Arhive pe etichete: 2017?

„Despre trup și suflet” – On Body and Soul, 2017

Nu-mi pot imagina că filmul Despre trup și suflet ar putea lăsa nepăsători cinefilii, fiind edificat cu multă acuratețe, sensibilitate aparte și frumusețe onirică: o fabulă, un poem, o simfonie.

Despre trup și suflet (Testről és lélekről) al regizoarei Enyedi Ildikó este încă un film maghiar realizat în 2017, după ,,Măcelarul, curva și chiorul ” a lui János Szász, care are locația principală într-un abator, acesta devenind o metaforă despre societatea de consum, în care viața angajaților decurge repetitiv și automat la fel ca sacrificarea cu sânge rece a vitelor.

În acest mediu închis între pereți, răsăritul soarelui dătător de viață este o gură de  prospețime, de energie și visare când cine poate își încarcă bateriile stând în fața ferestrelor. Este un film imprevizibil, cu o intrigă târzie care apare după … tatonarea terenului atât pentru spectator cât și pentru protagoniști: o poveste de iubire care se înfiripă la început în vis (da, subconștientul nostru, se pare, știe adevărul mai bine decât rațiunea Emoji). Bazat pe contraste – viață/moarte, vis/realitate, sublim/grotesc & horror- filmul șochează la început, ca mai apoi să se echilibreze  ,,naturalia non turpia” și viața, iubirea, trebuie apreciate.

 

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Primele scene din film în care un cerb și o căprioară străbat o pădure  înghețată căutându-se reciproc, apropiindu-se și  îndepărtându-se unul de celălalt sunt de o frumusețe austeră. Mai apoi, scenele de un naturalism cutremurător, chiar dacă estetizat / transfigurat vizual, sunt firul roșu care face diferența între viață și moarte.

Protagoniștii sunt Endre, directorul  comercial  al  abatorului , un holtei  tomnatic , cu un braț paralizat, care trăiește singuratic cu tabieturi adânc  înrădăcinate și Maria, noul inspector al calității, o femeie tânără pe care Endre a angajat-o de curând deși nu prea a găsit-o agreabilă prin răspunsurile seci pe care i le-a oferit la interviu. Un incident intern (cineva a furat din afrodisiacul pentru viteEmoji) îl determină pe Endre să aducă un psiholog care să testeze angajații și află cu stupoare că Maria are în fiecare noapte un vis identic cu al lui, fapt care o intrigă pe doamna psiholog care crede că cei doi se țin de glume. După un scenariu original al aceleiași Enyedi Ildikó, filmul este  preocupat să exploreze, dintr-un punct de vedere neașteptat, modul cum doi oameni se pot apropia unul de celălalt, pentru că și cei mai introvertiți oameni, sau tocmai de aceea, pot fi „o mină de aur,” bogată în… sentimente, doar că trebuie „săpat” mai adânc și prevenitor. Endre și Maria trăiesc ținând la distanță „anturajul” și nu sunt pregătiți să lase pe cineva să le deranjeze  confortul și intimitatea.

Interpretarea  actoricească este remarcabilă: Maria, fragilă și vulnerabilă în aparentă, are o inocență (se joaca cu  păpuși ) și o corectitudine principială care constituie „fortăreața” ei. Jocul nuanțat în tușe fine al interpretei Alexandra Borbély  se îngemănează cu al interpretului lui  Endre  (actorul Géza Morcsányi).  Endre  devine tot mai timid pe măsură ce își dă seama că Maria trebuie abordată cu totul altfel decât  era el obișnuit când fusese mai tânăr. Suferă  Maria  de un fel de *alexitimie? Scenarista afirmă că este vorba de o formă de autism. Eu mă gândesc că Maria are un comportament mai degrabă alexitimic.

*Alexitimie  înseamnă ad litteram ,,lipsa cuvintelor pentru emotii”. Alexitimia este o tulburare psihologică caracterizată prin inabilitatea de a identifica și de a descrie verbal emoțiile și sentimentele pe care le resimte o persoană  pentru că nu le conștientizează, nu poate să identifice, să înțeleagă și să descrie ceea ce simte.

Mulți știm din experiență că  un vis  comun ne apropie, iar visele diferite,  dacă sunt prost,, gestionate”,  ne îndepărtează.  În acest film visul identic care ar trebui să-l apropie pe Endre de Maria, nu face, la început,  decât să-i îndepărteze: antipatie, complexe de inferioritate, teamă de ridicol,  insensibilitate emoțională, obstacolele din suflet sau din minte? Oricum, piedicile sunt de natură intimă. Un vis atât de delicat îi transformă peste zi în doi ghețari!

Interesantă perspectiva în care visul comun, idealul,  este o apropiere delicată și firească între două ființe, dar abordarea reală e ca… distanța dintre teorie și practică.  Fabula, laitmotivul  pașilor în iubire, sunt întruchipate de un cerb și o căprioară și ne conduc la morala: depinde de noi să ne învingem zonele crepusculare. 

Mi-a plăcut inocența care se manifestă prin apropieri foarte precaute din motive care-i privesc pe amândoi; să nu fie răniți, să nu rănească? Dialogurile din film chiar și între personaje secundare au specificul lor, umorul fin dar și ridicolul, oricum ne ajută să pricepem repede cum stau lucrurile Emoji

 

Reclame

Taboo

Am pierdut o noapte ca să văd serialul Taboo despre care nici nu mă silisem să citesc cam ce vrea, pentru că mi-au cam displăcut afișul și câteva trailere. Așa că aseară am comis-o și p`asta: de la ora 21 până în zori la ora cinci filmul mi-a dovedit că nu mă înșelasem, îl consider mai slab decât mi-era teamă. Nu știu dacă va mai avea un sezon, dar oricum, sper ca ritmul să fie mai alert!
to
Personajul lui Tom Hardy nu m-a aburit chiar dacă a jurat să facă lucruri nebunești,  deci  nu mi-a părut deloc special : rolul se rezumă la un tip masiv , foooarte blazat și tăcut (nu știu dacă stă și gândește sau numa`stă- cum zice bancul cu badea ) cu multe bube în cap :  tatuat -wow, colonizator, sclav, neîndurător, răzbunător, incestuous, om de afaceri, spion, terorist, canibal- cam multe dovezi de nevirtute vrute și-avute într-o singură noapte (clar, sunt cam obosită că tot o dau pe parafraze ). Și nimic nu-l face nici atractiv, nici remarcabil , ci un psihopat jegos oarecare , adesea caricatural , frizând ridicolul …bestial. Scenariul putea fi remarcabil dezvoltând pe lângă subiectul central: lupta lui James Keziah Delaney pentru a ieși victorios în rivalitatea dintre Compania Britanică a Indiilor de Est și Compania Olandeză a Indiilor de Vest care dețineau monopolul asupra comerțului în anumite colonii – miza geopolitică internațională ,,fâșia”Nootka ,o insuliță  adiacentă Vancouver-ului (Canada)- și în paralel subiectul despre experiențele sale , să le zic șamanice ? comunicarea cu spirite, ar exista o mulțime de teme, pe-aici fușerite : jocurile politice complexe, în care scopul scuză mijloacele, economia britanică dezvoltată 

 

tomn.jpg
Acțiunea e trenantă , plictisitoare, lăsând spectatorul în ,,vecinică “asteptare . Doar ultimul episod a mai prins viteză, a mai dezvăluit jocuri duble ,trădări & action, please!
A fost bine surprinsă Londra epocii, mizeria și evidentele duhori toxice ; fondul muzical destul de potrivit, scene horror atât de nelipsite mai nou din orice film care vrea să ne marcheze .

PS: O, ce veste !

„În mod cert vom avea un sezon doi,(n.n.2018) şi un al treilea, acesta este planul. După aceea, cine ştie? Un sezon are opt episoade, îţi ia destul timp“, a spus şi co-creatorul Steven Knight .(http://adevarul.ro/entertainment/tv/serialul-tabu )

tom

The Promise (2017?) este un film care înainte de a fi distribuit în cinematografe a obținut un record de comentarii negative, fiind vorba despre cel mai delicat subiect pentru turci și anume genocidul armenilor care a avut loc în perioada 1915-1916 (până în 1923,  când lucrurile s-au mai liniștit după expulzarea și a numeroși greci)!

Nici un film pe această temă nu a primit undă verde. De exemplu, în anii 1970 la Hollywood, MGM a început turnarea unui film cu Clark Gable în rolul principal, o adaptare a best-seller-ului lui Franz Werfel „Die vierzig Tage des Musa Dagh” 1933. În urma presiunilor diplomației turce, drepturile filmului au fost revândute, realizându-se în 1980 un film cu buget mic, care se găsește și azi pe youtube, aici:

Realizatorul armean Atom Egoyan a crezut că a găsit soluția cu filmul său ,,Ararat” în 2002. Studiourile Miramax au refuzat să distribuie filmul în urma presiunilor de pe Internet, trebuind să-și închidă site-ul. În 2015, canalul de televiziune France24 a difuzat un documentar comemorativ:

Armenia.png

Filmul hispano-american,,The Promise” realizat de irlandezul Terry George (căruia îi datorăm și cutremurătorul ,,Hotel Rwanda” 2004) este perceput de pro-turci, fără referire la calitățile artistice ale filmului, drept o sfruntată minciună istorică.

Sinopsis: Oscar Isaac, Charlotte Le Bon și Christian Bale formează un triunghi amoros incarnat de Michael, un medicinist armean (căsătorit cu o conațională bogată) care se îndrăgostește de Ana, de origine armeană, stabilită la Paris,o femeie sofisticată , iubita jurnalistului american Christopher.

Cei trei se întâlnesc pe timp de război, când Imperiul Otoman își agonizează ultimele zile și începe să ucidă armenii. Astfel, Michael ajunge într-un lagăr din care va evada .El se întoarce în satul lui natal, își ia soția însărcinată și se refugiază împreună în munți. Când află că Ana și Christopher sunt într-o unitate a Crucii Roșii din apropiere, Michael le cere să îi ajute familia să fugă, însă prea târziu, pentru că turcii incepuseră deja să treacă prin sabie armenii din satul său natal.

Se spune că în Turcia cine recunoaște genocidul armenilor e pasibil de închisoare. În alte țări nerecunoașterea Holocaustului evreiesc poate duce la același rezultat. Cât suntem de manipulați, chiar și cu istoria modernă !