Arhive pe etichete: Dheepan

premiile César 2016

Théâtre du Châtelet găzduiește mâine ceremonia de acordare, de către cei 4.225 membri ai Academiei de Artă şi Tehnică Cinematografică din Paris, a premiilor numite după sculptorul francez César Baldaccini, care a realizat trofeul. Pentru cel mai bun film sunt în competiție „după un an extrem de bogat”, afirmă preşedintele Alain Terzian:

Dheepan – regizat de Jacques Audiard
Fatima – în regia lui Philippe Faucon
La loi du marcheregia Stephane Brize
Marguerite – regizat de Xavier Giannoli
Mon Roi – în regia lui Maïwenn
Mustangregia Deniz Gamze Erguven
La tete hauteregizat de Emmanuelle Bericot
Trois souvenirs de ma jeunesse – Arnaud Desplechin

Șase dintre filmele nominalizate au rulat deja, sau urmează să apară în curând pe ecranele cinematografelor românești. Să le vedem, în ordinea nr-lui de nominalizări:

Trois souvenirs de ma jeunesse, un prequel al filmului proiectat acum două decenii în competiţia oficială de la Cannes, Comment je me suis disputé… (ma vie sexuelle). Premiera abia pe 6 mai!  11 nominalizări:

  • Cel mai bun film: Arnaud Desplechin
  • Cel mai bun regizor: Arnaud Desplechin
  • Cel mai bun scenariu original: A. Desplechin, Julie Peyr
  • Cea mai mare speranță feminină: Lou Roy-Lecollinet
  • Cea mai mare speranță masculină: Yuentin Dolmaire
  • Cea mai bună imagine: Irina Lubtchansky
  • Cel mai bun montaj: Laurence Briaud
  • Cele mai bune costume: Nathalie Raoul
  • Cele mai bune decoruri: Toma Baqueni
  • Cel mai bun sunet: Nicolas Cantin, Sylvain Malbrant, Stephanie Thiebaut
  • Cea mai bună muzică: Grégoire Hetzel

Dheepan / Dheepan – premiat cu Palme d’Or la Cannes, comentat aici9 nominalizări:

  • Cel mai bun film: Jacques Audiard
  • Cel mai bun scenariu original: Noé Debré, Thomas Bidegain, Jacques Audiard
  • Cea mai bună regie: Jacques Audiard
  • Cel mai bun actor în rol secundar: Vincent Rottiers
  • Cele mai bune decoruri: Michel Barthélémy
  • Cea mai bună imagine: Eponine Momenceau
  • Cel mai bun montaj: Juliette Welfling
  • Cel mai bun sunet: Daniel Sobrino, V. Deloof, Cyril Holtz

La Tête haute / Capul sus – filmul, comentat aici, urmărește parcursul lui Malony, de la 6 la 18 ani. A avut premiera la noi pe 12 februarie. 8 nominalizări:

  • Cel mai bun film: Emmanuelle Bercot
  • Cea mai bună regie: Emmanuelle Bercot
  • Cel mai bun scenariu original: E. Bercot, Marcia Roman
  • Cea mai bună actriţă: Catherine Deneuve
  • Cea mai bună actriţă în rol secundar: Sara Forestier
  • Cea mai mare speranță feminină: Diane Rouxel
  • Cel mai bun actor în rol secundar: Benoît Magimel
  • Cea mai mare speranță masculină: Rod Paradot

Mustang, reprezentantul Franței la Oscar, comentat aici, 9 nominalizări:

  • Cel mai bun film: Deniz Gamze Ergüven
  • Cel mai bun regizor:  Deniz Gamze Ergüven
  • Cel mai bun scenariu original: Deniz Gamze Ergüven și Alice Winocour
  • Cel mai bun montaj: Mathilde Van de Moortel
  • Cea mai bună imagine: David Chizallet și Ersin Gök
  • Cel mai bun film de debut: Deniz Gamze Ergüven
  • Cea mai bună muzică originală: Warren Ellis
  • Cel mai bun sunet: Ibrahim Gök, Damien Guillaume și Olivier Goinard
  • Cele mai bune costume: Selin Sözen

La loi du marché / The Measure of a Man  – premiat la Cannes pentru cel mai bun rol masculin, cronica aici. Premiera mâine, nu ratați! 3 nominalizări:

  • Cel mai bun film: Stéphane Brizé
  • Cea mai bună regie: Stéphane Brizé
  • Cel mai bun actor: Vincent Lindon

La giovinezza / Youth / Tinerețe – comentat aici.

  • Cel mai bun film străin: Paolo Sorrentino

Le Tout Nouveau Testament / Testamentul nou nouț

  • Cel mai bun film străin: Jaco Van Dormael

La această secțiune candidează și Son of Saul, premiatul Globurilor de aur, unde joacă actorul Teatrului maghiar din Cluj, Levente Molnar. Îi ținem pumnii!

Reclame

Deux jours, une nuit (2014)

Frații Luc și Jean-Pierre Dardenne ne pun cu această mostră de cinéma-vérité greu de încadrat în gen, între thriller social și luptă (reală) pentru supraviețuire (vezi, sic! Marțianul sau The Revenant) în fața unei probleme morale, ce avea să fie exploatată din altă perspectivă în 2015 de către Stéphane Brizé (și pentru care Vincent Lindon avea să ia premiul pentru cel mai bun actor). Meritul filmului belgian era că aducea în atenție o problemă acută, pe când al francezului avea să piardă în fața altei amenințări resimțită ca primordială, un an mai târziu – problema emigranților din Dheepan.

Așadar, prin ce diferă dilema lui Marillon Cotillard de cea a lui Vincent Lindon, ca să-i punem într-un dialog cinefil? Poate, prin perspectiva femeii / bărbatului vis-a-vis de problematica locului de muncă. Se știe că femeile sunt angajați mai fideli decât bărbații; firi pragmatice, se atașează totuși – paradoxal – de propriul loc de muncă, iar o eventuală concediere este o dramă personală. Bărbatul este dispus să lupte pentru locul său de muncă ori pentru o primă, apelând la rolul tradițional de susținător al familiei; în vreme ce pentru femeie nu contează atât jobul în sine (despre care are îndoieli că i-ar mai putea face față, ținând cont de problemele sale de sănătate) cât excluziunea socială pe care votul colegilor săi o aduce.

Problema mea vis-a-vis de acest film, ca și cinefil – you know, I’m not a (movie) critic, I blog a lot – este cum de aruncă CNC cu banii în pseudo-filme gen Aferim! sau De ce eu? Te pomenești că problema șomajului n-a ajuns încă la noi, sau cinematografia română așteaptă oportunitatea copy-paste-ului altui (nou) val?

Dheepan

Dheepan-PosterN-aș fi văzut premiatul film (Palme d’Or la Cannes) al lui Jacques Audiard fără Festivalul Filmului Francez la Cluj. Văzusem trailerul – interesant, dar nu pentru mine. Problema refugiaților o consider una a țărilor bogate; ce să caute ei aici, ce să mai fure? Așa, fiindcă filmul mi-a fost la îndemână, m-am încumetat și nu mi-a părut rău. A fost o experiență vizuală pe care, în lipsa altei analogii, pot să o asemăn Leviathan-ului regizat de Zvyagintsev. Și aici mă refer la animalul-simbol recurent al filmului, aici elefantul, acolo scheletul marin. O altă plăcută surpriză, dincolo de scenariul reușit, au fost dialogurile excelente între cei 3 membri ai falsei familii. Antonythasan Jesuthasan, interpretul lui Sivadhasan – care se dădea drept Dheepan – venit în Franța după fuga în Hong Kong și Thailanda, aproape că și-a jucat propriul rol (a fost 50% autobiografic, declara el într-un interviu).

El a fost și în realitate unul dintre Liberation Tigers ai grupării Tamil Eelam, care a ținut Sri Lanka mai multe decenii într-un război pe care nu-l pricepea nimeni și mai ales, despre care părea să nu știe aproape nimeni. Ajuns în Franța cu un pașaport fals, după ce luptase 3 ani (între 16 si 19) într-un război etnico-religios, și-a găsit mai multe joburi, timp în care a scris, printre altele, nuvelele Gorilla (2001) și Traitor (2003) traduse în engleză în 2008 și 2010.

După ce reușește să ne introducă (chiar fără voia noastră) în intimitatea imigranților care încearcă să-și confecționeze o identitate-șablon, calchiată după țara adoptivă, filmul ne arată și de ce și cum acest lucru nu este posibil. Cum oamenii unul loc nu au cum să înțeleagă umorul ca și obiceiurile oamenilor dintr-alt loc. Și de ce se întâmplă aceasta – pentru că abia adaptați, trecutul revine cu putere și-i forțează să recunoască adevărul, chiar dacă încearcă să-l uite; așa cum îl forțează pe Sivadhasan s-o facă Yalini, interpretată de Kalieaswari Srinivasan. O mențiune specială pentru Claudine Vinasithamby, interpreta cu ochi expresivi – despre care sigur vom mai auzi.