Arhive pe etichete: Joaquin Phoenix

The Sisters brothers-2018

,,The Sisters brothers” este o comedie neagră bazată pe romanul cu același nume scris de Patrick Dewitt,în 2011.
Filmul marchează debutul  american al regizorului francez Jacques Audiard, recunoscut pentru filme  ca  ..A Prophet”, ,, Rust and Bone” și ,,Dheepan”, câștigător Palme d’Or la Cannes, în 2015. ,,The Sisters brothers” a primit zilele acestea Leul de Argint la Festivalul de la Veneția .
Deși acțiunea filmului „The Sisters brothers” se petrece în Oregon, Statele Unite ale Americii, filmările s-au făcut, în special, în Spania, câteva săptămâni  în  România  și în Franța.
Am citit undeva un fel de aforism  ,,Există western-urile și …celelalte filme”.  Și da,  westernul a apărut  odată cu  cinemaul  în 1895, inspirându-se din literatura și picturile americane care au imortalizat cucerirea Vestului Sălbatic. De-abia  pe la mijlocul  sec.XX  acest gen a atins  apogeul  la Hollywood, fiind reinventat  după 1960  de regizori europeni.

Un  western francez?  Nu e deloc o premieră.  Franța și-a făcut pionieratul european  între anii 1909 – 1914 . Folco de Baroncelli,  și colaboratorii săi  au  realizat  peste 20  de western-uri,  desigur cu subiecte standard: indieni și cowboys atacând trenuri. Personajele , mai ales șefi sioux și văcari, erau prezențe mai mult decât pitorești. Locul pentru filmări era în Camargue sau Delta Ronului , o regiune  din sudul  Franței, cu mlaștini,  pășuni, pǎduri, dune de nisip  și  sǎrǎturi  populate cu tauri , cu  frumoșii săi  cai  albi, o rasă endemică prezentă aici din antichitate. Zona încă nu fusese protejată prin lege.

Câteva titluri la întâmplare The Big Trail (1931  ); Fort Dolorès,1939 a continuat cu alte pelicule de gen Le Soleil rouge (1971 ) Another Man, Another Chance 1977;   Don’t Touch the White Woman! ; The Homesman, 2014 Let the Corpses Tan, 2017.

Regăsim în  filmul  ,,The Sisters brothers”   o paletă de emoții : surpriză, compasiune, stupefacție, tristețe, râs, empatie, curiozitate, nerăbdare și nu în ultimul rând optimism (mi-aduce aminte de ,,Tragedia optimistă” Emoji a comunistului Vsevolod Vișnevski ! ).
Această  frescă istorică care concurează cu renumele western-urilor americane are o ușoară tușă… à la française  dar și  amprenta autorului care ne prezintă o societate în zorii marilor transformări care lovesc din plin protagoniștii. Datorită avântului  industriei, a emigrației în general, dar și al exodului rural, satele  se transformă vertiginos în așezări urbane.
Jacques Audiard a reușit cu filmul său un mare western…american, sumbru și violent, aducându-și aportul la înnobilarea genului prin intimitatea tematicilor .
„The Sisters Brothers” subliniază  lipsa de comunicareînclinația genetică a Omenirii spre violență, prezintă  dualismul  la nivelul comportamentului , al perceperii justiției,  tradiționalismul cvasi- arhaic al unor personaje versus  tendința spre modernism  al altor personaje. Filmul este un subgen nou care ar putea fi calificat drept  western neo-clasic.
Explorările cinematografice ale lui Jacques Audiard sunt exemplul perfect și demonstrația conceptului  kantian  despre o „insociabilă sociabilitate” a indivizilor, concept  care confruntă  două  idealuri: al  omului instinctiv  care duce o existență  marginală în care se bucură de o libertate absolută, cum e cazul  fraților Eli și  Charlie Sisters  și al cosmopolitului  umanist, civilizat,  care are  drumul trasat , dar mai rectiliniu cum sunt ,,prospectorul” de aur si chimistul  Hermann Kermit Warm, un tip idealist  și urmăritorul său,  detectivul John  Morris Ambele arhetipuri sunt într-o simbioză care formează cele două fațete ale naturii umane și, prin extrapolare, definesc paradoxul relațiilor strânse între natură și civilizație. Este  un film intens,  l-aș numi , chiar,  filozofic, cu reflecții  mai puternice decât par, despre  banalitatea răului, violența  oarbă  si  arbitrară  .
Scenariul este specific road-movie -ului pe teren ostil, în care călătoria este mai importantă decât căutarea/găsirea. Fiecare etapă permite personajelor o aprofundare a relațiilor dintre ele.

Această prezentare necesită JavaScript.

În  rolurile principale  Jake Gyllenhaal, Joaquin Phoenix,  John C. Reilly,Riz Ahmed  Rutger Hauer

.

Reclame

Viciu inerent sau pizza cea de taină

Inherent Vice în regia  lui Paul Thomas Anderson, are o distribuție de excepție, cu: Joaquin Phoenix, Benicio Del Toro, Reese Witherspoon, Owen Wilson, Sasha Pieterse, Eric Roberts și Josh Brolin. Paul Thomas Anderson a reușit să compună o trilogie cultă, printr-o filmografie coerentă de o bogăție incredibilă prin intenție, tematică, context: prezentarea unei epoci în plină schimbare, convulsii și derută. Capodopera absolută There Will Be Blood”, ne implică puternic în atmosfera epocii de decădere a Westului (sălbatic?) american și apariția implacabilă a industrializării pe scară largă; în The Master”, după război, americanii se trezesc că devin cea mai mare putere economică din lume și se simt dezorientați, neadaptați mecanismului pe care nu-l pricep; și în fine, acest Inherent Vice”, la sfârșitul epocii hippies (Flower Power & Make Love, Not War!).

Prin tematica sa – criza identitară – filmul încearcă să prezinte extinderea stării de derută la nivelul societății, la nivelul unei întregi țări care a suferit atât de multe și rapide mutații de-a lungul istoriei. Destinele personale se derulează într-o manieră de asemenea, derutantă, într-o intrigă cu sub-intrigi nebuloase și alambicate, care prin individualizarea scenelor, personajelor – Joaquin Phoenix interpretându-l pe Larry „Doc” Sportello, un detectiv particular fumător de marijuana, și captând atenția de la bun început (chiar dacă, recunosc, pe mine nu mă fascinase acest actor) – ating scopul propus: deruta! Însă Viciul Inerent este unul dintre filmele în care nu poți să nu te lași sedus de atmosferă.

o-inherent-vice-facebook.jpg
În Inherent Vice personajele nu înțeleg schimbările care au loc în lumea care le fusese familiară: manipulările guvernamentale, expansionismul industrial, corupția la toate nivelurile, complexitatea lumii noi – care le invadează valorile puternice, simplitatea, frumusețea. Lumea hipioților însemnase celebrarea vieții cu ce avea mai pur și mai simplu: iubirea! 

Ideea predominantă aici este apariția și ascensiunea unor secte (Manson), a unor grupări extremiste care invadează vechea ordine, schimbând percepția asupra unei lumi aparent simple, pervertind-o  (scena de debut în care Doc nu mai înțelege schimbarea de atitudine a Shastei, cândva o femeie simplă, drăguță, acum făcând pe inabordabila și sofisticata femeie fatală). Se pune astfel în ecuație condiția și locul femeii într-o societate în care romantismul e desuet. Este femeia liberă sau e tot o sclavă sau un obiect de consum care se îmbracă, mănâncă, se comportă după cum cere trend-ul? Shasta îl manipulează și îl transformă pe Doc într-o brută (v. scena în care îi poruncește să facă cu ea sex rapid și dur).

Un film care prin scene ilariante, sub o aparentă lipsă de complexe, ascunde tragedia (perpetuă?) omenirii. Anderson a adaptat remarcabil romanul lui Thomas Pynchon, rămânând fidel stilului acestuia, digresiunile, multiplele intrigi și intriguțe care se cam ciocnesc într-un paradox insolit. Dar oare cine ar putea înțelege mai bine ce înseamnă o societate în derută decât spectatorii din România, cu exhibiționismul de doctorate contrafăcute, academia penitenciarelor, defilarea pițipoancelor și a celor cu bani fără număr?! Despre politicieni, numai de bine (are cine să-i înjure).

Inherent Vice (2014)

Un film interesant, a cărui vizionare necesită puțină pregătire. Adică ar cam trebui să mai fi dat și peste alte filme din acest gen de comedie, ca s-o gustați: The Big Lebowski (1998) al fraților Cohen (cu Jeff Bridges), Dude, Where’s My car? (2000) al lui Danny Leiner (cu Ashton Kutcher), Jay and Silent Bob Strike Back (2001) de și cu Kevin Smith & Jason Mewes,  Walk Hard: The Dewey Cox Story (2007) al lui Jude Apatow și Jack Kasdan (cu John C. Reilly) sau Due Date (2010) al lui Tod Phillips cu Robert Downey Jr. și Zach Galifianakis. Acuma nu spun c-ar trebui să vedeți chiar toate filmele astea, ci măcar unul dintre ele.

Asta ca să nu vă demoralizați după primele scene care vi s-ar părea aiurea, neținând cont de acest (sub)gen al comediei, care se numește stoner film și se referă la aiureala generată de consumul de marijuana. În același timp, filmul mai apelează și la canoanele genului polițist, fiindcă eroul principal (Joaquin Phoenix) joacă rolul unui detectiv particular angajat să rezolve un caz.

Ne citim mai încolo pentru review – până atunci, vizionare plăcută!