Arhive pe etichete: Ben Affleck

Justice League (2017)

Justice League (Liga Dreptăţii) este ultima intrare din Universul DC al Warner Bros., început în 2013 cu Man of Steel, şi adună în acelaşi film personaje deja introduse pe ecran cum ar fi Batman, Superman sau Wonder Woman cu personaje necunoscute, sau care au apărut în cel mult 2 scene ca Flash, Aquaman şi Cyborg. De data aceasta ei trebuie să se unească şi să lupte împotriva unei invazii extraterestre, prevăzută scurt în Batman v. Superman, condusă de Steppenwolf.

Când acesta vine pe Pămant în căutarea celor 3 motherboxes, împartite umanităţii, atlantienilor şi amazoanelor, şi capabile împreună să şteargă orice urmă de viaţă, devine evident că planeta mai poate fi salvată doar de o echipă de super-eroi care să readucă speranţa după pierderea lui Superman. Şi aşa se va şi întampla, spoiler sau nu, pentru că Justice League este un film bazat pe benzi desenate de la prima la ultima secundă.

Am ajuns la concluzia că dacă acest film ar fi aparut în urma cu câţiva ani, poate în 2008, inaintea valului de filme de gen, ar fi fost mai bine primit atât la box-office, cât şi de critici sau fani. Dar cu cât opţiunile sunt mai multe şi tot mai variate, cererea este mai ridicată, atât la capitolul calitate, cât şi pur divertisment. Iar Warner Bros. au început brusc cu un plan care până acum scârţâie nevoie mare.

jl2Justice League nu mi-a întalnit aşteptarile, de data asta ceva mai relaxate după Batman v. Superman sau Suicide Squad, dar nu pot spune că este în totalitate un eşec. Presărat cu părţi bune, momentele forţate de amuzament sau firele narative grăbite şi slab dezvoltate m-au lăsat indiferent la ieşirea din cinema. Este filmul care te face să spui „Aveau ceva acolo, dar s-au pierdut pe drum”.

Au fost mai multe probleme în producţie, odată cu plecarea lui Zack Snyder în urma problemelor de familie, preluarea regiei de către Joss Whedon (regizorul The Avengers) şi impunerea producătorilor de a aduce filmul la maxim 2 ore. Iar înlocuirea regizorilor este mai evidentă ca niciodata, scene de acţiune bine realizate, captivante, cu mici probleme la partea de CGI (lucru surprinzător), dar care nu se cuplează bine cu dialogurile ce se încearcă amuzante, dar de multe ori lasă mai mult un gust amar în urmă decât un zâmbet.

În final, este un film uşor de digerat, ce merită văzut mai ales de fanii genului, dar fără un impact emoţional real. Cel putin m-a făcut curios de apariţia lui Aquaman de peste aproximativ un an, avându-l protagonist pe Jason Momoa şi la carma lui pe James Wan (The Conjuring). Justice League este în cinematografele de la noi din data de 17 noiembrie.

 

Reclame

Batman v Superman: Dawn of Justice (2016) – marea bătălie

Introducere „financiară”

Ultimul blockbuster apărut pe marile ecrane a generat o serie de dispute cinefile: de la critici și recenzii negative + frica de încasări prea mici pentru cei de la Warner, la un public care a iesit din nou în masă la cinema pentru un film cu super-eroi. Batman v Superman: Dawn of Justice este un pariu al casei de producţie Warner, care dorește să creeze o serie de filme în genul Marvel, motiv pentru care a scos la interval doi cunoscuţi super-eroi pentru a începe ca deschizătoro de drumuri pentru: în primul rând Justice League (ce va avea 2 părţi: 2017 și 2019 – în genul Avengers), Wonder Woman (2017), Suicide Squad (2016), The Flash (2018), Aquaman (2018), Shazam (2019), Cyborg (2020) ș.a.m.d.

Înțelegem astfel de ce presiunea în privinţa încasărilor la box-office este imensă, mai ales atunci când criticii au desfiinţat acest film; actorii şi regizorul au ieșit imediat la „atac”, pentru a oferi circumstanţe amelioratoare – o acţiune disperată din punctul meu de vedere. Rezultatul a fost o imensă surpriză, publicul neascultând părerile celor avizaţi, rezultând încasări de peste 400 de mil. $ plus niste recorduri doborâte. Care să fie cauza? Chiar dacă lumea a auzit că filmul nu-i o bijuterie, n-a avut alternativă „sonoră” în cinematografe… şi cum să refuzi o asemenea confruntare?

„That’s how it starts. The fever, the rage, the feeling of powerlessness that turns good men…  cruel.”

BatmanWins-Cover

Recenzia propriu-zisă:

După ce am citit peste tot cât de praf este noul film din universul DC, am ezitat să merg la vizionare, dar pentru faptul că nici la noi în cinematografe nu prea sunt alternative, am ajuns pe scaunul de tortură (după descrierea celor ce au văzut filmul). Stupoare: filmul este bun, mai mult de atât – este cel puțin la nivelul celorlalţi super-eroi ce au primit o sansă pe marile ecrane. Nu se desprinde nici o clipă de abordarea pe care o au filmele de gen, deci nu ajunge mai prejos de ceea ce ai văzut în ultimul timp la Marvel, unde Deadpool si Ant Man au peste 80 % pe Rotten Tomatoes, comparativ cu Batman v Superman, care de-abia se ţine pe linia de plutire (28%).

O primă observaţie „stilistică” ar fi că universul întunecat al lui Batman acaparează lumina de speranţă a lui Superman și vedem cum orașul umbrelor, Gotham, devine scena marii confruntări. Lupta se măsoară în orgolii date de moduri diferite de gândire: ei se consideră unul pe celălalt ca duşmani prin influenţa pe care o au asupra lumii.

batman sign

Pregătirea pentru marea bătălie este una anevoioasă, adunarea de tensiune se resimte la nivelul ambilor super-eroi, fiecare luptând pentru crezul său. Rezultatul este o ciocnire de proporţii, pentru prima dată văd o expunere excelentă a diferenţei între două lumi: omul şi zeitatea. Intriga nu este una grozavă dar reușelte să ofere o acţiune cu scântei, adică exact ce se așteaptă de la acest gen de film.

Henry-Cavill-Superman

Good Will Hunting (1997)

Acum 20 de ani, tinerii şi pe atunci încă necunoscuţii actori Matt Damon şi Ben Affleck scriau un scenariu ce avea să fie distins în 1998 cu un premiu Oscar. Dar Good Will Hunting (1997) este mai mult decât un film cu o frumoasă colecţie de premii şi nominalizări. Este o adevărată lecţie de viaţă. Regizat de Gus Van Sant, filmul tratează şi combină multe teme clasice: orfanul abuzat (dar nu la modul general, ci particularizat: “You think I know the first thing about how hard your life has been, how you feel, who you are, because I read Oliver Twist?”), geniul, prietenia adevărată, iubirea, găsirea drumului în viaţă.

Will Hunting, sub înfăţişarea lui Matt Damon, este un geniu al matematicii (şi nu numai), dar experienţele traumatizante din copilărie îl fac să fie într-o permanentă defensivă faţă de ceilalţi şi chiar de sine însuşi. Cu o cultură generală deosebită, obţinută printr-o educaţie de “1,5 dolari” (penalizări pentru întarziere la biblioteca publică), Will poate vorbi despre orice cu oricine şi, într-o scenă memorabilă, chiar umileşte un îngâmfat student la Harvard. Totuşi nu crede în el şi nu se ataşează emoţional de alţi oameni în afară de prietenii săi, fiind el cel care îi îndepărtează pe ceilalţi, înainte că ei să aibă ocazia să-l părăsească.

Filmul îl prezintă pe Will în patru relaţii importante, cu patru oameni care cred în el şi încearcă să îl ajute, fiecare în felul lui. Profesorul Gerald Lambeau (Stellan Skarsgård) îi recunoaşte geniul, mult superior propriului său talent, şi vrea să îl facă să îşi folosească acest dar. Curând însă, acest lucru devine o povară pentru el: “Most days I wish I never met you. Because then I could sleep at night. I wouldn’t have to walk around with the knowledge that someone like you was out there. I wouldn’t have to watch you throw it all away”.

Apoi este psihologul Sean Maguire (Robin Williams de zile mari, premiat cu Oscar), care îl ajută să îşi dea seama cine e şi ce vrea de la viaţă. Prietenul său Chuck (Ben Affleck) e conştient de superioritatea lui Will şi încearcă să îl facă şi pe el să înţeleagă asta: “[…] you’re sittin’ on a winnin’ lottery ticket. And you’re too much of a pussy to cash it in, and that’s bullshit. ‘Cause I’d do fuckin’ anything to have what you got. So would any of these fuckin’ guys. It’d be an insult to us if you’re still here in 20 years. Hangin’ around here is a fuckin’ waste of your time”.

Ultima, dar nu cea din urmă, este Skylar (Minnie Driver, şi ea nominalizată la Oscar), care se dovedeşte a fi sufletul său pereche. Aşa cum îi spune Sean lui Will, el şi Skylar luaţi separat sunt imperfecţi, dar pot fi perfecţi unul pentru celălalt.

Scenele dintre Will şi Sean sunt printre cele mai intense şi mai puternice ca semnificaţie din film: prima întâlnire în biroul lui Sean; ‘şedinţa’ din parc; duelul tăcerii; discuţia despre idiosincrasiile soţiei lui Sean (în mare parte improvizată de Williams – de unde reacţia lui Damon şi imaginea tremurată, semn al amuzamentului cameramanului) sau despre cum şi-a dat seama că ea e femeia vieţii lui; ultima întâlnire din program, când Sean îl face să înţeleagă că ceea ce i s-a întâmplat în copilărie “nu e vina lui”; întâlnirea de rămas bun. Robin Williams este excepţional în rolul psihologului şi ne oferă multe sfaturi şi lecţii importante: “real loss […] only occurs when you love something more than you love yourself” sau “Do what’s in your heart, son. You’ll be fine”.

Matt Damon însuşi face un rol foarte bun, consacrându-se astfel ca actor şi obţinând prima sa nominalizare la Oscar. La el se află de fapt sursa poveştii, scenariul filmului fiind bazat pe o piesă într-un act scrisă de Damon ca temă la unul din cursurile sale de la Harvard. Povestea a fost apoi dezvoltată împreună cu prietenul său din copilărie, Ben Affleck, cei doi introducând şi unele elemente biografice – spre exemplu, Skylar era numele iubitei lui Damon din acea vreme, iar Damon a fost în copilărie vecinul lui Howard Zinn, autorul cărţii “People’s History of the United States”, pe care Will i-o recomandă lui Sean. Mai mult, inspirat de exemplul lui Sylvester Stallone, care a scris scenariul pentru Rocky (1976) şi a jucat apoi rolul principal în film, Damon a insistat ca el şi Affleck să joace în filmul realizat după scenariul lor.

Scenariul şi ulterior filmul conţin, pe lângă elementele biografice ale celor doi autori, şi unele legături cu lumea filmului, cum ar fi replica “How do you like them apples?”, luată literar din filmul Cartierul chinezesc (1974) şi aparţinând personajului J.J. Gittes (Jack Nicholson). De asemenea, numele pe care Will le dă celor 12 fraţi (inventaţi) ai săi, sunt considerate a fi numele regizorilor cu care Damon şi Affleck îşi doreau să lucreze în viitor: Marky – Marc Rocco, Ricky – Richard Attenborough, Danny – Danny Boyle, Terry – Terry Gilliam, Mikey – Mikael Salomon, Davey – David Fincher, Timmy – Tim Burton, Tommy – Tom Hanks, Joey – Joel Schumacher, Robby – Robert Redford, Johnny – John Woo şi Brian – Brian De Palma. ‘Invitaţia’ lor nu a rămas fără răspuns, ci a fost acceptată de Terry Gilliam, care a regizat Fraţii Grimm (2005), cu Damon ca Wilhelm Grimm, de David Fincher, regizorul filmului Gone Girl (2014), avându-l pe Ben Affleck în rolul soţului, de Tom Hanks, care a jucat alături de Damon în Saving Private Ryan (1998) şi de Robert Redford, care e regizat Legenda lui Bagger Vance (2000), din nou cu Matt Damon în rol principal.

Sorry, I had to go see about a girl.