Arhive pe etichete: Cannes

CNC trimite „Sieranevada” la Oscar

Printr-un comunicat Agerpres, juriul CNC (format din criticii de film Dana Duma, Magda Mihăilescu, Eugenia Vodă, Mihai Fulger, Andra Petrescu, Irina Trocan, Lucian Maier – doctorandul UBB fiind „botezat” Maior – și Florentina Ciuvercă) a decis să propună Sieranevada regizorului Cristi Puiu la Oscarul pentru cel mai bun film străin 2016.

Filmul, cu premiera mondială la Festivalul de la Cannes – unde a intrat în competiție – și cea națională la TIFF 2016 (am comentat despre el pe aici), va rula în cinematografele din România peste trei săptămâni, începând cu 9 septembrie. Până atunci, puteți citi cronica scrisă de Cătălin Olaru la CannesSau să urmăriți mai jos, ca să vedeți că nu doar criticii de film au viață grea în România, o parte din interviul cu Cristi Puiu de la TIFF Lounge:

Reclame

Love (2015) – 3Dex for the people

Țintind din motive financiare zona cinema-ului 3D, Gaspar Noé își poziționează din considerente de marketing Love (2015) în genul porn, deși locul lansării (Festivalul de la Cannes, unde a fost prezentat în afara competiției) ar putea contrazice această încadrare de gen.

Nu pentru că filmul n-ar conține scene explicite de sex ci pentru că dincolo de acestea, melodrama sexuală pe care o propune Noé, chiar dacă se prezintă ca o experiență senzorială, este ceva mai mult decât atât, iar scenele de sexualitate inserate în film au atât un punct de plecare (scenele sunt majoritar onirice sau flash-back-uri) cât și o destinație (țintind spre melancolia iubirilor pierdute).

Regizorul francez (născut argentinian) face aici un film englezesc pentru toată lumea (din ce în ce mai mult vorbitoare de engleză, în continuare mare amatoare de porn), permițând experienței vizuale să ocupe planul prim, pentru a-și putea exprima în cel secund propriile concepții despre cinema, viață și sexualitate. Nu este singurul compromis pe care-l face Noé, care a recunoscut inclusiv despre Irreversible, cel mai cunoscut film al său, c-a plecat cu alte intenții, scenariul pe care-l avea la dispoziție atunci fiind Enter the Void

Poziționarea sa incertă (recunoscut de francezi ca fiind al lor, întrucât locuiește și se alimentează de la sursă, dar ușor de repudiat – la o adică – datorită originii sale) cât și oportunitatea de-a-și fi găsit o parteneră de viață la fel de puțin interesată de convenții ca și el (Lucile Hadzihalilovic, împreună cu carea scris scenariul pentru Enter the Void) l-au pus pe Gaspar Noé în postura favorabilă de a putea experimenta cinemaul 3D (exploatat grandios de industria de la Hollywood în Gravity) pe teritoriu european, cu bani europeni.

Și, cu această ocazie, să amendeze atitudinea cinematografiei faţă de sex, una oarecum nedreaptă, ținând cont că genul porn este unul dintre cele mai accesate pe internet, într-o vreme acesta stând la baza unei adevărate industrii a casetelor video. Adevărul este că mai nou, poţi umple ecranul cu cadavre și chiar sânge și să iei premii Oscar (dacă te numești Tarrantino) ori să o faci în stil post-modern (dacă ești Sion Sono), însă un act sexual prezentat explicit duce la controverse care pot merge până la interzicerea filmului în Europa. Ceea ce Noé probabil că abia aștepta – pentru publicitate.

Dar să vedem reacțiile spectatorilor după premiera de pe Croazetă:

 

Azi ne vedem la Cannes

Chiar dacă nici anul ăsta n-am ajuns la Cannes, avem șanse ca deseară (cel puțin la momentul anunțării câștigătorilor Competiției Oficiale), să fim cu sufletul acolo. Nu contează cine de renumele cui va beneficia, Puiu de laurii lui Mungiu ori Bacalaureatul lui Mungiu va fi săltat de calitatea Sieranevadei lui Puiu – de câștigat va avea cinematografia română. Cronicile favorabile curg atât la Mediterană cât și peste canal, așa că… le ținem pumnii regizorilor români.

Cristi Puiu va lua cel puțin premiul pentru scenariu cu a sa Sieranevada, în vreme ce la Palme d’Or mai concurează Maren Ade cu Toni Erdman, Mungiu care ia cel puțin premiul pentru regie cu Bacalaureat, premiului juriului (luat anul trecut de The Lobster) sau marele premiu al juriului (acordat anul trecut filmului Son of Saul) și americanul Jim Jarmusch cu Paterson – al cărui protagonist este un șofer de autobuz poet. Interpretul acestui rol, actorul american Adam Driver, este considerat favorit la câștigarea trofeului pentru interpretare masculină.

Festivalul a fost marcat și de câteva prestații reușite ale actrițelor, la premiul pentru interpretare feminină fiind două favorite: una este brazilianca Sonia Braga, în rolul unei sexagenare independente și tenace, care se confruntă cu un promotor imobiliar în Aquarius, iar cealaltă, actrița irlandezo-etiopiană Ruth Negga, soția cuplului mixt din Loving.

Mungiu în luptă cu mutanţii

Un articol care n-are nici o legătură cu lupta filmului Bacalaureat în regia lui Cristian Mungiu pentru Palme d’Or la Cannes. Mai mult va fi vorba despre lupta regizorului la box office-ul românesc pe sfârşitul acestei săptămâni. Bacalaureat a avut premiera românească simultan cu cea mondială din cadrul Festivalului de Film de la Cannes, în data de 19 mai, la ora 19. Locul avanpremierei naţionale a fost Sala Palatului din București, unde aproximativ 4.000 de oameni puteau să vadă filmul în același timp cu juriul și spectatorii de la Cannes.

cristi mungiu

Nu ştiu câţi şi-au cumpărat bilete pentru a vedea filmul la Sala Palatului, problema fiind alta: poate fi un pas greşit să lansezi un film în cinematografe atunci când ai ca adversar un blockbuster marca X-Men plus o comedie deocheată aşa cum le place românilor (Bad Neighbours 2), darămite filmul Captain America – Civil War care încă e în plină desfășurare.

Eu cred că e o misiune sinucigașă, doar dacă va reuși pe parcurs să adune o serie de cinefili interesaţi să vadă şi alte filme în afară de blockbustere. Dar cel mai negru scenariu este să nu câștige nici un premiu, ceea ce pare un eşec garantat în cinematografele noastre.

Cătălin Olaru despre Sieranevada

Fragment preluat cu acordul autorului, cu precizarea că drepturile aparțin site-ului http://www.filmdevestival.ro

Nu cred în afirmaţia lui Cristi Puiu potrivit căreia Sieranevada e filmat în unghi subiectiv, din perspectiva sufletului căruia îi e dedicat parastasul din film (care pluteşte deasupra celor vii, în aşteptarea judecăţii divine). Mai degrabă spaţiul în care camera lui Barbu Bălăşoiu trebuie să se mişte e atât de strâmt, iar drumurile dus-întors dintr-o cameră în alta ale personajelor atât de multe, încât acest du-te vino a fost singura alternativă la un număr inacceptabil de mare de tăieturi de montaj.

Ce devine clar destul de devreme e că filmul e construit pe baza unui sistem complex de opoziţii ireconciliabile şi de repetiţii, simbolice (teme care revin în dialoguri) sau pur motrice (intrări şi ieşiri din cele patru camere ale unui apartament de bloc, care ne ajută să configurăm spaţiul de desfăşurare al acţiunii, respectiv să reconfigurăm permanent dispunerea obiectelor şi a corpurilor în fiecare cameră în parte).

Prima şi cea mai evidentă opoziţie e cea a claselor sociale. Lary (Mimi Brănescu) conduce un BMW, Laura (Cătălina Moga), soţia lui, vorbeşte de Grecia ca fiind o opţiune de vacanţă de neluat în calcul şi propune drept alternativă Thailanda, în timp ce reţetele în legătură cu care se ceartă sunt vietnameze, în viu contrast cu mâncarea tradiţională de la parastasul care ocupă peste două ore din film. Faptul că Lary îi cumpără fetiţei sale un costum de serbare nepotrivit e cu atât mai grav cu cât acelaşi costum urmează să îl poarte o colegă de grupă a acesteia din urmă, o ţărancă proastă, în cuvintele Laurei, ai cărei părinţi sunt plecaţi aiurea la cules de căpşuni în Spania. […]

La aproape fiecare ceartă, există o poziţie pro, o poziţie contra şi un terţ care se declară imparţial, dar sfârşeşte prin a se ralia unei tabere, din convingere sau de dragul discuţiei. Însă adevărul rămâne de fiecare dată în aer.[…] Sieranevada musteşte de jumătăţi de măsură sau de relativizări (şi tocmai acestea potenţează momentul de sinceritate al protagonistului din final). Lary încurcă o vestimentaţie cu alta, îşi bagatelizează greşeala şi manipulează adevărul […], deturnând discuţia asupra sursei (Fraţii Grimm sau Disney) pentru a avea în cele din urmă dreptate.

Credibilitatea sursei e invocată şi când se vorbeşte despre atentatele de la 11 septembrie (şi pentru că sursa fiecăruia e cea corectă, consensul e imposibil de obţinut). Mistificarea cea mai mare e tocmai cea care amână la nesfârşit momentul mesei, anume costumul pe care trebuie să îl poarte un nepot pentru a juca rolul decedatului, ritual de trecere în care nimeni nu pare să creadă, deşi mama lui Lary insistă să-l respecte. Tocmai de aceea, la prima vedere, felia lui Puiu pare să fie de orice, numai de viaţă nu (deşi cred că există puţini români care să nu recunoască pasaje întregi din dialogurile lui Siera din propriile lor mese cu familia, nunţi, botezuri sau parastasuri).

Ce e cert e că, deloc întâmplător pentru un cineast cum e Cristi Puiu, Sieranevada reprezintă o investigare metodică a realităţii şi a noţiunii de adevăr, una în care, în ciuda ocaziei funeste, palpită tocmai viaţa, cu comicul, cu urâtul şi cu nimicul ei cu tot.

Citiți corespondența completă de la Cannes a lui Cătălin Olaru, aici.