Arhive pe etichete: Google

Una pura formalità (1994)

Filmul Una pura formalità (O simplă formalitate) care pare un thriller polițienesc cu ușile închise se transformă în duel verbal, în replici insinuante sau acuzatoare, în capcane. Un comisar intră în mintea presupusului criminal care va fi obligat să-și examineze viața și identitatea.

Tema elucidării unei crime este pretextul pentru o speculație filozofică, un proces de conștiință, o încercare de a se autoînțelege sau un purgatoriu tarkovskian, un sentiment zdrobitor al culpabilității kafkiene, absurdul care pătrunde brusc în viață sau ,,un chin” reciproc sartrian în spațiul închis al unei camere sordid polițienești  (și câte alte trimiteri am mai surprins!)

Asistăm la desfășurarea unei dialectici bine construite de comisar care îl apropie pe  ,,inculpat” de adevăr (iar pe noi ne bagă într-o ceață mai densă): un schimb bizar de replici prin momentele de derapaj ale inspectorului, în general sobru și sarcastic care devine volubil și expert în citate care abundă cam fără rost și interlocutorul său derutat și derutant, amnezic dar panicat,bâiguitor de fraze eliptice și contradictorii.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Jocul personajelor este bun chiar dacă duelul verbal e cam lung. Polanski în rolul inspectorului de poliție calm , tenace care s-a cultivat pentru a-și disimula decepția de a fi un ratat, Depardieu în rolul lui OnOff, scriitorul tulburat de demoni interiori , care se isterizează, care încearcă să –si suporte decăderea așternând pe hârtie durerile și singurătatea.  Decorurile  lui Giuseppe Tornatore din acest film sunt suprarealiste, surprinzător de sinistre,chiar dacă scenele de început sunt în pădure (aici efectele vizuale-noroiul diluvian,prim planul cu gura tevii unei arme și  efectele sonore-pistolul care se descărcă,  cântecul cucuvelei, respirația sacadată a unui fugar  ), mai apoi cu tipul arestat care e adus într-o clădire sinistră, izolată în care se află comisariatul, cu pereții îmbibați de ploaie, cu găleți în care e captată apa din tavan, cu mobilier vechi, minimalist unde începe meciul indoor.
Intenția regizorului pare să ne proiecteze într-un univers sordid, cu personaje dubioase, un scriitor amnezic, confuz în toate și inspectorul de poliție nemilos care gestionează un interogatoriu gen hipnoză regresivă. Nici sunetul nu e de colo, ci are un rol emoțional: spre sfârșit muzica lui Ennio Moriconne printr-un crescendo bine orchestrat urmat de o liniște perturbată de scurgerea ritmată în găleți a apei de ploaie și pac! declicul capcanei pentru șoareci pun la încercare nervii pentru punctul culminant peste care se suprapune finalul incert . De amintit că melodia  lui Morricone e pe versuri de Tornatore și interpretată vocal de însuși Depardieu.

Dar tot ce se întâmplă în fața ochilor noștri se pare că nu e real.  E o adevărată provocare în a nu ne lăsa ,,duși” de diferitele efecte cinematografice dar și personajul OnOff, scriitorul cu nume ciudat gen InspirăExpiră, îmi sugerează oboseala existențială, acel ,,capăt al puterilor”. OnOff ne dă multe alte indicii:
 -de mai multe ori afirmă că acest loc și aceste personaje nu pot  exista, că nu i se întâmplă lui acest arest ,nici interogatoriul
 -nu funcționează telefonul, nu își poate cere un avocat
 -spune că nu mai scrie de câțiva ani dar la perchiziție (dacă a fost efectuată?) se găsește un roman în lucru
 -are un comportament absurd (scenele din baia comisariatului)
 -nu își amintește deloc ( sau se preface ) ce a făcut în ultimele ore
 -nu are acte de identitate
 -nu-și poate justifica fuga noaptea prin pădure pe ploaia torențială
 -comisarul îi cunoaște mai bine biografia și i-a citit toate operele
 -biografia se dovedește cu totul falsă -OnOff  ,, Ziarele, fotografiile , telejurnalele, interviurile au rolul să ascundă adevărul despre noi”.
 -răspunsurile la interogatoriu se cristalizează după câteva acte de violenţă

– teoria punctului virtual (punct din spaţiu în care se întîlnesc prelungirile razelor luminoase care au venit în contact cu un sistem optic -oglindă, lentilă) prin care OnOff  explică cum ,,undeva , se poate ca ceea ce nu e real să  existe.”  : o lume paralelă , o parabolă?

-la sfârșit nu există nici un proces -verbal

Ce ar putea fi adevărat în toată povestea:

– adevărată biografie
-vizita femeii iubite
-succesul real al scriitorului

-personajul Faubin care i-a marcat viața

-pierderea simțului realității

 – alunecarea pe panta autodistrugerii

-inevitabila singurătate în care rămâne doar cu el însuși

-decăderea morală


Scriitorul se va fi liniștit odată cu multe clarificări ale proceselor sale de conștiință? Oricum îi mulțumește inspectorului că l-a tratat cu profesionalism. Impresionantă este scena în care Depardieu, la pământ, este ,,liber” să stea pe spate cu abdomenul expus … în toată splendoarea sa, precum gângania kafkiană.

Giuseppe Tornatore ,,Primarily  it is   a story about anxiety, this modern state of mind . And on how to resolve this anguish of spirit. It is also a reflection on the moments of our lives that escape us. The human being, through a refined mechanism of self-defense, forgets the painful experiences. I focused on this minute moment when consciousness slips from one dimension to another without realizing it”.

 

Anunțuri

Noul Richard Hendricks și vechiul Pied Piper

Pentru cine știe, vorbim de Sillicon Valley și eroul său, Richard – care trece în seria a III-a prin ce a trecut Steve Jobs. Cei doi angajați ai săi descoperă cu această ocazie că nu știu nimic fără el, iar cei de la Hooli descoperă accidental schema logică a nucleului de căutare inițiat de Hendricks.

Apoi vine o poveste interesantă despre oamenii de vânzări, stâlpii unei companii. Un serial cu rădăcini bine înfipte în realitate, creat pe baza experiența lui Mike Judge în Sillicon Valley, care testează aici tehnologia prin intermediul comediei, oferindu-ne ocazia să aruncăm o privire amuzată în acest teritoriu plin de succes.

Motto-ul unei companii din Silicon Valley este „Nu-i niciodată prematur să-l dai afară pe fondator”. Așa că producătorii au întrebat dacă ceilalți băieți ar continua să lucreze în companie fără Richard. Toți programatorii și inginerii le-au spus: sub nicio formă – toată lumea pleacă odată cu fondatorul. Însă investitorii le-au spus că toată lumea rămâne…

Așa că reușim să vedem că adevărul variază în funcție de interlocutor. Mai e și problema supra-evaluării, spune Mike Judge: „Mulți ne-au spus că e mai sănătos să vinzi un start-up pe mai puțini bani. Alții ne-au spus că tot ceea ce contează sunt banii. Deci… da.

Dar e amuzant – am stat de vorbă în serial cu Evan Spiegel, fondatorul Snapchat și cu Justin Rosenstein (fondator Asana) – și publicul nostru habar nu are… e amuzant să nu știi cine e actor și cine e chiar din branșă.

Alec Berg continuă: „I-am arătat soției fragmentul cu Evan Spiegel și i s-a părut amuzant că am angajat un actor care să-l joace pe șeful de la Snapchat. A fost uimită să afle că tânărul acela atrăgător este chiar șeful companiei și este evaluat la trei miliarde de dolari”.

Cei din Silicon Valley se uită la serial. Primiți feedback în ceea ce privește realismul?

Alec Berg: De asta ne documentăm atât. Realismul e crucial. Discutăm cu investitori, cu ingineri, cu avocați… Consultanții noștri nu ne-ar lăsa niciodată să intrăm pe tărâmul fabulației.

Și voi îi ascultați cu sfințenie?

Alec Berg: Da, pentru că realitatea e mai ofertantă de fapt. Și, oricum, dacă am fabula, lumea ne-ar face arșice pe internet.

Mike Judge: Avem statut special.

Alec Berg: Pentru că le pasă, ceea ce e bine.

E adevărat că fostul șef al Twitter colaborează cu voi la acest sezon?

Alec Berg: Da. Dick Costolo ne-a ajutat cu scenariile.

Mike Judge: E minunat să ai lângă tine pe cineva care a trecut exact prin ceea ce trece personajul. Și mai are și simțul umorului!

Alec Berg: Ne-a fost de mare ajutor – ne-a confirmat toate presupunerile. De exemplu, ne-a spus că atunci când a mers în China, de îndată ce a intrat în spațiul țării respective, telefonul i-a fost imediat hack-uit. Nivelul atins de spionaj e incredibil! Rețelele sociale au ciocniri urâte cu autoritățile străine. De exemplu, dacă Facebook vrea să pătrundă pe piața din China, trebuie să se supună legilor de acolo. Idem Google – probabil că ar trebui să-și modifice algoritmul de căutare…

S-a schimbat vreun pic Silicon Valey în acești ani de când lucrați la serial?

Alec Berg: Acum sunt mai multe seriale care se desfășoară în această lume – “Halt and Catch Fire”, “Mr. Robot“… Toată lumea are smartphone. Situația e similară celei din anii ’80, când toată lumea investea pe Wall Street. Nu cred că s-au schimbat prea multe în Silicon Valley; oamenii sunt aceiași. Doar banii sunt mult mai mulți. Termenul de „unicorn” – o companie privată care valorează peste un miliard de dolari – a apărut pentru că astfel de companii erau extrem de rare. Acum există peste 200 de „unicorni”. Așa că au inventat „decacornul”, compania de peste 10 miliarde.

siliconvalley

Credeți că e totul umflat cu pompa așa cum s-a întâmplat în sistemul bancar? Sau situația e diferită, pentru că acum se creează cu adevărat ceva?

Mike Judge: Oamenii sunt diferiți, asta e sigur.

Alec Berg: Cei din industria tech sunt hippy, progresiști și se opun sistemului.

Și e în continuare așa?

Alec Berg: S-au mai schimbat lucrurile…

Mike Judge: Dar e o chestie culturală. Sunt și ei capitaliști veroși. Motivele diferă. Competiția e aceeași.

Alec Berg: În timpul unui panel în San Francisco am zis că nu mi se pare ciudat că Henry Ford vorbea despre transformarea lumii într-un loc mai bun atunci când vindea milioane de mașini. Cei din panel s-au grăbit să confirme acest lucru și să se asigure că lumea înțelege că și ei vor același lucru și că nu sunt mânați în luptă numai de bani.

Mike Judge: O altă diferență e stilul vestimentar. Cei din Palo Alto sunt foarte simpli. Costumele sunt excluse.

Alec Berg: La Emmy-urile trecute remarcam că Seinfeld, care valorează vreo 4-5 miliarde, ar trebui să facă 77 de Seinfelds ca să fie la nivelul lui Mark Zuckerberg. Și vorbim de cel mai de succes serial din istorie. Toată industria de televiziune e mic copil pe lângă Silicon Valley. Chuck Lorre și Dick Wolf sunt doi dintre cei mai de succes producători TV din istorie – Evan Spiegel, la 25 de ani, valorează de trei ori mai mult față de oricare dintre ei.

Și tot bărbații sunt majoritari?

Alec Berg: Da.

Ceea ce pune probleme serialului, nu? Ca să atragi un public mai larg ai nevoie și de personaje feminine….

Alec Berg: Serialul nostru este realist. 88% dintre joburile din Silicon Valley aparțin bărbaților. Deci 88% dintre personaje sunt băieți. Laurie Bream, care conduce acum Raviga, este partener într-un fond de capital de risc. 4% dintre cei ce conduc astfel de fonduri sunt femei.

Mike Judge: Și ni s-a spus că acești parteneri nici măcar nu reprezintă un for decizional. E nemaiauzit!

Alec Berg: Dar nimeni nu s-a plâns că acest aspect nu e conform cu realitatea. Deși nu e…

Mike Judge: Am fost la Google – nepotul unuia dintre cei mai buni prieteni ai mei lucrează acolo – și din 60-70 de programatori, doar vreo doi erau femei.

Alec Berg: Nu spun cine, dar o femeie de mare succes din Silicon Valley a urmărit două episoade și m-a certat că nu sunt destule femei în serial. Iar eu i-am răspuns că serialul e conform cu realitatea. Asta e situația… Nu e vina noastră, nu?

*interviu pus la dispoziție de HBO

The Internship

internship

În Stagiarii (2013) doi veterani în vânzări pe stilul clasic – gen pe cale de dispariție, oldies but goldies – blondul Nick (Owen Wilson) și Vince fruntelată Vaughn își văd carierele compromise de revoluția digitală. Filmul rulează zilele acestea pe HBO.

Cu puțin noroc, după un moment de inspirație a lui Billy (Vaughn), obțin posturi de noogleri (stagiari) la Google. Vor putea face față oare cei doi brilianților studenți cu care concurează pentru un job stabil de googleri?

Aparent, nici o șansă pentru ei de a se mai putea reinventa: lor sediul Google li se pare o tabără de vară. Dar, așa cum observase Meredith Belbin studiind rolurile de echipă în simulări de business la MIT, nu este de ajuns să pui laolaltă oamenii cu cel mai mare IQ pentru ca ei să aibă succes.

Ambiția și determinarea au rolul lor, la fel ca și latura umană, în coeziunea echipei: este nevoie și de veterani, și de team-playeri.

Un film optimist, cu rădăcini în realitate, plăcut de urmărit pentru jocul situațiilor.

Și chiar de tras învățăminte pentru cine se află (și cine nu se poate afla?) la o răspântie în carieră. Până la urmă cumva trebuie să traversăm și prăpastia dintre generații, care este doar una de limbaj. O putem face câtă vreme suntem înzestraţi cu googliozitate, cică 🙂 sau curajul de a nu renunța la căutările noastre!