Arhive pe etichete: Drumul mătăsii

„Dangerous minds” sau despre puterea unui dascăl

“Dangerous minds” regizat în 1995 de John N. Smith este un film bazat pe povestea reală a unei profesoare de limba engleză ce încearcă să schimbe traiectoria vieţii elevilor săi, învăţându-i că întotdeauna AU de ales.

“Gangsta Paradise” a lui Coolio – coloana sonoră a acestui film – era o piesă nelipsită de la chefurile din anii ’95-’97 şi cum pe vremea aia nu aveam nici calculator, darămite internet, mi-am scos din cap ideea că voi ajunge să văd vreodată filmul. Dar, 21 de ani mai târziu, iacătă-l 🙂

Scenariul peliculei este semnat de Ronald Bass, dupa cartea „My Posse Don’t Do Homework„, scrisă în decembrie 1993 de LouAnne Johnson și republicată sub titlul de „Dangerous minds” în 1995.
Povestea filmului este aceasta:  LouAnne Johnson (Michelle Pfeiffer) este un fost puşcaş marin care acceptă un post ca profesoară de engleză într-un liceu dintr-un cartier sărac, cu o rată ridicată a infracţionalităţii. Ea reuşeşte, prin metode nonconformiste, să îşi apropie elevii şi să le deschidă mintea spre învăţătură, pentru a-i face mai puternici în faţa greutăţilor vieţii.  
Dangerous minds” pare la prima vedere un alt film cu mult bla-bla, despre cum reuşeşte câte un “domnu’ Trandafir” să trezească în elevii săi conştiinţa propriei existenţe, a responsabilităţii faţă de propriile acţiuni şi nu în ultimul rând, a înţelegerii că întotdeauna ai de ales.  Însă pelicula este departe de reticenţa cu care a fost primită de critici, care au judecat-o, probabil, fix prin îngustimea argumentului de mai sus.
Filmul NU este un stereotip cinematografic. O dată pentru că Michelle Pfeiffer face un rol deosebit în acest film, oferindu-i cel mai greu apanaj al vocaţiei de actor: autenticitatea. Apoi, pentru că poveştile şi temperamentele elevilor aflaţi în prim planul filmului sunt diferite şi unice în felul lor:
Raul Sanchero (Renoly Santiago) este un hispanic provenit dintr-o familie săracă, care se împrumută 200 de dolari cu care își cumpără o geacă de piele pentru a avea cu ce să se îmbrace la o cină importantă cu profesoara lui. Pentru a evita să fie omorât dacă nu returnează banii, Raul trebuie să accepte un „șantaj emoțional” din partea profesoarei lui care îi dă banii doar ca să nu lipsească de la școală.
Când îl priveşti şi în celelalte scene din film, concluzionezi că Raul este genul de copil care are nevoie de puţină încurajare pentru a dobândi acea fragilă şi totuşi esenţială încredere că valorează ceva, că poate face ceva cu viaţa lui, ceva de care părinţii lui să fie mândri. El este cel care sintetizează regulile din lumea lui:  “În cartierul nostru, dacă nu te aperi, nu poţi să mergi pe stradă, pentru că toată lumea te va ataca, înţelegi?” 
Callie Roberts (Bruklin Harris) este o tânără de culoare, extrem de inteligentă, gata să renunțe la școala ei pentru o altă şcoală unde sunt acceptate tinerele mame. Și asta doar pentru că direcţiunea şcolii la care este profesoară LouAnne preferă să se descotorosească de toate complicaţiile aduse de viitoarele tinere mame, fără vreo justificare susţinută de regulamentul şcolar. Callie este prima care o acceptă pe LouAnne ca profesoară, inițiind primul răspuns la una dintre întrebările acesteia. Gestul are însemnătate în dinamica filmului, pentru că odată cu această participare, îi antrenează pe toţi ceilalţi elevi într-un dialog cu profesoara pe o voiau moartă, potrivit declaraţiilor teribiliste din timpul primei ore de engleză. 
Lui Callie îi vor fi dărâmate toate părerile preconcepute pe care le are în legătură cu LouAnne, atunci când aceasta îi va mărturisi că a fost căsătorită (şi nicidecum nu face parte din categoria femeilor care urăsc bărbaţii) şi că a fost şi însărcinată, însă nu a dus sarcina la capăt pentru că soţul ei o bătea. 
Emilio Ramirez (Wade Dominguez) este o altă figură centrală a filmului care, privit de colectiv ca leader, influenţează felul în care copiii îşi privesc şi inter-relaţionează cu oamenii de la catedră. Provenit dintr-o familie destrămată, Emilio nu ezită să se bată pentru a-şi apăra “onoarea”, cu doi colegi hispanici ca şi el. Din dialogul pe care îl are cu LouAnne după această bătaie, se conturează portretul unui adevărat supravieţuitor al junglei urbane, ce îşi croieşte drumul prin puterea pumnilor la nevoie:
“- A meritat să te baţi?
– Da, m-a făcut să mă simt bine că l-am lovit în faţă.
– Îţi place să loveşti oamenii?
– Da, îmi place.
– De ce? Eşti furios mereu?
– Acum o faci pe psiholoaga cu mine? Vrei să mă citeşti? Te ajut eu. Provin dintr-o familie destrămată şi suntem săraci, bine? Văd aceleaşi filme nenoricite la care te uiţi şi tu.
– Aş vrea să te ajut, Emilio.
– Mulţumesc foarte mult. Şi cum vrei să faci asta? Ai să îmi dai nişte sfaturi înţelepte? Cum ar fi “spune nu?” O să mă iei de pe străzi? Las-o baltă. Cum dracu’ ai să mă salvezi tu de viaţa mea? ”
Aceştia sunt trei dintre copiii cărora LouAnne le influenţează drumul şi caracterul, fie captându-le atenţia cu demonstraţii de karate (în joacă, evident), fie prin recompensarea cu dulciuri pentru participarea la oră sau prin oferirea unei excursii în parcul de distracţii (excursie plătită din buzunarul ei), fie printr-o diplomă şi o cină la un restaurant cu ştaif celor care câştigă un concurs de poezie. Important este că acest concurs necesită timp petrecut la bibliotecă pentru documentare, dar, şi mai presus de asta, necesită folosirea propriilor minţi pentru aflarea răspunsului corect.
Deşi avem în jurul nostru suficientă realitate în ceea ce priveşte sărăcia, violenţa, ignoranţa ori duritatea vieţii în cartierele ori familiile foarte sărace, “Dangerous minds” este un film motivaţional pentru că are un final (oarecum) optimist și pentru că arată că un om dedicat vocaţiei sale, aşa cum este profesoara LouAnne Johnson, va găsi întotdeauna, mai ales în nopţile de insomnie, modalităţi prin care să implice participanţii într-un dialog din care aceştia din urmă să iasă în câştig: mai ştiutori, mai conştienţi de ceea ce pot face, mai încrezători că îşi pot făuri propriul destin. 
Este un film motivaţional pentru că pune pe tapet tema alegerii – subiect delicat, tratat de mai multe discipline, în felurite chipuri (literatură, filozofie, logică, teologie) și așezat aici într-un context actual. Este un film motivaţional pentru că profesoara de engleză devine pentru aceşti copii, în ciuda unui sistem de învăţământ cu multe lipsuri, un adevărat antrenor de cuget şi suflet: 
“Nu există victime în această clasă”
“Ştiţi, mintea este ca un muşchi, OK? Şi dacă vreţi ca ea să fie cu adevărat puternică, trebuie să o antrenaţi, bine? Fiecare lucru nou vă oferă încă o alegere. Fiecare ideea nouă construieşte un alt muşchi, OK? Şi acei muşchi vă vor face cu adevărat puternici. Acestea sunt armele voastre și în această lume periculoasă, vreau să vă înarmez cu ele.”
Este un film motivaţional pentru că te inspiră să te gândeşti la toţi oamenii pe care i-au cunoscut şi cărora le datorezi o parte din drumul tău în viaţă. Este un film motivaţional pentru că îţi reaminteşte că indiferent de obstacole, trebuie să mergi înainte, mai ales atunci când menirea ta influenţează viaţa atâtor oameni din jur:)

(Re) vizionare plăcută!

 

Reclame

Dragon Blade (2015)

Cum îți dai seama c-ai îmbătrânit? Când vezi filme istorice cu Jackie Chan. Bine, până la urmă tot film de acțiune iese (de fapt, cu bătăi), cu toată compania selectă. Interesantă aici cromatica aleasă de directorul de imagine Jia Neng Huang, care închide și estompează culorile (obținând patina timpului), pentru a scoate în evidență romanii buni (cu panaș roșu) de cei răi (cu albastru) ca și auriul săbiilor și al armurilor.

Dragon Blade se vreau un Gladiator chinezesc, dar nu în regia lui Ridley Scott ci a lui Daniel Lee. Adrien Brody joacă rolul maleficului tribun Tiberius care vrea să preia controlul Drumului mătăsii iar John Cusack pe cel al generalului roman Clavius, în legiunea căruia intră războinicul jucat de Jackie Chan – este vorba de pacificatorul Huo An. Posibil ca aventurile din acest film epic (beneficiar al unei coloane sonore și a unei coregrafii reușite, plus același umor – în nota filmelor cu Jackie Chan) să aibă la bază fapte reale, dar este puțin straniu să vezi chinezi îmbrăcați în uniforme romane, achiesând la ideile imperiului occidental. În plus, toți vorbesc engleză și se înțeleg ușor unii cu alții.

La final, spre a spori credibilitatea poveștii eroice, naratorul din off o mută în legendă, titrând că Războiul imperiilor (după cum sună neinspirata traducere românească a titlului original Tian jiang xiong shi) și eroismul legionarilor romani care au echilibrat balanța puterii l-au impresionat pe împăratul chinez Xuan, care a decis să le permită acestora să înființeze un oraș pe Drumul Mătăsii (Regum).

Drumul Mătăsii în lungime de peste 6.500 kilometri, trecea prin patru imperii. La originile rutei comerciale stă o nereușită încercare diplomatică, din urmă cu peste 2000 de ani, când împăratul Han al Chinei l-a trimis pe generalul Zhang Qian să căuta aliaţi. Emisarul nu a reuşit să încheie alianţe (fiind capturat de huni), dar s-a întors după 10 ani cu informaţii despre culturi şi regate din Asia Centrală de care China nu știuse până atunci (imperiul Kushan). Pe măsură ce relaţiile lor cu China devin mai strânse, se dezvoltă un comerţ intens între regiuni. Drumul comercial se extinde, ajungând până în Asia de Sud-Vest (imperiul parților) şi Marea Mediterană, respectiv în imperiul Roman, unde mătasea şi alte produse din Răsărit sunt foarte căutate.