Arhive pe etichete: Anglia

Filozofia Greenaway

Fiecare persoană percepe arta filmului diferit.

Pentru unii, un film este o formă de divertisment, un mijloc de a evada din realitate. Pentru alții, este o modalitate de a spune o poveste, un fel de a ilustra textul pentru a-l face mai accesibil.

Cu toate acestea, în fond, un film este doar o succesiune de imagini.
Primul film din istorie a fost realizat în 1895 de frații Lumiere. Acesta are o durată de doar 49 de secunde și puteți să-l vedeți chiar aici (este esențial pentru a înțelege următoarele argumente):

Acesta este un film fără poveste. Inițial, nu avea nici sunet, însă muzica a fost adăugată ulterior. Deci, la originile sale, filmul era o succesiune de imagini, nu un mijloc de a spune o poveste.

În orice caz, nu a durat mult până când oamenii au început să folosească aparatele de filmat pentru a nara întâmplări fictive. Chiar și frații Lumiere au făcut o astfel de peliculă care a fost ecranizată pentru prima oară tot în anul 1895.

Problema este că astăzi, aproape toate filmele au scopul de a spune o poveste. Puținele creații care au ca rol experimentul sunt aduse la viață de amatori care lucrează pe un buget extrem de mic și cu o echipă care, de multe ori, constă doar din două sau trei persoane. Regizorii mari nu încurajează căutarea noilor idei și tehnici pentru că sunt conștienți de faptul că acestea nu sunt profitabile.

video-production.jpg

Unul dintre puținii militanți ai acestui principiu care se bucură și de succes financiar este Peter Greenaway. Acesta a regizat „The Cook, The Thief, His Wife and Her Lover” și alte filme concentrate pe partea vizuală precum „A Zed & Two Noughts”.

Niciunul dintre filmele sale nu a încasat zeci de milioane la box-office, însă faptul că acesta primește finanțări din partea diferitelor studiouri până și în ziua de astăzi îl face un nume important în mișcarea spre modernizarea cinemaului.

79wl.png
The Cook, The Thief, His Wife and Her Lover

Un lucru care trebuie știut despre Greenaway este că acesta voia să fie pictor înainte să-și aleagă cariera de regizor. A studiat arte plastice la Geneva, însă a renunțat pentru că profesorii nu îi dădeau voie să experimenteze. În acel moment, a început să studieze filmul.

În anul 2014, Greenaway a ținut un discurs în care a vorbit despre ce înseamnă pentru el un film. Dacă aveți timpul necesar, puteți ascultați ce are de spus mai jos:

Printre ideile inedite care ar putea să soluționeze impasul în care se află acum cinemaul, Greenaway pomenește proiectarea filmelor pe mai multe ecrane (poate chiar și cu forme diferite), simultan. Desigur, acest concept este puternic inspirat din pictură, artă cu care regizorul a avut de a face în trecut.

Un astfel de scurtmetraj poate fi văzut chiar aici:

Greenaway afirmă cu hotărâre că filmele nu trebuie să aibă neapărat o poveste și că acestea sunt o artă vizuală foarte asemănătoare cu pictura. El crede că tinerii regizori ar trebui să depună mai mult efort în construirea imaginilor frumoase și să se gândească mai puțin la scenariu.

Cert este că cinematografia are nevoie de o schimbare și aceasta nu va avea loc dacă lumea nu va experimenta. Important este ca publicul să învețe să aprecieze și cum se spune o poveste (încadraturi, culori, decoruri, costume, etc.), nu doar povestea.

În încheiere, vă recomand un scurtmetraj minimalist, excelent realizat de Peter Greenaway:

Reclame

Goal! Fotbalul e doar un pretext

Un tânăr sărac de origine mexicană depăşeşte toate obstacolele ca să îşi atingă visul: acela de a juca fotbal profesionist. Pe scurt, aşa ar suna descrierea filmului pe care îl recomand pentru week-end-ul acesta: “Gol. Visul începe”, regizat în 2005 de Danny Cannon.

iures-goal-300x195Pe larg, povestea este complexă şi acesta este mult mai mult decât un film despre fotbal sau despre un fotbalist. O dată pentru că prezintă lupta neîncetată pentru acel vis la care Santiago Munez (interpretat de talentatul Kuno Becker) se gândeşte clipă de clipă, ceas de ceas, încă din copilărie. A doua oară pentru că vorbeşte despre relaţiile complicate dintr-o familie emigrată ilegal din Mexic pentru a-şi clădi o viaţă mai bună în America. În al treilea rând pentru că în acest film Marcel Iureş interpretează de minune un personaj a cărui imagine evoluează de la cea a unui manager de club intransingent, la aceea de partener obiectiv, care îi oferă eroului principal o şansă şi încă o şansă, pentru ca acesta să îşi împlinească destinul.

Filmul debutează cu o secvenţă din copilăria lui Santiago, în care bate mingea fericit alături de alţi copii. Următoarea secvenţă, cea în care tatăl lui îl trezeşte în miez de noapte pentru a porni alături de fratele lui mai mic şi de bunică spre “Tărâmul Făgăduinţei” – America, anunţă poziţia tatălui său faţă de pasiunea lui Santiago: grăbit să traverseze ilegal graniţa, alături de alţi imigranţi, băiatul scapă mingea şi dă să se întoarcă după ea. Autorităţile de frontieră sunt gata să îi prindă, iar Hernan Munez, interpretat de Tony Plana, strigă către fiul său: “Lasă mingea. Lasă mingea aia stupidă!”

maxresdefaultSantiago joacă fotbal cu un talent deosebit, însă viaţa în America nu înseamnă prea multă bucurie pentru un băiat sărac: ziua îngrijeşte grădinile celor bogaţi, alături de tatăl său şi alţi muncitori, seara şi-o petrece muncind pe brânci la un restaurant chinezesc. Iar fotbalul este singurul lucru care îi dă aripi. La unul dintre meciurile pe care le joacă alături de alţi tineri este văzut de Glen Foy (Stephen Dillane, regele Stanis din „Game of Thrones”:), un vânător de talente retras din lumea fotbalului care, vrăjit de măiestria lui Santiago, încearcă să îi obţină o întrevedere cu un agent din Anglia. Când agentul nu se prezintă la meciul de vizionare, Glen nu renunţă la decizia de a-l ajuta pe Santiago să intre în fotbalul profesionist. Aşa că la 3:30 dimineaţa, ora Angliei, Glen îl trezeşte din somn pe managerul clubului Newcastle – Erik Dornhelm, interpretat, cum spuneam mai sus, de Marcel Iureş.

Glen îi obţine lui Santiago o probă la Newcastle United. De aici totul ar trebui să decurgă lin, nu-i aşa? Ei bine, filmul este unul motivaţional și pentru că nimic nu i se oferă personajului pe tavă, pentru că drumul până la destinaţie e plin de dificultăţi şi pentru că, cine ştie, la final eroul poate va triumfa? Odată oferta primită de la Glen, Santiago încearcă să strângă suficienţi bani pentru a merge în Anglia, bani pe care însă tatăl lui îi ia fără să îi ceară permisiunea şi îi investeşte într-o camionetă, ca să îşi poată deschide propria afacere de familie. Santiago este salvat de bunica lui (Mercedez) care îi cumpără biletele necesare ajungerii în Anglia, vânzând ori amanetând din puţinele lucruri de valoare pe care le are.

Aşa că Santiago începe aventura vieţii lui. Va cunoaşte în această aventură de toate: frigul din îndepărtata Anglie, răutatea unora dintre coechipieri, care nu-l privesc la început cu ochi buni, gustul eşecului când din cauza astmului nu joacă deloc bine, generozitatea mentorului său, Glen, care reuşeşte cu multe insistenţe să îi obţină o perioadă de probă la Newcastle, presiunea de a juca bine când managerul de club e cu ochii pe el, fiorii iubirii pentru “asistenta Harmison”(Anna Friel), surpriza unei discuţii “amicale” cu Zizou, Raul şi Beckham (trei legende ale fotbalului mondial), emoţia intrării pe teren pentru prima dată ca titular – şi nu contra unei echipe oarecare, ci cu excepţionala Liverpool, tentaţiile lumii celor celebri şi bogaţi, gata să îl piardă, durerea morţii tatălui său, pripirea de a renunţa la tot pentru familie, muştruluielile managerului că aleargă după glorie personală în loc să joace în echipă, încrâncenarea de a(-şi) demonstra că merită să joace la profesionişti, riscul de a pierde totul din cauza prieteniei sale cu un jucător individualist, imatur şi superficial – Gavin Harris (Alessandro Nivola).

În America, pe Santiago nu pare să îl aştepte nimic special. Sărăcie, multă muncă – fizică mai ales, o traiectorie previzibilă a vieţii, după crezul tatălui său – munceşti, asiguri familiei tale cele necesare şi într-o zi mori. Atât. Să visezi la altceva e o prostie. Dar Santiago are o o șansă: talentul său și ajutorul câtorva oameni buni. Aşa că profită de ea. Dacă va reuşi sau nu să îşi împlinească visul, rămâne să descoperiţi vizonând filmul.

Una dintre scenele definitorii ale filmului (din perspectiva clasificării sale ca film motivaţional) este aceea în care, după ce petrece ore bune în aeroport pentru a reveni în Mexic, după moartea tatălui sau, Santiago se întoarce la club şi îi spune managerului aşa:
“Stăteam în aeroport şi mă gândeam: măcar acum am o scuză. Un motiv pentru care să le spun prietenilor mei şi tuturor celorlalţi că nu am reuşit: hei, a murit tata, trebuia să vin acasă, să am grijă de afacerea familei. Ştii de ce aveam nevoie de o scuză? (…) Pentru că aşa m-a învăţat tata să gândesc. Mi-a luat încrederea în propriile forţe. A făcut imposibil să am … aspiracion – aspiraţii, înţelegeţi? Nu am nevoie de o scuză. Singurul care îmi poate spune că nu sunt suficient de bun sunteţi dumneavoastră. Şi chiar şi atunci s-ar putea să nu fiu de acord”.

Va invit aşadar să vedeţi un film despre tăria a depăşi orice obstacole, despre puterea de a ne ridica de la pământ, despre curajul de a o lua de la capăt ori de câte ori e nevoie şi mai ales, despre determinarea de a nu renunţa NICIODATĂ. Un film în care fotbalul e doar un pretext şi, de ce nu, un bonus 🙂