Arhive pe etichete: Mads Mikkelsen

Men & Chicken (2015)

Vă propun azi un film mai puțin cunoscut la noi din seria celor cu Mads Mikkelsen – dar unul foarte popular în Danemarca – prezent, alături de A War al lui Tobias Lindholm și „The look of silence” regizat de Joshua Oppenheimer, pe lista scurtă a propunerilor înaintate la Oscar 2016 pentru cel mai bun film străin.

men3Bărbați și puicuțe este în sfârșit o traducere potrivită, care păstrează dublul sens al titlului original.

Mads Mikkelsen face aici un rol mai puțin obișnuit, regizorul Thomas Jensen provocându-l să abordeze și alte genuri, după cum mai încercaseră și în Adam’s Apples (o altă excepție, pentru că, din păcate, se fac multe filme după cam aceeași rețetă, care la sfârșit să dea cu plus).

men1

Dintre cei 5 frați cu buză de iepure, 4 sunt cretini și doar unul singur, George, este semicretin – și nu Mads este acela care îl joacă, ci David Dencik (cunoscut pentru rolurile sale din Fata cu un dragon tatuat sau Barbati care urasc femeile). Filmul pare o comedie neagră cu note suprarealiste, dar fără a pica în derizoriu. Iar finalul te pune pe gânduri, tocmai pe când crezi că poți răsufla ușurat că toate ciudățeniile de pe parcurs își găsesc o explicație 🙂 științifică.

Reclame

După nuntă (2006)

After the Wedding, filmul Susannei Bier din 2006 este unul cu (sic!) doi oameni frumoși, trecutul lor și un om bogat. Nu știu cum să-l rezum altfel, fiindcă începe de acolo de unde, de obicei, filmele românești se termină. Dar după o expozițiune destul de lungă a situației, după explozia ce urmează tramei, odată ce lucrurile pe care le putem vedea în mod obișnuit se întâmplă (și ne trezesc curiozitatea), abia atunci începe dialogul protagoniștilor.

wedUn dialog care dă titlul filmului, din care putem vedea cum presupunerile asupra celorlalți și alegerile pe care le facem ne pot afecta viața. Ce mai este de zis după ce TOTUL s-a ntâmplat? Și ce sens are răscolirea trecutului, să dezbați cu copiii despre prima sau ultima ta iubire? Totuși, trecem și prin asta, iar după cu Jorgen Hansson (omul bogat, jucat de Rolf Lassgård) își provoacă soția să dea piept cu fostul ei iubit, Jacob (Mads Mikkelsen), Helene Hansson (Sidse Babett Knudsen, care a jucat și în mai-recentul The Duke of Bugundy) începe să cotrobăie prin lucrurile lui, căutând… oare, răspunsuri?

Dar adevărul, ca și sinceritatea, pe care le căutăm întotdeauna, nu sunt și ușor de suportat. Iar aceasta este doar dilema Helenei: să aleagă între cei doi bărbați, din trecutul și prezentul său, în timp ce Jacob, cel care vrea să salveze (aproape toți) copiii din India, se vede pus în fața provocării de a-și salva propriul copil/trecut. Și toate acestea pentru că Jorgen, din lipsă de timp (veți afla de ce, dacă urmăriți filmul) a făcut deja alegerile pentru ei.

 

The Hunt – vânătorul vânat

Tot am vrut să inițiez o retrospectivă Mads Mikkelsen, un actor apărut parcă de nicăierei, cu A Royal Affair, din filmografia căruia am vizionat doar Open Hearts (2002)Adam’s Apples (2005) și  Michael Kohlhaas (2013). Îmi dă ocazia s-o fac The Hunt (2012), după un rol care mi-a amintit de acela făcut de suedez în filmul Susannei Bier, Open Hearts – un tip sensibil, pus într-o situație (aparent) imposibilă.

La fel și aici, în filmul altui membru al Dogmei 95 (regizorul Thomas Vinterberg), el joacă rolul unui pedagog divorțat, Lucas, vânat atât de Nadia, bucătăreasă străină a internatului, cât și de Klara, fetița prietenului și vecinului său, pe care o a/duce uneori din/în oraș, atunci când părinții ei se ceartă. Apoi se întâmplă un fapt evident pentru spectator, dar mai puțin clar într-o societate obsedată de copii, sau de un soi de educație excesiv psihologizată ce începe să-și arate consecințele după generații.

Klara spune educatoarei o prostie, apoi tot ea recunoaște (în fața psihologului) că nu e sigură (iar cuvintele și mimica ei sunt elocvente), iar în final le spune părinților clar că a mințit. Dar răul este deja făcut, și întreaga comunitate îl respinge pe Lucas, refuzând să-l asculte; cu toate procedurile, corectitudinea politică afișată ca și aparenta politețe cu care i se aduc acuzații grave. Ceea ce dovedește că toată aparenta evoluție a civilizației (chiar și a celei nordice, considerate mai avansate) nu este decât o spoială, de sub care răzbate primitivismul relațiilor interumane, prin anatema aruncată asupra unui om. Iar de la acest pseudo-incident profesional, urmează intruziunea în viața sa personală, copilul său (șoarecele pe cale să devină bărbat) este maltratat de-a binelea, nu imaginar, șamd.

Un film care-mi aduce aminte de Împăratul muștelor sau de Elephant: copilăria este un univers misterios pe care adulții încearcă cu nostalgie să-l recupereze (ori să-l descifreze), dar ar fi trist ca teoriile d-lui Freud să fie singurele repere în acest demers.

Cum (nu) l-am cunoscut pe Mads Mikkelsen

Mads este un Mikkelsen, adică un actor danez, țară pentru care din păcate, noi ăștia, neduși la prea multe filme, nu prea avem multă cunoștință (excepție notabilă făcând regizorul Lars von Trier, unul din inițiatorii mișcării Dogma 95). Spre rușinea mea de cinefil intârziat, am prins un TIFF (2012, parcă) focusat pe Danemarca, la care n-am văzut decât filme gen Ballrom Dancer, Teddy Bear, care mi-au lăsat impresia că filmele daneze îs un fel de filme românești mai ciudate.

Ca să fie tacâmul complet, n-am văzut nici măcar Oslo 31 August (o metaforă despre singurătate, cică), filmul câștigător al Trofeului Transilvania la acea ediție, regizat de Joachim Trier. De Mads Mikkelsen, danezul cu pricina, am aflat, spre rușinea mea, abia în 2013 – adică exact la un an după ce le lipisem etichete danezilor – cu ocazia A Royal Affair, unde are o interpretare ce m-a dat pe spate – chiar vreau să-l revăd ca să pot face un mic… review (sic!).

mads.jpg

De unde să am eu habar că Mikkelsen devenise cunoscut în lumea largă deja din 2004, pentru rolul Tristan din producția lui Jerry Bruckheimer, King Arthur? Și încă și mai cunoscut, pentru rolul Le Cifre, din Casino Royale (2006)? Așa că am o temă pentru luna aceasta, chit că-s Oscarurile. Fiecare să-și aleagă un film de-al lui despre care să scrie, poate așa ne spălăm păcatele (doar cele cinefile). Lista de recenzat cuprinde următoarele:

Shake It All About (2001)

Open Hearts (2002) – despre care am scris doar o cronică de întâmpinare, deci nu se pune

Wilbur Wants to Kill Himself (2002) – dacă se găsește

The Green Butchers (2003)

King Arthur (2004)

Adam’s Apples (2005), acu-mi dau seama că l-am văzut, de nu vă grăbiți o îl iau și pe ăsta

After the Wedding (2006)

Prague (2006) – parcă este pe MUBI, nu știu pentru câte zile, încă

…..

The Hunt (2012)

Michael Kohlhaas (2013)

…..

Și lista filmelor rămâne deschisă tutoror autorilor vechi și noi! Enjoy 🙂

Iubire pentru eternitate

openheartsUn film turnat după regulile mișcării Dogma 95, despre un ciudat triunghi amoros iscat din intersecția a două cupluri: Cæcilie (Sonja Richter) se îndrăgostește de omul pe care ar trebui să-l urască. Niels (Mads Mikkelsen) este bărbatul celei care i-a accidentat iubitul și l-a condamnat la un pat de spital.

După lucrarea destinului nu se mai întâmplă mare lucru. Niels (medicul) primește un telefon în miez de noapte de la iubita pacientului imobilizat la pat, și merge s-o vadă, cu acordul Mariei (frumoasa și vinovata Paprika Steen).

mqdefaultGhiciți ce face el acolo, între două blonde? Open Hearts a Susannei Bier se joacă de-a destinul în această piesă aparent previzibilă. Omul (un Mad Mikkelsen încă neconturat, parcă) se îndrăgostește de blonda nepotrivită, desigur, la recomandarea soției. Un film ca o tragedie greacă, în care actanții nu au nici un rol (sic!). Tot ce pot constata este fragilitatea vieții, și cum o întâmplare poate deturna cele mai fericite momente. Parcă în ciuda regulilor auto-impuse, sau tocmai datorită lor, cineaștii Dogmei 95 găsesc povești suficient de credibile ca să ne convingă: filmul nu este o iluzie, ci viața poate fi…