Arhive pe categorii: thriller

„1945” (2017)

Drama istorică ,,1945″ explorează cu subtilitate și nuanțat o perioadă de tranziție din istoria maghiară . În august 1945, războiul s-a sfârșit cu aruncarea celei de-a doua bombe atomice asupra orașului japonez Nagasaki.

Sub umbra ocupației sovietice, într-o comună din Ungaria, pe când cei feriți de mersul pe front își continuă viața cu nonșalanță și fac pregătiri pentru nunta lui Árpád ( Bence Tasnádi), fiul notarului Szentes István (Péter Rudolf) care deține o drogherie-cică moștenire de familie-, cu Kisrózsi (Dóra Sztarenki), Jancsi (Szabó Kimmel Tamás), fostul logodnic al miresei, un fost prizioner de război, se întoarce din captivitate și mai arătos ca înainte și bine îndoctrinat cu idei socialiste.

La prima vedere, prin stilistică si teme filmul poate părea un western vechi si prăfuit. Cât de curând intrăm în atmosfera unui thriller psiho-social . Brusc o știre îi traversează pe săteni ca un curent electric pentru că din tren au coborât doi străini:

-Cine sunt?

-Cum cine: EI!

Sunt doi evrei ortodocși imbrăcați în negru, tata (Angelus Iván ) și fiul (Nagy Marcell) având asupra lor niște cutii în care au produse de drogherie.

Această prezentare necesită JavaScript.

Simpla  prezență  a celor doi ,,musafiri” trezește neliniște, tulbură conștiințe: nu or fi moștenitorii  celor care au fost duși de-a sila în lagăre? Toți se tem că bărbatii vor să solicite înapoi proprietățile dobândite ilegal de consătenii lor, proprietăți pierdute inițial în timpul celui de-al doilea război mondial. Începe un fel de cursă contra cronometru cu timpul și cu conștiințele: în câteva ore, totul se schimbă.

Oamenii din  comună, suspicioși, plini de remușcări, înfricoșați și înșelători se așteaptă la ce este mai rău, și se comportă în consecință. După ce  comunitatea este răscolită vor ieși la iveală adevăruri dureroase, mai mici sau mai grave, minciuni, complicități. Cei doi vor pune lucrurile la punct și vor dispărea așa cum au sosit.  Temele principale: trezirea conștiințelor, autocunoașterea, asumarea unor vine colective pot fi speranța unui viitor mai uman.

Filmul se remarcă prin minimalism și stilizare, începând chiar cu titlul ,,1945”, imaginea alb/negru este a lui Ragályi Elemér, pe fundalul muzicii disonante a lui Szemző TiborFilmul „1945” a debutat în cadrul secțiunii Panorama a Festivalului Internațional de la Berlin 2017 – unde a și primit un premiu al Publicului , iar de atunci a reușit să adune o mulțime de alte premii ale unor festivaluri prestigioase.

Regia Ferenc Török
 Scenariu Ferenc Török, Gábor T. Szántó (povestirea „Homecoming”)
 Actori Bence Tasnádi, Dóra Sztarenki, Péter Rudolf, Tamás Szabó Kimmel, Székely Miklós, Nagy Marcell

Anunțuri

Limitless (2011)

Primul film difuzat în 2018 de postul  PROTV (care va fi cumpărat în curând de chinezi, după cum se zvonește în online) a fost thrillerul  SF tradus la noi ca „Dincolo de limite” – în regia lui Neil Burger și notat cu 7.4 puncte de IMDB. Cinemagia îl noteaza cu 8.3/10. În  film joaca actorii ca: Robert De Niro, Bradley Cooper și  Abbie Cornish.

Inspirat de romanul  SF „The Dark Fields” al lui Alan Glynn, care vine cu o tema destul de nouă: inteligenta indusă artificial de o pastila minune, NZT – pastila care încă nu are nume de strada, deoarece este de abia ieșită dintr-un laborator clandestin și testată doar pe câteva persoane, Limitless îl are ca personaj principal pe tânărul scriitor în devenire Eddie Morra (Bradley Cooper) care se confrunta cu o acuta lipsă de inspirație.

Mai mult, nu este publicat de nicio editură, dar atunci când fostul sau cumnat îi oferă spre testare un medicament neomologat care-i permite să-si folosească întregul potențial al creierului sau, Eddie se transforma într-un tip hiper-inteligent. Funcțiile sale cerebrale se amplifică, devenind mai rapid, mai carismatic, mai intuitiv – atâta vreme cât se afla sub influența acestei substanțe de origine necunoscută.

Amintindu-și instantaneu tot ceea ce a citit, a văzut sau a auzit vreodată, învață orice limbă străină într-o zi, termină de scris o carte în 4 zile, învață sa cânte la pian în 3 și rezolvă orice ecuație matematică complicată. Eddie Morra are de gând să profite de această hiper-inteligență , deoarece are o grămadă de pastile la îndemână. Cariera de scriitor nu-l mai mulțumește și se orientează rapid spre  bursa de pe Wall Street unde câștigă de pe o zi pe alta o mulțime de bani.

Eddie face cunoștință cu  magnatul speculațiilor financiare Carl Van Loon (interpretat de Robert De Niro), care-l angajează, atras fiind de abilitățile supranaturale ale tânărului. Din echipa magnatului mai face parte însă și un alt consumator de NZT. Ca orice medicament, și aceasta, deși revoluționar, are efecte adverse severe. În căutare de alte pastile magice, dătătoare de genialitate, Eddie Morra atrage pe urma sa asasini, care au testat și ei drogul.

Povestea este axată strict pe registrul exterior de tip thriller, cu implicaţii financiare, legale şi criminale, fără să pătrundă suprafața personajelor decât la nivelul efectelor fiziologice secundare (vomismente, tulburări psiho-afective, factori de dependenţă) – poate doar relația lui Eddie cu frumoasa sa iubită să intre puțin în intimitatea personajelor.

Cu toate astea, filmul  în sine și consecințele sale te captivează, astfel încât îl urmărești până la capăt (la asta contribuie și mișcările rapide ale camerei de filmat). Deși pornit pe o idee SF pură, Limitless este până la urmă un thriller în care acțiunea se desfășoară rapid, iar acesta este unul dintre punctele forte al filmului: pe cât de rapid se fac conexiunile în creierul lui Eddie, pe atât de rapid evoluează evenimentele.

Un alt punct forte al filmului îl reprezinta prestația lui Bradley Cooper, un actor talentat și frumușel, a cărui prestație devine cu fiecare film devine din ce în ce mai convingătoare. Guest- post by Corina – angel radios

 

All the Money in the World

Ridley Scott ne oferă un nou film inspirat dintr-un fapt divers de o tristă notorietate care a ținut câteva luni primele pagini ale ziarelor: All the Money in the World 2017 este o realizare la confluența dintre thrillerul palpitant și o dramă de familie în care  BANUL este zarul.

O viziune asupra puterii banului dar și a ironiei sorții în care expresia „time is money” dovedește la modul cel mai concret că viceversa banul înseamnă mai mult: timp / viață. Acțiunea se desfășoară la Roma, în anul 1973, atunci când are loc  răpirea lui John Paul Getty III (Charlie Plummer), în vârstă de 16 ani, nepotul celui mai bogat om din lume în acea perioadă, magnatul petrolului, miliardarul John Paul Getty Sr. (Christopher Plummer) și tentativa disperată a lui Gail (Michelle Williams), mama băiatului, fosta noră a bătrânului, de a-l convinge pe bunic să plătească răscumpărarea.

Cum acesta refuză să  joace cum îi cântă răpitorii, Gail Harris se va alia cu  Fletcher Chace (interpretat de Mark Wahlberg) misteriosul șef al siguranței personale a miliardarului, ambii lansându-se într-o cursă contra cronometru pentru viața tânărului Getty, pe fondul unei negocieri șocante pătate cu sânge, vizavi de bandiții foarte determinați și brutali ai mafiei calabreze.

John Paul Getty III  nepotul, John Paul Getty Senior  //  Charlie Plummer, Christopher Plummer urmat de Kevin Spacey

 

Rolul bunicului bogat este interpretat cu distincția care îl caracterizează pe actorul Christopher Plummer, cu care a fost înlocuit „degrabă” (deși în post-producție)  Kevin Spacey, acuzat de abuz sexual. Ce n-a mai pomenit Hollywood-ul de când există el  EmojiChristopher  Plummer, în curând nonagenar, s-a achitat perfect de rolul încredințat. Nu vom ști niciodată cum s-ar fi descurcat Kevin Spacey, care fusese machiat în așa fel încât să fie mai aproape de urâțenia fizică a celebrului miliardar, spre deosebire de Plummer la ai săi 88 de ani, un bărbat cu înfățișare încă foarte plăcută.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Casting: Michelle Williams, Christopher Plummer , Mark Wahlberg, Romain Duris, Charlie Plummer,  Timothy Hutton. Regia: Ridley Scott. Scenariul : David Scarpa pe baza romanului scris de John Pearson 

Paul Getty Senior,  născut: 15 decembrie 1892, Minneapolis, Minnesota, Statele Unite, aici:

http://da.zf.ro/dupa-afaceri/arts-design/miliardarul-care-strangea-capete-de-ata-2902264

Bonus,de citit

https://caplimpede.ro/lectia-de-viata-de-la-un-miliardar-pentru-fiecare-nemultumit-30-de-ani-paralizat-orb-fara-o-ureche-alungat-de-famili

Trailere cu  1. Kevin Spacey

2. Christopher Plummer

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

The Killing of a Sacred Deer

The Killing of a Sacred Deer este un film controversat cu cronici cam extremiste, care îl consideră de la foarte bun și complex pană la o peliculă dezgustătoare, un fel de început al sfârșitului pentru marele regizor Yorgos Lanthimos.  Poate e nevoie de o anumită abilitate spirituală pentru a reuși distanțarea de cele petrecute pe ecran, dar, aparent  paradoxal, pentru a întoarce filmul pe toate fațetele, pentru a surprinde/inventa subtilitățile acestui film care crescendo intră în zona suprarealismului, oarecum mitic (mitul antic grec al Ifigeniei în Aulida), iar pentru mine și poetic (Moartea căprioarei a lui Labiș), cu diferența că în poemul lui Labiș nu e o dilemă sacrificiul, în timp ce Agamemnon & Steven trebuie să opteze pentru moartea prin sacrificare a unei persoane iubite, pentru a salva cetatea/familia.

În mod obișnuit înțelegerea filmului de către spectatori depinde mai puțin de raționamente decât de experiența subiectivă trăită de fiecare spectator: senzații de disconfort, de încremenire, simțite nu doar fizic, ci mai ales psihic .

Încerc să demontez câteva din tiparele (relațiile interumane artificiale, lipsa de compasiune, prizonieratul în rutină, răzbunarea care stă la pândă să lovească când te prinde cu garda jos) pe care ni le servește Lanthimos cu intenția de a șoca, prin a ne prezența cât de insuportabil de singuri ne simțim noi, chiar și atunci când suntem sănătoși (,aparent?Emoji), cu familie ok, cu profesii, cariere. Filmul este foarte controversat, unii fiind oripilați de modul în care Lanthimos  concretizează vizual, dar și lingvistic  micro-universul unei familii aparent foarte reușite. Voi comenta aproape scenă cu scenă o parte a acestui film pentru a-mi dovedi că e un film peste mediocru atât ca psihodramă, thriller, eventual un soft horror.

Filmul se deschide cu scena (pentru unii) șocantă a unei operații pe cord deschis, care mi-a conturat spre finele filmului cunoscutul aforism  pascalian „Le cœur a ses raisons que la raison ne connaît point”. Pe fond muzical ”Stabat Mater” de Schubert –  Stabat mater dolorosa, „stătea maĭca [Domnuluĭ] întristată” nu este o alegere întâmplătoare, ci are rolul unui corifeu care deja anunță subversiv finalul filmului. Care e mai mult decât o referință la mitul Ifigeniei în Aulida, e un fel de variațiune pe tema dilemei (în mitologia greacă, Agamemnon trebuie să ia o decizie pentru a-și salva poporul și va hotărî să sacrifice ceea ce are mai prețios, pe frumoasa și neprihănita sa fiică Ifigenia.

Conversația despre ceas nu–mi pare atât de deplasată, după concentrarea maximă, răspundere, efort fizic în timpul intervenției chirurgicale, desigur,  trebuie să fie relaxant să discuți despre nimicuri; nu cred că e dezumanizare, nici impasibilitate, mai degrabă o armură: faptul că Steven (de acum omniprezent, îi cumpără lui Martin (Barry Keoghan) un ceas cu curea metalică, cum îi place lui (Steven), nu e  anormal: cei mai mulți avem tendința să facem greșeala de a dărui ceea ce ne place nouă (o dovadă de tandrețe care din punctul de vedere al „beneficiarului” nu e ceea ce și-a dorit, nu-i face bucurie și noi ne simțim lezați); scenele de alcov nu văd de ce au produs așa un șoc, când în cupluri există diverse ritualuri, jocuri erotice, nimic obscen, iar partenera prin „anestezia generală” îi oferă partenerului femeia vie, care tace, foarte relaxant, probabil.

Vizita lui Martin la spital este desigur făcută fără tact, cu intenție pentru a-l face pe doctor să se simtă jenat (de aceea acesta  începe dea explicații anestezistului). Băiatul este insistent, enervant, genul despre care se spune adesea că dacă îl întâlnești pe cutare îți merge rău toată ziua. Blestemele lui Martin, redate cam buñuelian sunt un fel de dreptate divină. Pregătirea înainte de consfătuire, repartizarea muncilor casnice în familie este normală. Anna Murphy este  frumoasă, stilată, organizată , eficientă dar nu până la a fi maniacă. După conferință, la cocteil, Steven Murphy, întrebat despre familie, nu e chiar deplasat când spune despre fiica lui că e la primul ciclu (e o conversație între medici, știu cum vorbesc între ei, pentru noi, cam trivial). Paralizia e intruziunea fantasticului, la fel de absurd ca intruziunea lui Martin în familia Murphy ,un fel de blestem.
Imaginile cu culoarele clinicilor albe, sterile (care par abandonate), da pot înfricoșa dar nu atât cât imaginile din clinicile de la noi cu bolnavi îmbulzindu-se în fața ușilor cabinetelor medicale.

Această prezentare necesită JavaScript.

Pentru mine a fost o experiență oripilantă, dar captivantă prin atâtea simboluri,  metafore și alegorii chiar dacă destul de străvezii, dar mai ales scenografia inventivă, cu cadraje îndrăznețe, planuri apropiate inedite (scena cu cartofi prăjiți și ketchup), schimbarea profunzimii câmpului vizual (la spital, în sala de recepții), treceri abile din interioare la exterior și invers, folosirea constanța a oglinzilor, geamurilor a diferitelor transparente), toate fotografii superbe ale directorului de imagine Thimios Bakatakis.

Problema sacrificiului: în civilizația antică exista ideea de a sacrifica ceva, pe cineva, pentru a obține în schimb grația zeilor – noroc, iertare, prosperitate, victorie. Cu cât jertfa era mai prețioasă cu atât șansele de a fi gratificat găseau sorți de izbândă!

 

Requiem for a Dream 2001

Requiem for a Dream (2001) în regia , de acum a  foarte cunoscutului regizor Darren Aronofsky ( The Fountain, Black Swan , Mother-2017 ) a avut la bază romanul omonim scris în 1978 de Hubert Selby Jr., care prezintă personaje din clasa mijlocie americană care vor decădea datorită diferitelor forme de dependență, droguri, medicamente , conducându-le  într-o lume a iluziei și a disperării nesăbuite, ulterior depășită de realitate. Unele  dependențe  par inofensive, dependența de o persoană pe care o iubim/urâm, aservim/aservită, dependența de muncă/ lene, de operații estetice, dependența de mâncare, de selfie-uri , de un film. Și totuși, orice dependență poate lua ușor amploare spre viciu, distrugere și autodistrugere.

Sinopsis

Sara Goldfarb (Ellen Burstyn ) este o femeie care și-a pierdut soțul cu mult timp, dar care are un fiu, pe nume Harry.  Dependența ei este televizorul și mâncarea, o dependență ce se schimbă radical atunci când primește un telefon în care e invitată să participe la emisiunea ei favorită (deci o motivație f.puternică) , fapt care o determină să apeleze la pastile de slăbit care conțin anfetamine, pentru a putea incăpea din nou în rochia ei roșie pe care o adoră. Harry Goldfarb (Jared Leto ) este fiul risipitor al Sarei care vine acasă doar ca să îi ia televizorul și să îl vândă pentru a primi bani pentru propria lui dependență: heroina. Tyrone C. Love (Marlon Wayans) este prietenul cel mai bun a lui Harry și Marion Silver (Jennifer Connelly ) este iubita lui Harry, amândoi având același viciu ca el.

 

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Filmul ne surprinde o realitate  atât de comună în zilele noastre, încât preferăm să o ignorăm  pentru a nu fi părtași la aceste autodamnări. Tot ceea ce simt și nu simt personajele, limbajul lor, iluziile cu care se hrănesc, lucrurile neînsemnate cărora le dau o importanță majoră, doar pentru a nu se conecta la propriile vieți, la propriile eșecuri, toate acestea  ne induc un sentiment de culpabilitate, pentru cât de puțin îi cunoaștem pe cei din anturajul nostru , pentru superficialitatea relațiilor interumane.
Finalul filmului , halucinant,aparent  merge spre bine. Dar singurii probabili  învingători sunt Sara și Harry , chiar dacă ei au suferit poate cel mai mult , dar sperăm că au învins viciul.   Ceea ce are Marion e o fericire temporară legată de doza pe care o căpătă  în urma vânzării  în modul cel mai înjositor a  propriului trup , iar ceea ce are Tyrone nu cred că poate avea vreun punct pozitiv chiar dacă prin sevrajul acestuia regizorul încearcă să ne arate că e pe calea spre vindecare. Oare visurile nu sunt și ele adesea niște droguri care în loc să mobilizeze energiile pozitive dau impresia de neputință ?

Filmul

Un film șocant chiar și la a doua vizionare ! Nu știu dacă intenția realizatorului acestui film a fost pur și simplu doar de a ne moraliza în legătură cu consumul de droguri  sau de a ne avertiza să nu ne punem dorințe care ne depășesc. Da, foarte demoralizator!
Imaginea :Aronofski lovește cel mai tare prin maniera de a trata foarte vizual subiectul. Stăpân pe tehnici și efecte moderne (chiar experimentale) pentru a  adapta romanul lui Hubert Selby Jr,cu care a colaborat la conceperea scenariului, el recurge la ecran divizat (split screen ), la montaj paralel, la  succesiune de imagini cvasi-subliminale , la schimbarea distanțelor focale, la cameră independentă pentru a prinde din mers cele mai mici detalii .
Tema muzicală  obsedantă, sfâșietoare îi aparține lui Clint Mansell, maestrul rock-ului electronico-acustic!