Arhive pe etichete: Elle

Salesman: o pildă ironică și crudă

Farhadi a amânat turnarea altui film, cu Penelope Cruz, pentru a termina The Salesman. Si non e vero, e ben trovato. Pentru că filmul merită. Este o peliculă laborioasă, alcătuită din piese atent prelucrate, ca un ceas elvețian. Scene scurte, montate cu atenție, ca un puzzle. Oameni care nu râd, care nu plâng (deși casa se prăbușește pe ei la începutul filmului, lumea se prăbușește pe ei sau ei se prăbușesc în lume), oameni care sunt loviți, răniți, infectați și care sunt lăsați să se zvârcolească singuri. Sunt oameni care, treptat, se transformă din victime, în vite.

Actorii preferați ai lui Farhadi Taraneh Alidoosti (care a strălucit în About Elly) și Shahab Hosseini (din A Separation) își fac treaba. Scenariul este minimalist. Montajul este lucrat cu atenție. Muzica nu există, doar tăcerile sunt aici importante.

Filmul e intenționat formalist și minimalist. Jocul actorilor este liniar, aproape abstractizat și schematizat (furia redată doar cu gestul frecării tâmplelor, dezgustul fără nici un fel de mimică). Nu se ridică vocea, nu se fac gesturi largi. Totul este reținut, clar și exact. Este o pildă care trebuie să ilustreze povestea de la început: cum ajung oamenii vite.

Este un film cu puternică structură morală dar destul de puțină fibră umană. Ca subiect, este un fel de ”Elle” în care, în locul dramei umane, se pune masca artificială a moralei. E o piesă de teatru moralizatoare filmată ironic. O pildă sarcastică și crudă.

Filmul este, ca mai mereu la Farhadi, despre cum se pot infecta relațiile între oameni. Filmat exact și clean, fără ”scurtături”, fără close-up-uri, păstrând distanța regulamentară față de eroii poveștii și lăsându-ne mereu să avem acces la întreaga perspectivă. Aproape ca un experiment social, cuplul nostru este urmărit cum, sub influența întâmplărilor (aproape neverosimile, care par mai mult dintr-un scenariu premeditat decât simplu destin dramatic) este rănit, rana se infectează, supurează și, la final… vedeți voi.

Pe dedesubtul acestei infecții curge plotul paralel al piesei de teatru ”Moartea unui comis voiajor” a lui Miller, piesă de teatru în care, în viața reală din film, profesorul nostru victimă joacă rolul principal. Al victimei propriilor lui iluzii așa cum este și în viață.

Filmul se încheie cu o imagine cadru cu rol de simbol: cei doi care sunt machiați, pentru că de acum își poartă mască. Pentru scenă dar și pentru viață de acum înainte.

Nimic despre femeia care a îndurat violul.

Reclame

Cotațiile criticilor de la Cannes

După ultimele proiecții ale filmelor aflate în competiție, putem avea o privire de ansamblu, un top al criticilor de film aflați pe Croazetă – ca să ne facem o idee despre ce ar putea alege juriul – cu mențiunea că balaurul cu nouă capete, cum este numit în glumă juriul din acest an, este format din regizori, actori și producători, nu din critici de film.

Declarați favoriți de critici sunt Maren Ade cu filmul „Toni Erdman”, Jim Jarmusch cu „Paterson” și, așa cum aminteam aici, românii Cristian Mungiu și Cristi Puiu cu „Bacalaureat” și „Sieranevada”. Dacă ar fi să funcționeze o logică a compensației, unul din cei doi regizori români ar trebui să beneficieze de ratingul de țară și să le sufle premiul celorlalți favoriți. Din păcate, așa cum mă temeam, intrarea în competiție a lui „Elle” regizat de belgianul Paul Verhoeven, și a britanicului Ken Loach care a emoționat publicul, cu „I, Daniel Blake”, printr-o prospețime intactă la 80 de ani, – au complicat lupta la vârf.

Tot în ultima zi de competiție, în tandem cu „Elle” a fost proiectat și „Le client” al iranianului Asgjar Farhadi, o altă posibilă surpriză. Și o veste bună, ca o confirmare a optimismului nostru legat de ratingul de țarăregizorul Bogdan Mirică a câştigat premiul criticilor de film (FIPRESCI) pentru „Câini”. Premiul secțiunii Un certain regard a fost acordat filmului The Happiest Day in the Life of Olli Mäki în regia lui Juho Kuosmanen.

„Toni Erdmann”-ul tinerei nemțoaice Maren Ade a obţinut acelaşi premiu FIPRESCI, în cadrul Competiţiei Oficiale. Filmul spune povestea unui tată ce face o vizită surpriză fiicei sale, care lucrează în Bucureşti – România (Ada Solomon figurează printre coproducători).