin în acele orașe unde mai există cinematografe, contrazice afirmația de mai sus. Chiar dacă este mai puțin plăcut să vezi un film singur acasă, prin prisma timpului pierdut cu spam-ul, utilizatorul rămâne cu impresia că pierde ceva prin închiderea site-urilor de filme online: libertatea de a-și pierde timpul urmărind filme la rezoluții proaste.

În al doilea rând, indiferent de deznodământ (pentru cine are ochi să vadă, era de așteptat) piața avea nevoie de acest semnal. În afară de platformele video on-demand gen voyo-ul MediaPro-ului (care a declanșat acest război, după cum anunța HotNews.ro aici), inclus în abonamentele UPC așa cum HBOgo este inclus în abonamentul HBO Max-Pack de la RCS-RDS, în ultimul an și-au făcut intrarea pe piață platformele de video-streaming MUBI și NetFlix.

De ce susțin că era necesar? Fiindcă aceste platforme și altele, care ar putea urma, au nevoie de utilizatori cărora să continue să le furnizeze conținut adaptat pentru România – citește, filme traduse. De o masă critică de utilizatori, nu doar de câțiva pasionați – iar aceasta nu se putea face fără eliminarea concurenței neloiale, așa cum amintea zilele trecute colegul meu de blog, Piratul cinefil (care e pirat din filme, nu din online). Pentru că problema cinefilului român nu este acea suma lunară care se rupe din bugetul familiei pentru a se duce în contul furnizorilor de servicii de video streaming, ci lipsa conținutului de calitate.

Ce înseamnă acest conținut de calitate? Pentru cinefilii care frecventează festivalurile de film de la noi și sunt la curent cu ultimele filme apărute, este frustrant să nu poată vedea filme premiate decât la – eventual – un an după apariție. Site-urile de gen nu se adresează pasionaților cu pretenții ci încearcă, după un model de business clasic (și depășit) să vândă filmul ca o marfă proastă, pe o piață la fel. Ok, avem o piață slabă și probabil, inegal segmentată – cu un număr (probabil destul de mic) de clienți potențial interesați de conținutul de calitate și cu o mare masă de consumatori interesați doar de filmul de consum. Dar studiul acestei piețe nu cred că l-a făcut încă nimeni la modul serios și, cel puțin până acum, nici nu prea avea nimeni interes să-l facă. Poate de acum 🙂

– continuarea, aici