Arhive pe etichete: Al Pacino

,,Paterno”2018

Paterno este o producție HBO , în regia  lui  Barry Levinson, cunoscut pentru regia unor filme, precum Rain Man (1988), Good Morning, Vietnam (1987) sau Bugsy (1991).


Filmul de televiziune ,,Paterno “ este o adevărată poveste americană care evocă numele unui …campion , să zicem, absolut,  în numărul de victorii , și, anume , in succesul echipei de fotbal american studențesc Penn State Nittany Lions,  între 1966- 2011 : 409 victorii ( record istoric) și 136 de înfrângeri, având la cârmă, pe deja legendarul  antrenor Joe Paterno. Viața glorioasă a celui răsfățat cu numele de alint  JoePa are un deznodământ trist pentru antrenor , bănuit și/sau acuzat de o parte a publicului că a tăinuit și mușamalizat abuzurile sexuale cu caracter pedofil  exercitate de Jerry Sandusky, asistentul său timp de 33 de ani . Chiar dacă s-a delimitat de ,,isprăvile” acestuia, chiar dacă a afirmat că nu a realizat care era natura relațiilor acestuia cu adolescenții ,tot a căzut în disgrație.
Din păcate filmul nu clarifică cu nimic culisele acestui mare scandal care a dărâmat în câteva zile reputația construită timp de peste trei decenii atât a echipei de fotbal cât și a antrenorilor săi.
https://sport.hotnews.ro/stiri-alte_sporturi-12609243-fotbal-american-antrenorul-jerry-sandusky-declarat-vinovat-abuzuri-sexuale-impotriva-minorilor-fost-plasat-sub-monitorizare-risc-suicidar.htm?nomobile=

 

Al Pacino , destul de bine în rol, chiar dacă acaparează ecranul cu prezența sa permanentă și pune în umbră personajele secundare și pe cele episodice atât sunt de sumar schițate , încât par ridicole , mie nu mi-a transmis nici o emoție, mai degrabă indiferența , insensibilitatea sau teama de răspundere a unui  Joe Paterno prea obosit sau prea ramolit. Prezentat ca un filantrop și educator care a inculcat  principii  de viață sănătoase mai multor generații de jucători, i-a îndemnat să-și continue studiile la institute de învățământ superior, fără a face discriminări sociale, etnice, îmi dă impresia că se vrea un film reparatoriu pentru memoria apreciatului antrenor  Joe Paterno care nu a fost niciodată citat direct, nici măcar în calitate de martor, așa că în afară de acel du-te-vino al jurnalistei care își dă tot interesul, filmul e cam sărac în conținut, o scenografie debilă și o lipsă de ritm de care nu s-ar fi făcut vinovat nici măcar un film documentar pe această temă. Consider Oscarul cu care a fost onorat Al Pacino, un fel de omagiu pentru întreagă carieră?!
Poate un vag interes să trezească războiul financiar și politic în care sunt implicați responsabilii universităților americane, dat fiind banii pe care îi înghit programele anuale ale acestora.

Riley Keough (nepoata lui Elvis Presley) face ce poate în rolul Sarei Ganim de 23 de ani, jurnalistă de investigații ,aflată la început de drum profesional ; este prima care a scris un articol despre cazul Sandusky , a luat interviuri cu victimele . Ea a primit un Premiu Pulitzer.

Reclame

Totul sau nimic (1992)

Ce iese dacă îl pui pe Al Pacino (Roma) în aceeași încăpere cu Ed Harris, Alan Arkin și Jack Lemmon, ca și colegi la agenţia imobiliară Premier Properties, condusă de Kevin Spacey (John)?

– Conduci biroul ăsta ca o grămadă de rahat, Jonn! sună acuza lui Dave (Ed Harris) în debutul filmului adaptat după piesa de teatru Glengarry Glen Ross.

Toți par nemulțumiți de șef, dar miza filmului este concursul de vânzări prin care Blake (Alec Baldwin) vine să resusciteze vânzările agenției, care duce lipsă de leaduri. Fiecare agent are personalitatea și propriul discurs, ce le lipsesc sunt însă clienții realmente interesați de investiții. Iar unii dintre aceștia, cum sunt James (jucat de Jonathan Price) se răzgândesc, în vreme ce altora pur și simplu le place să discute cu agenții, fără a putea să și onoreze contractele de vânzări.

Indiferent de problemele agenților, zarurile au fost aruncate: ce se întâmplă pe parcursul acestor două zile este decisiv pentru cei care își câștigă traiul în agenția new-yorkeză. James Foley reușește să prindă pe peliculă, în acest interval, câteva introspecții în spațiul personal al acestor indivizi care-și câștigă existența bazându-se pe inteligența emoțională. Iar tensiunile interioare, alianțele, ca și antipatiile care ies la iveală – după cum veți vedea, toate depășesc cu mult miza jocului.

Chiar dacă nu se întâmplă prea multe, protagoniștii au câteva monologuri și se confrunta în destule dispute 1 la 1 care țin în picioare povestea. Ca dovadă, David Mamet, autorul adaptării cinematografice, luase deja premiul Pulitzer pentru piesa originală în 1984, Al Pacino este nominalizat la premiile Oscar și la Globurile de Aur pentru rolul său, în vreme ce Jack Lemmon este premiat chiar la Festivalul de la Veneția, unde s-a lansat filmul.

Când fugi de iubire și ea se ține după tine :)

Filmul “Frankie şi Johnny”, din 1991, are în prim plan iubirea a doi oameni obişnuiţi: chelneriţa Frankie, interpretată de magnifica Michelle Pfeiffer şi bucătarul Johnny, magistral jucat de Al Pacino.

Am văzut filmul ăsta de vreo … 8 ori 🙂 De ce?
Pentru că este mai mult decât un film de dragoste.

Pentru că regizorul Garry Marshall reuşeşte, prin scenariul scris de Terrence McNally după propria-i piesă, intitulată „Frankie and Johnny in the Clair De Lune”, să prezinte în nuanţe extrem de autentice două subiecte mereu actuale: iubirea şi singurătatea. Viaţa omului de rând, a celui care se trezeşte cu noaptea în cap şi traversează jumătate de New York ca să ajungă la serviciu, înseamnă rutină şi adeseori singurătate: să te simţi singur „in the city that doesn’t sleep” e greu de îndurat.

Singurătate pe care o simte Johnny, un tip de vârstă mijlocie, abia ieşit din închisoare pentru falsificarea eşuată a semnăturii pe un CEC. Singurătate pe care o simte şi Frankie, care a ales de ceva vreme să se „retragă” de la întâlniri, după mai multe eşecuri în dragoste. În aceste condiţii, întâlnirea celor doi, aparent improbabilă, are loc la “Apollo”, localul grecului Nick (Hector Elizondo), venit din Grecia în America, cu toată familia, pentru o nouă viață. Oamenii care lucrează la “Apollo” sunt o familie: Nedda (Jane Morris), Cora (Kate Nelligan), Tino (Greg Lewis), Luther (Al Fann), Jorge (Fernando López), Peter (Glenn Plummer), Helen (Goldie McLaughlin), toţi îşi găsesc în colegii de serviciu sprijin şi bucurie.

Oamenii de aici fac parte din acea categorie despre care Robert Frost a spus că nu au nimic din trecut la care să privească cu mândrie şi nici un lucru în viitor pe care să îl aştepte cu speranţă.

Şi, ca în orice familie, există şi momente amuzante – un client îi bagă (iar) Corei mâna pe sub fustă, ea şi Frankie îi aplică schema “eu împing, tu torni”, răcorindu-l pe clientul necuviincios cu o carafă de apă cu gheaţă vărsată drept în poală:), dar şi momente de sprijin reciproc – Nedda, Cora şi Frankie sunt alături de colega lor, Helen,  la finalul vieţii acesteia, viaţă din care aceasta a petrecut 15 ani la “Apollo”.


Aceasta este povestea din planul secund al filmului: viaţa obişnuită. Aşa cum este ea, cu multe nuanţe de gri, bej şi mov. O viaţă în care fiecare încearcă să supravieţuiască zilei de azi, zilei de mâine şi fiecărei zile care vine.

Un alt motiv pentru care nu încetez să revăd acest film este construcţia … motivațională a personajelor principale – Frankie şi Johnny.  Frankie, trecută de 30 de ani, trăieşte singură într-un apartament vecin cu cel al unui actor homosexual – Tim (Nathan Lane), prieten care încearcă să o convingă că “e o întreagă lume acolo afară. Nu ne putem preface că nu există doar pentru că am fost răniţi”. Frankie nu a terminat liceul, nu are o relaţie chiar apropiată cu mama ei, a fost înşelată de unul dintre iubiţi cu cea mai bună prietenă şi mai presus de orice, se teme.

Mi-e teamă. Mi-e teamă să fiu singură, mi-e teamă să nu fiu singură. Mă tem de ceea ce sunt, de ceea ce nu sunt, de ceea ce aş putea să devin, de ceea ce s-ar putea să nu devin vreodată. Nu vreau să rămân la slujba asta pentru restul vieţii dar … mi-e frică să plec. Şi am obosit, pur şi simplu am obosit să îmi fie frică”.

Toate aceste temeri, alături de trauma trăită de un fost iubit care a bătut-o până a pierdut o sarcină şi orice şansă de a mai avea vreodată copii, o determină pe Frankie să evite orice ocazie în care ar putea cunoaşte iubirea. Iar modul total, brusc și dezarmant în care Johnny îi arată şi îi declară iubirea lui o determină să fugă mâncând pământul: “mă priveşti prea intens, ca şi cum m-ai vrea cu totul”, “ai prea mare nevoie de mine”.

Johnny, trecut de 40 de ani, a devenit bucătar în perioada în care a stat în închisoare, gătitul fiindu-i salvarea în timpul petrecut acolo. Ieşit din închisoare, Johnny încearcă să îşi vadă de viaţă, viaţă din care soţia şi cei doi copii au ieşit cu ani înainte. Ceea ce îl defineşte pe Johnny pe parcursul filmului este intensitatea.

Intensitatea cu care încearcă să se conecteze cu adevărat cu alţi oameni – “de ce îţi vine uneori să te sinucizi? Vreau să mă sinucid când mă gândesc că sunt singur pe lume şi că partea din mine care simte aşa este prinsă în interiorul acestui corp care se ciocneşte de alte corpuri fără să se conecteze cu vreo altă persoană, prinsă, de asemenea, în interiorul ei. Trebuie să ne conectăm. Chiar trebuie. ”

Intensitatea cu care îşi mărturiseşte dragostea faţă de Frankie – “sunt îndrăgostit de tine. Te iubesc. Sunt total, cu adevărat nebun după tine. Inima mi se opreşte de fiecare dată când te văd”. “Ai dreptate, nu pot face ca răul să dispară. Dar când răul va veni iar, am să fiu chiar aici lângă tine.”

Intensitatea cu care trăiește gătitul – în timp ce toacă rapid o ţelină, Johnny rosteşte “hu-ha”, precursor al expresiei pe care Pacino o va face celebra un an mai târziu, în rolul locotenent – colonelului Frank Slade din “Scent of a woman”. Și mai ales, intensitatea privirii lui:)

Johnny nu este un model masculin pragmatic, calculat, prudent ori temător: din prima clipă în care o întâlneşte pe Frankie şi aceasta îi pică cu tronc, toate acţiunile lui, asezonate de coincidenţe pe care are grijă să i le prezinte lui Frankie drept semne ale destinului, ei bine, toate acestea sunt trăsăturile unui erou romantic.

După o noapte în care îşi spun tot ce îi apasă în scurta şi furtunoasa lor relaţie, Johnny face o ultima încercare de a-i demonstra lui Frankie că le este hărăzit să fie împreună, sunând la un post de radio pentru a cere un bis al minunatei compoziţii “Clair de lune” a lui Debussy: “Este vorba despre un bărbat şi o femeie. El e bucătar. Ea este chelneriţă. Se întâlnesc şi nu se conectează. Doar că ea l-a observat pe el. El a simţit asta. Şi el a remarcat-o pe ea. Şi amândoi au ştiut că se va întâmpla. Au făcut dragoste şi poate pentru o noapte întreagă au uitat milioanele de lucruri care îi fac pe oameni să se gândească: nu iubesc persoana asta, nu îmi place persoana asta, nu cunosc persoana asta. În loc de asta, totul a fost perfect şi ei au fost perfecţi. Şi doar asta trebuia să ştim despre ei. Numai că acum ea începe să uite toate astea şi în curând şi el va uita. Aşa că ai putea să difuzezi un „encore” pentru Frankie şi Johnny în speranţa că ceva-ul lor va rezista şi nu se va auto-distruge?”

Dacă Frankie va accepta sau nu iubirea totală pe care i-o poartă Johnny, rămâne să aflaţi vizionând acest film motivaţional. Motivaţional pentru că arată că, oricine ai fi, oricât te-ai ascunde, oricât de mult ai fi suferit, nu ai voie, nu ai dreptul să fugi de iubire! 

Te va găsi şi te va face fericit, dacă o lași 🙂

Ce pronosticuri sunt la Globuri?

Așa cum ziceam pe-aici, nu prea se doarme bine noaptea asta, prima importantă pentru industria filmului de peste ocean. Spre deosebire de Oscaruri, Globurile acordate de Asociația presei străine de la Hollywood premiază și producțiile de televiziune, și acesta cred că este motivul pentru care merită să urmăriți ceremonia care va fi transmisă în direct de HBO Romania.

Cei care nu au postul în grilă pot accesa www.HBOgo.ro, unde se pot loga cu userul meu: mariusoliviu și parola: cefilmevad. Nu știu dacă funcționează pentru cei cu alt furnizor de internet decât RDS, dar puteți încerca. Din câte-mi amintesc, HBO nu limitează numărul de utilizatori pentru un cont, fapt de care unul din prezentatorii Oscar de anul trecut s-a amuzat, făcându-și public contul și parola, în direct. Eu nu-l folosesc, este plătit degeaba, așa că ar trebui să meargă – RDS l-a inclus anul trecut în pachetul obligatoriu HBO Max Pack, după ce l-a oferit o perioadă gratis.

Revenind la ceremonia din seara asta, pe care v-am lansat invitația să o urmărim și s-o comentăm împreună, după părerea celor din industrie, pentru cel mai bun actor se bat Leonardo DiCaprio (The Revenant) și Michael Fassbender (Steve Jobs). Cum la Globuri mai este activă distincția film dramă – comedie / muzical (și la Oscaruri exista o secțiune pentru comedie / muzical dar fiindcă nu se mai prea fac filme din genul musical, promovat la Hollywood, premiul nu se mai acordă), există și nominalizări pentru cel mai bun actor în film de comedie. Cu cele mai mari șanse este creditat aici Matt Damon pentru rolul său din Marțianul, deoarece presa bănuiește că la filmele în care au jucat Al Pacino (Danny Collins) și Mark Ruffalo (Infinitely Polar Bear) nu s-a uitat nimeni 🙂 Ca atare, contracandidații lui Matt Damon sunt Christian Bale și Steve Carell, protagoniștii filmului The Big Short. Tot o dublă nominalizare (două actrițe din același film) și pentru cel mai bun rol feminin din secțiunea dramă: Cate Blanchett și Rooney Mara, pentru rolurile din Carol, filmul care conduce în topul nominalizărilor, pentru 5 secțiuni.

Acesta concurează și pentru cel mai bun film în secțiunea dramă, într-o companie selectă: Mad Max: Drumul furiei, The Revenant: Legenda lui Hugh GlassRoom și Spotlight. Pentru cel mai bun film din secțiunea comedie / muzical Marțianul concurează cu Brokerii apocalipsei (traducerea pentru piața românească a filmului The Big Short), JoySpioana și O tipă… dezastru. Preferințele presei americane se îndreaptă spre The Big Short, întrucât The Martian nu pare corect încadrat, genul său fiind – cel puțin în intenție – SF; că a ieșit o comedie de film, asta este o altă poveste, care se datorează (autorului) cărții adaptate.

Totuși, așteptările sunt ca Ridley Scott, care s-ar fi-mpăcat cu fanii săi pentru acest film, după producții mai puțin reușite gen Prometheus și Exodus, să primească în sfârșit un premiu de consolare la Hollywood. Cam același gen de așteptări, poate și mai mari (pentru Oscar, chiar) sunt și în jurul premiului pentru cel mai bun actor. Dacă nu-l va lua Leonardo diCaprio, se va confirma teza cum că actorii frumoși nu iau premii, chit că Leonardo a mai luat Globuri de aur. Însă, așa cum am mai spus, Globurile sunt considerate mai mult o avanpremieră la Oscaruri – cel puțin în ceea ce privește industria filmului. Globurile sunt interesante pentru seriale, iar aici americanii, s-o recunoaștem cinstit, stau mai bine ca noi, europenii.

În paranteză fie spus, mie diCaprio nu mi se pare un frumos. Dacă în rolurile sale de debut mi se părea prea crud, și mai puțin credibil în Titanic, cu timpul actorul s-a maturizat și a-nceput să facă roluri bune. Cât privește partea cu frumusețea, nu sunt în măsură să mă pronunț și aștept opinii din partea cinefilelor!

Sursă foto: http://stirileprotv.ro/

Autor: http://mariusoliviu.wordpress.com

S1m0ne

simoneCum tot am băut aseară, la ore târzii,  o cafea cu Pacino și Jerry Orbach, o să-ncerc azi să vizionez așa (cu ochii umflați) S1mone, filmul din 2002 în care joacă rolul regizorului Viktor Taransky. Adică-și joacă propria extensie, sau, mai pretențios zis, dă față noii laturi artistice pe care și-o apropriase în 2000 cu Chinese coffee. Chiar dacă nu are cine știe ce rating pe Imdb, sunt curios să-l văd pentru subiect, fiindcă S1m0ne se anunță ca o comedie SF care a fost un succes de box-office și pare să aducă puțin cu Ex Machina sau Her, chiar dacă propune un alt unghi de abordare (mai puțin filozofic și din câte se scriu despre film, și mai puțin credibil).

Filmul este scris, regizat și produs de Andrew Niccol, un regizor cu experiență în filme de acest gen, nominalizat la Oscar pentru The Truman Show (1998). Rolul Simonei este interpretat de Rachel Roberts, după retragerea actriței titulare interpretate de Winona Ryder. Un scurt trailer mai jos, revin spre seară cu o cronică pe larg.