Arhive pe etichete: Leonardo DiCaprio

Cine ce Oscar ia?

La noapte (hai să zicem mai bine luni dimineață) se decernează premiile Academiei Americane de Film, asa ca ar fi momentul unei scurte treceri în revistă a favoriților la principalele secțiuni:

1. Cel mai bun film

În ciuda listei lungi de nominalizări, avem duelul Regency-lor: The Revenant (Fox) si The Big Short (Paramount). Ori altfel spus, între mitul fondator și mizeria de sub preș. Însă cel mai bun film trebuie să întrunească mai multe calități – adică să fie susținut de (nu neapărat cei mai, dar de buni) regizor, director de imagine, actori și montaj.

Oscar-2016-Nominations

Aici avantajul pare să fie de partea mitului (regizorul Innaritu + actorii Leonardo DiCaprio și Tom Hardy, directorul de imagine Emmanuel Lubezki, coloana sonoră a lui Ryuichi Sakamoto) în defavoarea conspirației imbecililor (care se sprijină pe cel mai bun scenariu adaptat, cel mai bun montaj, dar și pe supporting actorii Christian Bale, Ryan Gosling, Steve Carell și Brad Pitt). Alegerea depinde strict de ce mesaj vor să transmită membrii Academiei: unul politic – da, ăștia suntem noi, americanii și acesta e rolul nostru, al actorilor, să recunoaștem măcar la nivel artistic dimensiunea întregii tărășenii – sau evazionist: no-no, acu’-i momentul să ne raportăm la trecutul glorios, oricum, dacă nu vă convine, ne stă în putere să rescriem istoria.

2. Cel mai bun regizor

Noua linie a lui Innaritu, foarte apreciata deja de la Birdman – care nici nu a fost cine stie ce film, doar o schimbare de direcție. Challenger (sic!) este legendarul George Miller.

3. Cea mai bună actriță

Brie Larsson in Room, no doubt

4. Cel mai bun actor

E momentul lui Leonardo DiCaprio, un actor matur – finally :).

5. Cel mai bun scenariu original

Spotlight

6. Cel mai bun scenariu adaptat

The Big Short

7. Cea mai bună actriță, rol secundar

Luptă suedezo-britanică: 2015 pare să fi fost anul Aliciei Vikander, nu doar pentru rolul nevestei Daneze ci și pentru Ex Machina. Mie Kate Winslet mi s-a părut excelentă în rolul directoarei de marketing Joana Hoffman din Steve Jobs.

8. Cel mai bun actor în rol secundar

Tom Rylance (pentru Bridge of Spies dar și tizul lui Hardy pentru antagonistul Revenant-ului, merita o nominalizare) sau Christian Bale, pentru rolul din The Big Short unde, spre deosebire de cinicul Wolf of Wall Street, trăiește drama omului strivit (vezi scena simbolică din film) de grozăvia sistemului – despre toți ce trei britanici am senzația că nu fac decât să umple lista. Premiul pare antamat de italo-americanul Sylvester Stallone, care închide cercul Rocky, cu ultimul său Creed.

9. Cea mai bună imagine

Emmanuel Lubezki

10. Cel mai bun montaj

The Big Short (Hank Corvin) concureaza aici cu Mad Max: Fury Road (Margaret Sixel – soția regizorului Greg Miller)

11. Cel mai bun film străin

Dispută strânsă ungaro-franceză: între Son of Saul și Mustang, comentat aici. A treia nominalizare, A War/Krigen, din partea Danemarcei, este o poveste sensibilă pentru americani: o companie daneză luptă împotriva regimului taliban din Afganistan. 

Reclame

Oile de pe Wall Street

The Big Short nu candidează degeaba la 5 Oscaruri. Chiar dacă nu a câștigat nici un Glob, nominalizările de acolo și premiul luat, totuși, la BAFTA și în alte competiții mai mici, înseamnă ceva: cel mai bun scenariu adaptat pentru regizorul Adam McKay și scenaristul Charles Randolph, după cartea lui Michael Lewis. Cred că va lua și un Oscar, atât pentru logica traseului fiecărui personaj în parte, și pentru cât de bine leagă scenele. Dar aici este și meritul editorului Hank Corwin, așa că premiul s-ar putea duce, la fel de justificat, în contul său.

the-big-short2.jpg

Dacă la cel mai bun film nu are prea mari șanse (unde pronosticurile îl dau pe locul trei, după The Revenant și Spotlight deși, în ultimii 8 ani, Sindicatul actorilor americani a ghicit Oscarul), la fel ca și la premiul pentru regie, o poziție ceva mai bună o are Christian Bale, care vine pe locul 2 în competiția Oscar pentru cel mai bun secundar, la mare distanță însă de Sylvester Stallone, cu 90% șanse de câștig pentru rolul din Creed.

Și cam cu tot atât de puține șanse (10%) ca și Tom Hardy, care a avut și el un an bun. Acum, că l-am umplut de post-it-uri, să mai spunem ceva și despre film: cu toate că oferă o poveste acrișoară, mai greu de îngurgitat, merită consumată fie și numai pentru faptul că au fost necesari 8 ani pentru o coerentă deslușire cinematografică a mecanismelor crizei.

În al doilea rând, pentru miza corectă: cei care au pariat contra băncilor, grăbindu-le prăbușirea (cu armele specifice sistemului) sunt prezentați nu departe de realitate, ca niște outsideri: nici lupi în blăni de oițe și nici lupușori veroși, gen Leo DiCaprio în The Wolf of Wall Street-ul lui Scorsese. Apreciez, de asemenea, lecţia bine aplicată de educație financiară, din care, oricât de nefamiliarizat și de plictisit ai fi vis-a-vis de sistemul bancar, tot rămâi cu ceva! Ca dovadă, fără a fi un senzațional succes de casă, filmul este o rețetă financiară: 61 mil $ încasări până acum, după o investiție de 28. Despre ce discutăm?

 

Total eclipse (1995)

Total Eclipse, un film despre care nu se prea vorbește la noi, regizat de Agnieszka Holland, nu seamănă nici măcar întâmplător cu celebra Eclipsă  a lui Michelangelo Antonioni, dar fiindcă  DiCaprio e la modă, voiam să subliniez faptul că i-am remarcat talentul în filmul What’s Eating Gilbert Grape, în care interpretează rolul unui adolescent cu handicap mental – Arnie Grape – iar apoi rolul geniului poetic precoce, Arthur Rimbaud.

Poate că documentarul biografic de mai jos îl va face cunoscut pe Rimbaud și celor mai puțin familiarizați cu poezia franceză:

Doi poeți de geniu în căutarea iubirii și a inspirației, Paul Verlaine (27 de ani) și Arthur Rimbaud (16 ani), se întâlnesc în 1871, atunci când adolescentul Rimbaud ajunge la Paris, în căutarea… drumului în viață.

La invitația lui Verlaine, care primisese înainte câteva poeme trimise de tânărul poet, Rimbaud vine să locuiască împreună cu el și soția acestuia însărcinată, Mathilde, în casa tatălui acestuia din Paris. Însă comportamentul necivilizat, sălbatic al lui Rimbaud, precum și viața dezordonată (opiu, absint) a cercului de poeți pe care-i frecventau dezbină tânăra familie.

Verlaine descoperă o trăire a tinereții înviorătoare, oscilând între sentimentele față de Mathilde, soția sa, și fiorul nou pe care îl resimte față de Rimbaud. Să fie doar dornic de un experiment? Vor exista despărțiri și împăcări atât cu cu Mathilde, cât și cu Rimbaud, până în 1873 – când Verlaine, încercând să-l ucidă pe Rimbaud, din gelozie și din disperarea de a nu fi părăsit, îi produce o rană gravă.

Așa s-a terminat pasiunea mistuitoare a celor doi poeți blestemați. Din păcate filmul a neglijat creația literară a celor doi mari poeți: Rimbaud – precursor al simbolismului, iar Verlaine, cel mai citat și cântat poet francez, vezi aici: http://www.versuri-si-creatii.ro/poezii/r/arthur-rimbaud-6zucchu/. Leonardo Dicaprio a jucat bine și seducător pentru ambele „jănuri” prin inocență și senzualitate. Pauvre Verlaine!

***

În loc de epilog

Rimbaud „urmează o viaţă de peregrinări şi vagabondaj prin Anglia, Germania, Italia, Java şi Cipru, lucrând ca prezentator de circ, mercenar, supraveghetor la o carieră de piatră etc. Din 1880 este negustor de cafea, piei de animale şi arme în Africa de nord şi ia parte la expediţii în Etiopia şi Somalia. În afara unei bogate corespondenţe cu familia, de la vârsta de 20 de ani, Rimbaud nu a mai scris literatură. Bolnav fiind, se întoarce în 1891 la Marsilia, unde moare la 10 noiembrie, în dureri sălbatice din cauza unei gangrene, la vârsta de 37 de ani”.

Mai jos în Harare – Zimbabwe, Rimbaud la 30 de ani.

91706_10