Arhive pe etichete: Aventura

Goal! Fotbalul e doar un pretext

Un tânăr sărac de origine mexicană depăşeşte toate obstacolele ca să îşi atingă visul: acela de a juca fotbal profesionist. Pe scurt, aşa ar suna descrierea filmului pe care îl recomand pentru week-end-ul acesta: “Gol. Visul începe”, regizat în 2005 de Danny Cannon.

iures-goal-300x195Pe larg, povestea este complexă şi acesta este mult mai mult decât un film despre fotbal sau despre un fotbalist. O dată pentru că prezintă lupta neîncetată pentru acel vis la care Santiago Munez (interpretat de talentatul Kuno Becker) se gândeşte clipă de clipă, ceas de ceas, încă din copilărie. A doua oară pentru că vorbeşte despre relaţiile complicate dintr-o familie emigrată ilegal din Mexic pentru a-şi clădi o viaţă mai bună în America. În al treilea rând pentru că în acest film Marcel Iureş interpretează de minune un personaj a cărui imagine evoluează de la cea a unui manager de club intransingent, la aceea de partener obiectiv, care îi oferă eroului principal o şansă şi încă o şansă, pentru ca acesta să îşi împlinească destinul.

Filmul debutează cu o secvenţă din copilăria lui Santiago, în care bate mingea fericit alături de alţi copii. Următoarea secvenţă, cea în care tatăl lui îl trezeşte în miez de noapte pentru a porni alături de fratele lui mai mic şi de bunică spre “Tărâmul Făgăduinţei” – America, anunţă poziţia tatălui său faţă de pasiunea lui Santiago: grăbit să traverseze ilegal graniţa, alături de alţi imigranţi, băiatul scapă mingea şi dă să se întoarcă după ea. Autorităţile de frontieră sunt gata să îi prindă, iar Hernan Munez, interpretat de Tony Plana, strigă către fiul său: “Lasă mingea. Lasă mingea aia stupidă!”

maxresdefaultSantiago joacă fotbal cu un talent deosebit, însă viaţa în America nu înseamnă prea multă bucurie pentru un băiat sărac: ziua îngrijeşte grădinile celor bogaţi, alături de tatăl său şi alţi muncitori, seara şi-o petrece muncind pe brânci la un restaurant chinezesc. Iar fotbalul este singurul lucru care îi dă aripi. La unul dintre meciurile pe care le joacă alături de alţi tineri este văzut de Glen Foy (Stephen Dillane, regele Stanis din „Game of Thrones”:), un vânător de talente retras din lumea fotbalului care, vrăjit de măiestria lui Santiago, încearcă să îi obţină o întrevedere cu un agent din Anglia. Când agentul nu se prezintă la meciul de vizionare, Glen nu renunţă la decizia de a-l ajuta pe Santiago să intre în fotbalul profesionist. Aşa că la 3:30 dimineaţa, ora Angliei, Glen îl trezeşte din somn pe managerul clubului Newcastle – Erik Dornhelm, interpretat, cum spuneam mai sus, de Marcel Iureş.

Glen îi obţine lui Santiago o probă la Newcastle United. De aici totul ar trebui să decurgă lin, nu-i aşa? Ei bine, filmul este unul motivaţional și pentru că nimic nu i se oferă personajului pe tavă, pentru că drumul până la destinaţie e plin de dificultăţi şi pentru că, cine ştie, la final eroul poate va triumfa? Odată oferta primită de la Glen, Santiago încearcă să strângă suficienţi bani pentru a merge în Anglia, bani pe care însă tatăl lui îi ia fără să îi ceară permisiunea şi îi investeşte într-o camionetă, ca să îşi poată deschide propria afacere de familie. Santiago este salvat de bunica lui (Mercedez) care îi cumpără biletele necesare ajungerii în Anglia, vânzând ori amanetând din puţinele lucruri de valoare pe care le are.

Aşa că Santiago începe aventura vieţii lui. Va cunoaşte în această aventură de toate: frigul din îndepărtata Anglie, răutatea unora dintre coechipieri, care nu-l privesc la început cu ochi buni, gustul eşecului când din cauza astmului nu joacă deloc bine, generozitatea mentorului său, Glen, care reuşeşte cu multe insistenţe să îi obţină o perioadă de probă la Newcastle, presiunea de a juca bine când managerul de club e cu ochii pe el, fiorii iubirii pentru “asistenta Harmison”(Anna Friel), surpriza unei discuţii “amicale” cu Zizou, Raul şi Beckham (trei legende ale fotbalului mondial), emoţia intrării pe teren pentru prima dată ca titular – şi nu contra unei echipe oarecare, ci cu excepţionala Liverpool, tentaţiile lumii celor celebri şi bogaţi, gata să îl piardă, durerea morţii tatălui său, pripirea de a renunţa la tot pentru familie, muştruluielile managerului că aleargă după glorie personală în loc să joace în echipă, încrâncenarea de a(-şi) demonstra că merită să joace la profesionişti, riscul de a pierde totul din cauza prieteniei sale cu un jucător individualist, imatur şi superficial – Gavin Harris (Alessandro Nivola).

În America, pe Santiago nu pare să îl aştepte nimic special. Sărăcie, multă muncă – fizică mai ales, o traiectorie previzibilă a vieţii, după crezul tatălui său – munceşti, asiguri familiei tale cele necesare şi într-o zi mori. Atât. Să visezi la altceva e o prostie. Dar Santiago are o o șansă: talentul său și ajutorul câtorva oameni buni. Aşa că profită de ea. Dacă va reuşi sau nu să îşi împlinească visul, rămâne să descoperiţi vizonând filmul.

Una dintre scenele definitorii ale filmului (din perspectiva clasificării sale ca film motivaţional) este aceea în care, după ce petrece ore bune în aeroport pentru a reveni în Mexic, după moartea tatălui sau, Santiago se întoarce la club şi îi spune managerului aşa:
“Stăteam în aeroport şi mă gândeam: măcar acum am o scuză. Un motiv pentru care să le spun prietenilor mei şi tuturor celorlalţi că nu am reuşit: hei, a murit tata, trebuia să vin acasă, să am grijă de afacerea familei. Ştii de ce aveam nevoie de o scuză? (…) Pentru că aşa m-a învăţat tata să gândesc. Mi-a luat încrederea în propriile forţe. A făcut imposibil să am … aspiracion – aspiraţii, înţelegeţi? Nu am nevoie de o scuză. Singurul care îmi poate spune că nu sunt suficient de bun sunteţi dumneavoastră. Şi chiar şi atunci s-ar putea să nu fiu de acord”.

Va invit aşadar să vedeţi un film despre tăria a depăşi orice obstacole, despre puterea de a ne ridica de la pământ, despre curajul de a o lua de la capăt ori de câte ori e nevoie şi mai ales, despre determinarea de a nu renunţa NICIODATĂ. Un film în care fotbalul e doar un pretext şi, de ce nu, un bonus 🙂

Reclame

Dope (2015) – comedie cu accente hip hop

Allow me to introduce myself. My name is Malcolm Adekanbi. I’m a straight-A student with nearly perfect SAT scores. I play in a punk band with my friends and I’m a 90s hip hop geek. A bad day for most geeks would be being the butt of jokes but when you live in the Bottoms, a bad day could look like this.”

Așa începe Aventura, cu un voice-over ce introduce protagonistul, un geek nimerit într-un cartier mai putin prietenos. Împreuna cu prietenii săi el desconsideră acest mediu, trăindu-și viata într-un stil pe care îl considera ei autentic. O comedie „coming of age” care se ocupa de generația de după hip hop. Acest trio de personaje se detașează de hip-hop-ul actual având urechi doar pentru perioada golden age a acestei (sub)culturi, anii 80′-90′.

Acest cadru gangsta unde trio-ul adolescentin o arde incognito este excelent pentru o comedie. Mai mult de atât, povestea este una care-ți însuflețește spiritul aventurier și te tine conectat alături de acțiunea plina de peripeții. Este acel gen de film ce idealizează viața de cartier unde gangsteri, pești, traficanți de droguri și alte asemenea personaje dubioase au un rol interesant expus, construind astfel o atmosfera cool în jurul acestora.

Ideea filmului este în așa fel expusă artistic încât spectatorul să jinduiască după viata aventuroasă, punându-și la încercare capacitatea de a se descurca într-un asemenea mediu. Pharrell Williams vine să completeze registrul muzical cu o evidentă influență retro a aniilor 80′-90′;  A Tribe Called Quest (“Scenario”), Digital Underground (“The Humpty Dance”) și Public Enemy (“Rebel Without a Pause”) fiind printre scurtele pasaje muzicale de amintit.

 

dope image

Rapper-ul A$AP Rocky vine intr-un rol secundar pentru a da flow-ul de gangsta bravada iar decorul exotic cu palmieri si soarele etern iti amintesc de flick-urile clasice a la Boyz n the Hood si Baby Boy, parca ai avea un California dreamin.

Un film apărut la Sundance și care s-a facut remarcat cu o serie de actori tineri. Pentru aceste caracteristici îl alatur perfect langa filmul „Dear White People” si Straight Outta Compton (l-am vizionat pentru acelasi cadru hip-hop culture). Recenzia completă o gasiti pe blogul Piratului Cinefil.