Arhive pe etichete: Michael Fassbender

Alien: Covenant (2017)

Ridley Scott revine cu o noua incursiune în franciza Alien cu Alien: Covenant, dupa prequel-ul din 2012 Prometheus. Când nava Covenant este trimisa sa colonizeze o planeta îndepărtată, iar echipajului îi este întrerupt somnul criogenic, aceștia decid sa cerceteze o planeta apropiata, neindentificatî, care pare sa asigure condițiile necesare pentru noua colonie. Si dupa cum ne-am obisnuit în seria Alien, lucrurile nu merg întocmai cum te astepți.

În Alien: Covenant avem parte de toate elementele specifice seriei, într-atât de mult încât prima parte a filmului ne aduce aminte de primul Alien (1979), cu accent pe suspans și horror, iar cea de-a doua parte de Aliens (1986), unde acțiunea ia locul suspansului, cu câteva scene smulse direct din finalul predecesorului din 86. De regulă, când o continuare încearcă să imite prea mult filmele anterioare acest lucru poate fi o problema, dar cu toate astea Ridley Scott reușește să insufle un aer nou acestui film, și să recreeze atmosfera de groaza specifica seriei, mai bine decât o face în Prometheus.

Avem parte de o întoarcere a lui Michael Fassbender, în dublu rol, fiind elementul principal de legatură între acest film si cel din 2012, căruia i se alatura Katherine Waterston (Fantastic Beasts and Where to Find Them) si Danny McBride (This Is the End), iar din toată distribuția trebuie să spun că cel mai plăcut m-a surprins McBride, care ne-a obișnuit cu roluri amuzante și exagerate, dar care aici face dovada că poate fi un actor serios, de care te poți atașa, cu o interpretare plină de emoții credibile.

Aceasta noua intrare in serie dezvolta mai departe mitologia universului Alien si ne pune din nou in fata intrebarilor ridicate in Prometheus legate de originea umanitatii si rolul nostru in Univers, si o face mai bine decat oricare din filmele anterioare. Pentru pasionati, 20 Century Fox a scos un scurt-metraj ce precede filmul, si care face legatura intre evenimentele din Prometheus si Covenant, care nu consider ca este absolut necesar de vazut pentru a intelege ce se petrece, insa aduce un plus de informatie. Acesta se numeste Prologue: The Crossing.

Efectele speciale sunt de nota 10, iar noile design-uri de locatii si creaturi se imbina bine cu cele deja familiare, si impreuna cu coloana sonora ne introduc inca o data in acest spatiu extraterestru, dar atat de atragator. Cu exceptia a doua scene de actiune usor aglomerate, nici aici nu ducem lipsa de cadre terifiante, care sa ne tina lipiti de scaun, in special in a treia parte a filmului.

Alien: Covenant este un urmaș demn de franciza Alien, iar cu productia unei continuari deja anuntata să înceapă anul urmator (da, filmul lasa loc unei continuari evidente), pot spune ca merita vizionat în cinema, iar fanii genului horror-SF nu vor fi dezamagiti. Desi Prometheus nu a fost la nivelul standardelor seriei (exceptand Alien 3 si Resurrection), acest film mă face curios de direcția în care Ridley Scott vrea sa ducă povestea și cum va lega aceste prequel-uri de seria originala.

MV5BMDBkYWM3MmItYWNlYi00YWJiLTg0M2EtMzA5NDhhNDMwYjJiXkEyXkFqcGdeQXVyNjEwNTM2Mzc@._V1_SY999_CR0,0,673,999_AL_.jpg

Reclame

X-Men: Apocalypse (2016)

Înainte de a începe recenzia vă voi spune din start că nu am văzut nici o parte din seria X-Men până la Apocalypse. Știu, știu… fană Marvel,  și tocmai la acesta nu m-am uitat – shame on me – dar voi recupera, cu siguranță.

x-men-apocalypse-fox-marvel-trailer

La zece ani de la evenimentele din ”X-Men: Days of Future Past”, lumea care urmează să se confrunte cu o amenințare și mai mare. Primul mutant din lumea Apocalypse, interpretat de Oscar Isaac se întoarce după mii de ani în ”X-Men Apocalypse” și, dezamăgit de stadiul evoluției omenirii în prezent, formează o echipă de mutanți puternici, incluzându-l pe Magneto (Michael Fassbender), Storm (Alexandra Shipp), Psylocke (Olivia Munn), Angel (Ben Hardy), cu care dorește să creeze o nouă ordine mondială.

Totul depinde de Profesorul X (James McAvoy), de Raven (Jennifer Lawrence), precum și echipa lor de tineri X-Men, pentru a opri apocalipsa ce urmează și de a salva lumea de la distrugere . Acțiunea se rezumă la atât, filmul neaducând nimic nou la intrigă. Fiind al patrulea regizor al francizei lansate în 2000, Bryan Singer revine, iar în acest X-Men, transpune acțiunea în 1980 și împreună cu actori ca James McAvoy, Michael Fassbender și Jennifer Lawrence dovedește încă odată că este capabil să expună în film universul Marvel.

Continuarea o găsiți pe Blogul unei cinefile

i de la internet, inspiration, inovation

– Tatiii, are internet? întrebau puștoaicele mele la fiecare laptop nou adus în casă. Sau, despre mașini:

– Are radio/CD/DVD?

Dincolo de caracteristicile tehnice cu care ne lăudăm majoritatea dintre noi, cumpători și vânzători de produse, utilizatorul lor, care nu coincide cu inventatorul, sau cumpărătorul, este interesat de utilitatea și de ce nu, experiența adusă de produs (satisfacția).

Chiar dacă, da, computerul nostru personal este un accesoriu cât se poate de tehnologizat, de ale cărui caracteristici am devenit conștienți cu toții (utilizatorii săi tehnici sau a-tehnici), până și autoturismul personal este ceva mai mult decât un motor pus pe o caroserie accesorizată, care te duce de la punctul A la punctul B (definiția Loganului).

Am revăzut aseară o parte din ultimul film al lui Kate și Fassbemder, Steve Jobs (2015), pornind de la cronica lui Răzvan și constatarea d-lui profesor Daniel Ioan, de la Centrul de Inginerie Electricã Asistatã de Calculator (CIEAC), urmată de un comentariu pe facebook pe care îl reproduc mai jos, cu diacritice (pentru că scriem pentru cititori, nu pentru SEO):

Steve Jobs (2015, SUA) – film biografic regizat de Danny Boyle după un scenariu de Aaron Sorkin, acoperind perioada 1984–1998 din viața unuia din cei mai mari inovatori IT, fondatorul Apple si Pixar. Este structurat în trei episoade, ce prezintă lansarea produselor: Apple Macintosh, the NeXT Computer și iMac G3. Cele trei evenimente au loc în mari săli de spectacol (San Francisco Opera House, Louise M. Davies Symphony Hall și the Civic Center) și au tensiunea marilor premiere de operă, teatru sau balet. Tensiunea din culise atinge paroxismul, în condițiile în care sunt introduse în acțiune succesiv personajele cheie: Steve Jobs (Michael Fassbender), Joanna (Kate Winslet) director executiv (marketing), confidenta și femeie buna la toate, Wozniak (Seth Rogen) co-fondator Apple, John Sculley (Jeff Daniels) – CEO Apple în perioada 83-93, adus de la PEPSI Co, Chrisann Brennan (Katherine Waterston) prietena din adolescență a lui Jobs, Lisa (un copil de doar câțiva ani, inițial, nerecunoscută de tatăl ei, jucată succesiv de Makenzie Moss, Ripley Sobo și Perla Haney-Jardine, la vârste diferite) fata lui Steve, și alți câțiva ingineri Apple.

Cred că scenaristul a făcut bine rezistând tentației de a descrie mai mult de trei evenimente din viata atât de bogată a lui Jobs. Lăcomia ar fi fost fatală valorii filmului, diluând ideea centrală. Ața s-a limitat la câteva flash-backuri care dau coerență acțiunii. Este un film de cu totul altă factura decât clasicele filme motivaționale, gen Joy. Are sanse pentru TOP 10 2015. Știam despre aceasta producție cîteva lucruri: regizorul Danny Boyle realizase anterior in 1996 impresionantul Trainspotting, unul din cele mai importante filme britanice din toate timpurile iar actorul din rolul principal, german-irlandezul Michael Fassbender are o carte de vizita impresionanta, atat în superproducții cât și în filme independente.

Interpretarea sa dintr-un film dificil cum este Shame (2011), de exemplu, te face sa-i acorzi toată admirația. Mai știam că scenariul filmului a fost foarte lăudat și nominalizat pentru diferite premii iar Kate Winslet pentru rol feminin secundar. Mie filmul mi-a dat sentimentul că mi-am rememorat o parte din propria viata. Pentru mine Steve Jobs ți Wozniak sunt oameni reali, contemporani de-ai mei, pe care îi știu de foarte multă vreme, cum sunt la fel de reale Apple Macintosh, NeXT sau iMac. Știam și discutam cu prietenii mei, toți pasionați de calculatoare despre competiția dintre Apple, Microsoft si IBM în detaliu, așa cum alții urmăreau meciurile de fotbal ale vremii. La fel, biografia pasionantă a lui Jobs, și peripețiile sale incredibile în diferitele companii în care a fost implicat. Detaliile tehnice despre GUI, OS, Ethernet, Object oriented îmi sunt foarte familiare, și au făcut parte din viata mea profesională, din preocupările de zi cu zi. Dezvoltarea explozivă a tehnologiilor și creșterea performantelor care se făcea exponențial ne supunea imaginația unui joc al minții greu de descris acum.

Norocul meu a fost că nu au fost numai lucruri despre care citeam în reviste, ci multe dintre ele erau palpabile, deoarece am avut ocazia sa lucrez cu hardware și software de vârf, exact atunci când ele se dezvoltau. Am trăit exact trecerea din film de la calculatoare personale pe care le puteai stăpâni bit cu bit, pana în străfundul lor (BIOS și CPM OS, adresarea directa a cipurilor de pe placa, programare în limbaj de asamblare, primele interpretoare și compilatoare pentru calculatoarele personale), scăderea succesiva a dimensiunilor dischetelor flexibile, primele harddiscuri, imprimante laser, e-mail și apoi www. Au fost vremuri absolut magice. Parțial au fost redate în film, dar nu știu dacă toți spectatorii au simțit magia despre care vorbesc. Dac-aș fi trăit în America, aș fi fost precis unul din entuziaștii acelor săli din film, pentru care monștrii sacri, marii inovatori erau de-ai noștri. Sentimentul venea din perioda Hippie – Flower power, mai ales in USA era un fel de democratie a relatiilor umane, care erau mai mult familiare decat ierarhice.

Iar în Valea Siliciului, fiecare avea un potențial baston de maresal, oricând o idee originala putea produce o grămadă de bani, dar oamenii nu erau ahtiați după bani ci mai curând pasionați de ce fac si de ce va urma. Traiam cu totii fascinatia acestui miracol al expoziei IT, eram parte din ea. Sunt lucruri care se întâmplă nu numai o singura dată în viață, ci am impresia ca o singura data în istoria omenirii. Și toate astea nu pentru ca oamenii au fost exceptionali, ci pentru ca au fost întrunite conditiile pentru o revoluție tehnologică. Acum a fost cea informatica – digitala, alta data a fost cea industrială iar mai demult Renașterea și as adauga și, cândva, descoperirea scrisului.

O mare provocare a filmului este combinația echilibrată, credibilă, între aspectele fundamentale ale vieții din acea societate. Mă refer nu numai la aspectele tehnice, dar si la cele managerial-financiare, de marketing, precum si la cele umane: dragoste, familie, copii. La felul în care oamenii interacționează sub imperiul banilor și cunoștințelor (know how), cum ies la iveala trăsăturile de caracter dar și dramele sufletești. Cum idei aparent neînsemnate, pe un teren tehnologic si economic fertil infloresc și ajung sa genereze averi fabuloase. Cum la apogeu cresc și riscurile ca într-o familie părinti și copii să se dea în judecata pentru bani. Cred ca aici filmul reușește, te face să te gândești la toate lucrurile astea. Toate acestea au fost redate cu riscul de a eșua în telenovelă. Personajele principale sunt foarte atent concepute și impecabil interpretate. Mai ales Steve, care lasă impresia unui vrăjitor însingurat, care se lupta cu el însuși, dar și cu cei din jurul său. Incapabil de a obține satisfacții majore în viață, poate și pentru că nu respecta șablonul stilului american de viață, al celor din jur.

Este singular și în același timp uimitor prin faptul ca reușește atât de bine, fără să fi fost profesionist în nici un domeniu, nu a scris linii de cod, nu a inventat nici o schemă hardware, nu se pricepea prea bine nici la finanțe. Cu toate astea, intuiția, mintea deschisă, înțelegerea potențialului noilor tehnologii și alegerea (citește folosirea și apoi abandonarea) oamenilor pentru proiecte, i-au adus succesul fabulos de care s-a bucurat. Dar toate astea cu un preț greu, pe care Danny Boyle, Aaron Sorkin și Michael Fassbender reușesc să-l arate în mod magistral. Asta este marea reușită a filmului și nici nu știi de unde vine: din scenariu, din regie sau din actorie?

Ce nu mi-a plăcut: caracterul prea teatral al filmului, pare filmat aproape în timp real, cu câteva flashbackuri. Iar în câteva ore (cât este timpul psihologic al filmului), se întâmpla parcă toate lucrurile importante din viata lui Steve Jobs. Din punct de vedere comercial este bine, filmul are un ritm care-i da suspans, dar din punct de vedere artistic nu este 100% convingător, îți sugerează câteodată o telenovelă în care lucrurile se întâmplă ca sa fie arătate. Asta îl face sa nu fie cel mai bun film al lui Danny Boyle și nici al lui Michael Fassbender.

A Dangerous Method (2011)

Legat de psihanaliză, am aflat anul trecut că există un festival de film, aflat atunci la ediția a IV-a deja, organizat de FAMart sub directoratul Irinei Nistor, sub un nume straniu: Festivalul de psihanaliză și film. Am luat de curiozitate de la Humanitas și o carte scrisă de Andrea Sabbadini, directorul festivalului – Imagini mișcătoare, ca să văd cum comentează psihanaliștii filmele.

Prima surpriză a cărții a fost că se uită cu o privire profesională și-s pur și simplu nemulțumiți de modul cum este reflectat psihanalistul în film. Adică, nimic diferit de un cinefil care merge la film cu așteptări și pleacă de acolo mulțumit sau nu, funcție de cât a primit din ce-a căutat. În fine, dacă despre filme prea multe noutăți n-am aflat, am descoperit chestii noi despre Freud și psihanaliză, pe care trebuie să recunosc că o consider o pseudo-știință, o profesie mai degrabă interesantă, care merită recunoscută în anumite limite. Nu chiar totul este despre sex, așa cum susține Freud, dar asta este altă discuție.

fassbender keyraCea mai bună pledoarie în favoarea disciplinei o constituie filmul de față, pentru că propune o versiune istorică, vis-a-vis de împrejurările (și rațiunile) sub care s-a dezvoltat psihanaliza. Abia la a doua vizionare a filmului am priceput de ce achiesam la metoda periculoasă prezentată aici, cu toată reticența mea față de Freud: pentru că prezintă împrejurările cvasi-reale după care elvețianul Carl Jung a dezvoltat școala de psihologie care îi și poartă numele, jungiană (sau psihologia analitică), lăsându-l pe doctorul austriac să-și vadă de drum.

Deocamdată atât despre filmul lui Cronenberg, pentru că ar fi prea multe de spus despre jocul de excepție al actorilor de pe afiș: Keira Knightley (Sabina Spielrein), Viggo Mortensen (Freud), Vincent Cassel (Otto Gross) și Michael Fassbender (în rolul lui Carl Jung); dacă nu v-am convins, vă las pe seama trailerului:

Steve Jobs (2015)

steve-jobsObișnuit cu roluri secundare, Michael Fassbender nu ratează ocazia de a fi nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun actor în rol principal. Alături de Kate Winslet, nominalizată (și chiar premiată la Globuri) pentru cel mai bun supporting role, face un cuplu neconvențional în biopicul Steve Jobs (2015) care va rămâne unul de referință pentru memoria co-fondatorului companiei Apple.

Scenariul lui Aaron Sorkin (The West Wing, A Few Good Men, The Social Network) premiat deja cu un Glob de aur, se inspiră din biografia scrisă Walter Isaacson, ale cărei drepturi de ecranizare au fost cumpărate de studiourile Sony. Că acestea au renunțat, vânzând proiectul către Universal Studios, cu tot cu Michael Fassbender, după ce Christian Bale a renunțat la rolul principal, e problema lor. Lipsa unui film care să ofere o imagine cât de cât coerentă despre antreprenorul dispărut la doar 56 de ani era evidentă după ce Ashton Kutcher, cu aerul să prea infantil, reușea să strice Jobs (2013).

steve-jobs-quote2Învățând din eșecul precedentului biopic, Aaron Sorkin declara încă de acum trei ani că nu vrea să riște o imagine exhaustivă, concentrându-se pe momentele lansărilor oficiale (astfel că scenariul este conceput ca o piesă în trei acte). Dialogurile excelente pun în evidență relațiile dintre personaje iar filmările paralele reușite de regizorul Danny Boyle readuc în timp real, în discuție, probe din trecut (prin flash-back-uri).

Ai spune că doar cu 5 minute înaintea unei lansări, toți merg la bar și apoi vin să-mi spună tot ce au cu mine, (auto)persiflează tehnica aceasta chiar personajul principal, dar ea este de maximă eficiență în film, scenele de culise oferind un ritm alert și senzația autenticității.

Trecând prin momentele MacIntosh 1984, semi-eșecul NeXT 1988, complexitatea personajului crește spre ultima scenă – lansarea iMac 1998 – în care vedem un cuplu schimbat: managerul Jobs preia ochelarii directoarei de marketing Joana Hoffman care din soția de la serviciu se transformă într-o femeie frumoasă (nu doar la suflet), care îl ajută să vadă momentele de distorsionare a realității. Tot în crescendo ni se revelează cum discuțiile fugare, aparent superficiale (dar niciodată nefinalizate) cu fiica sa îl marchează pe Jobs, ultima fază (cu Walkman-ul, pregătită în film) fiind antologică.

Celelalte personaje (reale) din Apple, respectiv CEO-ul John Sculley (Jeff Daniels) și inginerii Steve Wozniak (Seth Rogen) și Andy Herzfeld (Michael Stuhlbarg) reduși la caracteristicile dominante, nu fac decât să-l pună în valoare pe Jobs: Ești precum un muzician, cu instrumentul său. Eu dirijez orchestra! îl pune Jobs la punct pe Woz.