Arhive pe etichete: Ilegitim

Cu Ilegitim, filmul de nou (festi)val al cinemaului românesc se întoarce

Toate familiile fericite sunt la fel; dar fiecare familie nefericită, este nefericită în felul ei. (Tolstoi, Anna Karenina). Dintre toate, familia Anghelescu reușește să ducă nefericirea celor românești înapoi, de la drama chiuvetei din bucătărie la cea a chiuvetei din baie. Prezentat ca o victorie a cinematografiei noastre la Berlin, filmul lui Adrian Sitaru este de fapt unul ultra-low-budget care își propune să scoată puțin dintr-o temă complicată. Cronicile de întâmpinare franțuzești (Le Figaro) îl remarcă tocmai din acest motiv – cum că nu ar pica în greșeala unui film tezist, care să-și judece personajele. Tema, deși provocatoare, este tratată însă superficial și, în loc să fie explorată, are parte doar de complicații gratuite.

Personajele, de asemenea, sunt insuficient conturate. Cu excepția actorului-fetiș al lui Sitaru (Titieni, care se joacă din ce în ce mai bine pe sine însuși), a actriței principale (Alina Grigore) și a fratelui mai mare (interpretat de Bogdan Albulescu), ceilalți distonează în așa manieră încât se vede de la o poștă că sunt începători. Poate Robi Urs (interpretul lui Romeo) să fi fost excepția ce confirmă regula: dacă rolul său complicat în cuplul gemenilor nu presupunea o afinitate specială cu personajul Sashei, de care nu reușește, în acest context, să se achite.

Încă de anul trecut, după Ursul de Argint câștigat de Aferim!, o hipsterizare big-budget a istoriei, se prefigura eșuarea filmului românesc de nou val pe la Berlin. Iar Ilegitim nu face decât să confirme: indiferent de regizor, majoritatea filmelor noaste sunt o construcție sinuoasă, aproape chinuită, a scenei de final. Stau mărturie Marți, după Crăciun (a cărei explozie dinspre final este totuși prima în top), Aferim!, Comoara, Un etaj mai jos și ultimul, chiar Ilegitim – care putea începe foarte bine cu scena camerei de așteptare de la ginecologie (singura reușită). Peste tot, aceeași construcție narativă liniară – aici, e drept, încercând o idee de ciclicitate, care salvează întrucâtva finalul.

Ținând cont de bugetul redus și (lipsa de) experiența actorilor, rezultatul este, totuși, unul acceptabil. Ar fi exagerat însă a-l considera un film artistic ori unul „de artă”. Singurul său merit este că marchează limitele unei formule, chiar dacă ea pare (încă) una câștigătoare.

 

Reclame

Filme de văzut după Berlinale

Nu m-am uitat prea atent după urșii de la Berlin, deși mi-ar fi plăcut să fiu acolo, recunosc, să mă plimb pe Potsdamer Straße printre oameni din lumea filmului. De când n-am mai fost pe Ku’damm (Kurfürstendamm) am auzit că s-au schimbat multe, și între timp, Kreuzberg (sau X-Berg) is the place to be, Chiar dacă scoate periodic (spre surprinderea mea) producții remarcabile, nu cred în școala germană așa cum cred, de exemplu, în cea poloneză.

Nu știu de ce, din cauza componentei propagandistice, poate, pe care încă o mai activează: „Hedi”, prima producție araba în competitia oficiala de la Berlin din ultimii 20 de ani – pe bune, tocmai acum? Așa că m-am uitat abia la sfârșit, cine și ce. Și ce aș vrea să văd, după citirea listei, sunt următoarele:

1. Documentarul Fuocoammare, o paralelă între viața zilnică a locuitorilor insulei Lampedusa și cea a miilor de emigranți ce sosesc pe mare, în condiții catastrofale, mulți pierzându-ți viața. „Sper ca acest film va putea contribui la înțelegerea faptului că nu este normal ca oamenii să moara venind la noi”, a spus regizorul italian Gianfranco Rosi pe scena Berlinalei, la primirea trofeului (Ursul de Aur, acordat celui mai bun film).

2. L’Avenir, al cincilea lungmetraj al regizoarei franceze de 35 de ani Mia Hansen-Love, premiat cu Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor. Povestea unei profesoare de filozofie, interpretata de Isabelle Huppert, care cunoaște o noua libertate când este părăsită de soț, aș pune-o în oglindă cu Kollektivet de Thomas Vinterberg, pentru care Trine Dyrholm a primit sâmbăta un Urs de argint pentru cea mai buna actriță, interpretând rolul unei femei înșelate, aflate la marginea prăpastiei.

3. United State of Love (Polonia), Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu – Tomasy Wasilewski. Și bineînțeles,

4. Ilegitim, deși frumosul articol al Alinei Grigore de pe republica.ro, pe care l-am share-uit, m-a băgat puțin în ceață prin activismul declarat. Adică bun, și eu caut filme cu sens, toți realizăm, la un moment dat, că prin tot ce facem transmitem un mesaj, volens nolens. Dar: vindem incultură? Adică brusc, a fost de ajuns să iei un premiu și gata, ești Urs?  Sau mă rog, C.I.C.A.E.?

Nu spun că oamenii nu se schimbă. Toți o facem, adaptându-ne zi de zi, interogându-ne, față cu provocările cotidianului. Dar lumea liberă nu mai propune teme, ci, parcă, le impune. Și oare doar noi, esticii, suntem atenți la nuanțele de genul acesta, pe care, nu știu, oare restul din vestul Europei le înghit pe nemestecate? Nu mai avem limbaj de lemn, avem teme de lemn. Ne putem manifesta creativitatea în pătrățelul desenat. Și premiat!

Filme și seriale noi – februarie

Începem cu serialele, pe Imdb apare un scurt plott al primului episod din cea de a doua serie BBC The Last Kingdom, anunțată doar 2016 – fără alte precizări.

Filmele românești noi cu premiere de gală la începutul lui februarie sunt Orizont regizat de Marian Crișan (în București, luni de la ora 18.00, la Cinema Muzeul Țăranului – Studio Horia Bernea iar în Cluj pe vineri 12 februarie la Cinema Victoria) și Ilegitim în regia lui Adrian Sitaru, a cărei lansare la Berlinale am anunțat-o în precedenta știre.

Dintre filmele străine, azi are loc lansarea în cinematografele noastre a Brokerilor Apocalipsei (cam aiurea traducere pentru The Big Short, un film cu 5 nominalizări la Oscar). Dacă vă tentează mai degrabă o comedie existențialistă, recomand cu căldură Un porumbel cugetând pe o ramură a suedezului Roy Andersson, prezentat pe scurt aici.

La ce festivaluri de film NU ne vedem în 2016

Desigur, la cele internaționale 🙂 Dar filmele românești se văd, încă ne bucurăm de prezențe la festivaluri, nu știu cât este curiozitate și câtă apreciere, dar este bine că suntem acolo!

Să începem cu Berlinalele: luna viitoare producția independentă “Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru (singurul lungmetraj românesc prezent la cea de-a 66-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin) va avea premiera mondială, în prezența echipei, pe 13 Februarie, în primul weekend al prestigiosului eveniment din capitala Germaniei. Pelicula a fost selectată în cadrul celei mai îndrăznețe secțiuni a festivalului – BERLINALE FORUM. Succes!