Arhive pe etichete: Christian Bale

The Fighter – visul american pentru faimă şi bani

„I’m the one who’s fighting. Not you, not you, and not you.”

Drama The Fighter (2010) se învarte in jurul povestei reale de viata a boxerului „Irish” Mickey Wad si ascensiunea acestuia de pe strazile rău-famate ale orasului Lowell din Massachusetts spre titlul de campion mondial la categoria mijlocie.

O poveste complexă expusă ideal în acest film axat pe jocul actoricesc de o fineţe psihologică, de factură dramatică: Christian Bale cu încă o demonstraţie de forţă pentru a intra în pielea personajului (Oscarul este primit pe buna dreptate), la Mellisa Leo experienţa isi spune ultimul cuvant, castigand meritat statueta pentru cel mai bun rol secundar, Amy Adams cu o a treia nominalizare in ultimi cinci ani (pe aceea vreme) alături de Mark Walhberg au de asemenea interpretări surprinzător de bune.

Un film excelent, o poveste emoţionantă ce combină excelent drama de familie cu boxul pe fundalul unei comunităţi decadente, fără orizonturi; o luptă continuă cu realităţile în care trăiau, o radiografie foarte bună a societăţii americane.

Won ten rounds. One of the best to ever do it, he couldn’t hurt you. You were my hero.

Articol scris de Piratul Cinefil

Reclame

Knight of Cups (2015)

Recomandat pentru o seară de week-end (categoric, nu pentru una din timpul săptămânii), Cavalerul jucat de Christian Bale, alături de Cate Blanchett și Natalie Portmann. Forget La grande bellezza, let’s see La grande opulènza lui Terrence Malick, nominalizat la Ursul de aur (cîștigat de Taxi-ul lui  Jafar Panafi) cu acest film.

knight-of-cups1

Pentru cine a văzut The Three of Life, filmul experimental al lui Malick nu ar trebui să fie o surpriză, nu însă pentru un cinefil la primul contact cu filmul său de artă. Christian Bale joacă rolul lui Rick, un scenarist de succes, mai degrabă spectator perfect al spectacolului vieții în parcursul său de la est (din Los Angeles, California) la vest (Las Vegas, Nevada), o alegorie la Călătoria pelerinului de John Bunyan. Singurele repere în călătoria mai mult sau mai puțin spirituală lui Rick, ce pare a vorbi cu lumea, în off (care, de asemeni, pare a-i răspunde prin zicerile unor personaje), sunt cărțile – aici, printr-o ironie, cele de Tarot, din care este inspirat și titlul filmului.

Așadar, să trecem alături de cavalerul creștin interpretat de Bale, ghidați de imaginile semnate de Emmanuel Lubezki pe o temă muzicală inspirată din Peer Gynt-ul lui Grieg, prin cele șapte etape simbolizate de cărțile de tarot Luna (rebela cu ochi frumoși Della, jucată de Imogen Poots), Spânzuratul (fratele și tatăl său, interpretați de Wes Bentley și Brian Dennehy), Eremitul (playboy-ul Antonio Banderas), Judecata (fosta sa soție Nancy, portretizată de Cate Blanchet), Turnul (manechinul întruchipat de Freida Pinto), Marea Preoteasă (Teresa Palmer, o stripperiță spirituală) și în cele din urmă, Moartea (singura etapă în care îl vedem pe cavaler trăind și zâmbind, pentru ca apoi să sufere alături de amanta interpretată de Natalie Portman)

knight2.jpgÎn cele din urmă, aparent fascinanta călătorie a pelerinului se încheie cu cea de-a VII-etapă, Libertatea. Un film de văzut, revăzut și rumegat – de aceea spuneam că este recomandat pentru o seară de final de săptămână, la un pahar de vin. Pentru că a fost odată ca niciodată un prinț din Est, al cărui tată, regele, l-a trimis în căutarea unei perle, în Egipt. Când prințul s-a întors din călătorie, oamenii i-au turnat un pahar. După ce l-a băut a uitat că este fiul regelui, a uitat de perlă și a căzut într-un somn adânc…

The Big Short

În ajunul ceremoniei decernării Oscar-urilor am decis că pentru mine cel mai bun film ar fi The Big Short (tradus mot à mot „Marele contrapariu”) care îmi pare o realizare foarte originală și complexă care demască mecanismele financiare și deturnările de fonduri care au dus la criza generalizată din anii 2007-2008.

E o poveste reală care are la origine cartea de investigație  „The Big Short” a lui Michael Lewis. Shorter înseamnă, în limbaj bursier, contra-pariu. Este istoria prăbușirii principalelor piețe bursiere de pe Wall Street, care a atras scufundarea în criza mondială. Dacă dezastrul financiar a fost pentru mulți o surpriză, unele persoane, totuși, l-au anticipat.
Adevăratul crah începuse de fapt cu câteva luni mai devreme în Statele Unite – un crah obscur, legat de inconsecvența creditelor ipotecare cu risc (engl. „subprime mortgage”) aceste unelte financiare inventate de „ucenici vrăjitori” pentru a se juca cu datoriile claselor defavorizate.
Câteva persoane și-au dat repede seama că sistemul era în cădere liberă spre faliment. Unele dintre ele și-au ținut gura, de teamă (sau cu speranța că se înșală), altele au încercat degeaba să spargă tăcerea și indiferenta și în fine, unele au decis să parieze pe această catastrofă pentru a câștiga mai mulți bani.

the_big_short_casse_siècle_burry
Michael Burry, într-o interpretare perfectă a lui Christian Bale face parte din această categorie. Acest vizionar flirtează cu lipsa de comunicare în relațiile sale cu investitorii, dar excentricitatea lui disimulează un spirit ascuțit și o strălucitoare analiză a situației.
Ce găsesc paradoxal la acest „The Big Short” e un balans între thriller-ul… economic și satira comică. Filmul își ascunde jocul și dezvăluie progresiv realitatea acestei mize în care toată lumea crudă a finanțelor s-a hazardat cu complicitatea tacită a guvernului și a celor din media.
Realizatorul Adam Mckay,cunoscut prin comedii total… țicnite („Ricky Bobby”, „Regele circuitului”) nu a abandonat   divertismentul dar vrea in același timp să ne deschidă ochii. În sfârșit un film care poate fi înțeles și de cei nu prea familiarizați cu lumea finanțelor popularizând bursa și umanizând criza. Filmul ne da de înțeles că această criză este și produsul unei prostii colective (credulitate, dezinformare, uneori lăcomie). Viața noastră se află în mâinile unor oameni care nu-și mai stăpânesc propriul sistem.
„The Big Short” se vrea o denunțare a sistemului de corupție generalizată care a condus la acest dezastru. Umor rece, cinic, incisiv și într-atât de absurd pentru a ne face să acceptăm jargonul obscur al bancherilor încât stârnește inevitabil crize demențiale de râs. Scenariul seduce prin originalitatea sa excentrică, cum ar fi intervențiile unor starlete care se adresează direct spectatorului, în vulgarizarea economică, ele însele fiind deficitare la înțelegerea mecanismelor acestui crah bursier.

maxresdefault
Acest film provocator, pedagogic și mai ales animat de voința furioasă de a produce indignare se conturează în mintea noastră în câteva cuvinte de la final care demonstrează că astfel de crize sunt oricând posibile sau inevitabile: o realitate care ne înfricoșează.
În ciuda unor critici aduse filmului acuzându-l de opacitate, mie mi se pare ritmic, captivant, cu condiția de a intra în atmosfera absurdului, de a intra în joc cu toată atenția!

Oile de pe Wall Street

The Big Short nu candidează degeaba la 5 Oscaruri. Chiar dacă nu a câștigat nici un Glob, nominalizările de acolo și premiul luat, totuși, la BAFTA și în alte competiții mai mici, înseamnă ceva: cel mai bun scenariu adaptat pentru regizorul Adam McKay și scenaristul Charles Randolph, după cartea lui Michael Lewis. Cred că va lua și un Oscar, atât pentru logica traseului fiecărui personaj în parte, și pentru cât de bine leagă scenele. Dar aici este și meritul editorului Hank Corwin, așa că premiul s-ar putea duce, la fel de justificat, în contul său.

the-big-short2.jpg

Dacă la cel mai bun film nu are prea mari șanse (unde pronosticurile îl dau pe locul trei, după The Revenant și Spotlight deși, în ultimii 8 ani, Sindicatul actorilor americani a ghicit Oscarul), la fel ca și la premiul pentru regie, o poziție ceva mai bună o are Christian Bale, care vine pe locul 2 în competiția Oscar pentru cel mai bun secundar, la mare distanță însă de Sylvester Stallone, cu 90% șanse de câștig pentru rolul din Creed.

Și cam cu tot atât de puține șanse (10%) ca și Tom Hardy, care a avut și el un an bun. Acum, că l-am umplut de post-it-uri, să mai spunem ceva și despre film: cu toate că oferă o poveste acrișoară, mai greu de îngurgitat, merită consumată fie și numai pentru faptul că au fost necesari 8 ani pentru o coerentă deslușire cinematografică a mecanismelor crizei.

În al doilea rând, pentru miza corectă: cei care au pariat contra băncilor, grăbindu-le prăbușirea (cu armele specifice sistemului) sunt prezentați nu departe de realitate, ca niște outsideri: nici lupi în blăni de oițe și nici lupușori veroși, gen Leo DiCaprio în The Wolf of Wall Street-ul lui Scorsese. Apreciez, de asemenea, lecţia bine aplicată de educație financiară, din care, oricât de nefamiliarizat și de plictisit ai fi vis-a-vis de sistemul bancar, tot rămâi cu ceva! Ca dovadă, fără a fi un senzațional succes de casă, filmul este o rețetă financiară: 61 mil $ încasări până acum, după o investiție de 28. Despre ce discutăm?