Arhive pe etichete: A24

Hereditary/Moștenire diabolică (2018) – Filmele horror nu vor mai fi niciodată la fel

În nici 6 ani de existență, studiourile independente americane A24 încep să își lase puternic amprenta în istoria cinematografiei, cu deja un câștigător de Oscar (Moonlight) și multe alte premii la activ, și cu producții din ce în ce mai neașteptate, rezultat al lipsei interferențelor între studio și realizatorii filmului, aceștia din urmă având mână liberă în viziunea pe care își doresc să o transpună pe marele ecran.

Poate părea gratuită introducerea, dar este relevantă pentru că sentimentul avut după film a fost similar cu cel de după vizionarea The Witch (2016) și It Comes at Night (2017), filme care nu au nimic în comun în ce privește producția în afara apartenenței aceluiași studio, A24. Toate cele trei filme „suferă” de aceleași mari particularități: atmosfera neliniștită, evenimentele neașteptate, personajele profund tulburate, răsturnările de situație și gândurile cu care rămâi mult timp după genericul de final.

mv5bodg1ywrhy2qtowjims00y2nhltgzzgutzdjjzge2mjrlm2y4xkeyxkfqcgdeqxvyntazmty4mda-_v1_sy999_cr00674999_al_Cu toate că încă din titlu am menționat genul horror, Hereditary nu este ceea ce numesc eu „horror de duzină”. Elementele de groază sunt mediul în care se derulează evenimentele și trăirile înfiorătoare prin care trec personajele și pe care regizorul reușește să te facă să le compătimești, și mult mai puțin ”gore-ul” sau sperieturile de moment, adică un film horror așa cum ar trebui să fie toate.

Am mers la film fară aproape nicio informație, fară vreun trailer urmărit sau recenzie citită și recomand același lucru, motiv pentru care nu voi vorbi despre poveste, mai ales că sunt foarte puține lucruri pe care aș putea să le spun fară să stric vreo surpriză. Încă din prima scenă am fost captivat, o scenă care setează perfect parametrii pentru tot restul filmului, o scenă care îmi amintește să laud regizorul de imagine Pawel Pogorzelski pentru toată munca depusă, pentru că se îmbină ideal cu regia și scenariul lui Ari Aster.

Ca să îmi justific subtitlul, Hereditary, alături de Get Out, sunt producții horror ce sfidează normele și ies din tipare, aduc o lumină nouă asupra genului și nu se tem să folosească exagerările pentru a-și spune punctul de vedere. Sunt conștiente de audiența lor și nu le subestimează inteligența, sunt atât filme dramatice cât sunt și filme „de groază”, și chiar abordând teme precum familia sau rasismul nu ți le trântesc peste cap, știu să fie subtile și în același timp să spună o poveste în care te poți regăsi cu ușurință cum ar fi pierderea unei persoane dragi sau momentul în care el urmează să îi întalnească pe parinții ei excentrici.

Filme precum acestea sunt un pas înainte, și în ultima vreme sunt tot mai multe, lucru care nu poate decât să mă bucure. Încurajez pe oricine să vadă producții de genul, chiar și pe cei care nu sunt fani horror, pentru că numai așa numărul lor va continua să crească și competiția va fi mai atentă la calitatea filmelor lor.

Ca ultimă mențiune o să îmi spun o doleanță, cu pretenția de a fi predicție, deși șansele sunt slabe. Toni Collette (Little Miss Sunshine) merită numeroase nominalizări pentru interpretarea sa, iar dacă peisajul nu se va schimba masiv pană la sfârșitul anului, nu văd de ce nu ar putea fi o pretendentă puternică la Oscarul pentru actriță în rol principal de anul viitor.

 

Reclame