Arhive pe etichete: Judd Apatow

Noutăți la Golden Globes

După controversata premiere a Marţianului de la începutul acestui an, nu atât pentru valoarea filmului, cât pentru jocul de-a categoria, HFPA (Asociaţia presei străine de la Hollywood) s-a asigurat să evite asemenea probleme ediţiile viitoare, introducând o nouă regulă, potrivit Entertainment Weekly: dramele, chiar și cele cu accente comice, vor intra în competiţie doar ca drame.

Pe 10 ianuarie 2016 The Martian, regizat de Ridley Scott, a câştigat Globul de Aur pentru cel mai bun film la categoria comedie/ musical, în faţa peliculelor The Big Short, Joy, Spy şi ultimul, dar nu cel din urmă, Trainwreck. De altfel Judd Apatow, regizorul Trainwreck-ului, a fost primul care a afirmat că dramele cu tentă umoristică nu ar trebui să „participe la orice categorie au chef” şi a întrebat (ironic) dacă nu cumva filmele în care joacă actori asiatici ar trebui să concureze la categoria „cel mai bun film străin”?

La premiile Critics’ Choice, Judd Apatow i-a adresat câteva cuvinte acide actorului Matt Damon: „Matt mă priveşte chiar în clipa asta. După toată comedia de la Globurile de Aur. Nu avem decât un premiu, Matt, asta e tot ce primim. Sunt ca un tocilar în curtea şcolii, iar tu mi-ai furat banii de mâncare”, a spus Judd, pe scenă. În prealabil, regizorul postase pe Twitter: „Să încerci să domini categoria comedie, când de fapt eşti dramă, din frică faţă de competiţia din acea categorie, este o mişcare plină de laşitate”. Modificarea acestei reguli se află printre cele 11 pagini de schimbări aduse decernării Globurilor de Aur, din 2017.

Reclame

Love de Judd Apatow

Platforma americană Netflix se extinde în lumea serialelor produse sub brand propriu. Mai mult de atât, reușește să atragă în acest circuit tot mai multe talente, Judd Apatow fiind printre ultimii cooptați la producția unei dramedii în stilul său inconfundabil. Cunoscut pentru o serie de filme atipice pentru mediul hollywoodean, Appatow are o altă abordare a comicului decât cea întâlnită de obicei în filmele americane. Câteva exemple ar fi: Knocked Up (2007)Funny People (2009), Pineapple Express (2008) ș.a.m.d. Desigur, te poți gândi că ai văzut aceste filme, dar nu ți s-au părut speciale ci mai mult ciudate – dar în acest aspect se ascunde fața mai puțin cunoscută a comediei americane.

love series wallpaper

Cu primul sezon din serialul Love cred că şi-a atins cel mai înalt punct al carierei, comedia sa aflându-se la un nivel foarte bun în ceea ce privește creația artistică. Printre altele este ajutat excelent la nivel de scenariu de actorul în rol principal, Paul Rust, care are o dublă contribuție foarte importantă pentru acest serial.

Povestea nu este una simplă despre iubire, așa cum ne sugerează titlul, ci se plimbă nestingherită prin toate cotloanele unei relații moderne. Mai mult de atât, primele două episoade te lovesc cu realitatea unor interacțiuni anormale, iar aici umorul pare absent, dar odată cu întâlnirea cei doi protagoniști  se creează un mediu prielnic situațiilor comice. Chiar dacă nici din acest punct nu vom vedea lucruri normale, putem observa o acțiune constructivă presărate cu momente de genul WTF (ca să fim în ton cu tematica).love tv series

Un serial ce m-a convins că abordarea diferită de comedia romantică clasică nu e neapărat un eșec, și că avem de-a face cu o comedie contemporană, aliniată la realitățile zilei .

Trailer: