Arhive pe etichete: Festivalul Filmului European

Din presa cinefilă 1-15 iunie

Un eveniment în curs, având ca temă filmul românesc, are loc la Londra între 6 și 28 iunie: o retrospectivă de mari dimensiuni, cu ambiții exhaustive, a „Noului cinema românesc”, organizată de British Film Institute și ICR Londra. Pe lângă cele 25 de proiecții de film au loc o serie de întâlniri la care participă Anamaria Marinca, Andrei Gorzo, Anca Damian, Tudor Giurgiu și Radu Muntean (deși anunțat, Cristi Puiu n-a mai reușit să ajungă la evenimentul dedicat filmografiei sale), curator: Andrew Geoff de la „Sight and Sound”. Mai multe detalii despre evenimentele care au loc, aici.

Ultimul număr al revistei „Film” (editată de UCIN) dedică cea mai mare parte a paginilor sale participării românești la Festivalul de la Cannes. Ediției 2016 i se dedică dosarul „Les Films de Bucarest à Cannes”, care include un istoric al participărilor la prestigiosul festival și comentarii dedicate în principal filmelor românești selectate în competiția principală („Bacalaureat” de Cristian Mungiu și Sieranevada de Cristi Puiu) și în secțiunea „Un Certain Regard” (Câini de Bogdan Mirică). 

filmNumărul acordă pagini importante și altor competiții cinematografice internaționale cum sunt: Festivalul de la Bari, Festivalul de la Toulouse, Festivalul NexT, Festivalul internațional al Filmului Experimental de la București, Festivalul film documentar One World Romania, Cinepolitica sau Festivalul Filmului European. Un alt dosar al numărului 2/2016 al revistei este dedicat reprezentării cinematografice a regalităţii în România, filmografiei (nu prea bogate) a portretelor capetelor încoronate, abordate de cele mai multe ori din perspective marcate ideologic. Mai multe detalii pe pagina revistei.

Reclame

The Price of Desire (2015): Festivalul Filmului European

Avantajul festivalurilor de film este că aduc nemaivăzute. Festivalul Filmului European din acest an a început la București, în egală măsură cu ”clasice” (The Hunt al lui  Thomas Vinterberg) dar și cu nemaivăzute la noi precum The Price of Desire. Bună ocazie pentru mine să mă instalez vineri într-unul din fotoliile roșii de la Elivira Popescu ca să îl văd pe îndelete.

Întregul film este, de fapt, despre o casă, una dinte primele vile moderniste realizate după planurile designer-ei Eileen Grey, denumită E1027 (vă las să urmăriți filmul pentru a descoperi de ce a fost denumită astfel; vă asigur că numele acestei case nu este numărul din adresă ci reprezintă un amalgam de oameni, orgolii, dragoste și imaginație combinate într-un cod foarte simplu). E vorba despre o casă care influențează destinele oamenilor și nu invers.

O să vă placă imediat imaginea (Stefan von Bjorn) și muzica. Sunt atât de bine făcute încât adesea ai tendința de a înceta să urmărești replicile de pe ecran. Oricum, ar fi un exercițiu bun deoarece, din păcate, la scenariu filmul chiar suferă. Este nerealist, artificial și greoi. Până și atunci când se ceartă personajele vorbesc ca din manualele de arhitectură…

Așadar, dacă reușiți,  încercați să faceți abstracție de replici. Așa cum, la ieșirea de la film, câțiva spectatori comentau: ”foarte frumos făcut dar nu am înțeles nimic din ce spuneau. Așa că am renunțat să mă mai chinui și m-am uitat pur și simplu la imagini. Și casa mi s-a părut chiar urâtă, ție?” Se pare că spectatorii știu mai bine întotdeauna 🙂

Acesta este principalul atu al filmului: că te pune ca spectator în perspectiva unor oameni care, la începutul secolului, regândeau ideea de casă. Este casa o mașină de care omul se folosește? Este un adăpost sau un refugiu? Trebuie ea să se integreze în cadrul în care se află sau, dimpotrivă, să îl domine și să îl sfideze? Este casa o cochilie, o prelungire a omului și, în același timp, un mod al său de a se pune la adăpost? Și în același timp, îi arată pe acești oameni – celebrități ale vremii în design și arhitectură – ei înșiși incapabili de a se bucura de ceea ce creează. Ei înșiși oameni fără cochilii, vulnerabili, expuși, goi.

Un film inegal și, adesea, inconsecvent, cu un regizor, Mary McGuckian (care are cel mai slab scenarist tot în Mary McGuckian), dar cu o poveste profundă și cu o imagine pe alocuri sclipitoare. Le Corbusier este un personaj foarte bine făcut însă doar prin efortul lui Vincent Perez care se vede că este cu o clasă peste tot restul distribuției. Dacă reușiți să faceți abstracție de scenariul inegal și neinspirat, o să descoperiți un film frumos, făcut cu o idee extraordinară (casa cochilie inventată de cei mai vulnerabili oameni) din păcate, nu foarte bine exploatată.