Arhive pe etichete: Gaspar Noé

Love (2015) – 3Dex for the people

Țintind din motive financiare zona cinema-ului 3D, Gaspar Noé își poziționează din considerente de marketing Love (2015) în genul porn, deși locul lansării (Festivalul de la Cannes, unde a fost prezentat în afara competiției) ar putea contrazice această încadrare de gen.

Nu pentru că filmul n-ar conține scene explicite de sex ci pentru că dincolo de acestea, melodrama sexuală pe care o propune Noé, chiar dacă se prezintă ca o experiență senzorială, este ceva mai mult decât atât, iar scenele de sexualitate inserate în film au atât un punct de plecare (scenele sunt majoritar onirice sau flash-back-uri) cât și o destinație (țintind spre melancolia iubirilor pierdute).

Regizorul francez (născut argentinian) face aici un film englezesc pentru toată lumea (din ce în ce mai mult vorbitoare de engleză, în continuare mare amatoare de porn), permițând experienței vizuale să ocupe planul prim, pentru a-și putea exprima în cel secund propriile concepții despre cinema, viață și sexualitate. Nu este singurul compromis pe care-l face Noé, care a recunoscut inclusiv despre Irreversible, cel mai cunoscut film al său, c-a plecat cu alte intenții, scenariul pe care-l avea la dispoziție atunci fiind Enter the Void

Poziționarea sa incertă (recunoscut de francezi ca fiind al lor, întrucât locuiește și se alimentează de la sursă, dar ușor de repudiat – la o adică – datorită originii sale) cât și oportunitatea de-a-și fi găsit o parteneră de viață la fel de puțin interesată de convenții ca și el (Lucile Hadzihalilovic, împreună cu carea scris scenariul pentru Enter the Void) l-au pus pe Gaspar Noé în postura favorabilă de a putea experimenta cinemaul 3D (exploatat grandios de industria de la Hollywood în Gravity) pe teritoriu european, cu bani europeni.

Și, cu această ocazie, să amendeze atitudinea cinematografiei faţă de sex, una oarecum nedreaptă, ținând cont că genul porn este unul dintre cele mai accesate pe internet, într-o vreme acesta stând la baza unei adevărate industrii a casetelor video. Adevărul este că mai nou, poţi umple ecranul cu cadavre și chiar sânge și să iei premii Oscar (dacă te numești Tarrantino) ori să o faci în stil post-modern (dacă ești Sion Sono), însă un act sexual prezentat explicit duce la controverse care pot merge până la interzicerea filmului în Europa. Ceea ce Noé probabil că abia aștepta – pentru publicitate.

Dar să vedem reacțiile spectatorilor după premiera de pe Croazetă:

 

Reclame

Noutăți din lumea filmului

HBO mărește pachetul de programe (sper că nu și prețurile). HBO Comedy își schimbă numele în HBO3 și se axează pe seriale și producții proprii, iar HBO2 apare ca un post nou, adresat întregii familii. Am senzația că este pur și simplu un split al HBO Comedy, că s-o ardem americănește, în căutarea de a câștiga audiență, cauzată probabil de competiția cu alte posturi de filme. Schimbarea anunțată oficial azi n-a fost urmată încă de vreun comunicat al operatorilor de cablu.

De vineri a intrat în cinematografele noastre primul film porno 3D, regizat de argentinianul Gaspar Noé. Melodrama sexuală Love, proiectată în afara competiției la Cannes și interzisă minorilor, are ca temă un triunghi amoros, filmat în 3D  din cauza bugetului redus. „Inițial nu am gândit filmul în 3D dar, cu o lună înainte de începerea filmărilor, am aflat de niște fonduri pentru tehnologie ale Guvernului francez (cam 350.000 euro) pe care le puteam accesa dacă filmam în 3D”, îşi aminteşte regizorul într-un interviu acordat revistei Harper’s Bazaar.

Enter the Void (2009)

Un film scris de Gaspar Noé, împreună cu partenera sa Lucile Hadzihalilovic: Oscar (Nathaniel Brown) și sora sa Linda (Paz de la Huerta) sunt recent veniți în Tokyo. Un film pentru care Noé şi-a negociat prezenţa în cartierele interzise ale capitalei nipone timp de trei luni. În final, și doar cu acordul mafiei Yakuza, i s-a permis un acces fără precedent în anumite zone din Tokyo (Shinjuku şi Kabukicho) care sunt inaccesibile străinilor, chiar și fără camere de filmat.

Enter apare pe reclama unui bar unde Oscar este vânzător de droguri part-time; el lucrează ca stripper într-un club de noapte. Prins într-o acțiune capcană a poliției, el se refugiază în WC să arunce drogurile și fiindcă amenință c-ar avea o armă, este împușcat. În timp ce sângele i se scurge din trup, spiritul său, credincios promisiunii făcute Lindei, refuză să abandoneze lumea celor vii.

„Am auzit deja de oameni care au luat droguri psihotice şi care, uitându-se la film, ziceau că se simţeau ca atunci, iar alţii, care n-au fumat un joint, spuneau că nu vor încerca în viaţa lor după filmul ăsta”, spunea Gaspar Noé într-un interviu la Cannes (locul lansării filmului), în 2009.

Irréversible (2002)

După o idee emisă sec în debut de două personaje neconvingătoare, filmul încearcă să exprime prin violență și o tehnică narativă inversă cum timpul este într-adevăr (dureros de) ireversibil. Rugat de un cititor să-mi dau cu părerea despre Love (2015) ultimul film al regizorului franco-argentinian Gaspar Noé, m-am uitat peste filmografia acestuia, și m-am oprit pe la mijloc.

Mare greșeală, aveam să aflu ulterior: Noé a trebuit să întrerupă pre-producția la Enter the Void, scenariul acestuia fiind scris înainte de Irréversible. Povestea filmului pleacă de la întâlnirea regizorului cu Vincent Cassel într-un club. Întrebat dacă vrea să facă un film erotic cu Monica Bellucci, actorul a zis da, însă când a citit apoi scenariul cu Monica, cei doi au zis „în nici un caz nu facem asta” şi au trecut la Irréversible.

Povestea asta mi s-a părut similară cu finalul filmului, acel ecran alb pâlpâind care, împreună cu derularea literelor întoarse pe dos de la-nceput a fost tot ce-am reținut din el; conținutului i-am dat delete imediat ce s-a terminat. Pentru că la acel ecran pâlpâind am ridicat mâna în fața ochilor, apoi am lăsat-o jos, spunându-mi: la scenele alea oribile m-am putut uita și abia la ecranul ăsta îmi pun mâna la ochi? Pare că Noé și-a atins scopul, în cele din urmă, deși…

… nu poți să nu te gândești cum că-i boală grea, cinefilia asta! Și eu ca eu, dar cum or fi ales Bellucci și Cassel să „treacă” la Irréversible? Cât de rău, adică, trebuie să fie Enter the Void?