Arhive pe etichete: Carol

Mommy (2014)

Scriam una din primele mele recenzii, acum vreun an și ceva, la Tom at the Farm, cel de-al treilea film al lui Xavier Dolan, prezent anul acesta în competiția de pe Croazetă cu Juste la fin du monde. Între aceste filme, Dolan a mai scris (și regizat, ca de obicei) despre ceea ce știe mai bine, adică relațiile tip love and hate: aici mamă – fiu. În Mommy Anne Dorval joacă rolul Dianei, o mamă singure, care se chinuie cu / are grijă de cu fiul său de 15 ani, Steve (Antoine Olivier Pilon) suferind de ADHD.

mommy2.png

La un moment dat primește un ajutor nesperat în lupta sa de una singură, când o fată abia venită pe strada lor, Kyla (interpretată de Suzanne Clément), se oferă să-i dea o mână de ajutor. Intervenția Kylei ar putea readuce echilibrul care lipsește din viețile tuturor, dar întrebarea este: cine sau ce poate interveni între o mamă și fiul ei?

Filmul a fost selectat în Competiția oficială a Festivalului de la Cannes 2014, candidând atât pentru Palme d’Or (câștigat de Kys Uykusu) cât și pentru Queer Palm (acordat filmului Carol), câștigând în cele din urmă Premiul juriului (ex-aeqvo cu Adieu au langage a lui Godard).

 

Reclame

Carol (2015) sau paranteza unei regăsiri

Trebuie să vezi Carol ca să-nțelegi de ce spun haterii Danezei că Eddie face un rol prost. Să recunoaștem că Redmayne n-a făcut decât să aplice o rețetă de succes, contribuind la un film frumos, bine decorat, și chiar bine jucat – în lumitele propuse de scenariu (adică prea puțin) – dar fals. Poate că falsitatea asta n-ar fi ieșit în evidență în lipsa lui Carol, care ridică ștacheta filmelor cu lesbiene

Beneficiind, e drept, de suportul a două actrițe grozave, regizorul Tod Haynes lansează un film care concurează pentru Palme d’Or la Cannes și face apoi înconjurul lumii: la Globuri, BAFTA și în final, cu nu mai puțin de 6 nominalizări (rol principal și secundar, cinematografie, muzică, scenariu adaptat și costume) la premiile Oscar. Chiar dacă nu ia nici un premiu notabil, fiind după părerea mea, un film greu de încadrat în gen, la fel ca și romanul Patriciei Highsmith (The Price of Salt), după care a fost adaptat scenariul, Carol are atât meritul de a închide câteva răni, cât și acela de a deschide câteva subiecte sensibile.

În primul fază, aduce un omagiu autoarei, nevoită să publice primul roman lesbian cu happy-end sub pseudonimul Claire Morgan. Apoi, sub pretextul distanței de peste o jumătate de secol, își permite să blameze (fără să insiste prea mult) societatea americană tradițională. Deși aici se situează intriga filmului, totuși nici familia, nici societatea nu constituie subiectul său principal. Viața ca o călătorie este o temă recurentă pentru mulți autori, însă dragostea ca un drum dificil spre celălalt – începând cu excursia de Crăciun stricată, dar neîntreruptă de melodramă – pare tema predilectă a cineastului Tod Haynes.

Ca și în Far from Heaven, el forțează notele, reușind să scoată maximum din materialul pe care îl are la dispoziție (decoruri, muzică, personaje). Dacă producția sa de acum un deceniu (unde a scris și scenariul) reușea o pastișă a melodramelor pentru femei, aici regizează cu o notă autoironic-masculină, nu atât personajele feminine foarte bine conturate încă din scenariu, Carol Airs (Blanchet) și Therese Belivet (Rooney Mara) – care par să-și joace rolul de la sine, prin calitățile actoricești (de clasă) de care dispun.

Interesant este (de aici constatarea mea cu auto-ironia masculină) aportul personajelor secundare, atât în dezvoltarea conflictului, cât și în nuanțarea lui. Iar ca să ducem comparația cu Daneza la extrem, filmul lui Tod Haynes oferă soluții mult mai subtile de acceptare a excepțiilor sexuale decât respingerea (nu sunt eu, spune Daneza), mergând până la indentificarea cu celălalt/cealaltă (vreau să fiu tu, vreau să te vreau eu pe tine). Și totul pornește de la o anume inabilitate masculină, de la încercarea de forța lucrurile, mai ales acolo unde nu se poate forța nimic – când este vorba de atracție.

Poate nu e lipsit de importanță faptul că singurul personaj masculin interesant din film este fotograful din gașca prietenului Theresei, care-și recunoaște cinefilia: mă uit a șasea oară la acest film, și încerc să fac diferența între personaje și replicile lor, spune el cu umor. Apoi tot el încearcă s-o sărute, contribuind astfel la primul refuz al tinerei care, până atunci, nu spusese NU nimănui. La fel ca și Carol, supusă soțului melodramatic și familiei lui bogate.

Atenție, adevăratul spoiler abia acum urmează 🙂

Nu mă fotografia, sunt un monstru! îi spune experimentata doamnă Airs tinerei evident atrase de ea. Faptul că  reușește (până la urmă) să o recâștige speculează atât slăbiciunea feminină de a iubi surprizele, de a-și extrage atracția tocmai de acolo de unde nu pare evidentă, cât și insensibilitatea masculină de a nu sesiza subtilitățile genului (încă, în concepția majoritară) opus. Continuarea aici.

Carol (2015)

Carol sau, aș spune… vânt de libertate, este un film nominalizat la categoria principală Best movie a premiilor Bafta, cu șanse mari să câștige. Spun aceasta pentru că reprezintă o adevărată bijuterie stilistică pune accent pe estetica filmului: de la alegerea costumelor până la mișcările camerei (obiectivului), trecând prin frumusețea luminii și cadrajelor. Scenariul și realizarea artistică rivalizează în rafinament, lăsând pe planul doi, discret pasiunea fizică. Da, este vorba de două femei a căror relație de dragoste se lovește de convențiile Americii puritane a anilor `50.

carol

Viața Theresei (Rooney Mara), o tânără lucrătoare într-un mare magazin newyorkez se află în derivă în Ajunul de Crăciun, când, brusc, privirea i se oprește asupra lui Carol (Cate Blanchett), o clientă bogată a cărei distincție și carismă o seduc printr-un adevărat „coup de foudre” ireversibil (?) Atracția va fi reciprocă și va duce la o relație profundă, prilej providențial de șantaj, pentru soțul rafinatei Carol – care ajunge să se teamă pentru custodia copilului ei.

Todd Haines revendică influența instantaneelor și fotografiilor artistice făcute de nu puține femei, la începutul anilor `50. Scenarista Phylis Nagy a cunoscut-o de mulți ani pe romanciera Patricia Highsmith, care nu a fost niciodată mulțumită până acum de ecranizările scrierilor sale, afirmând că i-a plăcut enorm Alain Delon, în The Talented Mr. Ripley (1960), dar filmul (adaptare a romanului ei) a dezamăgit-o.

Ce pronosticuri sunt la Globuri?

Așa cum ziceam pe-aici, nu prea se doarme bine noaptea asta, prima importantă pentru industria filmului de peste ocean. Spre deosebire de Oscaruri, Globurile acordate de Asociația presei străine de la Hollywood premiază și producțiile de televiziune, și acesta cred că este motivul pentru care merită să urmăriți ceremonia care va fi transmisă în direct de HBO Romania.

Cei care nu au postul în grilă pot accesa www.HBOgo.ro, unde se pot loga cu userul meu: mariusoliviu și parola: cefilmevad. Nu știu dacă funcționează pentru cei cu alt furnizor de internet decât RDS, dar puteți încerca. Din câte-mi amintesc, HBO nu limitează numărul de utilizatori pentru un cont, fapt de care unul din prezentatorii Oscar de anul trecut s-a amuzat, făcându-și public contul și parola, în direct. Eu nu-l folosesc, este plătit degeaba, așa că ar trebui să meargă – RDS l-a inclus anul trecut în pachetul obligatoriu HBO Max Pack, după ce l-a oferit o perioadă gratis.

Revenind la ceremonia din seara asta, pe care v-am lansat invitația să o urmărim și s-o comentăm împreună, după părerea celor din industrie, pentru cel mai bun actor se bat Leonardo DiCaprio (The Revenant) și Michael Fassbender (Steve Jobs). Cum la Globuri mai este activă distincția film dramă – comedie / muzical (și la Oscaruri exista o secțiune pentru comedie / muzical dar fiindcă nu se mai prea fac filme din genul musical, promovat la Hollywood, premiul nu se mai acordă), există și nominalizări pentru cel mai bun actor în film de comedie. Cu cele mai mari șanse este creditat aici Matt Damon pentru rolul său din Marțianul, deoarece presa bănuiește că la filmele în care au jucat Al Pacino (Danny Collins) și Mark Ruffalo (Infinitely Polar Bear) nu s-a uitat nimeni 🙂 Ca atare, contracandidații lui Matt Damon sunt Christian Bale și Steve Carell, protagoniștii filmului The Big Short. Tot o dublă nominalizare (două actrițe din același film) și pentru cel mai bun rol feminin din secțiunea dramă: Cate Blanchett și Rooney Mara, pentru rolurile din Carol, filmul care conduce în topul nominalizărilor, pentru 5 secțiuni.

Acesta concurează și pentru cel mai bun film în secțiunea dramă, într-o companie selectă: Mad Max: Drumul furiei, The Revenant: Legenda lui Hugh GlassRoom și Spotlight. Pentru cel mai bun film din secțiunea comedie / muzical Marțianul concurează cu Brokerii apocalipsei (traducerea pentru piața românească a filmului The Big Short), JoySpioana și O tipă… dezastru. Preferințele presei americane se îndreaptă spre The Big Short, întrucât The Martian nu pare corect încadrat, genul său fiind – cel puțin în intenție – SF; că a ieșit o comedie de film, asta este o altă poveste, care se datorează (autorului) cărții adaptate.

Totuși, așteptările sunt ca Ridley Scott, care s-ar fi-mpăcat cu fanii săi pentru acest film, după producții mai puțin reușite gen Prometheus și Exodus, să primească în sfârșit un premiu de consolare la Hollywood. Cam același gen de așteptări, poate și mai mari (pentru Oscar, chiar) sunt și în jurul premiului pentru cel mai bun actor. Dacă nu-l va lua Leonardo diCaprio, se va confirma teza cum că actorii frumoși nu iau premii, chit că Leonardo a mai luat Globuri de aur. Însă, așa cum am mai spus, Globurile sunt considerate mai mult o avanpremieră la Oscaruri – cel puțin în ceea ce privește industria filmului. Globurile sunt interesante pentru seriale, iar aici americanii, s-o recunoaștem cinstit, stau mai bine ca noi, europenii.

În paranteză fie spus, mie diCaprio nu mi se pare un frumos. Dacă în rolurile sale de debut mi se părea prea crud, și mai puțin credibil în Titanic, cu timpul actorul s-a maturizat și a-nceput să facă roluri bune. Cât privește partea cu frumusețea, nu sunt în măsură să mă pronunț și aștept opinii din partea cinefilelor!

Sursă foto: http://stirileprotv.ro/

Autor: http://mariusoliviu.wordpress.com