Arhive pe categorii: thriller

The Sisters brothers-2018

,,The Sisters brothers” este o comedie neagră bazată pe romanul cu același nume scris de Patrick Dewitt,în 2011.
Filmul marchează debutul  american al regizorului francez Jacques Audiard, recunoscut pentru filme  ca  ..A Prophet”, ,, Rust and Bone” și ,,Dheepan”, câștigător Palme d’Or la Cannes, în 2015. ,,The Sisters brothers” a primit zilele acestea Leul de Argint la Festivalul de la Veneția .
Deși acțiunea filmului „The Sisters brothers” se petrece în Oregon, Statele Unite ale Americii, filmările s-au făcut, în special, în Spania, câteva săptămâni  în  România  și în Franța.
Am citit undeva un fel de aforism  ,,Există western-urile și …celelalte filme”.  Și da,  westernul a apărut  odată cu  cinemaul  în 1895, inspirându-se din literatura și picturile americane care au imortalizat cucerirea Vestului Sălbatic. De-abia  pe la mijlocul  sec.XX  acest gen a atins  apogeul  la Hollywood, fiind reinventat  după 1960  de regizori europeni.

Un  western francez?  Nu e deloc o premieră.  Franța și-a făcut pionieratul european  între anii 1909 – 1914 . Folco de Baroncelli,  și colaboratorii săi  au  realizat  peste 20  de western-uri,  desigur cu subiecte standard: indieni și cowboys atacând trenuri. Personajele , mai ales șefi sioux și văcari, erau prezențe mai mult decât pitorești. Locul pentru filmări era în Camargue sau Delta Ronului , o regiune  din sudul  Franței, cu mlaștini,  pășuni, pǎduri, dune de nisip  și  sǎrǎturi  populate cu tauri , cu  frumoșii săi  cai  albi, o rasă endemică prezentă aici din antichitate. Zona încă nu fusese protejată prin lege.

Câteva titluri la întâmplare The Big Trail (1931  ); Fort Dolorès,1939 a continuat cu alte pelicule de gen Le Soleil rouge (1971 ) Another Man, Another Chance 1977;   Don’t Touch the White Woman! ; The Homesman, 2014 Let the Corpses Tan, 2017.

Regăsim în  filmul  ,,The Sisters brothers”   o paletă de emoții : surpriză, compasiune, stupefacție, tristețe, râs, empatie, curiozitate, nerăbdare și nu în ultimul rând optimism (mi-aduce aminte de ,,Tragedia optimistă” Emoji a comunistului Vsevolod Vișnevski ! ).
Această  frescă istorică care concurează cu renumele western-urilor americane are o ușoară tușă… à la française  dar și  amprenta autorului care ne prezintă o societate în zorii marilor transformări care lovesc din plin protagoniștii. Datorită avântului  industriei, a emigrației în general, dar și al exodului rural, satele  se transformă vertiginos în așezări urbane.
Jacques Audiard a reușit cu filmul său un mare western…american, sumbru și violent, aducându-și aportul la înnobilarea genului prin intimitatea tematicilor .
„The Sisters Brothers” subliniază  lipsa de comunicareînclinația genetică a Omenirii spre violență, prezintă  dualismul  la nivelul comportamentului , al perceperii justiției,  tradiționalismul cvasi- arhaic al unor personaje versus  tendința spre modernism  al altor personaje. Filmul este un subgen nou care ar putea fi calificat drept  western neo-clasic.
Explorările cinematografice ale lui Jacques Audiard sunt exemplul perfect și demonstrația conceptului  kantian  despre o „insociabilă sociabilitate” a indivizilor, concept  care confruntă  două  idealuri: al  omului instinctiv  care duce o existență  marginală în care se bucură de o libertate absolută, cum e cazul  fraților Eli și  Charlie Sisters  și al cosmopolitului  umanist, civilizat,  care are  drumul trasat , dar mai rectiliniu cum sunt ,,prospectorul” de aur si chimistul  Hermann Kermit Warm, un tip idealist  și urmăritorul său,  detectivul John  Morris Ambele arhetipuri sunt într-o simbioză care formează cele două fațete ale naturii umane și, prin extrapolare, definesc paradoxul relațiilor strânse între natură și civilizație. Este  un film intens,  l-aș numi , chiar,  filozofic, cu reflecții  mai puternice decât par, despre  banalitatea răului, violența  oarbă  si  arbitrară  .
Scenariul este specific road-movie -ului pe teren ostil, în care călătoria este mai importantă decât căutarea/găsirea. Fiecare etapă permite personajelor o aprofundare a relațiilor dintre ele.

Această prezentare necesită JavaScript.

În  rolurile principale  Jake Gyllenhaal, Joaquin Phoenix,  John C. Reilly,Riz Ahmed  Rutger Hauer

.

Reclame

Heaven (Rai)

Krzysztof Kieślowski a fost un regizor și scenarist  foarte apreciat de critica de specialitate  și de spectatorii , îndeosebi intelectuali , care s-au atașat inovației aduse de un „cinematograf al neliniștii morale” cu care ne-a obișnuit în realizările sale devenite clasice precum , Camera Buff, Dekalog, The Double Life of Veronique,Three Colours.

Kieślowski declarase că se va  retrage din activitatea de regizor  după terminarea Trilogiei „Trei Culori”. El a început împreună cu Krzysztof Piesiewicz să lucreze la scenariile unei noi trilogii  formată din „Raiul”, „Iadul” și „Purgatoriul” , inspirată de „Divina Comedie” a lui Dante.  Scenariile erau destinate mai multor regizori, dar moartea prematură a lui Kieślowski (în 1996, la vârsta de 51 de ani) a lăsat totul în aer. Singurul scenariu terminat după o întrerupere de câțiva ani de coscenaristul Krzysztof Piesiewicz , „Raiul”, a fost filmat de Tom Tykwer și lansat în 2002 la Festivalul Internațional de Film de la Toronto.  Dacă am enumera doar filmele sale ,,Run Lola Run”,  ,,The Princess  and The Warrior” (2000) ,,Perfume” (rămas în topul cinematografic mai multe săptămâni, repurtând cel mai mare succes de casă în Europa, Asia și America de  Sud) și ne-am da seama că Tykwer  nu este un regizor oarecare. Știm că la marele Kieslowski  nimic nu este lăsat la întâmplare, cel mai mic detaliu este gândit, calculat având o semnificație aparte. Tom Tykwer este obsedat de hazard, de iubirile aflate în momente de cotitură, cu destin încâlcit.Ce a putut ieși din combinația a două personalități puternice? Un film hibrid (dar nu în cel mai rău sens al cuvântului) .

Sinopsis
O femeie al cărei soț a murit în urma unei supradoze vrea să-l ucidă pe traficantul de droguri pe care-l consideră principalul vinovat pentru decesul soțului ei. Întâmplarea face ca să fie uciși din cauza ei patru oameni nevinovați, dintre care doi copii. Ea este șocată de turnura pe care a luat-o atacul ei terorist,se lasă arestată și pare că-și acceptă soarta . Dar un tânăr carabinier o ajută să evadeze.
Filmul acesta este format din două părți distincte:
thriller-ul:atacul terorist,remușcările,hotărârea de a duce la capăt răzbunarea,evadarea,urmărirea,Infernul interogatoriilor,momentele sordide din birou.
romance :iubirea care încolțește din primele momente în mintea tânărului polițist care încearcă să descătușeze, la propriu și la figurat , pe femeia ,cu câțiva ani mai matură, al cărei gest îi pare pe deplin justificat.Va urma Purgatoriul , departe de ceilalți, în mijlocul minunatei naturi toscane, timp și loc pentru meditație asupra culpabilității, asupra iubirii și în fine, saltul nebunesc spre Rai.
scenariul este cu unele întâmplări neverosimile, că este inegal în racordarea la public, că deturnează conținutul politic și moral al întâmplărilor,  ține mai mult de originalitatea poetică , de eleganța cu care imaginea completează  filmul  într-un  superb  imn dedicat inocenței  căzute  pradă  hazardului (care ne strică , de obicei, planurile) , absurdului care-și ia plata cu vârf și îndesat. Ținutul Toscanei este reflectat printr-o succesiune de planuri  de o frumusețe  picturală copleșitoare,  adevărate tablouri de maestru .

Această prezentare necesită JavaScript.

Protagoniști sunt  niște  îngeri (căzuți) ,  pentru că ,,nu poți zbura în felul  acesta  în viața reală” e avertizat  tânărul  polițist  când  se înalță  prea repede cu elicopterul pe simulator. Interpretarea prestată de Cate Blanchett și de Giovanni Ribisi este impresionantă. Cate Blanchett nemachiată , cu trăsături pure , ochi albaștri este acompaniată de stilul minimalist al muzicii de pian și vioară a lui Arvo Pärt .
Dialogurile sunt cam plate, de exemplu ,,Ai dormit lângă mine?” (repetat și cu o altă ocazie, la fel de  evidentă)Emoji

,,Widows (Văduvele)”2018

Avanpremiera

Widows (Văduvele) este un film polițist cu un casting de bază feminin. Filmul ne poartă în culisele gangurilor din Chicago. În urma unei ,, lovituri” ratate, patru gansteri își pierd viața dar nu sunt absolviți de datoriile de ….onoare din lumea lor dură și revanșardă. Patru văduve care nu au avut nimic în comun se pomenesc că le leagă lupta pentru a supraviețui datoriilor lăsate de foștii lor soți. Deci, ele sunt cele care preiau ștafeta de la decedații lor și acțiunea, suspansul au drum liber!
Regizat de Steven Rodney „Steve” Mcqueen  (n. 9 octombrie 1969) ,filmul este un thriller emoționant și modern , ticsit  de  corupție și crime ;iar unde sunt femei nu poate lipsi pasiunea! Scriitoarea Gillian Flynn și cineastul Steve Mcqueen au scris împreună un  scenariu  bazat pe serialul de televiziune britanic cu titlu omonim . Castingul este remarcabil :Viola Davis Cynthia Erivo Michelle Rodríguez Elizabeth Debicki Liam Neeson Colin Farrell Robert Duval.

ast-300x300

Hereditary/Moștenire diabolică (2018) – Filmele horror nu vor mai fi niciodată la fel

În nici 6 ani de existență, studiourile independente americane A24 încep să își lase puternic amprenta în istoria cinematografiei, cu deja un câștigător de Oscar (Moonlight) și multe alte premii la activ, și cu producții din ce în ce mai neașteptate, rezultat al lipsei interferențelor între studio și realizatorii filmului, aceștia din urmă având mână liberă în viziunea pe care își doresc să o transpună pe marele ecran.

Poate părea gratuită introducerea, dar este relevantă pentru că sentimentul avut după film a fost similar cu cel de după vizionarea The Witch (2016) și It Comes at Night (2017), filme care nu au nimic în comun în ce privește producția în afara apartenenței aceluiași studio, A24. Toate cele trei filme „suferă” de aceleași mari particularități: atmosfera neliniștită, evenimentele neașteptate, personajele profund tulburate, răsturnările de situație și gândurile cu care rămâi mult timp după genericul de final.

mv5bodg1ywrhy2qtowjims00y2nhltgzzgutzdjjzge2mjrlm2y4xkeyxkfqcgdeqxvyntazmty4mda-_v1_sy999_cr00674999_al_Cu toate că încă din titlu am menționat genul horror, Hereditary nu este ceea ce numesc eu „horror de duzină”. Elementele de groază sunt mediul în care se derulează evenimentele și trăirile înfiorătoare prin care trec personajele și pe care regizorul reușește să te facă să le compătimești, și mult mai puțin ”gore-ul” sau sperieturile de moment, adică un film horror așa cum ar trebui să fie toate.

Am mers la film fară aproape nicio informație, fară vreun trailer urmărit sau recenzie citită și recomand același lucru, motiv pentru care nu voi vorbi despre poveste, mai ales că sunt foarte puține lucruri pe care aș putea să le spun fară să stric vreo surpriză. Încă din prima scenă am fost captivat, o scenă care setează perfect parametrii pentru tot restul filmului, o scenă care îmi amintește să laud regizorul de imagine Pawel Pogorzelski pentru toată munca depusă, pentru că se îmbină ideal cu regia și scenariul lui Ari Aster.

Ca să îmi justific subtitlul, Hereditary, alături de Get Out, sunt producții horror ce sfidează normele și ies din tipare, aduc o lumină nouă asupra genului și nu se tem să folosească exagerările pentru a-și spune punctul de vedere. Sunt conștiente de audiența lor și nu le subestimează inteligența, sunt atât filme dramatice cât sunt și filme „de groază”, și chiar abordând teme precum familia sau rasismul nu ți le trântesc peste cap, știu să fie subtile și în același timp să spună o poveste în care te poți regăsi cu ușurință cum ar fi pierderea unei persoane dragi sau momentul în care el urmează să îi întalnească pe parinții ei excentrici.

Filme precum acestea sunt un pas înainte, și în ultima vreme sunt tot mai multe, lucru care nu poate decât să mă bucure. Încurajez pe oricine să vadă producții de genul, chiar și pe cei care nu sunt fani horror, pentru că numai așa numărul lor va continua să crească și competiția va fi mai atentă la calitatea filmelor lor.

Ca ultimă mențiune o să îmi spun o doleanță, cu pretenția de a fi predicție, deși șansele sunt slabe. Toni Collette (Little Miss Sunshine) merită numeroase nominalizări pentru interpretarea sa, iar dacă peisajul nu se va schimba masiv pană la sfârșitul anului, nu văd de ce nu ar putea fi o pretendentă puternică la Oscarul pentru actriță în rol principal de anul viitor.

 

Sicario 2: Soldado (2018) – „Deci vrei să devii un asasin?”

După un film foarte reușit al regizorului canadian Denis Villeneuve, Sicario (2015), un film care a și beneficiat de 3 nominalizari la Oscar, iată că avem parte și de o continuare, una pe care nimeni nu a cerut-o și cu care mai-sus-menționatul regizor nu a avut nimic de a face. Cu toate acestea, scriitura îi aparține aceluiași Taylor Sheridan (Sicario, Hell or High Water) și deși Emily Blunt nu se întoarce să își reia partitura din primul film, avem parte din nou de prezența carismaticilor Benicio Del Toro și Josh Brolin, motive suficiente cât să pună acest sequel pe lista filmelor așteptate de anul asta.

Sicario 2: Soldado păstrează atmosfera și tematica primei părți, atât cât și spațiul de desfășurare (granița Mexic-SUA), abordând teme precum imigrația și traficul de droguri, și nu lipsesc bineînțeles asasinatele și atacurile armate. Momentele de acțiune se pierd totuși între scene menite să seteze evenimente viitoare sau printre scene tensionate, uneori sărace în dialog, dar lipsite de gravitate în economia scenariului. Și desi sunt adeptul unui astfel de scenariu, militând pentru limitarea acțiunii explozive la câteva momente-cheie, Sicario 2 nu reușește să împletească aceste elemente la fel de bine ca predecesorul și riscă să devină anost, mai ales în prima jumătate.

mv5bmjqwmjiynduwn15bml5banbnxkftztgwmjc0mze0ndm-_v1_Daca am plâns puțin după plecarea lui Emily Blunt, Del Toro șBrolin sunt prezența salvatoare, amândoi cu interpretari de calitate (probabil cel mai bun an al lui Josh Brolin, după apariții în Avengers, Deadpool 2 și acum Sicario 2); și cu completările tinerilor Isabela Moner (Transformers) și Elijah Rodriguez (The Book of Life) nici nu încăpea îndoială că acest lucru se va întâmpla. Alte puncte forte sunt imaginea, cu care Dariusz Wolski (Prometheus) face o treabă bună, suficient cât să îi țină torța lui Roger Deakins și sunetul, față de care nu pot avea obiecții.

Este Sicario: Soldado o continuare demnă de prima parte? Nu. Și nici nu trebuia să fie. Merită Sicario: Soldado o vizită în cinema? Hmm, poate. Privind oferta de filme din această vară remarc o lipsa în genul filmelor thriller/acțiune, iar până la Mission: Impossible aș spune că Sicario este cea mai bună variantă pentru amatori, iar cu o continuare anunțată fară rușine de o scenă finală absolut nenecesară este posibil ca Day of the Soldado să nu ramană ultima incursiune în războiul drogurilor dintre cartelele mexicane și autoritățile americane.