Arhive pe etichete: Jacques Audiard

De rouille et d’os (2012)

Filmele de la Cannes se perinda din nou pe acest blog, de aceasta data fiind vorba despre De rouille et d’os (Rust and Bone) care pune la mare încercare dragostea în vremuri grele. Am păstrat titlul original pentru ca așa l-a numit tatăl său, Jacques Audiard, un alt nume însemnând că nu i-am mai recunoaște plodul. Un regizor căruia trebuie sa-i mai vizionez cel putin o operă (Un prophète) care mi-a scapat printre degete de prin 2009 cand a fost lansat.

Fiind un film independent și cum eu nu umblu la festivaluri îndepărtate precum Cannes, l-am vizionat în coltul meu de lume. Sincer, nu regizorul ori recunoașterea oficială m-au făcut sa vizionez acest film, ci actrița Matthias Schoenaerts care m-a bucurat c-o prestație actoricească demnă de laudă.

Un film de pe batranul continent vine întotdeauna cu alt simt al realitatii, dorind sa abordeze în alt fel o poveste de viață: fără prea multe îndulciri pe parcursul relatarii. La fel apare și franțuzul nostru film, care vorbește în limba sa despre o puternică experiență de viata unde iubirea capătă alte forme. Insensibilitatea masculină își găseste exponentul într-un luptator (Matthias Schoenaerts) aflat la marginea societatii, ce-si câștiga existența în mod obscur… pe cand sensibilitatea feminină e întruchipată de supraviețuitoarea unui accident teribil.marion cotillard rust and bone

Un film despre o relatie oarecum bolnavă, de tipul întrajutorării, unde fiecare își satisface nevoile primare. Descrisă, aceasta poveste ar avea mai multe nuanțe sentimentale: tristetea e îndulcită de-un optimism al luptei cu viata, senzualitatea iubirii trupesti greu să o uiți, speranța își găsește refugiul într-un final echitabil. Per total pot spune ca regizorul a încercat să transmită ca viata nu este întotdeauna frumoasă dar că de fiecare dată ne da șansa de-a o lua de la început… așa ca o explicatțe simplista.

rust_film-still

Articol scris de Piratul Cinefil. Alte pareri: CorinaAnca

Reclame

Trois souvenirs de ma jeunesse (2015)

Pentru fanii filmului francez, o recomandare pentru mâine la TIFF – Trois souvenirs de ma jeunesse, film nominalizat pentru nu mai puțin de 11 categorii la Premiile César 2016 , în regia lui Arnaud Desplechin, care a și câștigat premiul pentru cel mai bun regizor în fața unora ca Jacques Audiard (pentru Dheepan), Maïwenn (pentru Mon roi), Deniz Gamze Ergüven (pentru Mustang), Emmanuelle Bercot (pentru La Tête haute) sau Stéphane Brizé (cu La Loi du marché).

Anterior succesului repurtat la premiile naționale cinematografiei franceze, filmul a rulat și în secțiunea Quinzaine des réalisateurs la festivalui internațional Cannes 2015. Personajul principal este interpretat de actorul  Mathieu Amalric, cunoscut pentru ultimele roluri din The Grand Budapest HotelQuantum of Solace și München.

comment

Trei amintiri din tinerețe constituie prequel-ul altui film al aceluiaşi regizor, proiectat în Competiţia oficială de pe Croazetă acum aproape 20 de ani: Comment je me suis disputé… (ma vie sexuelle) din 1996, care ni-l prezenta pe tânărul Paul Dedalus (numele personajului este un omagiu adus lui James Joyce) aflat în plină criză existenţială: nu știe dacă să-şi definitiveze masteratul şi să devină profesor cu normă întreagă?

Sau: chiar îşi iubeşte partenera, sau ar trebui să-şi refacă viaţă alături de una dintre celelalte amante? În filmul din 1996, ca şi în cel din 2015, joacă Mathieu Amalric, care se lansa atunci odată cu o întreagă generaţie de tineri actori (Marion Cotillard, Chiara Mastroiani).

 

premiile César 2016

Théâtre du Châtelet găzduiește mâine ceremonia de acordare, de către cei 4.225 membri ai Academiei de Artă şi Tehnică Cinematografică din Paris, a premiilor numite după sculptorul francez César Baldaccini, care a realizat trofeul. Pentru cel mai bun film sunt în competiție „după un an extrem de bogat”, afirmă preşedintele Alain Terzian:

Dheepan – regizat de Jacques Audiard
Fatima – în regia lui Philippe Faucon
La loi du marcheregia Stephane Brize
Marguerite – regizat de Xavier Giannoli
Mon Roi – în regia lui Maïwenn
Mustangregia Deniz Gamze Erguven
La tete hauteregizat de Emmanuelle Bericot
Trois souvenirs de ma jeunesse – Arnaud Desplechin

Șase dintre filmele nominalizate au rulat deja, sau urmează să apară în curând pe ecranele cinematografelor românești. Să le vedem, în ordinea nr-lui de nominalizări:

Trois souvenirs de ma jeunesse, un prequel al filmului proiectat acum două decenii în competiţia oficială de la Cannes, Comment je me suis disputé… (ma vie sexuelle). Premiera abia pe 6 mai!  11 nominalizări:

  • Cel mai bun film: Arnaud Desplechin
  • Cel mai bun regizor: Arnaud Desplechin
  • Cel mai bun scenariu original: A. Desplechin, Julie Peyr
  • Cea mai mare speranță feminină: Lou Roy-Lecollinet
  • Cea mai mare speranță masculină: Yuentin Dolmaire
  • Cea mai bună imagine: Irina Lubtchansky
  • Cel mai bun montaj: Laurence Briaud
  • Cele mai bune costume: Nathalie Raoul
  • Cele mai bune decoruri: Toma Baqueni
  • Cel mai bun sunet: Nicolas Cantin, Sylvain Malbrant, Stephanie Thiebaut
  • Cea mai bună muzică: Grégoire Hetzel

Dheepan / Dheepan – premiat cu Palme d’Or la Cannes, comentat aici9 nominalizări:

  • Cel mai bun film: Jacques Audiard
  • Cel mai bun scenariu original: Noé Debré, Thomas Bidegain, Jacques Audiard
  • Cea mai bună regie: Jacques Audiard
  • Cel mai bun actor în rol secundar: Vincent Rottiers
  • Cele mai bune decoruri: Michel Barthélémy
  • Cea mai bună imagine: Eponine Momenceau
  • Cel mai bun montaj: Juliette Welfling
  • Cel mai bun sunet: Daniel Sobrino, V. Deloof, Cyril Holtz

La Tête haute / Capul sus – filmul, comentat aici, urmărește parcursul lui Malony, de la 6 la 18 ani. A avut premiera la noi pe 12 februarie. 8 nominalizări:

  • Cel mai bun film: Emmanuelle Bercot
  • Cea mai bună regie: Emmanuelle Bercot
  • Cel mai bun scenariu original: E. Bercot, Marcia Roman
  • Cea mai bună actriţă: Catherine Deneuve
  • Cea mai bună actriţă în rol secundar: Sara Forestier
  • Cea mai mare speranță feminină: Diane Rouxel
  • Cel mai bun actor în rol secundar: Benoît Magimel
  • Cea mai mare speranță masculină: Rod Paradot

Mustang, reprezentantul Franței la Oscar, comentat aici, 9 nominalizări:

  • Cel mai bun film: Deniz Gamze Ergüven
  • Cel mai bun regizor:  Deniz Gamze Ergüven
  • Cel mai bun scenariu original: Deniz Gamze Ergüven și Alice Winocour
  • Cel mai bun montaj: Mathilde Van de Moortel
  • Cea mai bună imagine: David Chizallet și Ersin Gök
  • Cel mai bun film de debut: Deniz Gamze Ergüven
  • Cea mai bună muzică originală: Warren Ellis
  • Cel mai bun sunet: Ibrahim Gök, Damien Guillaume și Olivier Goinard
  • Cele mai bune costume: Selin Sözen

La loi du marché / The Measure of a Man  – premiat la Cannes pentru cel mai bun rol masculin, cronica aici. Premiera mâine, nu ratați! 3 nominalizări:

  • Cel mai bun film: Stéphane Brizé
  • Cea mai bună regie: Stéphane Brizé
  • Cel mai bun actor: Vincent Lindon

La giovinezza / Youth / Tinerețe – comentat aici.

  • Cel mai bun film străin: Paolo Sorrentino

Le Tout Nouveau Testament / Testamentul nou nouț

  • Cel mai bun film străin: Jaco Van Dormael

La această secțiune candidează și Son of Saul, premiatul Globurilor de aur, unde joacă actorul Teatrului maghiar din Cluj, Levente Molnar. Îi ținem pumnii!

Bani murdari (2014)

the dropCitind anul trecut la Comedy Cluj pe genericul Enough Said: ultimul film al lui James Gandolfini, nu mă așteptam să mai văd vreun nou film cu el. Așa că o să-nțelegeți de ce m-am mirat aseară, văzând pe HBO un film în care juca un rol principal, datat 2014. De fapt, este doar anul apariției acestei ecranizării după Animal Rescue a lui Dennis Lehane, turnată în 2013. în goana după senzațional, cei de la Comedy Cluj s-au grăbit puțin cu (pen-) ultimul film, speculând apariția sa pe afișul comediei jucate cu Julia Louis-Dreyfus (cunoscuta interpretă a Elainei Benes din Seinfeld, rol pentru care a primit un Golden Globe), sau poate pur și simplu n-au știut de acest chiar-ultim film, The Drop.

După succesul filmului cu Tom Hardy, Gandolfini și Noomi Rapace în rolurile principale, Denis Lehane (cunoscut și pentru Shutter Island, Mystic River, Gone Baby Gone) a dus mai departe scenariul, publicând un roman cu același nume: The Drop (2014). Filmul este unul polițist (genul: crime) în care personajul care te aștepți mai puțin le comite pe toate. Așa cum își încheie și detectivul ultima discuție cu taciturnul barman Bob:

– Reușești să surprinzi pe toată lumea, nu-i așa?

Un film de văzut, în regia belgianului Michaël R. Roskam, care-l aduce într-un rol secundar (de antagonist) pe actorul său preferat, Matthias Schoenaerts (cunoscut grafitti-artist, preferat și de Jacques Audiard, care l-a convins să joace în Maryland 2015)

Dheepan

Dheepan-PosterN-aș fi văzut premiatul film (Palme d’Or la Cannes) al lui Jacques Audiard fără Festivalul Filmului Francez la Cluj. Văzusem trailerul – interesant, dar nu pentru mine. Problema refugiaților o consider una a țărilor bogate; ce să caute ei aici, ce să mai fure? Așa, fiindcă filmul mi-a fost la îndemână, m-am încumetat și nu mi-a părut rău. A fost o experiență vizuală pe care, în lipsa altei analogii, pot să o asemăn Leviathan-ului regizat de Zvyagintsev. Și aici mă refer la animalul-simbol recurent al filmului, aici elefantul, acolo scheletul marin. O altă plăcută surpriză, dincolo de scenariul reușit, au fost dialogurile excelente între cei 3 membri ai falsei familii. Antonythasan Jesuthasan, interpretul lui Sivadhasan – care se dădea drept Dheepan – venit în Franța după fuga în Hong Kong și Thailanda, aproape că și-a jucat propriul rol (a fost 50% autobiografic, declara el într-un interviu).

El a fost și în realitate unul dintre Liberation Tigers ai grupării Tamil Eelam, care a ținut Sri Lanka mai multe decenii într-un război pe care nu-l pricepea nimeni și mai ales, despre care părea să nu știe aproape nimeni. Ajuns în Franța cu un pașaport fals, după ce luptase 3 ani (între 16 si 19) într-un război etnico-religios, și-a găsit mai multe joburi, timp în care a scris, printre altele, nuvelele Gorilla (2001) și Traitor (2003) traduse în engleză în 2008 și 2010.

După ce reușește să ne introducă (chiar fără voia noastră) în intimitatea imigranților care încearcă să-și confecționeze o identitate-șablon, calchiată după țara adoptivă, filmul ne arată și de ce și cum acest lucru nu este posibil. Cum oamenii unul loc nu au cum să înțeleagă umorul ca și obiceiurile oamenilor dintr-alt loc. Și de ce se întâmplă aceasta – pentru că abia adaptați, trecutul revine cu putere și-i forțează să recunoască adevărul, chiar dacă încearcă să-l uite; așa cum îl forțează pe Sivadhasan s-o facă Yalini, interpretată de Kalieaswari Srinivasan. O mențiune specială pentru Claudine Vinasithamby, interpreta cu ochi expresivi – despre care sigur vom mai auzi.