Arhive pe categorii: Uncategorized

Iubire cu gust de afine

Dacă aveți nevoie de un motiv cinematografic să ascultați muzica Norăi Jones, să vă lăudați că ați văzut un film de Wong Kar Wai sau pur și simplu să lăcrimați la o romance jucată de nume faine ca Jude Law, Natlie Portman și Rachel Weisz, atunci My Blueberry Nights (2007) este rețeta perfectă pentru seara asta.

Nu este chiar In the mood for love, dar sună destul de bine. Până să apară Natalie Portman, cu atâta ne alegem, fiindcă despre jocul actorilor nu sunt prea multe de spus: barmanul Jeremy (Jude Law) și clienta romanțioasă Elizabeth (Norah Jones, debut cinematografic) își fac ochi dulci la greu, încât plăcinta cu afine pare nu doar o găselniță, ci o necesitate – pentru scăderea glicemiei.

Sau poate doriți să vă uitați mai bine la București Non Stop? Nu? Mă gândeam eu… Ei bine, imediat ce sare Leslie (Natalie Portman) cu propunerea, avem parte de un road-movie sentimental pe celebra Route 66. Pe când unul pe A3 (autostrada Transilvania)?

Faină faza cu camera din bar, în rest filmul este un clip așa, mai lălăit, with a story behind it. Și cu dialoguri profunde între fete:

– Sometimes your rhythm’s off, you read the person right but still do the wrong thing.
– Because you trust them?
– Because you can’t even trust yourself.

 

Reclame

Prietene americane (1991)

Colegiul St. John din Oxford, un loc al dragostei de carte, este populat de profesori seniori, de genul reverendului Francisc Ashby (Michael Palin) pe cale să preia președinția colegiului, sau Oliver Syme (Alfred Molina) și dr. Weeks care au ocazia de-a le cunoaște pe americancele întâlnite de reverend în cursul călătoriei sale în Elveția.

Cele două nu sunt frumuseți rupte din soare, ci din realitate, iar vizita lor tulbură apele (aparent calme) ale colegiului științific. Caroline Hartley, o frumoasă doamnă la vârsta mijlocie (Connie Booth), și fiica sa adoptivă, tânăra Elinor (Trini Alvarado) au o singură (atât pentru ele, cât și pentru gazde) problemă: sunt necăsătorite.

Oxfordul poate fi dur, afirmă spășiți cei doi curtezani (candidați la decanatul colegiului), văzându-se prinși între ciocanul american (oarecum magnetic) și nicovala britanică.

– Nu-i înțeleg pe englezi, recunoaște Elinor, rămasă gravidă la primul său act amoros (din dezavantajele perioadei victoriene)…

…par să-și așeze viața și prietenii pe paliere diferite!

Un film (American Friends) scris și co-scenarizat de Michael Palin împreună cu regizorul Tristram Powell, care dau viață acestei povești cinematografice bazată pe o întâmplare rămasă în istoria Oxfordului; nu neapărat prin racordarea sa la realitate, ci datorită reliefării destinului celor două personaje aparent incompatibile, care deși s-au găsit cu totul întâmplător, nu ratează în final aceste devianțe și își grefează viața după ele.

Ida (2013)

Film polonez premiat cu Oscar pentru cel mai bun film străin
Regizor: Paweł Pawlikowski
Scenariu: Paweł Pawlikowski și Rebecca Lenkiewicz
Muzica: Kristian Eidnes Andersen (extrase dintr-un preludiu de Bach, saxofonistul de jazz, John Coltrane)

Ida_(2013_film)

Cinemaul (cuvânt, până nu demult, desuet – reintrat în uz) polonez a ajuns recunoscut universal, deja cu mult înainte de `89, chiar dacă are cele mai puține filme comerciale din Europa. Polonezii au avut și au foarte multe filme valoroase, cunoscute, premiate, dar și regizori (Krzysztof Zanussi, Roman Polanski, Jerzy Skolimowski, Krzysztof Kieślowski, Agnieszka Holland, Andrzej Wajda), actori de prima mână (Pola Negri, Zbigniew Cybulski, Beata Tyszkiewicz, Daniel Olbrychski, Joanna Pacuła). Și totuși, Ida este prima producție poloneză care a câștigat Oscarul pentru cel mai bun film străin la ceremonia din 2015.

ida604-tt-width-604-height-410-lazyload-0-crop-0-bgcolor-000000

În Polonia comunistă a  anilor 1960, Ida, o tânără în  vârstă de 18 ani, rămasă orfană în timpul celui de-al II-lea Război Mondial, este crescută de mică într-o mănăstire catolică și urmează să pronunțe jurămintele prin care să devină călugăriță. Maica superioară o îndeamnă să iasă pentru câteva zile din atmosfera austeră pentru a cunoaște, dincolo de ziduri, viața ,,muritorilor de rând”. Ida o întâlnește astfel pe mătușa Wanda, care fusese judecător  în perioada stalinistă. Aceasta îi dezvăluie originea evreiască a familiei.

341264.jpg

Împreună cu această mătușă care-și îneacă regretele  și remușcările în alcool, Ida va merge la țară să descopere trecutul familiei. Nimeni de acolo nu știe nimic: omerta funcționează încă la maxim și sătenii nu dau relații despre familia Lebenstein.Pe măsura ce misterul este înlăturat, Ida cunoaște slăbiciunile oamenilor, muzica de jazz.

346196

Esența filmului nu constă în culpabilitatea colectivă, realitate cu care suntem obișnuiți, nici măcar nu se face mare caz de mătușa torționară. Esențiale sunt, aici, contrastele morale (rigorismul religios / festivismul tineresc – vezi muzica de jazz) și contrastele vizuale (luminozitate strălucitoare / gri crepuscular).

337641.jpg

Amintirile sunt redate  într-un  alb/negru  crepuscular, iar cu ajutorul unei camere fixe  și cu un montaj subtil, personajele luate în prim-plan (ca niște tablouri înrămate) par strivite de destin. Într-un stil minimalist („epurat”), filmul e o capodoperă a spiritualității de o frumusețe rară, chiar dacă dezgroapă orori.

21062662_20131202125019091Joc  reușit, aici, al debutantei Agata Trzebuchowska.

„Theeb” – Wolf

Regia: Naji Abu Nowar – Iordania – 2014

În perioada primei conflagrații mondiale, în 1916, în depărtare, războiul face racagii, dar ecourile lui n-au ajuns până în această parte a lumii: provincia (pe atunci) otomană Hejaz (azi în regatul Arabiei Saudite). Aici este vorba despre acel absurd care, intrat brusc în viață devine amenințător prin ostilitatea cu care e privit de cei al căror mod de viață arhaic, legi ancestrale, religie, tradiții sunt zdruncinate, obligând la revoltă, luptă pentru libertate, supraviețuire. Într-o noapte, din întuneric, apare în tabăra de beduini un ofițer britanic cu ghidul său beduin.

Hussein e cel desemnat de,,sfatul bătrânilor” să-l ducă pe oaspete la destinație. Theeb, poreclit „Lupul” – fratele lui Hussein – un copil de opt ani, este fascinat de străin, (un bărbat blond, îmbrăcat în uniformă) și decide să-i urmeze. Hussein trebuie să-l insoțească pe britanic,în virtutea ospitalității beduine (Never refuse a guest. Be the right hand of the right. When men make their stand), la traversarea deșertului, înțesat de primejdii, escortându-l până la un puț abandonat. Viața normală a tribului de beduini, cu obiceiuri și datini ancestrale este de-acum întreruptă: în deșert are loc o ambuscadă, iar Theeb, deși doar un copil, va înțelege ,,din mers” cine e prieten sau trădător, cum e să fii în situația limită de a trebui să te bazezi pe dușman și cum să supraviețuiești dacă ești trădat.
theeb_02
Relieful, o dantelărie combinată din canioane, arce și văi aride, apare ca un personaj orgolios care nu iartă nici o abatere, dar dă filmului amploare și grandoare. Aici confruntările și lupta oamenilor ar părea derizorii în lipsa lui Theeb, puștiul obligat să se maturizeze „din mers” accelerat”, în această lume în care „homo homini lupus est”.
Asprimea parabolei fascinează prin simplitatea intrigii și stăpânirea acțiunii dramatice. O combinație fericită între intimism și marele spectacol palpitant, îmbinând violența oamenilor cu aceea a naturii.
Cineastul Naji Abu Nowar a trăit 10 ani (începând cu 2004) într-un sat din deșertul Wadi Rum, din Iordania, pentru a observa îndeaproape viața beduinilor. Cu echipa a petrecut în sudul Iordaniei mai mult de un an, pentru a găsi și a înțelege viața puținilor beduini care mai duceau o viață nomadă. Majoritatea…actorilor au fost recrutațí din rândurile acestei comunități. De altfel, dialogurile acestui film au fost scrise în dialect.  
 
Filmul e o dramă serioasă,convingătoare și performantă, iar decorurile sunt de o copleșitoare forță care-ți taie respirația. Chiar dacă e un mediu ostil în care te poți rătăci, fixarea pe detaliile peisajului contribuie ca povestirea să devină un thriller captivant. Wadi Rum este un peisaj monocrom, deșertic, cuprinzând canioane, arce naturale, faleze și grote, situate la sud de Arabah, în Iordania. Sit-ul a fost înscris în 2011 în Patrimoniul mondial, ca o combinație natură /cultură.
theeb_07
Filmul este povestit” din punctul de vedere al copilului.”Această…strategie ne apropie de drama acestor locuri, îndepărtate geografic și istoric, încât spectatorul nu este lăsat nici o clipă în afara acțiunii, urmărind-o cu sufletul la gură. Deja din prima scenă, în care Hussein îi explică lui Theeb care sunt îndatoririle adulților, puștiul ne câștigă de partea sa. Theeb înseamnă în dialect beduin lup” considerat în această cultură un fel de divinitate: când un bărbat își dovedește valoarea prin, curaj, pricepere, fapte de vitejie la vânătoare, război sau politică este onorat cu supranumele Lupul”

 

Micul interpret a lui Theeb e un beduin de 8 ani (atunci când s-au turnat scenele) pe care îl cheamă în realitate Jacir Eid Al-Hwietat și care cu ocazia turnării filmului a fost prima oară în fața unei camere de filmat.Nu se observă deloc acest lucru,semn că e un adevărat talent nativ,cu o figură din care iradiază onestitatea,adevărul,încât nu poate fi pierdut din vedere nici o clipă.

Lung-metrajul Theeb” a fost turnat în decorurile de la Wadi Rum, situate în sudul Iordaniei. În aceste spații mari, deșertice a fost filmat și filmul Lawrence al Arabiei” de David Lean. De altfel intrigile celor două filme se derulează în aceeași epocă, în timpul Primului Război mondial,epocă în care beduinii s-au revoltat contra Imperiului otoman.
theeb_05.jpg
Preocuparea pentru libertate combinată cu pasiunea pentru filmele lui  Akira Kurosawa și pentru westernurile americane au propulsat acest prim film a lui Naji Abu Nowar, susținut cu fonduri elvețiene de  Visions Sud Est la Festivalul de film de la Veneția,la secția Orizzonti de la Mostra unde a fost încoronat pentru cea mai bună regie.
Huffington Post: Pentru o noapte Veneția a aparținut beduinilor.”
***
Distinctions
OSCAR-Nomination 2015
Bester fremdsprachiger Film
Festival del cinema Venezia
Orizzonti Award for Best Director

Asia Pacific Screen Awards
Nomination Best Youth Feature Film
Cairo International Film Festival
Jury Prize for Best Cinematography and Artistic DirectionCamerimage
Best Directorial DebutPalm Springs International Film FestivalTokyo FILMeX

**
Appendix 
Sound track Di, cântec tradițional de ceremonie la beduinii iordanieni;muzica Jerry Lane
Casting:
Jacir Eid
Theeb
Hassan Mutlag
Stranger
Hussein Salameh
Hussein
Jack Fox
Edward
thriller* (suspans și acțiune)
monocrom* (nuanțe ale aceleași culori sau valori apropiate ale aceluiași ton)

Jersey Boys (2014)

A trebuit să apară în 2005 un musical despre legendara trupă rock din anii ’60, „The Four Seasons”, iar acest musical – Jersey Boys – să facă (pe Broadway) carieră și să ia în 2006 un premiu Tony, ca să aflu și eu ce este un jukebox musical. În traducere mot-a-mot ar însemna tonomat, practic este un musical ori un film (de regulă ambele, în această ordine: dacă musicalul are succes pe Broadway va urma cu siguranță și un film).

Genul (filmic) a debutat în anii ’70 cu Elvis, ca să cunoască primul mare succes cu Buddy – The Buddy Holly Story, să crească în anii ’90 cu Saturday Night Fever (despre Bee Gees) și Mamma Mia (despre ABBA), și să explodeze în secolul XXI. După mine, este doar o modalitate de a folosi în coloana sonoră hiturile unei formații sau gen muzical. De regulă musicalurile marșează exclusiv pe aceste hituri, din povestea formației fiind schițate doar personajele, abia filmul care vine după el spune și povestea formării și eventual a destrămării și reunirii trupei.

Poate am generalizat, dar cam așa stă treaba în cazul musicalului și al filmului despre formația „The Four Seasons”. Apărut în 2005 pe muzică de Bob Gaudio și texte de Bob Crewe are un story (de Marshall Brickman) structurat în patru episoade, fiecare din perspectiva unui alt membru al trupei. Filmul regizat de Clint Eastwood un deceniu mai târziu, deși un succes de box-office, a fost întâmpinat de critici combinate, ratingul de 52% de pe Rotten Tomatoes fiind destul de sugestiv în acest sens.

După mine, pentru doi cvasi-necunoscuți, John Lloyd Young se descurcă bine în rolul lui Frankie Valli, la fel ca și Erich Bergen în cel al lui Bob Gaudio. Probabil criticile au fost atrase de Christopher Walken, al cărui rol de Don mafiot să fi ridicat mai multe așteptări. Un film până la urmă bun, la care m-am uitat (sau mai degrabă l-am ascultat) amuzat la început de vocile retro ale băieților din Jersey, pentru ca în final povestea să mă prindă.