Arhive pe etichete: Julieta Almodovar

Julieta (2016) – un film despre tăcere

În regia lui Pedro Almodovar cunoscut pentru filme ca La piel que habito (2011), Los abrazos rotos (2009), Volver (2006), Todo sobre mi madre (1999), anul acesta regizorul spaniol ne poartă către o poveste înduioșătoare, povestită în același stil al său, prin imagini sensibile și intense, Julieta. De data aceasta, intriga, căutarea unei fiice de către mama sa, este inspirată din cărțile scriitoarei Alice Munro: Destino, Pronto și Silencio.

Julieta este un film care poate fi încadrat cu ușurință ca dramă și care a fost selectat anul acesta în competiția de la Festivalul Cannes și îi are ca actori principali pe Emma Suárez (Julieta), Daniel Grao (Xoan), Adriana Ugarte (Julieta, tânără).

Filmul ne arată într-un mod sensibil povestea dureroasă a Julietei care nu și-a mai văzut fata, Antia, de 12 ani care plecase în adolescență. La început, Julieta o întâlnește pe stradă pe Beatriz, prietena din copilărie a fiicei sale care îi dezvăluie că Antia s-a căsătorit și că are deja trei copii. De la această regăsire, Julieta retrăiește trecutul și fiind chiar pe punctul de a pleca în Portugalia împreună cu partenerul său, gândul la fiica sa o face să renunțe la această idee și  să rememoreze ceea ce s-a întâmplat până atunci: sinuciderea unui bărbat cu care refuzase să vorbească în tren, tren în care l-a cunoscut pe Xoan la 25 de ani și care devine soțul său și tatăl Antiei, viața lor fericită alături de fiica acestora, pasiunea pentru pescuit a lui Xoan și apoi a Antiei, înnecul lui Xoan în timpul unei furtuni după dezvăluirea unui secret soției sale, depresia Julietei și în final, dispariția Antiei.

Toate aceste momente sunt presărate de emoție pe care o resimțim de-a lungul întregului film: identificăm tema iubirii, iar mie cel mai mult mi-a atras atenția scena în care Julieta trebuie să-și recunoască soțul după moartea acestuia și îi vede tatuajul cu inițialele numelui său și al fiicei sale înscrise într-o inimă. După o dispariție fizică, rămâne deci în picioare iubirea unui om, o iubire pierdută care o devastează pe Julieta și o face să se adâncească într-o depresie din care salvarea este Antia și o iubire care o marchează și pe Antia, copila care își păstrează o aparentă tărie care se va transforma în cele din urmă în fugă, vină și căutare a unui drum departe de trecut și de apropiați, un drum pe care ea îl numește spiritual.

O altă temă care apare în film este absența iar o scenă care ilustrează bine aceasta este cea în care după plecarea Antiei, în fața Julietei apar personaje ca bărbatul din tren care s-a sinucis, Xoan și Antia. Destinul Julietei este așadar legat de plecarea unor oameni din viața ei după care suferă, o absență care îi erodează sufletul și asta este arătat cel mai bine în scenele care se succed an după an de ziua Antiei în care mama sa o așteaptă cu un tort pe masă pe care de repetate ori îl aruncă la gunoi. Julieta nu acceptă de fapt această absență nici când decide să arunce amintirile legate de fiica sa și vedem cum Antia este tot mai prezentă în sufletul mamei care își dorește să o găsească, care o caută aflând totodată că știe atât de puține lucruri despre fiica sa. Viața Julietei pare un fel de somn adânc, nefiind resimțită ca atare fără fiica sa.

Filmul mi-a plăcut fiindcă sub aparența unei intrigi simple, arată de fapt trăirile complexe ale unor personaje: tăcerea ce învăluie personajele care poate spune atât de multe și în același timp care poate aduce multă durere, o tăcere a fiicei care nu are o voce de-a lungul poveștii și o tăcere, o ascundere a sentimentelor Julietei care nu împărtășește cu ceilalți ceea ce o macină ci suferă în tăcere, desprinderea de familie, de trecut îndepărtarea cu scopul croirii unui drum spiritual care de asemenea, produce suferința personajelor: în ce măsură poți lăsa trecutul în urmă spre a începe o altă viață? Chiar poți face asta? Tododată, sentimentul de vină retrăit de personaje este pronunțat: vina Julietei de a-i reproșa soțului că a înșelat-o, discuție care l-a făcut pe acesta să meargă pe mare, vină transmisă fiicei care consideră că nu ar fi trebuit să meargă în tabără în momentul morții tatălui său.

Mi-a plăcut foarte mult filmul, iar Almodovar e totodată unul din regizorii mei preferați pentru stilul lui, iar în această poveste regăsim motive și teme recurente: universul feminin, tăcerea, culorile intense, emoția. M-au impresionat locurile în care s-a filmat, absolut superbe: casa lui Xoan care atrage prin vederea la mare și care se potrivește tare bine cu decorul: faianța albastră, vasele din ceramică și celelalte lucruri colorate, casa mamei Julietei, o casă perfectă pentru deconectare, de-a lungul căreia sunt flori de culori intense, străzile cochete din Madrid laolaltă cu apartamentele spațioase și decorate cu bun gust, casa din Pirinei înconjurată de natură și în fine, îmbrăcămintea personajelor care e la granița dintre decent și țipător, toate ne duc cu gândul la mult simț artistic, nimic din ceea ce este vizual nu este ignorat și totul parcă se desfășoară în fața noastră ca un poem care înduioșează.

Sursă imagine: http://www.imdb.com/

Reclame

Julieta (2016)

Recent lansat în cinematografele românești, Julieta este un film pentru care merită să ieșiți din casă, chiar dacă e să vă amintiți tot de familie și de relațiile uneori inexplicabile între părinți și copii.

Filmul a avut premiera mondială la Cannes, unde a concurat alături de Sieranevada și Bacalaureat în competiția principală,  Pedro Almodóvar ajungând astfel la a V-a selecție pentru Palme d’Or din cariera sa.

Julieta marchează întoarcerea mea la universul feminin, la cinematografia marilor protagoniste,

declara Almodovar despre ultima sa producție, intrată de vineri și la noi în cinematografe

Filmul este propunerea Spaniei la premiile Oscar din 2017 (și al V-lea film al lui regizorului spaniol nominalizat la Oscar, una dintre propunerile sale fiind și câștigătoare: Todo sobre mi madre). Inspirat de trilogia scriitoarei Alice Munro, Runaway (2004), Pedro Almodovar a achiziționat din 2009 drepturile de ecranizare. Cele trei volume ale trilogiei sunt Chance, Soon şi Silence, iar filmul lui Almodovar trebuia să poarte inițial numele ultimului – în spaniolă Silencio – dar a fost schimbat în ultimul moment pentru a nu se suprapune cu drama istorică cu același nume pe care preconiza s-o scoată în acest an Martin Scorsese. Înainte să se întâmple aceasta, regizorul spaniol își justifica titlul:

Se numeşte „Silencio” pentru că tăcerea e elementul principal care determină cele mai rele lucruri ce i se întâmplă personajului principal feminin.

Întoarcerea la universul feminin, clamată de regizor, nu este doar o vorbă în vânt sau o reclamă: avem de a face cu un univers complet – chiar dacă dificil de urmărit – în care fiecare detaliu scenic ori întâmplare din plot își au sensul. Dar această (re)întoarcere înseamnă și o îndepărtare de „clasicul” Almodovar, de ironia specifică regizorului spaniol, înlocuită aici cu o insesizabilă melancolie, printre elementele de melodramă care inundă pelicula. Ce schimbare de la Amanții pasageri, ultimul său lungmetraj, în original Los Amantes Pasajeros, lansat în 2013!

Relațiile dintre femei sunt complicate: cu toate alianțele, neînțelegerile sau trădările care intervin, timpul dezvoltă și apoi păstrează între ele o complicitate misterioasă, atavică

Până la urmă, dacă facem efortul de a urmări traseul aparent ilogic al personajelor și fixurile lor (subliniate, pentru mine, de interpreta menajerei Marian, Rossy de Palma, actriță descoperită de Almodovar într-o cafenea) avem posibilitatea de a face câteva legături și de a ne pricopsi cu mici revelații: Julieta are aceeași atitudine față de părinții săi (nu le poate ierta o vină imaginară, pe care tot ea le-o atribuie), ca și misterioasa ei fiică, al cărei comportament inexplicabil „ține” filmul.

Continuarea, aici.

Filme de văzut 2016

Iară o listă cu cele mai bune filme lansate la festivalurile din acest an, apărute pe ecrane sau încă pe cale să apară:

Hail, Caesar! ultimul film al fraților Coen

Bacalaureat, filmul lui Cristian Mungiu premiat pentru regie la Cannes

Midnight Special, în regia lui Jeff Nichols, nominalizat pentru Ursul de aur la Berlin

Star Treck Beyond, ecranizarea cunoscutei francize, apărut recent în cinematografe

 

Ben-Hur, remake anunțat pe 19 august, în regia lui Timur Bekmambetov

Sierranevada – în regia lui Cristi Puiu, lansat la Cannes, lla noi în cinematografe din 9 septembrie

Nimic nou pe frontul de vest, remake anunțat pentru luna noiembrie

American Pastoral, în regia lui Ewan McGregor, anunțat pe sfârșitul lui octombrie

Julieta lui Pedro Almodóvar, anunțată pe sfârșitul lunii septembrie

Belgica lui Felix van Groeningen, lansată la TIFF

 

Aștept sugestii să completăm lista, cel puțin cu filme apărute 🙂

Ce filme mai vin în 2016?

Luați o pauză de la Globuri și Oscaruri să aflați la ce noutăți ne putem aștepta în acest an (nu e un fel de horoscop cinefil). De la Globuri vă recomand comedia care a luat premiul pentru cel mai bun serial: Mozart in the Jungle, este fabuloasă, cu actorul câștigător al premiului pentru cel mai bun rol în serial de comedie, mexicanul Gael García Bernal – și deja la sezonul al II-lea:

Julieta lui Pedro Almodóvar  aduce în prim-plan destinul și culpabilitatea. Filmul interoghează forța misterioasă și insondabilă care ne-mpinge să părăsim persoane dragi. Suferința provocată de abandon duce la tăcere, și ce poate ilustra tăcerea mai bine ca un film? Emma Suárez și Adriana Ugarte întrupează eroina la vârste diferite. Recent-apărutul trailer, mai jos:

The Witch a lui Robert Eggers  este un film independent, de festival. Cu influenţe puternice din The Shining al lui Kubrick, oscilează între horror şi un fantastic sumbru. Plasat în lumea primilor colonişti americani, puritani, aruncaţi într-o lume (New England, 1630) în care spaimele (şi nu numai cele reale, ci şi cele imaginate) năvălesc de pretutindeni, promite o experiență tensionantă, și pe alocuri, înspăimântătoare – pentru fanii genului. Trailerul este disponibil de anul trecut:

Hail, Caesar! al fraților Ethan și Joel Cohen se anunță o comedie cu toate ingredientele genului (și temele preferate ale celor doi frați): o răpire (ca în The Big Lebowski), epoca de aur a Hollywoodului (Barton Fink) și George Clooney în postura de bufon (O, Brother Where Art Thou?).

Acțiunea acestui film despre filme se derulează în anii ’50, povestită din perspectiva unui detectiv-bodyguard cărui slujbă este aceea de a a proteja imaginea starurilor de Hollywood de practicile gen abuz de droguri, afaceri ilicite sau comportamente dubioase. Eddie Mannix era unul dintre cei aleși de marile studiouri din rândul detectivilor particulari și aveau rolul să-i țină pe actori (Scarlett Johansonn,  Esther Williams, Channing Tatum, Ralph Fiennes și  Tilda Swinton) la adăpost de scandalurile mediatice.