Arhive pe etichete: Deniz Gamze Ergüven

Trois souvenirs de ma jeunesse (2015)

Pentru fanii filmului francez, o recomandare pentru mâine la TIFF – Trois souvenirs de ma jeunesse, film nominalizat pentru nu mai puțin de 11 categorii la Premiile César 2016 , în regia lui Arnaud Desplechin, care a și câștigat premiul pentru cel mai bun regizor în fața unora ca Jacques Audiard (pentru Dheepan), Maïwenn (pentru Mon roi), Deniz Gamze Ergüven (pentru Mustang), Emmanuelle Bercot (pentru La Tête haute) sau Stéphane Brizé (cu La Loi du marché).

Anterior succesului repurtat la premiile naționale cinematografiei franceze, filmul a rulat și în secțiunea Quinzaine des réalisateurs la festivalui internațional Cannes 2015. Personajul principal este interpretat de actorul  Mathieu Amalric, cunoscut pentru ultimele roluri din The Grand Budapest HotelQuantum of Solace și München.

comment

Trei amintiri din tinerețe constituie prequel-ul altui film al aceluiaşi regizor, proiectat în Competiţia oficială de pe Croazetă acum aproape 20 de ani: Comment je me suis disputé… (ma vie sexuelle) din 1996, care ni-l prezenta pe tânărul Paul Dedalus (numele personajului este un omagiu adus lui James Joyce) aflat în plină criză existenţială: nu știe dacă să-şi definitiveze masteratul şi să devină profesor cu normă întreagă?

Sau: chiar îşi iubeşte partenera, sau ar trebui să-şi refacă viaţă alături de una dintre celelalte amante? În filmul din 1996, ca şi în cel din 2015, joacă Mathieu Amalric, care se lansa atunci odată cu o întreagă generaţie de tineri actori (Marion Cotillard, Chiara Mastroiani).

 

Reclame

Mustang(st), 2015

Mai întâi fotografia: ea este Selma. O fată încă ne-femeie dar obligată să fie astfel printr-un măritiș similar unei monte cu ceremonie. Acceptă tot pentru că așa trebuia. Să accepte tot. După noaptea nunții însă, se pare că cearceaful nu era deloc pătat cu sânge. Așadar, revenim la fotografie: ea este Selma, în noaptea nunții, adusă de urgență și întinsă pe masa ginecologului pentru ca acesta să parafeze situația (imposibilă!) că un himen elastic nu înseamnă neapărat pierderea fecioriei. Dar, se subânțelege, nici altminteri.. Tradiția, opacă la nuanțele astea medicale, a încercat astfel un moment de perplexitate.

Filmul Mustang este un pic traumatizant pentru un european. Și tocmai de aceea, e făcut probabil astfel de către un european (regizoarea, Deniz Gamze Ergüven, este de origine turcă însă a trăit în Franța toată viața). Este despre cinci surori care, din cauza unui joc copilăresc,  interpretat stupid de o societate în care tradiția chiar înseamnă rămânere în urmă, devin prizoniere în propria casă. Apoi, pe rând, fiecare dintre ele intră într-un stagiu forțat de antrenament pentru a deveni neveste. Și pe rând, sunt contractate pețitorilor, cu decizia femeilor, cu voința lui Dumnezeu și în urma târguielilor bărbaților. Fiecare dintre ele scapă cum poate: cu supunere, cu revoltă, cu disperare. Ultimele două ajung să fugă. 

Mustang este un film nu neapărat despre obtuzitatea unor norme sociale (deși, evident că este un manifest pentru drepturile femeii) sau despre tradiția care, în loc să ne aducă din urmă, ne lasă în urmă, ci mi se pare că este mai ales un film despre teamă (angoasă, frică, ”angst”). Nu știu dacă ați simțit, în modul în care este filmat, în muzica (excelentă!) dar și în scenariu (sau lipsa lui) teribila angoasă a unor copii care, de pe fereastră, așteptau să (nu) audă voci de străini de teamă să nu fie pețitori. Încercarea disperată de a transforma această angoasă în joc uneori (scena pretinsei scalde între pături tocmai pentru că a merge la scăldat devenise lucru complet interzis), alteori în revoltă, uneori încercarea de a o ocoli cu șiretenie, disperarea… toate acestea sunt reacții ale unor copii care se tem. Nu știu ce îi așteaptă, nu știu cine o să fie lângă ei toată viața, nu știu dacă să fugă sau să accepte tot, nu știu dacă să trăiască sau să moară.

Foarte bine dusă povestea, din perspectiva celei mai mici, naive surori, Lale. La început înțelegem doar doar opresiunea, apoi lucruri pe care chiar nu le înțelegem (odată cu ea), apoi curiozitatea, apoi revolta și planurile de evitare, apoi disperarea și fuga.

Lale spune, prin montajul și cinematografia din Mustang, povestea pierderii brutale a copilăriei, a fricii, a dispariției celor apropiați. E un film de văzut și de revăzut.