Arhive pe etichete: Andrei Gruzsniczki

7 producători români în Spania, întâlnire cu Tudor Giurgiu

Castele filme în Spania? La mijloc de septembrie, ICR Madrid împreună cu Asociația Madrilenă a Audivizualului și Comunitatea Autonomă Madrid organizează o întâlnire între producătorii români de film cu omologi din Spania și Mexic, în cadrul „Ventana del Cine Madrileño”.

Din România participă 7 producători: Anamaria Antoci (4Proof Films), Alexandra Denisa Badea (42km Film), Iuliana Târnovețchi (Alien Film), Bogdan Crăciun (Libra Film), Liviu Săndulescu (Mandragora), Paul Negoescu (Papillon Film) și Ioana Drăghici (Home Made Film, Hi Film) și 7 proiectele cinematografice:

„Gomera”  – Corneliu Porumboiu, „At the Side of the Moon” – Tudor Giurgiu, „Never Let It Go” – Paul Negoescu, „Zavera” – Andrei Gruzsniczki, „Cărturan” – Liviu Săndulescu, „Otto Barbarul” – Ruxandra Ghițescu și „Shadow and Dream” – Hadrian Marcu.

apropierea2

Întâlnirea are scopul de a încuraja colaborarea și coproducțiile între Spania, Mexic și România (de remarcat doar 3 corespondențe în ambele tabere). În total sunt 21 de proiecte cinematografice propuse spre finanțare (7 de fiecare parte).

Aflat deja în Spania la filmări pentru cea mai recentă producție a sa, inspirată de romanul Apropierea (scris de Marin Mălaicu-Hondrari), regizorul Tudor Giurgiu va împărtăși celor prezenți din experiența sa cu producători spanioli, iar Dorina Oargă va vorbi invitaților din Spania și Mexic despre Festivalul Internațional de Film Transilvania.

Reclame

Cealaltă Elly

Elly este o nimeni. Nimeni nu îi știe numele de familie, nimeni nu știe nimic despre ea deși toți se prefac că o cunosc. Toată lumea crede că Elly este o ”nice”, o ”simpatică”, însă, luați la bani mărunți, nu pot spune nimic mai mult decât atât. De fapt, este o femeie fără însușiri și aproape transparentă, care nu ocupă spațiu, nu deranjează pe nimeni și nu influențează pe nimeni, retrasă și camuflată în decor, cu singura calitate că pare a fi dispusă, la prima vedere, să accepte să cunoască un bărbat, prin intermediul unei prietene comune. Doar atât știm sau, mai degrabă, nu știm Despre Elly (2009).

Astfel că filmul nu este, la drept vorbind, despre Elly. Pentru că Elly, așa cum spuneam, este o nimeni. Filmul este, de fapt, despre oamenii care își dau seama că nu știu nimic despre Elly abia atunci când ea nu mai este. Filmul este despre grupul de prieteni gălăgioși și superficiali care își dau seama treptat că au ignorat-o complet pe Elly, că, de fapt, nici nu a existat pentru ei deși au glumit împreună și au stat la aceeași masă. Filmul este despre oamenii care își dau seama că Elly există numai atunci când ea dispare. Și abia atunci încep să se ia în serios și redevin (sau nu) oameni. About Elly este despre ceilalți.

Ultimul cadrul în care apare Elly – atunci când aleargă pe plajă cu sfoara unui zmeu în mână, țipând de bucurie ca un copil mic –  este și începutul propriu-zis al filmului. Abia acum, când personajul secundar Elly dispare din film, abia acum apare cealaltă Elly, personajul cu adevărat principal al filmului, personajul care definește povestea, caracterele și drama celorlalte personaje (devenite acum secundare) din film.

Și, la final câteva mici observații. Prima: să nu credeți că este un film arab. Este un film complet european – în temă, scenariu, tehnică de filmare, montaj, etc. Doar actorii vorbesc altă limbă. Asghar Farhadi (regizorul filmului) nu are complexul culturilor mici. Regizează ca un european get-beget însă, în plus, aduce un anumit tip de trăire umană în fața unei drame pe care nu o poți găsi decât în cultura arabă. Și probabil știți asta dacă vă reamintesc că este omul care a făcut  A Separation (2011) și The Past (2013). Mai zicem deci că e ceva de zis..? Nu mai zicem. Later edit: Iranul nu e propriu-zis arab. Stiam eu ceva însă acum cred că sunt sigur.

A doua observație este doar un nume: Golshifteh Farahani (în rolul lui Sepideh) pe care sigur ați mai văzut-o (să reamintesc doar de Exodus-ul lui Ridley Scott) dar de care vă veți aminti, de acum înainte, pentru ACEST rol. Să nu uit, de asemenea: este un film fără muzică. Farhadi nu are nevoie de coloană sonoră pentru a susține suspansul, drama, ironia sau tragismul din film. E suficient zgomotul mării, tăcerile personajelor și modul de filmare.

Încă o remarcă și vă las să îl vedeți: pe tot parcursul filmului nu mi-am putut reprima o permanentă raportare la Cealaltă Irina al lui Andrei Gruzsniczki. Sunt complet defazat sau cele două filme chiar se înrudesc un pic..? Vă las cu About Elly și cu întrebările pe care, bineînțeles, le veți avea la finalul filmului când vă veți uita în jurul vostru și veți număra cât de multe Elly aveți lângă voi…

Das Leben der Anderen – Q.E.D.

O comparație între filmul german de acum un deceniu și româneasca încercare Q.E.D…

Să spunem (ca o scuză pentru ai noștri) că titlul inițial al Q.E.D. era Evadarea și că subiectul principal n-ar fi fost securistul, ci exodul creierelor – sau cum s-o traduce brain drain. Iar pe acest subiect, filmul românesc ar fi încă de actualitate: victime ale aceluiași sistem ce-și ignoră specialiştii (și efectele exodului), suntem toţi nişte Sorin Pârvu ai prezentului; atâta doar că statul nu mai poate pune obstacole plecării în țările unde meritocrația chiar funcționează. Cu toată minuțiozitatea reconstituirii decorului și prin aceasta, spun criticii, a atmosferei comuniste, la care ar contribui și alegerea peliculei alb/negru – ilustrând griul vieții de atunci, chiar jocul securistului (pentru care Florin Piersic Jr. a primit un GOPO, probabil pentru mustață) îl scoate din peisaj, acesta interpretând într-o manieră FBI-stă un personaj care nu ar fi rezistat în perioada de inspirație KGB-istă.

Noroc cu Sorin Leoveanu, Virgil Ogășanu și Ofelia Popii, credibili în celelalte roluri, care salvează ce a mai rămas din film, lăsând o impresie decentă – un film peste media celor românești din ultimii ani, la care poți să mergi cu copiii ca să le-arăți: uite tati, cam așa era comunismul – atât și nimic mai mult.

Ofelia_Popii_si_Sorin_Leoveanu_QED_foto_Ancuta_Iordachescu.jpg

Așa cum a recunoscut și Radu Jude despre Aferim! toate încercările noastre de a reprezenta trecutul nu sunt decât atât – încercări; sau, cum spunea producătorul serialului Mad Men David Chase: este ca și cum ai încerca să privești trecutul printr-o prismă – sau printr-un ochean întors, traduceam eu aici; nu faci decât să amplifici distanța.

Das_Leben_der_AnderenCu totul altfel stă treaba în The Lives of Others (2006), filmul unui regizor debutant, Florian von Donnersmarck care n-a avut nici o jenă în a ținti mai sus, și s-a ales cu un Oscar pentru cel mai bun film străin. A fost și un succes de box-office, aducând încasări de 77 mil $, filmat cu un buget de 2 mil.

Drept pentru care GK Film a avut curajul să-i lase la dispoziție un buget de 100 mil. pentru Tourist (2010), o rețetă financiară de 278 mil $. Regizorii de succes au flerul de a-și alege (sau de a fi aleși să regizeze) subiecte de actualitate, dramele de epocă sau genurile facile fiind apanajul celor care încă mai încearcă să-și „facă mâna”.

Filmul german nu caută nici să colporteze nici să demonteze prejudecățile celorlalți (der Anderen) vis-a-vis de securiști patrioți sau nu, ci ne pune în postura acelora, în dublă calitate de spectatori și admiratori ai vedetelor din lumea literar-artistică. Evitând formule facile gen „rezistența prin cultură”, are curajul să abordeze teme majore ca patriotismul, și morale: „Nu poţi schimba întreaga lume, dar te poţi schimba pe tine însuţi şi, în acest fel, poţi ajunge să schimbi lumea.”