Arhive pe etichete: Kim-Ki Duk

Human, Space, Time and Human

thumbnail
În plin scandal „mitu-it”, iată că ,,Human, Space, Time and Human” un film excesiv de …excesiv în violențe de toate „jănurile” s-a strecurat la Berlinala 2018, după ce organizatorii festivalului au anunțat că au eliminat toate filmele ale căror realizatori au mărturisit că au comis abuzuri sau agresiuni. No, pelicula-i ficțiunea!

Dar, se pare că viața bate filmul încă o dată, deoarece regizorul sud-coreean  Kim Ki-duk a recunoscut la Festivalul Internațional de Film de la Berlin că a pălmuit o actriță în 2013, în timpul filmărilor, asumându-și responsabilitatea, dar fără să regrete „absolut deloc” cele întâmplate. Asta-i fricțiunea!

Filmul Human Space Time and Human realizat în 2017 a fost lansat la ediția a 68- a   Berlinalei din 2018, pe podiumul căreia regizorul a luat în primire un  Urs de  Argint în 2004, pentru „Samaritan girl”. Noul film cu un titlu ușor poetic care trasează de fapt capitolele care structurează  filmul este  o metaforă politică actuală / perenă și o alegorie biblică, un fel de anticipare apocaliptică . Titlul original  îmi sună ca o incantație ,,Inkan, gongkan, sikan grigo inkan „aka ,,The Time of Humans”.

Foamete, pierderea demnității (cavalerism, mai există !)

Ce vrea să fie miracolul cu levitația? Mântuirea?  Un nou Paradis?  Bye, bye, de la această Lume?

Resimțim o sursă difuză de neliniște de la începutul filmului. Prima noapte de croazieră este una fatidică în care se deschide cutia Pandorei și nimic nu mai trebuie supus legitimității pentru că absurdul s-a declanșat și nu cere permisiunea nimănui.

Omul este pradă a basic instincs, animat și de o formă de egoism, care duc, inevitabil, la catastrofă și anarhism fatal. Încercați să descoperiți  „Arca”, pasagerii ei  (un senator și odrasla sa, niște vagabonzi, câțiva tineri cool, un bătrân tăcut și foarte original, o fată și iubitul ei) și cum se joacă cineastul  cu mintea spectatorilor!

Reclame

Time (2006)

Al doilea contact al meu cu Kim-Ki Duk, Timpul (primul fiind Pieta, la TIFF 2013) este cel de al treisprezecelea film al regizorului cult sud-coreean. Premiera sa a avut loc la Festivalul Internațional de la Karlovy Vary, iar eu am avut ocazia să-l văd datorită platformei MUBI, unde apare cu subtitrare în limba română.

Filmul face uz de o dublă simbolistică: pe fundalul istoriilor (sau isteriilor) de cuplu, apar sculpturile din Baemikkumi Sculpture Park (insula Modo), printre care protagoniștii își imortalizează clipele de fericire în doi. Apar și momentele de gelozie, teamă sau nevoia de schimbare (scenariul lasă posibilitatea interpretării) pe fondul cărora cei doi încearcă (unul după alta) să facă schimbări. Dar este cu adevărat posibil să (te) schimbi, fără a-l afecta pe celălalt ?

time2

Un film aparent simplu, dificil de urmărit până la sfârșit deoarece „acțiunea” pare că trenează – sau, deși este plin de alegeri, rezultatele lor întârzie să apară – dar care merită efortul: dincolo de întrebările pe care le ridică despre misterul atracției în cuplu, oferă și o imagine plastică asupra a ceea ce timpul poate să însemne:

Un spațiu în care cautăm iubirea (una nouă, sau pe aceeași?) fără să (mai) știm cum arată, doar sperând că există undeva acolo. Un loc în care ne iluzionăm ca am putea-o ghici pe pipăite, printr-o potrivire de mâini, un râset sau o întrebare la care cineva pare sa aibă răspunsul corect. Linkul filmului, aici.

O altă recenzie a acestui film, pe noul nostru format editorial CeFilmeVăd.eu