Arhive pe etichete: Avengers

Avengers: Infinity War (2018) – „Sper că o să-și amintească de tine”

Zece ani, 3 faze, și 18 filme au trecut de la premiera lui Iron Man (2008) și lansarea Universului Marvel. Acum studiourile Marvel ne prezintă prima instanță din evenimentul ce va urmări două filme pe parcursul unui an, menite să schimbe definitiv direcția filmelor viitoare, Avengers: Infinity War.

Un film ce se anunța sosind încă din scena de după finalul lui Avengers (2012) în care Thanos își face apariția pentru prima dată pe marele ecran, un cunoscut antagonist din benzile desenate. Cu toate că Thanos a mai fost prezent în scurte scene pe parcurs, putem spune că Infinity War este într-adevăr povestea lui, iar cu o interpretare (motion-capture) capabilă din partea lui Josh Brolin, un design vizual veridic și impunător și o mv5bmtg1mjmwntq3mf5bml5banbnxkftztgwmdg4mjkzntm-_v1_sx1777_cr001777937_al_motivație credibilă, frații Russo reușesc să creeze probabil cel mai bun villain din filmele Marvel.

Cu un număr exagerat de mare de personaje avem parte de ciocniri interesante, preferatele mele fiind Iron Man cu Doctor Strange (sau cei doi Sherlock Holmes, nu numai pentru că amândoi au interpretat personajul, dar rolurile lor seamănă și aici) și Thor cu Rocket Racoon („sweet rabbit” e cea mai amuzantă replică din film). La o așa prezență numeroasă, scenariul alege varianta evidentă de a grupa personajele și fiecare grup va avea propria misiune, cu scopul final de a-l opri pe Thanos să strangă toate Pietrele Infinitului, necesare pentru scopul său, de a anihila jumătate din ființele vii din Univers. Deși părea greu de crezut, niciuna dintre aceste aventuri separate nu plictisesc și există sentimentul de coeziune între firele narative, culminând cu un final mai mult decât satisfăcător.

Dacă în mod normal susțin că filmele din seriile cu super-eroi ar trebui să poată fi văzute și de un public neavizat, nu e și cazul lui Infinity War, el bazându-se puternic pe cunoașterea personajelor și mitologiei setate anterior. Dupa 10 ani de filme, Universul Marvel se aseamănă mai mult cu un serial decât cu o serie de filme, iar Infinity War ar putea fi finalul primului sezon.

Aflați la cârma unui film Marvel pentru a treia oară, frații Joe și Anthony Russo fac dovada unei înțelegeri în amănunt a personajelor și a direcției pe care este nevoie să o mv5bngu5y2yxmtatymizzi00ngy4lwixnjitytu5otk0nzc3mgi0xkeyxkfqcgdeqxvyntc5otmwotq-_v1_urmeze, se folosesc de capacitățile individuale ale fiecăruia pentru a-i scoate în evidență în cadrul grupului și reușesc să le ofere măcar un moment, toate astea în timp ce spun cea mai importantă poveste de până acum, în nici 2 ore și jumătate.

Sacrificiul reprezintă tema de bază a filmului, ceea ce cu toții încearcă să evite, dar pe măsură ce evenimentele se precipită devine tot mai evident că nu poate fi evitat. Miza este uriașă, iar inamicul mai puternic decât tot ce au întâlnit eroii până acum. Am spus că filmul este povestea lui Thanos, atât de mult încât el se transformă în protagonist, fiind de fapt primul film Marvel văzut prin ochii villain-ului, o alegere curioasă, un risc imens pentru un film cu așa așteptări, dar cu o răsplată pe măsură.

Infinity War și Avengers 4 (cu lansarea în mai 2019) spun o poveste legată și cea care va urma să decidă viitorul componenței echipei Avengers. Momentan este anunțată cu certitudine doar o continuare pentru Spider-Man: Homecoming, deci ne putem aștepta ca Spider-Man să revină și după filmul anului viitor, însă pentru ceilalți nimic nu este sigur. Un lucru este cert, dacă Avengers 4 se va ridica la nivelul lui Infinity War vom avea parte de o încununare ca la carte pentru acest deceniu de filme „super”.

 

Reclame

Black Panther (2018) – „Pentru Wakanda? Fără îndoială!”

Ultima apariţie din Universul Marvel îl are în prim-plan pentru prima dată pe Black Panther, primul super-erou de culoare de la Blade încoace, şi este regizată de vizionarul Ryan Coogler, şi nu folosesc cuvântul „vizionar” foarte uşor, iar pentru cine vrea să se convingă că am dreptate să urmărească filme precum Creed sau Fruitvale Station.

După evenimentele din Captain America: Civil War, şi mai specific moartea tatălui său, T’Challa se întoarce în ţara sa ascunsă de restul lumii, Wakanda, unde urmează să fie încoronat rege. Nesigur pe el şi pe deciziile pe care este pus să le ia acum în calitate de conducător este aruncat într-o luptă cu fantomele trecutului tatălui său.

O să încep prin a remarca punctele slabe ale filmului, tocmai pentru că sunt puţine la număr. Filmul debutează lent, mai mult printr-o prezentare a situaţiei actuale decât printr-un conflict palpabil şi eşti bombardat de concepte şi personaje noi, mai mult decât mi-aş fi dorit, până acţiunea intră pe un ritm cunoscut. Un alt punct slab, sau o eroare în logică după părerea mea, este chiar Wakanda. Ni se arată ca o ţară super-tehnologizată, veche de mii de ani şi ascunsă de restul lumii, prosperitatea ei bazându-se pe cantităţi imense dintr-un metal ajuns aici odată cu prabuşirea unui meteorit. Se menţionează şi că ţara este una de dimenisuni mici. Mi se pare puţin probabil ca o ţară mică, izolată de restul lumii, să prospere la un astfel de nivel indiferent de tehnologia pe care o deţine, fără un anumit import (nu cred că oamenii ăia se hrăneau cu metal), şi nimeni să nu ştie nimic despre ea, mai ales când cineva din exterior a reuşit să fure şi sa distribuie pe glob o cantitate însemnată din acel metal miraculos.

MV5BMjE4OTIzNzkyN15BMl5BanBnXkFtZTgwNzE4NjI5MzI@._V1_SY1000_SX675_AL_După cum se vede, problemele filmului cel puţin pentru mine ţin de world building şi asta pentru că restul este la un alt nivel decât cu ce eram obişnuit din partea filmelor Marvel. Ryan Coogler a reuşit o treabă excelentă în a spune povestea unui rege, care se întamplă să fie şi super-erou (lucru care trece pe plan secund, cu excepţia scenelor de acţiune), prins într-o luptă pentru protejarea ţării sale, bombardat de diferite viziuni asupra direcţiei pe care să o urmeze, unde mai pui şi o ameninţare din trecut menită să îi încheie prematur domnia.

Design-ul acestei lumi este impecabil, de la costume, la machiaje, la actorii de calibru aleşi în rolurile cheie (exemple Forest Whitaker, Andy Serkis, Lupita Nyong’o), până la efectele speciale şi soundtrack-ul bazat pe muzică africană îmbinat cu hip-hop modern atunci când scenele o cer. Şi dacă vorbim de scene nu pot să le trec cu vederea pe cele de acţiune. Fie că e vorba de lupte corp la corp sau dispute ce implică masiv tehnologia, Ryan Coogler ridică ştafeta, ca şi în Creed, de menţionat scena din cazinou, trasă aparent ca o singură dublă, unde nu eşti pierdut în spaţiu niciun moment.

S-a vorbit mult despre villain-ii din filmele Marvel şi cum aceştia nu se ridică la nivelul protagoniştilor. Ei bine, Michael B. Jordan (deja un preferat al regizorului) face probabil cel mai bun personaj nagativ din toate cele 18 filme până în prezent. Desigur, este un personaj în oglindă al lui Black Panther, dar cu motivaţii puternice, veridice, pe care îl poţi compatimi, iar evoluţia sa pe parcursul filmului urmează un fir logic, toate acestea ridicate de o interpretare deosebită din partea lui, preferata mea din tot filmul.

Puţin diferit faţă de celelalte filme din serie este umorul. Nu eşti lovit cu glumă peste glumă (eu cred că am râs cel mai mult în sala de cinema în care am fost), iar cel mai amuzant şi carismatic personaj este Ulysses Klaue (Andy Serkis), lucru la care nu pot să spun că nu mă aşteptam, un altul fiind Shuri (Letitia Wright – actriţa din episodul Black Museum din Black Mirrorpour le connaisseurs), sora lui T’Challa şi cea responsabilă de toată tehnologia Wakandei.

Una peste alta, Black Panther atinge multe teme politice şi sociale actuale cu un mesaj pentru colaborarea între naţiuni, dar în acelaşi timp pentru păstrarea identităţii, importanţa familiei şi desigur recunoaşterea populaţiei de culoare, replica mea favorită livrată chiar de Jordan fiind (parafrazând) „Mai bine mor ca fraţii mei de pe vapoare care săreau în mare, ştiind că moartea este mai bună decât o viaţă trăită în subjugare” (vă jur că nu am vrut să o fac să rimeze).

Este Black Panther cel mai bun film Marvel? Prea devreme să mă pronunţ. Cert este că merită vizionat şi momentan este în topul meu. Iar cu Avengers: Infinity War după colţ (lansarea în luna aprilie), ce moment mai bun să vizităm din nou această franciză? Ca notă finală, sunt 2 scene după credite, v-aş recomanda să rămâneţi în sală măcar pentru prima (sunt 3 minute de aşteptare), este o mini-concluzie a filmului şi nu cred că mă înşel dacă spun că include o aluzie la preşedintele Donald Trump, şi un mesaj pentru toate ţările lumii. A doua ni-l arată pe românaşul nostru Sebastian Stan şi cu informaţia asta faceţi voi ce vreţi.

Care sunt ingredientele unui film de succes?

Industria filmelor generează zeci de miliarde de dolari anual.

Avatar, Titanic, Star Wars: The Force Awakens, Jurassic World, The Avengers 1 și 2, Furious 7, Frozen și Iron Man 3 au produs împreună mai mult de 18 miliarde de dolari. De ce aduc în discuție acest număr întâmplător? Pentru că reprezintă 10% din produsul intern brut (PIB) al României.

9 filme au produs mai mult decât 10% din toți banii care circulă în această țară!

O astfel de realizare mi se pare mai mult decât fascinantă. Aceasta dovedește că cinematograful nu excelează doar când vine vorba de trăiri și emoții, ci și când vine vorba de bani.

avataraud.jpg

Astăzi, mi-am propus să înțeleg cum funcționează tot acest proces de producție și distribuire al unei pelicule. Mai exact, vreau să văd de ce angajații studiourilor din Hollywood iau deciziile pe care le iau.

Vreau să văd ce filme generează bani și de ce, dar am să împărtășesc toate informațiile pe care le strâng cu voi.

În cadrul acestui studiu, am să iau în considerare cele mai profitabile 10 filme din istorie (cu încasările ajustate după inflație). Sursa mea de încredere este bătrâna Wikipedia, deci dacă sunteți interesați să aflați care sunt aceste filme, trebuie doar să dați un click exact aici.

107f00da-e358-4c22-87f4-a3e58ae0c809.jpg

Am să încerc să privesc situația din cât mai multe perspective posibile și să fiu cât mai obiectiv, dar cred că este momentul să trecem la treabă:

Contează părerea publicului?

Cred că aceasta este cea mai interesantă parte. Se speculează de mult că celor de la Hollywood le pasă doar de banii noștri, nu și de părerile noastre. Acum este momentul să aflăm asta.

Am intrat pe IMDb.com, site-ul care le dă tuturor cinefililor oportunitatea de a da filmelor note pe o scară de la unu la zece și am strâns informațiile necesare.

Aici este graficul care a rezultat:

Captură de ecran din 2016.07.24 la 22.35.30.png

Deci răspunsul este DA, părerea publicului contează. Fiecare film din această listă are cel puțin 7.7/10 pe IMDb. Adică toate aceste filme sunt considerate bune sau chiar foarte bune de fani.

Asta arată că de-a lungul celor 121 de ani de existență a cinematografului, oamenii au fost mereu mai înteresați de filmele bune. Mai ales în trecut, vorbele contau foarte mult. Pe vremea când trailerele și internetul nu existau, te duceai la un film doar pentru că vecinul tău ți-a spus că i-a plăcut, și era destul de bine pe atunci!


În schimb, dacă ne uităm la filmele din 2015 care au făcut mulți bani, situația este diferită.

Am adunat din nou rezultatele sub forma unui grafic, și am obținut asta:

Captură de ecran din 2016.07.24 la 22.50.02.png

În acest grafic avem doar 3 filme cu note peste 7.7/10. Celelalte sunt sub această linie, cu Minions la doar 6.4/10!

Asta demonstrează că părerea publicului contează din ce în ce mai puțin pentru cei de la Hollywood. Aceștia își vor doar banii, motiv pentru care recurg la tehnici leneșe (dar eficiente) pentru a-i obține.

Captură de ecran din 2016.07.24 la 23.05.04.png

Contează părerea criticilor?

Acum că am stabilit că părerea publicului contează, dar este într-un mare declin, cred că este momentul să aflăm ce crede Hollywoodul despre ce spun criticii de film.

Pentru asta, am să strâng informații de pe cel mai cunoscut astfel de site: RottenTomatoes.com

Captură de ecran din 2016.07.24 la 23.18.50.png

Surprinzător, observăm mai multă indulgență din partea criticilor! Și da, părerile lor par să conteze!

Este normal să fie așa. Criticii de film sunt considerați niște experți și au văzut mai multe filme decât noi, deci este firesc ca opiniile lor să conteze, nu?


Acum, să vedem ce note au oferit criticii celor mai profitabile filme din 2015:

Captură de ecran din 2016.07.24 la 23.39.27.png

Aici nu se stă chiar rău, dar nu este nici prea bine. Minimul este atins tot de Minions cu un rușinos 5.6/10. Cu toate acestea, când vine vorba de medie, constatăm din nou o scădere semnificativă (peste 10%).

Cu trecerea timpului, oamenii au la dispoziție tot mai multe „surse de cunoștință” și preferă să se informeze independent decât să urmeze păreri documentate.
O astfel de mentalitate este previzibilă în contextul social actual. Poate că denotă o oarecare aroganță și reprezintă o judecată greșită (fapt dovedit și de notele de pe IMDB), însă eu o văd ca pe o consecință subînțeleasă.

Captură de ecran din 2016.07.24 la 23.54.10.png


Contează genul filmului?

Probabil că ați observat că în ultimii ani s-au făcut tot mai multe filme cu supereroi. Acest lucru se datorează faptului că au făcut încasări tot mai mari.
Astfel de dragoste pentru un anumit gen de film se poate observa și în trecut. Pe atunci, oamenii aveau westernurile! Și nu doar americanii le iubeau. Chiar și românii umpleau sălile de cinema când erau aduse în țară. Nu doar că le plăcea acțiunea lor, ci mergeau să le vadă și pentru marile vedete care apăreau în ele.

Cu toate acestea, nu avem vreun western sau vreun film cu supereroi în lista celor mai profitabile filme ale tuturor timpurilor.

Captură de ecran din 2016.07.25 la 00.14.20.png

După cum se vede, cele mai iubite genuri sunt SF-ul și drama.

Presupun că SF-ul conduce datorită dorinței (sau poate necesității) de a evada din realitatea aceasta crudă din când în când.
Pe de altă parte, drama este adorată pentru abilitatea sa de a pune publicul în situații realiste și de a-ți da oportunitatea să simți emoțiile altcuiva.

Mă surprinde faptul că nu avem niciun film „pur” de acțiune pe aici.

Acum, să vedem care era situația în 2015:

Captură de ecran din 2016.07.25 la 00.32.55.png

Vă prezint mai sus chiar ceea ce sperăm să nu văd:

O imensă lipsă de diversitate.

SF-ul domină cu un surprinzător 50%, urmat de acțiune cu 30% și animație cu 20%.

Avem filmele pentru copii (animație), filmele pentru adulți (acțiune) și filmele pentru toată familia (SF). Preferințele publicului devin din ce în ce mai simple și dovedesc o nevoie tot mai mare de evadare din realitate.
Oare devine lumea tot mai tristă? Nu cred că vom putea să știm adevăratul răspuns curând, însă filmele pe care le văd aceștia mă fac să cred că da.


Contează originalitatea?

Trăim într-o eră în care francizele sunt extrem de populare. Aproape zilnic se anunță câte o continuare de film sau câte un remake, dar vor oamenii să vadă așa ceva sau preferă ceva original?

Dacă vorbim de filmele mai vechi, atunci este clar că oamenii preferă originalitatea. 10 din cele 10 filme pe care le-am luat în considerare sunt originale, însă când vine vorba de 2015, situația stă complet diferit.

Captură de ecran din 2016.07.25 la 00.48.08.png

Doar 20% din cele mai profitabile filme din 2015 sunt originale. Adică două filme originale în primele 10 din clasament!

Celelalte 8 filme sunt continuări ale altor filme. Culmea este că unul dintre cele două filme originale este inspirat dintr-o carte, deci practic există un singur film original. Acel film este Inside Out.

Ironic este faptul că acest film original (Inside Out) este și cel mai iubit dintre toate. Are 8.3/10 de la public și 9.8/10 de la critici, ceea ce îl plasează pe primul loc în listă.
Cu toate acestea, lumea continuă să încurajeze filmele neoriginale cu proprii lor bani.

Captură de ecran din 2016.07.25 la 01.41.19.png


Contează durata filmului?

Se spune că juriul Premiilor Oscar favorizează mereu filmele lungi, deci cred că ar fi interesant să aflăm dacă și publicul de rând are astfel de preferințe. Să începem cu filmele mai vechi:

Captură de ecran din 2016.07.25 la 01.13.30.png

60% dintre filme au o durată de peste două ore și jumătate. Cel mai lung dintre ele este Gone with the Wind, la 4 ore fără 2 minute, urmat de The Ten Commandments la 3 ore și 40 de minute.
Singurul film cu o durată mai scurtă de 90 de minute este Snow White and the Seven Dwarfs: un film de animație dedicat copiilor care nu au răbdare să se uite la un simplu ecran pentru prea mult timp.

Acum să vedem statisticile din 2015:

Captură de ecran din 2016.07.25 la 01.19.32.png

Nu avem vreun film mai lung de 2 ore și 30 de minute sau vreunul mai scurt de o oră și jumătate.

Durata medie a filmelor populare a scăzut cu mai bine de 30 de minute. Publicul are din ce în ce mai puțină răbdare, dar caută tot mai multă satisfacție de moment.


Concluzia

Chiar dacă ar fi foarte multe lucruri de spus despre ce se întâmplă în momentul de față cu industria cinematografică, prefer să îl las pe fiecare să tragă singur concluziile. Eu am pus la dispoziție aceste statistici sumare și sper că fiecare va învăța câte ceva din ele (pentru că sunt foarte multe de învățat).

96964620.jpg

În caz că ți-a plăcut acest articol și dorești să vezi chestii similare în viitor, tot ce trebuie să faci este să îl distribui pe niște rețele de socializare. În cazul în care este primit bine, s-ar putea să pregătesc o continuare în care analizez și alte aspecte ale unui film de succes. Îți mulțumesc!


Batman v Superman: Dawn of Justice (2016) – marea bătălie

Introducere „financiară”

Ultimul blockbuster apărut pe marile ecrane a generat o serie de dispute cinefile: de la critici și recenzii negative + frica de încasări prea mici pentru cei de la Warner, la un public care a iesit din nou în masă la cinema pentru un film cu super-eroi. Batman v Superman: Dawn of Justice este un pariu al casei de producţie Warner, care dorește să creeze o serie de filme în genul Marvel, motiv pentru care a scos la interval doi cunoscuţi super-eroi pentru a începe ca deschizătoro de drumuri pentru: în primul rând Justice League (ce va avea 2 părţi: 2017 și 2019 – în genul Avengers), Wonder Woman (2017), Suicide Squad (2016), The Flash (2018), Aquaman (2018), Shazam (2019), Cyborg (2020) ș.a.m.d.

Înțelegem astfel de ce presiunea în privinţa încasărilor la box-office este imensă, mai ales atunci când criticii au desfiinţat acest film; actorii şi regizorul au ieșit imediat la „atac”, pentru a oferi circumstanţe amelioratoare – o acţiune disperată din punctul meu de vedere. Rezultatul a fost o imensă surpriză, publicul neascultând părerile celor avizaţi, rezultând încasări de peste 400 de mil. $ plus niste recorduri doborâte. Care să fie cauza? Chiar dacă lumea a auzit că filmul nu-i o bijuterie, n-a avut alternativă „sonoră” în cinematografe… şi cum să refuzi o asemenea confruntare?

„That’s how it starts. The fever, the rage, the feeling of powerlessness that turns good men…  cruel.”

BatmanWins-Cover

Recenzia propriu-zisă:

După ce am citit peste tot cât de praf este noul film din universul DC, am ezitat să merg la vizionare, dar pentru faptul că nici la noi în cinematografe nu prea sunt alternative, am ajuns pe scaunul de tortură (după descrierea celor ce au văzut filmul). Stupoare: filmul este bun, mai mult de atât – este cel puțin la nivelul celorlalţi super-eroi ce au primit o sansă pe marile ecrane. Nu se desprinde nici o clipă de abordarea pe care o au filmele de gen, deci nu ajunge mai prejos de ceea ce ai văzut în ultimul timp la Marvel, unde Deadpool si Ant Man au peste 80 % pe Rotten Tomatoes, comparativ cu Batman v Superman, care de-abia se ţine pe linia de plutire (28%).

O primă observaţie „stilistică” ar fi că universul întunecat al lui Batman acaparează lumina de speranţă a lui Superman și vedem cum orașul umbrelor, Gotham, devine scena marii confruntări. Lupta se măsoară în orgolii date de moduri diferite de gândire: ei se consideră unul pe celălalt ca duşmani prin influenţa pe care o au asupra lumii.

batman sign

Pregătirea pentru marea bătălie este una anevoioasă, adunarea de tensiune se resimte la nivelul ambilor super-eroi, fiecare luptând pentru crezul său. Rezultatul este o ciocnire de proporţii, pentru prima dată văd o expunere excelentă a diferenţei între două lumi: omul şi zeitatea. Intriga nu este una grozavă dar reușelte să ofere o acţiune cu scântei, adică exact ce se așteaptă de la acest gen de film.

Henry-Cavill-Superman