Arhive pe etichete: Aurora

Cristi Puiu la al IV-lea film

După Marfa și banii, care aducea schimbarea de ton de care filmul românesc se agăța ca să re-intre în cinematografia europeană, Cristi Puiu mai făcuse doar două filme de lungmetraj: premiatul în secțiunea  Un certain regard de la Cannes, Moartea domnului Lăzărescu – o confirmare pentru cinematografia română a receptării internaționale a regizorului român, și Aurora – o interogare / explorare a posibilităților (sale) auctoriale.

Despre al patrulea său film, recent intrat în cinematografe, regizorul dă, așa cum și-a făcut un obicei în interviurile din preajma lansărilor, o cheie de citire, spunând că ultimul său film este din perspectiva spectatorului: dacă …Lăzărescu e un film din perspectiva actorului, Aurora – din perspectiva autorului, Sieranevada este un film din perspectiva spectatorului – iată etichetele de aranjare a lor pe raft.

sieranevada-1

Acum că filmul a ieșit în cinematografe, vom putea scrie despre el mai multe, fără teama de a face spoiler. Indiscutabil, este cel mai bun film al regizorului român, și merită vizionat pe ecran mare, indiferent de lungimea lui. Nu simți cele trei ore, pentru că tot timpul se întâmplă ceva, iar din multiplele partituri jucate de actori, chiar și spectatorul care se identifică sau nu cu filmul pe motivul simpatiilor sau antipatiilor, poate să-și aleagă ceva pe gustul său. Va fi interesant de urmărit reacția publicului pentru care acest film s-ar putea să vină prea târziu: vom vedea acum cât de americani suntem și în acest domeniu.

După nominalizarea la Oscar, Cristi Puiu a dovedit maturitate nu doar la nivel de autor, ci și de producător de film (de Mandragora se ocupă soția sa Anca Puiu, casa de filme fiind ceva mai mult decât o afacere de familie). El și-a exprimat aici scepticismul cu privire la șansele ca filmul să se plaseze între cele cinci nominalizate de Academia americană de film, spunând că acestea sunt aproape nule, în lipsa unei promovări costisitoare.

De remarcat atenția acordată lansării Sieranevada în acest weekend, Mandragora organizând, în completarea campaniilor de presă ale regizorului, o adevărată caravană cinematografică, cu echipe de actori trimise în fiecare oraș. Cristi Puiu a mers la Bacău, în vreme ce la proiecția de gală de la Cluj au fost prezente actrițele Judith State și Cătălina Moga (cu care am făcut un interviu pentru clujulcultural.ro și cefilmevad.ro, pe care le veți putea citi în acest week-end) la Turda Marian Râlea, originar din localitate, iar la Arad și Timișoara – Mimi Brănescu, Dana Dogaru și Ana Ciontea.

Reiese destul de limpede o tenta imprimată de Madragora (de preluat și de alte case românești de producție film sau distribuție): echipele trimise în cinematografe au venit echipate cu tricouri și afișe, răspunzând cu amabilitate întrebărilor din public – o intenție clară de lansare profesională a filmului, care sper să nu vină prea târziu pentru publicul românesc.

Reclame

Cristi Puiu la TIFF Lounge

Cristi Puiu a venit să discute cu publicul la TIFF Lounge pe 3 iunie, a doua zi după proiecția Sieranevada la în premieră națională la Cluj. Moderator, Mihnea Măruță:

MihneaM: Bine ai venit, Cristi Puiu, la TIFF!

CPuiu: Bine v-am găsit!

MM: (către participanți) Pentru că sunteți atât de mulți, am să vorbesc cât mai puțin, ca să vă las să puneți mai multe întrebări…

MM: (se întoarce spre Cristi Puiu) În loc de felicitări pentru film, ți-aș spune ceva ce-am auzit aseară la ieșire; o domnișoară spunea: nu-i așa că simțim toți nevoia să ne îmbrățișăm unii pe alții după filmul ăsta? E mai frumos decât orice felicitare…

CP: (râde)

MM:  Și prima întrebare ar fi asta… dacă ieri ți-ar fi spus cineva, sau ai fi citit în ziare Cristi Puiu ovaționat la TIFF pentru Sieranevada, ce ziceai?

CP: Ăăă… că e normal!

(râsete)

CP: Nu, serios, adică… de fiecare dată când am venit la Cluj a fost foarte… a fost extraordinar! Adică nu mi s-a-ntâmplat nimic, chiar și cu Aurora, când se uita lumea urât la mine cu alea trei ore, chiar și-atunci am fost ovaționat. Dacă mi-ar fi spus cineva că voi fi ovaționat la Cannes, aș fi spus: „Nu cred!”. Acolo, după ce s-a terminat filmul, reacția aia…

MM:  Ați fost ovaționați la Canees?

CP:  Da, eu am crezut că au fost puși la venire… Adică era mult, era prea mult… sala Lumiere de la Cannes e o sală foarte mare, e un… eu zic așa, că e un stadion de cinema, nu e o sală de cinema – sunt 3000 de locuri, iar sala a fost plină…

(wow)

CP: Sau cel puțin așa ne-au spus, că s-au vândut toate biletele, că a fost plin… eu am simțit-o așa, ca fiind plină. A început filmul, am stat să văd: sunet, imagine, dacă totul e în regulă, și am plecat să dau un interviu și m-am întors cu 10 minute înainte să se încheie… N-am stat la Cannes să văd cum se întâmplă lucrurile, aicea am stat, că mi-a zis Iulia că s-ar putea să fie… că ea a identificat niște probleme de sunet în secvența cu preotul…am zis: Păi ce fac, stau până la secvența aia cu preotul? Că nu-mi place să stau cu publicul atunci când e vorba de un film pe care l-am făcut, mă simt foarte rău. Adică publicul nu reacționează așa cum te aștepți tu, sunt niște surprize: și bune, și rele…

MM:  Ce surprize ai avut aseară, cât ai stat?

CP:  Numai bune! Mi s-a părut foarte… ce să zic? I-am zis și lui Papi – am vorbit azi cu Alexandru Papadopol, că el a întârziat aseară, adică a venit mai târziu și n-a mai putut să ajungă la proiecție – a venit cu treaba lui aicea la TIFF, și i-am zis: Măi, a fost o sală extraordinar de caldă, și Papi a zis: Păi nu știi cum zic ăștia, bătrânii din teatru? C-a avut și sala talent! Adică am avut un public talentat…

(râsete)

– continuă aici –