Arhive pe categorii: SF

The circle (2017)

Lansat săptămâna trecută în cinematografele noastre, Cercul este un film cu buget restrâns realizat de Tom Hanks – restrâns pentru Hollywood, desigur. Din păcate, aceasta este singura miza a acestui film pentru tineri, al cărui scenariu se înscrie în tiparele celor realizate de James Ponsoldt (The Spectacular Now, serialul Master of None, etc): coming-of-age, comedii romantice.

Tânărul regizor – care semnează și scenariul alături de David Eggers – este adus pentru a transpune pe ecran întâmplări din viața tinerilor, la ale căror probleme se pricepe. De data aceasta tema filmului, puțin Sci-Fi (lumea dominată de tehnologie) îi dă ocazia să urce la alt nivel, să facă un film complet, în care nimic nu e ceea ce pare. Din păcate, eșuează într-o poveste cu substrat moralizator. De ce se întâmplă asta? Poate fiindcă apelează la prea multe clișee.

La angajarea în compania The Circle, într-un campus credibil construit pe modelul Apple, Google sau Facebook, protagonista trece testul afirmând că se teme cel mai mult de neîmplinirea potenţialului său. Personajul Mae (o anagramă a numelui actriței, Emma Watson) evoluează în continuare credibil, punându-și la dispoziția angajatorilor săi toată naivitatea. Din păcate, cu excepția personajelor din jurul său (familia, prietenii) cele din companie sunt mai puțin credibile.

În mod paradoxal, cel mai bine ies în The Circle personajele superficiale din companie, responsabilii micilor diverse compartimente, în vreme ce personajele principale, inclusiv cel al fondatorului interpretat de Tom Hanks, ies mai puțin în evidență. Chiar în punctul în care promitea să devină interesant, scenariul recurge la clișee, lăsând cumva în suspans subiectele deschise (neducându-le până la capăt).

Asta deoarece, așa cum aminteam, principala miză a filmului este cea financiară. Povestea este scoasă cumva la capăt și se termină bine, oferind tinerilor spectatori un final plin de speranță, livrând chiar și o morală – sau cel puțin propunându-și să lase câteva întrebări spectatorilor, la ieșirea din sală. Dar asta nu înseamnă că reușește să atingă măcar nivelul unor simple (aparent) biopice gen Snowden.

Anunțuri

Alien: Covenant (2017)

Ridley Scott revine cu o noua incursiune în franciza Alien cu Alien: Covenant, dupa prequel-ul din 2012 Prometheus. Când nava Covenant este trimisa sa colonizeze o planeta îndepărtată, iar echipajului îi este întrerupt somnul criogenic, aceștia decid sa cerceteze o planeta apropiata, neindentificatî, care pare sa asigure condițiile necesare pentru noua colonie. Si dupa cum ne-am obisnuit în seria Alien, lucrurile nu merg întocmai cum te astepți.

În Alien: Covenant avem parte de toate elementele specifice seriei, într-atât de mult încât prima parte a filmului ne aduce aminte de primul Alien (1979), cu accent pe suspans și horror, iar cea de-a doua parte de Aliens (1986), unde acțiunea ia locul suspansului, cu câteva scene smulse direct din finalul predecesorului din 86. De regulă, când o continuare încearcă să imite prea mult filmele anterioare acest lucru poate fi o problema, dar cu toate astea Ridley Scott reușește să insufle un aer nou acestui film, și să recreeze atmosfera de groaza specifica seriei, mai bine decât o face în Prometheus.

Avem parte de o întoarcere a lui Michael Fassbender, în dublu rol, fiind elementul principal de legatură între acest film si cel din 2012, căruia i se alatura Katherine Waterston (Fantastic Beasts and Where to Find Them) si Danny McBride (This Is the End), iar din toată distribuția trebuie să spun că cel mai plăcut m-a surprins McBride, care ne-a obișnuit cu roluri amuzante și exagerate, dar care aici face dovada că poate fi un actor serios, de care te poți atașa, cu o interpretare plină de emoții credibile.

Aceasta noua intrare in serie dezvolta mai departe mitologia universului Alien si ne pune din nou in fata intrebarilor ridicate in Prometheus legate de originea umanitatii si rolul nostru in Univers, si o face mai bine decat oricare din filmele anterioare. Pentru pasionati, 20 Century Fox a scos un scurt-metraj ce precede filmul, si care face legatura intre evenimentele din Prometheus si Covenant, care nu consider ca este absolut necesar de vazut pentru a intelege ce se petrece, insa aduce un plus de informatie. Acesta se numeste Prologue: The Crossing.

Efectele speciale sunt de nota 10, iar noile design-uri de locatii si creaturi se imbina bine cu cele deja familiare, si impreuna cu coloana sonora ne introduc inca o data in acest spatiu extraterestru, dar atat de atragator. Cu exceptia a doua scene de actiune usor aglomerate, nici aici nu ducem lipsa de cadre terifiante, care sa ne tina lipiti de scaun, in special in a treia parte a filmului.

Alien: Covenant este un urmaș demn de franciza Alien, iar cu productia unei continuari deja anuntata să înceapă anul urmator (da, filmul lasa loc unei continuari evidente), pot spune ca merita vizionat în cinema, iar fanii genului horror-SF nu vor fi dezamagiti. Desi Prometheus nu a fost la nivelul standardelor seriei (exceptand Alien 3 si Resurrection), acest film mă face curios de direcția în care Ridley Scott vrea sa ducă povestea și cum va lega aceste prequel-uri de seria originala.

MV5BMDBkYWM3MmItYWNlYi00YWJiLTg0M2EtMzA5NDhhNDMwYjJiXkEyXkFqcGdeQXVyNjEwNTM2Mzc@._V1_SY999_CR0,0,673,999_AL_.jpg

Guardians of the Galaxy Vol. 2 (2017)

In Guardians of the Galaxy Vol. 2 (Gardienii galaxiei Vol. 2) echipa formata din Star Lord (Chris Pratt), Gamora (Zoe Saldana), Drax (Dave Bautista), Baby Groot (Vin Diesel) si Rocket (Bradley Cooper) pleaca intr-o noua aventura, acum fiind deja o echipa, oarecum. Nu lipsesc replicile acide intre membri, glumele nonconformiste cu care ne-am obisnuit din prima parte si emotiile, accentul fiind din nou pus pe familie. Avem o continuare adecvata care sustine in continuare faptul ca nu se ia in serios, dar reuseste sa fie simpatica, cu un loc deosebit in peisajul filmelor cu super-eroi.

O noua aparitie de bun augur in distributie este Kurt Russell, in rolul lui Ego, tatal misterios al lui Peter Quill despre care aflam in finalul primului film. Nu pot sa trec cu vederea prima scena a filmului, asemanatoare in concept cu cea din Ant-Man, in care ne intalnim probabil cu cel mai bun efect de „intinerire” (efectul Benjamin Button daca vreti) realizat vreodata pe un actor. Kurt Russell si Chris Pratt fac echipa buna in scenele pe care le au impreuna, relatia lor fiind poate cea mai credibila si sensibila dintre toate celelalte.

MV5BMTUwNDc4MzMzNl5BMl5BanBnXkFtZTgwODg0MDIyMjI@._V1_SX1777_CR0,0,1777,935_AL_.jpg

Michael Rooker revine in rolul lui Yondu, si este neasteptat cea mai buna parte a filmului, un personaj secundar interesant despre a carui poveste aflam mai multe si care are o influenta importanta asupra echipei si a lui Peter. O alta parte buna este Baby Groot, de care scenariul nu abuzeaza si este acolo atat cat trebuie sa fie, asigurand umorul necesar sa detensioneze orice scena.

Awesome Mix Vol. 2 (a se citi „soundtrack”) nu este la fel de bun precum predecesorul, insa melodiile se potrivesc momentelor, iar cum sunt de acord cu folosirea muzicii ca personaj al actiunii, ramane in continuare un plus. Efectele speciale reprezinta din nou o realizare de top, cu noi design-uri fantastice, la propriu, locatii si dispozitive, si complementeaza scenele de actiune, fiind cel putin un motiv pentru care filmul merita urmarit pe un ecran cat mai mare.

Guardians Vol. 2 bifeaza toate subpunctule asteptate, umor, actiune, insa nu reuseste sa pluseze la poveste. Pana dupa prima jumatate a filmului simtim lipsa unei intrigi, ne sunt livrate glume, iar povestile inter-personale functioneaza sau nu. Filmul se bazeaza in continuare pe carisma personajelor si implicit a actorilor, insa oportunitatile deschise de o parte a doua nu sunt exploatate suficient.

Asteptarile erau mari, dat fiind si primul film al seriei care a luat lumea pe neasteptate, dar Vol. 2 nu dezamageste. Avem parte de toate elementele familiare si placute, de distractie, actiune si emotie, si chiar daca nu este superior predecesorului, este o experienta placuta, suficient cat sa fiu curios pentru partea a treia si prezenta lor in Avengers : Infinity War, cu premiera in mai 2018. Demn de mentionat faptul ca avem scene dupa distributia de final, cinci dupa numaratoare, si nu merita ratate.

MV5BNDhmNzE0YzktNGUzZC00MjQ5LTgyZGQtNWNhNGE2NjkxZWZmXkEyXkFqcGdeQXVyNDQzODM3Mzc@._V1_.jpg

Ghost in the Shell (2017)

Anul cinematografic 2017
– abundă deja de S.F.-uri despre humanoizi , creații artificiale adesea periculoase pentru Umanitate, uneori , însă, suferind pentru condiția lor de ființe ..mai altfel” Serialul,,Westworld” ne ține amintirea vie
– încă o acuzație de “whitewashing” (actori albi jucând rolurile unor personaje de altă rasă (ca în,,The Wall”, protagonist Matt Damon, în film chinezesc, turnat în China , despre Marele Zid ) și pentru casting-ul la filmul ,,Ghost în the Shell”.

scat-768x432

*Ghost în the Shell este un film american regizat de Rupert Sanders,adaptat de Jonathan Herman și Jamie Moss după manga futuristă cyberpunk (bandă desenată japoneză) cu același titlu din 1980 a lui Masamune Shirow. În rolul principal frumoasa Scarlett Johansson care o joacă pe maior Motoko Kusanagi , un cyborg de sex feminin .
*Ghost – Spirit (suflet)
Shell-,,ambalajul, carcasa”in care e adăpostit acest spirit și care face legătura între Spirit și exterior, prin conexiunile din rețea și pentru intrările și ieșirile fizice.
Ghost in the Shell = cyborg

Banda desenată ,,Ghost in the Shell „a mai fost adaptată într-un film de animație cu același titlu, regizat de Mamoru Oshii în 1995 , un film în care umorul lui Masamune Shirow dispare în favoarea unei atmosfere meditative .

Sinopsis

Într-o Japonie futuristă guvernată de INTERNET, maiorul Motoko Kusunagi , o femeie cyborg ultraperfecționată făcând parte dintr-o cyber-poliție supradotată pentru a lupta contra crimei informatice este bântuită de întrebări ontologice. În ziua în care secția ei e pe urmele lui ,, Puppet Master “, un hacker misterios și legendar a cărui identitate este necunoscută, tânăra polițistă este hotărâtă să între în corpul acestuia pentru a-i analiza sufletul în speranța că va găsi răspunsuri la întrebările ei existențiale.

sca-tmitmjg_1_a-768x404

Distribuția:Scarlett Johansson, Pilou Asbaek, Takeshi Kitano, Juliette Binoche, Michael Pitt.

The sound of my voice (2011)

Scenariul filmului este scris de regizorul Zal Batmanglij împreuna cu protagonista (și prietena sa), Brit Marling – cuplul din spatele serialului Netflix The OAThe sound of my voice prezintă aventurile unor jurnaliști care se-nfiltrează într-un cult dubios pentru a fila un guru. Liderul este o fata al cărei rol este jucat de Brit Marling. Ca și in cazul The OA, cei doi reușesc sa facă un film senzațional cu un buget de mic, premiat la Festivalul de film independent Sundance în 2011. Povestea se derulează într-un spațiu extrem de restrâns, însă regia este atât de buna încât filmul de tine nemișcat numai și numai prin interpretarea actorilor, prin suspans și prin rolul remarcabil pe care Brit Marling îl face.

sound2Ceea ce face ca acest film sa fie atât de bun și în același timp diferit de altele din același gen este realismul său dramatic. Mi-ar fi greu să recomand cuiva „The Sound of my voice” drept un film SF.  Ciudat este, discutabil la fel, impresionant da, însă SF – este cam greu sa-l declari, chiar dacă faci parte cu certitudine din categoria celor cu picioarele pe pământ. Acesta este de fapt marele schepsis al unei povesti de excepție, să te scoată imperceptibil din căușul rațiunii pentru a te aduce în final într-un punct în care nu credeai ca poți ajunge sau crede.

sound1Veți vedea și aici – ca și în celelalte filme în care joaca Brit – gelozia, o tema nelipsită, pe lângă altele specifice cuplului. Gelozia este de fiecare dată adusă în discuție sub forma unei cauze sau a unui efect ori pur și simplu îi este subliniată lipsa. Titlul filmului se poate interpreta drept sunetul venit dintr-un cod de gesturi sau poate că este dat de un moment esențial, care ar putea întoarce povestea la 180 de grade: momentul în care în care Maggie (prin the sound of her voice) riscă să piardă definitiv încrederea adepților săi. The Sound of my voice deși probabil inspirat din povestea cultului Heaven’s Gate are un scenariu unic în care veți vedea cum până aproape de sfârșit balanța între scepticism și certitudine este menținută perfect.

….și ca de fiecare dată când vad un film ieftin însă atât de bun mă gândesc cu groază la cinematografia română care stagnează mereu și mereu în aceeași lipsă de imaginație, originalitate și într-o… neputință regizorală și actoricească.