Arhive pe etichete: Benicio Del Toro

Sicario 2: Soldado (2018) – „Deci vrei să devii un asasin?”

După un film foarte reușit al regizorului canadian Denis Villeneuve, Sicario (2015), un film care a și beneficiat de 3 nominalizari la Oscar, iată că avem parte și de o continuare, una pe care nimeni nu a cerut-o și cu care mai-sus-menționatul regizor nu a avut nimic de a face. Cu toate acestea, scriitura îi aparține aceluiași Taylor Sheridan (Sicario, Hell or High Water) și deși Emily Blunt nu se întoarce să își reia partitura din primul film, avem parte din nou de prezența carismaticilor Benicio Del Toro și Josh Brolin, motive suficiente cât să pună acest sequel pe lista filmelor așteptate de anul asta.

Sicario 2: Soldado păstrează atmosfera și tematica primei părți, atât cât și spațiul de desfășurare (granița Mexic-SUA), abordând teme precum imigrația și traficul de droguri, și nu lipsesc bineînțeles asasinatele și atacurile armate. Momentele de acțiune se pierd totuși între scene menite să seteze evenimente viitoare sau printre scene tensionate, uneori sărace în dialog, dar lipsite de gravitate în economia scenariului. Și desi sunt adeptul unui astfel de scenariu, militând pentru limitarea acțiunii explozive la câteva momente-cheie, Sicario 2 nu reușește să împletească aceste elemente la fel de bine ca predecesorul și riscă să devină anost, mai ales în prima jumătate.

mv5bmjqwmjiynduwn15bml5banbnxkftztgwmjc0mze0ndm-_v1_Daca am plâns puțin după plecarea lui Emily Blunt, Del Toro șBrolin sunt prezența salvatoare, amândoi cu interpretari de calitate (probabil cel mai bun an al lui Josh Brolin, după apariții în Avengers, Deadpool 2 și acum Sicario 2); și cu completările tinerilor Isabela Moner (Transformers) și Elijah Rodriguez (The Book of Life) nici nu încăpea îndoială că acest lucru se va întâmpla. Alte puncte forte sunt imaginea, cu care Dariusz Wolski (Prometheus) face o treabă bună, suficient cât să îi țină torța lui Roger Deakins și sunetul, față de care nu pot avea obiecții.

Este Sicario: Soldado o continuare demnă de prima parte? Nu. Și nici nu trebuia să fie. Merită Sicario: Soldado o vizită în cinema? Hmm, poate. Privind oferta de filme din această vară remarc o lipsa în genul filmelor thriller/acțiune, iar până la Mission: Impossible aș spune că Sicario este cea mai bună variantă pentru amatori, iar cu o continuare anunțată fară rușine de o scenă finală absolut nenecesară este posibil ca Day of the Soldado să nu ramană ultima incursiune în războiul drogurilor dintre cartelele mexicane și autoritățile americane.

Reclame

Viciu inerent sau pizza cea de taină

Inherent Vice în regia  lui Paul Thomas Anderson, are o distribuție de excepție, cu: Joaquin Phoenix, Benicio Del Toro, Reese Witherspoon, Owen Wilson, Sasha Pieterse, Eric Roberts și Josh Brolin. Paul Thomas Anderson a reușit să compună o trilogie cultă, printr-o filmografie coerentă de o bogăție incredibilă prin intenție, tematică, context: prezentarea unei epoci în plină schimbare, convulsii și derută. Capodopera absolută There Will Be Blood”, ne implică puternic în atmosfera epocii de decădere a Westului (sălbatic?) american și apariția implacabilă a industrializării pe scară largă; în The Master”, după război, americanii se trezesc că devin cea mai mare putere economică din lume și se simt dezorientați, neadaptați mecanismului pe care nu-l pricep; și în fine, acest Inherent Vice”, la sfârșitul epocii hippies (Flower Power & Make Love, Not War!).

Prin tematica sa – criza identitară – filmul încearcă să prezinte extinderea stării de derută la nivelul societății, la nivelul unei întregi țări care a suferit atât de multe și rapide mutații de-a lungul istoriei. Destinele personale se derulează într-o manieră de asemenea, derutantă, într-o intrigă cu sub-intrigi nebuloase și alambicate, care prin individualizarea scenelor, personajelor – Joaquin Phoenix interpretându-l pe Larry „Doc” Sportello, un detectiv particular fumător de marijuana, și captând atenția de la bun început (chiar dacă, recunosc, pe mine nu mă fascinase acest actor) – ating scopul propus: deruta! Însă Viciul Inerent este unul dintre filmele în care nu poți să nu te lași sedus de atmosferă.

o-inherent-vice-facebook.jpg
În Inherent Vice personajele nu înțeleg schimbările care au loc în lumea care le fusese familiară: manipulările guvernamentale, expansionismul industrial, corupția la toate nivelurile, complexitatea lumii noi – care le invadează valorile puternice, simplitatea, frumusețea. Lumea hipioților însemnase celebrarea vieții cu ce avea mai pur și mai simplu: iubirea! 

Ideea predominantă aici este apariția și ascensiunea unor secte (Manson), a unor grupări extremiste care invadează vechea ordine, schimbând percepția asupra unei lumi aparent simple, pervertind-o  (scena de debut în care Doc nu mai înțelege schimbarea de atitudine a Shastei, cândva o femeie simplă, drăguță, acum făcând pe inabordabila și sofisticata femeie fatală). Se pune astfel în ecuație condiția și locul femeii într-o societate în care romantismul e desuet. Este femeia liberă sau e tot o sclavă sau un obiect de consum care se îmbracă, mănâncă, se comportă după cum cere trend-ul? Shasta îl manipulează și îl transformă pe Doc într-o brută (v. scena în care îi poruncește să facă cu ea sex rapid și dur).

Un film care prin scene ilariante, sub o aparentă lipsă de complexe, ascunde tragedia (perpetuă?) omenirii. Anderson a adaptat remarcabil romanul lui Thomas Pynchon, rămânând fidel stilului acestuia, digresiunile, multiplele intrigi și intriguțe care se cam ciocnesc într-un paradox insolit. Dar oare cine ar putea înțelege mai bine ce înseamnă o societate în derută decât spectatorii din România, cu exhibiționismul de doctorate contrafăcute, academia penitenciarelor, defilarea pițipoancelor și a celor cu bani fără număr?! Despre politicieni, numai de bine (are cine să-i înjure).